HO MING-SHO: Rezistența civică în Taiwanul contemporan

Redactia | 04.12.2018

Profesorul Ho Ming-sho este pecializat în proteste și mișcări sociale și vorbește, în interviul acordat revistei 22, despre Mișcarea Floarea Soarelui din Taiwan.

Pe aceeași temă

Ho Ming-sho predă la Departamentul de Sociologie al Universității Naționale din Taipei și pregătește un manuscris despre două proteste civice care au făcut istorie: Mișcarea Floarea Soarelui din Taiwan și Mișcarea Umbrelă din Hong Kong. Prima s-a impus ca una din cele mai importante proteste prodemocrație ale începutului de secol XXI, o mișcare inițiată și condusă de studenți, al cărei punct central este reprezentat de ocuparea efectivă a Parlamentului taiwanez, timp de 24 de zile, între lunile martie și aprilie ale anului 2014. Influențată de conceptul rezistenței nonviolente aparținând filozofului american Henry David Thoreau (1817-1862), Mișcarea Floarea Soarelui s-a dovedit o sursă de inspirație și pentru activiștii prodemocrație din Hong Kong care, șase luni mai târziu, pe 28 septembrie, reușesc să ocupe timp de 79 de zile o parte centrală a orașului și cer o mai mare libertate de vot în alegerea liderilor politici. Efectele se văd până azi.

Cine sunt „căpșunile“ și „florile de soare“ din Taiwan și cum a avut loc în martie 2014 ocuparea Parlamentului taiwanez?

Este amuzant faptul că cele mai importante mișcări ale studenților din Taiwan poartă mereu nume de fructe sau flori. Mișcarea Căpșunile Sălbatice (Wild Strawberries) din 2008 a avut loc pentru că președintele de la acea vreme promova apropierea față de Beijing, iar în timpul primei vizite oficiale, poliția a recurs la o forță disproporționată pentru a proteja delegația chineză. Studenții au avut sentimentul că drepturi fundamentale ale omului sunt sacrificate și au ocupat Piața Libertății vreme de două luni. Protestul a eșuat în cele din urmă. Studenții i-au cerut însă președintelui să prezinte scuze pentru folosirea excesivă a forței, iar persoanele responsabile să demisioneze. Ei au cerut, de asemenea, revizuirea condițiilor legale privind protestul și libertatea de întrunire, care necesitau o permisiune prealabilă din partea poliției.

Retrospectiv, protestul a fost foarte important, deoarece înainte de acesta studenții păstraseră tăcerea pentru o lungă perioadă de timp. Ultimul incident major avusese loc în 1990. Mișcarea Crinului Sălbatic (Wild Lily) a apărut într-un moment esențial al istoriei noastre, când Taiwanul era încă un stat aflat în tranziția spre democrație. După aceste prime mișcări de masă, însă, atenția populației a devenit mai degrabă orientată spre probleme interne și administrative destul de comune, precum chestiuni legate de campus, reglementările privind parcările sau utilizarea Internetului.

Dar, în 2008, studenții au devenit din nou interesați de probleme de ordin public. Deși protestul lor a fost în cele din urmă un eșec, ei s-au întors în universități, și-au organizat propriile asociații, cluburi și în acest fel s-a format o nouă generație de activiști. Și, exact șase ani mai târziu, avem Mișcarea Floarea Soarelui (Sunflower), iar o parte dintre liderii săi cheie sunt cei care s-au aflat în fruntea protestelor din 2008.

Retrospectiv, aș spune că ne aflăm la începutul unui nou val de proteste. 2014 a fost un moment de deșteptare și o oportunitate pentru studenți de a se mobiliza și de a se transforma în lideri. Iar protestul a avut impact pentru politica taiwaneză. Alternanța la putere – cu DPP (Partidul Democrat Progresiv din Taiwan) câștigând alegerile legislative și parlamentare – ar fi de neimaginat fără Mișcarea Floarea Soarelui.

Obiectivul politic imediat al studenților a fost blocarea acordului comercial pe care Administrația Ma îl negocia în acel moment cu China. De ce a devenit subiectul atât de sensibil pentru societatea taiwaneză și de ce și-au asumat studenții sarcina de a bloca semnarea acordului?

