Pe aceeași temă
A eșuat sau s-a consolidat revolta populistă anti-UE la alegerile europarlamentare?
Sunt sceptic că putem lua alegerile pentru Parlamentul European ca punct de referință pentru măsurarea satisfacției și a nemulțumirilor care au existat înainte. În trecut, alegerile pentru PE erau alegeri preponderent punitive, în care electoratul putea pedepsi guvernele votând totodată pentru partidele pe care nu le-ar vota neapărat la alegerile naționale. Astăzi, votul pentru PE reflectă de fapt gândirea reală a alegătorilor, și nu doar potențialul de protest. În ceea ce privește marea bătălie împotriva populiștilor și antioccidentalilor, aceasta este o luptă pe termen lung, la fel ca cea purtată împotriva ideologiei comuniste. Există o nouă diviziune ideologică în Europa între statele europene, între diferite etape identitare, de cultură, stiluri de viață, un clivaj între diferite societăți din Europa. Nu cred că am câștigat doar pentru că populiștii nu au acum o majoritate clară. De la începutul marxismului, ca ideologie, și formarea primelor partide marxiste (fie socialiști radicali, fie comuniști), până la câștigarea efectivă a bătăliei în 1989, au trecut aproape 150 de ani. Suntem din nou în fazele timpurii ale unei bătălii ideologice pe termen lung.
Profilul ideologic de bază al antioccidentalilor de azi a început să se formeze și să înflorească în anii 2000. Și dacă ne uităm la partidele mainstream, Fidesz este probabil exemplul cel mai important. În anii ’90, era un partid conservator obișnuit. Nu devenise acest partid prorus, isteric, promotor de teorii conspiraționiste antievreiești. Și nu cred că Fidesz va fi singurul. Revoluția identitară (identity politics) la care asistăm atât la stânga, cât și la dreapta va împinge și alte partide pe această cale. Distincția stânga-dreapta nu mai este adecvată în secolul XXI.
O bătălie ideologică importantă se poartă astăzi în interiorul social-democraților germani. Nu este exclus ca ei să devină pentru social-democrați ceea ce Fidesz este pentru tabăra conservatoare. În Austria, consensul general este antioccidental. În Italia, consensul social și politic este puternic înclinat către antioccidentalism. Succesul lui Salvini la alegeri nu trebuie să surprindă pe nimeni. El pune pe masă o ofertă ideologică, societală, politică inițiată anterior de partidele mai mainstream, cu un vocabular diferit, mai puțin confruntațional, într-un mod mai puțin contondent, dar ideologic societatea fusese pregătită în prealabil. Salvini speculează consecințele unei dezbateri politice amorsate de alții.
Revolta antioccidentală și clivajele s-au consolidat. Suplimentar avem totodată clivajele Est-Vest, Nord-Sud. Trăim într-o epocă a politicii identitare. Și atât cei de la stânga, cât și cei de la dreapta vor să politizeze totul - stilul de viață, cum circulăm, nutriția. Acest lucru nu se întâmpla în anii ‘90 sau la începutul anilor 2000. Întreaga dezbatere climatică se desfășoară într-un mod de parcă s-ar prescrie un stil de viață. În curând vom avea o confruntare enormă de modele privind stilul de viață. Tendința este ca fiecare să evidențieze și împingă aceste diferențe la un nivel de atenție tot mai proeminent pentru a-i mobiliza pe oamenii din jurul lor. Pe acest fond, cred că în următorii ani diviziunile Est-Vest, Nord-Sud se vor acutiza, vor deveni mai puternice și mai politizate.
Cum evaluați capacitatea Rusiei de a valorifica, cultiva și canaliza revoluția politică identitară, precum și energiile suveraniste manifestate de multe dintre partidele europene?
Rușii au înțeles din vreme că politica identitară de dreapta va fi un sector de piață în creștere, accesibil și au decis că se vor poziționa către acel segment. Asta nu înseamnă că, în realitate, Rusia îmbrățișează această ideologie. Dacă rușii ar discuta cu europenii, ar părea islamofobi, dar Rusia este de fapt singura țară europeană în care sharia face parte din sistemul constituțional (cel puțin în Caucazul de Nord). Acest aspect este aproape o contradicție, dar ei se comercializează și se împachetează într-un mod care să-i mulțumească pe „identitarieni“ în așa fel încât să perceapă Rusia ca pe un hegemon alternativ. Dacă ne uităm la mesajele simpliste ale dreptei din Germania sau Austria, acestea s-ar putea rezuma prin sloganul folosit de Pegida - „Merkel în Siberia, Putin la Berlin“. Ei cred că doar Moscova le poate oferi protecție și văd în Rusia modelul pentru guvernele identitare autentice necesare pentru rezolvarea crizei interne a Occidentului. În cele din urmă, Rusia nu trebuie să facă mare lucru, ci doar un PR bun și să-i privească pe europeni cum se luptă între ei.