Taiwanul are o relație specială cu China (Republica Populară Chineză sau RPC). Constituția noastră nu recunoaște RPC ca țară independentă. Dar, de la începutul anilor 2000, China începe să aibă o influență și o putere tot mai mare. În trecut, când Taiwanul (Republica Chineză sau ROC) trecea de la autoritarism la democrație, China comunistă era mult mai slabă și nu putea să facă nimic în privința Taiwanului. Dar, din 2008, tot mai mulți taiwanezi încep să fie preocupați de viitor.

În 2003, China devenise cel mai important partener pentru Taiwan, iar până în 2005, 40% din comerțul nostru mergea către China. Treptat, Taiwanul a fost absorbit în zona economică chineză. Acesta este contextul care i-a determinat pe oameni să devină tot mai îngrijorați cu privire la posibilele consecințe politice. Mișcarea Floarea Soarelui este legată de problema unui acord bilateral de liber schimb. Tot mai mulți actori din societatea civilă deveniseră conștienți de influența Chinei în Taiwan. Studenții au preluat conducerea, dar ei nu erau singurii la curent cu problema chineză. În 2012, am avut o mișcare împotriva monopolului din media, o serie de proteste generate de preocupările privind achizițiile pe această piață în Taiwan și orientate împotriva unui imperiu de presă a cărui conducere propaga o viziune favorabilă Beijingului.

Studenții erau atât de dependenți de canalele de socializare media, încât s-au simțit amenințați de un conglomerat pro-Beijing care ar fi avut posibilitatea să monitorizeze opiniile unei persoane pe pagina sa privată de Facebook, putând chiar să o trimită în judecată pentru conținutul publicat acolo. Studenții s-au transformat, așadar, în principala forță care se opunea monopolului media. Înainte de acest incident protestaseră doar câțiva cercetători și experți, îngrijorați cu privire la libertatea presei, iar oamenilor nu le păsa prea mult. Însă, când studenții au intrat în scenă, protestul s-a transformat într-o mișcare națională.

Privind înapoi, vedem un proces de învățare al unei societăți civile care devine mai conștientă de influența chineză. Toate cele trei proteste majore (împotriva delegației, împotriva imperiului mediatic pro-Beijing și împotriva acordului de liber schimb) au o miză legată de China. Anterior, protestele aveau o miză internă. Dar, dintr-odată, avem o atmosferă de conștientizare a faptului că gigantul de lângă tine încearcă să facă ceva care îi face pe oameni să le fie frică.

Este Mișcarea Floarea Soarelui simptomul unei noi generații interesate de activismul civic?

Da. Mulți tineri, în special cei care au peste 20 de ani, au devenit tot mai interesați de problemele publice. Este o formă de deșteptare. Puteam vedea și înainte cum fenomenul prinde contur, dar acum înflorește cu adevărat pretutindeni. Cei din Mișcarea Floarea Soarelui erau născuți la sfârșitul anilor ’80, începutul anilor ’90. Erau influențați de cultura Internetului. Sunt „milenialii“ din Taiwan. Nu le este teamă de politic, în timp ce persoanele de 30 sau 40 de ani, dar și generația mea suntem marcați de ceea ce s-a întâmplat în timpul Legii marțiale.

Memoria pe care milenialii o au despre Legea marțială a fost influențată de către profesori și părinți. Pentru ei libertatea este un lucru de la sine înțeles. De asemenea, au crescut într-o societate mai tolerantă, iar unul dintre indicatori este că acești tineri sunt, în general, favorabili căsătoriilor între persoanele de același sex. Avem o controversă despre căsătoria gay, iar tinerii sunt în mare măsură pro-gay. Este o caracteristică generațională. Dar, ca agendă, ceea ce îi unește sunt lipsurile de natură economică: devalorizarea diplomelor pe piața muncii, mărirea inegalității veniturilor, resentimentele față de generațiile mai în vârstă, care s-au bucurat de avantajele unei creșteri economice rapide, în comparație cu ritmul lent de creștere a economiei taiwaneze contemporane.

În Mișcarea Floarea Soarelui putem vedea atât dimensiunea economică, cât și presiunea pentru mai multă transparență. Problema acordului de liber schimb cu China combină ambele dimensiuni. Oamenii au simțit că acordul avantajează doar corporațiile mari.

Exprimă DPP aspirațiile politice care au prins viață în timpul protestelor studențești din 2014? Continuă DPP agenda mișcării?

DPP era un partid în mod tradițional pro-independență înainte de anii 2000. Dar ce s-a întâmplat a fost că, în 2000, DPP ajunge timp de opt ani la guvernare. Iar în această perioadă partidul își schimbă direcția constant. Poziția față de China rămâne vag definită. La un moment dat, în 2010, a existat o controversă cu privire la un acord comercial cu China. În acel moment, DPP s-a opus semnării acordului respectiv. Dar, în 2012, când Tsai Ing-wen a candidat pentru președinție, ea l-a susținut. În general, partidul și-a tot schimbat preferințele, modificându-și constant poziția în privința relațiilor economice cu Beijingul. Iar în iunie 2013, când a fost semnat Acordul comercial de servicii între cele două maluri ale Strâmtorii (Cross-Strait Service Trade Agreement), partidul nu s-a opus.

Singura declarație oficială a fost aceea că acordul ar trebui revizuit articol cu articol. În acest fel, partidul a încercat să își consolideze atractivitatea electorală. DPP știe că politicile privind China nu sunt populare. Dar când studenții au ocupat Parlamentul, DPP a luat partea studenților. Partidul a fost foarte oportunist în acest sens, înțelegând că acordul nu era deloc popular. Iar când Tsai Ing-wen a câștigat alegerile devenind președintă, poziția adoptată a fost una de menținere a statu-quo-ului. Una dintre cererile cheie ale mișcării a fost aceea că orice negociere între cele două maluri ale Strâmtorii trebuia făcută într-un mod transparent, cu mai multă supraveghere politică și publică, acest lucru presupunând o lege specială.

Însă, atunci când DPP a avut majoritatea legislativă, partidul nu a făcut niciun efort să promoveze o astfel de lege. Faptul că DPP a ajuns la guvernare nu înseamnă că agenda mișcării a fost realizată. Când va exista o astfel de lege, orice negociere va fi atent monitorizată. Dar președintele dorește să-și mențină flexibilitatea, ceea ce i-ar permite în viitor să negocieze cu Beijingul și în alte domenii. Din perspectivă chineză, adoptarea unei asemenea legi ar fi echivalentă cu un act de provocare politică.

Nu aș spune că DPP continuă astăzi programul mișcării. De fapt, contrariul ar putea fi mai aproape de adevăr. Există o singură dimensiune unde am putea spune că guvernul Tsai se află pe aceeași lungime de undă cu Mișcarea Floarea Soarelui - teama și îngrijorarea privind dependența de piața chineză. Există o conștientizare a faptului că relațiile mai strânse cu China vor face Taiwanul și mai dependent.

De fapt, Beijingul a afirmat în mod clar că relația economică are un scop politic și urmărește unificarea teritorială. Nu este o teorie a conspirației, ci un scop declarat. În acest context, unul dintre obiectivele noului președinte este promovarea unei noi politici în Asia de Sud-Est, în scopul intensificării și consolidării relațiilor noastre cu această regiune, reducând în același timp dependența economică față de China.

Care a fost relația activiștilor prodemocrație din Hong Kong și Taiwan? S-au recunoscut ca având obiective similare pe termen lung?

La mijlocul anilor ’80, Taiwanul și Hong Kongul au început procesul democratizării. Și aproape simultan vedem apariția activiștilor politici. Dar cele două tendințe nu au fost corelate. Mișcarea Pro-Democrație din Hong Kong a fost întotdeauna concentrată pe dimensiunea chineză. În Taiwan, mișcarea nu este alimentată de o identitate chineză, ci de o identitate taiwaneză. Aceste diferențe între naționalisme și identități naționale separă cele două mișcări. Ele ar fi trebuit să coopereze, dar de fapt nu au făcut-o. În timpul Războiului Rece, Taiwanul a absorbit o mulțime de studenți din Hong Kong, pentru că reprezenta China legitimă. Dar chiar și cu un schimb atât de intens, cele două societăți civile erau în mare parte izolate una de cealaltă.

Înaintea protestelor din 2014, atât din Hong Kong (Mișcarea Umbrelă), cât și din Taiwan (Mișcarea Floarea Soarelui) s-au făcut eforturi pentru a-i aduce laolaltă pe activiștii din ambele părți. Acest lucru s-a întâmplat în 2011, sub cupola unei Noi Școli pentru Democrație, organizată de intelectuali chinezi aflați în exil și de activiști din Hong Kong și Taiwan. A fost pentru prima dată când activiștii din ambele părți au colaborat. În 2012, când în Taiwan avea loc Mișcarea Împotriva Monopolului Media (îndreptată împotriva magnaților media care aveau conexiuni suspecte cu Beijingul), în Hong Kong se desfășura Mișcarea Împotriva Curriculei Naționale, un protest împotriva unei percepute spălări a creierului, prin educație, de către guvernul din Hong Kong. Dar nu a existat nicio comunicare între cele două proteste.