În trecut, Germania era reticentă în exercitarea puterii sale. Însă prin preluarea nemijlocită a viitoarei Comisii, dar și a demersului de modelare a Europei semnalează Berlinul o schimbare de direcție?
Germania nu-și poate exercita leadershipul în mod obișnuit, tocmai pentru că este Germania. Trebuie să găsească alte modalități prin care să-și exercite conducerea. În trecut a făcut acest lucru optând pentru instituții care să crească predictibilitatea tuturor celorlalte state europene, oferindu-le posibilitatea de a le include în consens. Acest model – practicat de Helmut Kohl în Europa – s-a erodat. Începând cu Schroeder și Merkel, Germania a devenit mai unilaterală. Mai mult, pe lângă sentimentul că Helmut Kohl a mers prea departe cu moneda euro, cu Maastricht-ul și Tratatul de la Amsterdam, configurația instituțională de astăzi nu mai este la fel de avantajosă pentru Germania pe cât era piața unică europeană în timpul Războiului Rece. Balanța dintre costurile suportate pentru integrare și avantajul influențării deciziilor comune europene nu mai este în favoarea Germaniei. Iată motivul pentru comportamentul unilateral. Problema este că abordarea unilaterală are un impact uriaș în ceea ce privește insecuritatea restului Europei (atât în Est, cât și în Vest).
O altă problemă este că germanii nu au reușit să accepte faptul că avem un declin al statului de drept în Ungaria și Polonia, care ar fi împiedicat aceste state să intre în UE, dacă asta ar fi fost starea democrației maghiare și poloneze în 2004. De fapt, trebuie să acceptăm că arhitectura instituțională este un eșec sau că are defecte grave și trebuie să o reformăm. Această reformă trebuie să cuprindă o creștere a supravegherii centralizate asupra statelor membre, nu numai în sectorul financiar, ci și în multe probleme interne (începând de la Schengen, până la standarde democratice). Acestea fiind spuse, germanii ar fi în asentimentul polonezilor și maghiarilor, ar rezista unei astfel de ispite, pentru că tind să considere că implicarea Comisiei în afacerile interne germane a ajuns deja prea departe. Germania nu a pregătit populația pentru o astfel de schimbare. Prin urmare, este blocată într-un sistem care nu funcționează și nu știe cum să-l repare.
Pe de altă parte, modelul german de integrare este foarte diferit de modelul francez. Chiar dacă s-ar crea un fel de Statele Unite ale Europei, germanii și francezii ar percepe o astfel de construcție ca pe o imagine a propriei țări. Franța, o țară hipercentralizată, vrea o UE centralizată. Dar, dacă s-ar baza pe modelul german, o republică federală, cu un guvern descentralizat care a externalizat mare parte din responsabilități către entități private, Uniunea rezultată ar avea o arhitectură federală și descentralizată.
Plecând de la controversatul bilanț al Ursulei von der Leyen în gestionarea apărării germane, este aceasta persoana potrivită pentru a conduce UE?
Von der Leyen este un compromis pentru că este personală. A fost acceptată pentru că nu este germanul tipic. Este o europeană pasională, dar, pe de altă parte, a avut o relație foarte bună cu Jim Mattis pe vremea când era ministru al Apărării. În toate summiturile NATO, au reușit cu adevărat să-l ocolească pe Trump în beneficiul Europei. Acest lucru nu a trecut neobservat în Europa de Est și în Polonia și, prin urmare, aceștia știu că nu va îmbrățișa o postură unilaterală, antiamericană. Este acceptabilă pentru est-europeni și este acceptabilă și pentru vest-europeni. Provine din aripa liberal-progresistă a partidului conservator. //
Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA și publicat în limba engleză în revista Eastern Focus, editată de centrul Global Focus.
Revoluția identitară (identity politics) la care asistăm atât la stânga, cât și la dreapta va împinge și alte partide pe această cale. Distincția stânga-dreapta nu mai este adecvată în secolul XXI.