În 2013, studenții și cele două societăți civile au început să-și împărtășească experiențele într-un program sponsorizat de Noua Școală pentru Democrație. În acel an au avut loc numeroase schimburi și un proces de învățare reciprocă. În martie 2013, în timpul mișcării de ocupare pașnică a unui cartier central din Hong Kong (Occupy Central), o parte dintre activiștii veterani din Taiwan au fost invitați pentru a preda arta rezistenței nonviolente. Iar când s-a format Mișcarea Floarea Soarelui, activiștii din Hong Kong erau la curent cu evenimentele datorită schimburilor anterioare. După Mișcarea Floarea Soarelui studenții din Hong Kong au devenit tot mai agresivi. A fost o inspirație pentru ei.

Mișcarea nu pare să fi supraviețuit obiectivelor sale politice. Există oare vreo moștenire simbolică pe care a lăsat-o în urmă în ce privește ONG-urile care apără libertățile civile și sunt prodemocrație? Ce s-a întâmplat cu foștii lideri ai studenților?

Relațiile dintre cele două maluri ale Strâmtorii au suferit un regres major ca urmare a Mișcării Floarea Soarelui. Taiwanezii erau extrem de îngrijorați și suspicioși față de dependența de China. Acest tip de suspiciune a creat contextul victoriei DPP din alegerile locale din 2014 și a deschis calea câștigării președinției și a majorității legislative. Până atunci DPP nu mai deținuse o majoritate legislativă.

Mișcarea a fost un cutremur politic major, iar DPP a știut cum să-l speculeze. În același timp, tinerii au devenit tot mai interesați de politică și au avut șansa de a intra în politică. S-a deschis perspectiva unei cariere politice pentru o nouă generație. Acest lucru s-a întâmplat foarte repede.

În ceea ce privește cultura politică, deoarece mișcarea a avut succes și s-a încheiat în mod pașnic, ea a fost percepută pozitiv, ca un simbol al idealismului tinerilor. Din perspectivă politică, o parte din moștenirea mișcării ține de nevoia de a avea mai multă transparență, de mai multă supraveghere a relațiilor dintre cele două maluri ale Strâmtorii. Însă, în ciuda faptului că o schimbare de guvern a avut loc, persistă încă o rezistență față de această cerere. Președinții nu ar accepta ca atribuțiile lor să fie diluate doar pentru că societatea civilă vrea să aibă mai multe de spus în astfel de decizii politice.

Ce lecții ar putea fi învățate în legătură cu fenomenul mai larg al mișcărilor sociale, din succesele și insuccesele Mișcării Floarea Soarelui? Este democrația din Taiwan astăzi mai puternică datorită lor?

Deși a inițiat o campanie de nesupunere civică, mișcarea a pus foarte mult accentul pe a fi civilizată și în mod explicit nonviolentă. Protestele conservatoare care au urmat nu au respectat standardul nonviolenței stabilit. De exemplu, protestele împotriva reformei sistemului de pensii au fost violente. Este un contrast imens. Una dintre influențele principale ale Mișcării Floarea Soarelui a fost asupra protestelor ulterioare.

Mișcarea a fost amplu criticată pentru perturbarea activității legislative. Deoarece parlamentarii sunt aleși prin vot popular, aceștia au datoria de a-și exercita puterea. Ocuparea Parlamentului a fost percepută ca împiedicându-i să facă asta. Dar unul dintre rezultatele benefice ale mișcării este și faptul că protestatarii de ieri sunt deputații de astăzi. Observăm, de asemenea, o schimbare în atitudinea și percepția publicului, care ne spune că Mișcarea Floarea Soarelui a dobândit un fel de legitimitate morală. Verdictul alegătorilor este clar: oamenii cred că membrii mișcării fac ceea ce trebuie. De asta au fost aleși ca parlamentari.

Faptul că mulți tineri s-au implicat în activități politice și electorale datorită Mișcării Floarea Soarelui demonstrează că aceștia au încredere în actualele instituții democratice, chiar dacă au intrat în Parlament pentru a-l ocupa, considerând în acel moment că parlamentarii nu își făceau datoria într-un mod corect. Toate acestea sugerează că oamenii încă mai au încredere în instituțiile noastre. Pe termen lung, acest lucru va întări reziliența democrației în Taiwan.

Interviu realizat de DANA S. TRIF

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22