Horia Roman Patapievici: Scurgere de dosare de la CNSAS?

Radu Uszkai | 14.10.2002

Pe aceeași temă

Logica de tip cadrist

Saptamana trecuta, ziarul Curentul a publicat in doua numere diferite articole care, citand date din biografia tatalui dvs., va vizau direct. De ce acest atac acum, la adresa dvs., prin scoaterea la iveala a biografiei tatalui?
"Scoaterea la iveala" a biografiei tatalui meu e un fel de-a spune. Biografia tatalui meu nu a fost pana acum ascunsa de cineva, cu intentie, ea este, pur si simplu, biografia unui om privat, care nu are a fi "scoasa la iveala" în public, deoarece tatal meu nu este o persoana publica, nu candideaza pentru nici un post si, de altfel, este mort de 17 ani. Toata aceasta agitatie în jurul tatalui meu este un subiect inventat din cap pana-n picioare. Vin astfel la întrebarea dvs. De ce acum? Pot schita doua motive: unul general, altul particular.

Cel general - papusarii din spatele presei independente au mereu nevoie de subiecte, un fel de: pentru ca guvernantii nostri sa-si poata vedea linistiti de imaculata lor conceptiune social-democrata, hai sa rasfoim putin biografia tatalui lui Patapievici, caci, nu-i asa, asta pute cel mai rau în tara romaneasca... Cel particular implica toata valva creata în aceasta vara în jurul intentiei CNSAS de a publica listele cu securistii care au facut politie politica. CNSAS a trimis SRI în 12 aprilie primele liste, cu scopul de a primi datele de identificare ale acelor ofiteri, pentru a le putea publica, legal, în Monitorul Oficial. Pana acum doua saptamani, SRI nici macar nu a catadicsit sa ne spuna de ce nu ne raspunde. In schimb, a reactionat în forta Comisia parlamentara de control a SRI, care, printr-un comunicat ce va intra cu siguranta în istoria supravietuirii comunismului în Romania, ne-a amenintat cu puscaria, daca vom îndrazni sa publicam listele cu ofiteri. Apoi Comisia a recidivat, în cadrul unei propuneri de protocol de colaborare (care, de fapt, era o încercare de a ne subordona politic), propunand ca activitatea fostilor ofiteri de securitate sa fie încadrata la capitolul "libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii", drept garantat de Articolul 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Toate acestea fac parte dintr-un razboi urat, în care institutii ale statului postcomunist sustin activitatile fostilor angajati de securitate ai statului comunist. Ca unul care am fost foarte vocal în favoarea publicarii imediate a listelor, trebuia sa fiu delegitimat, printr-un rationament de tipul - "Patapievici se comporta ca un anticomunist; dar tatal lui a fost comunist; deci Patapievici nu are dreptul sa ceara deconspirarea Securitatii". Este, în mod plauzibil, sarcina pe care, în acest razboi urat, a înteles sa o preia ziarul Curentul, sub pana ziaristilor Antohe si Zara.

Dar principiul ca un fiu nu are a face cu ce a facut tatal sau, ci doar cu ce a facut el e clar pentru toata lumea. De ce socotesc acei ziaristi - daca intr-adevar a lor a fost initiativa anchetei - ca ar fi eficace un astfel de atac?
Intotdeauna poti se delegitimezi pe cineva, din punct de vedere moral, dezonorand oamenii care îi sunt apropiati. Securistii si prietenii lor probabil s-au întrebat: "Cum sa-l agatam pe Patapievici? Cu ce-l putem avea la mana?". In lipsa de altceva mai bun, s-au napustit asupra tatalui meu. Ati observat foarte bine ca rationamentul este de tip cadrist si ca tine de o gandire totalitara, în care de faptele stramosilor trebuie sa raspunda, în solidar, toti descendentii, pana la a nu stiu cata spita. Asa s-a întamplat sub nazisti, cand puritatea ariana a sangelui era cercetata pana la strabunica. Asa s-a întamplat sub comunisti, unde originea sociala nesanatoasa te marca din tata-n fiu. De exemplu, cand mi s-a propus sa devin membru de partid, în facultate (prin ‘79, cred), secretarul de partid mi-a spus ca mi se face o exceptie, deoarece dosarul tatalui meu este "cam complicat". In fapt, asa cum am vazut în dosarul lui de securitate, tata fusese banuit de spionaj în favoarea Austriei (doar tatal lui fusese cetatean austro-ungar si fusese decorat personal de Imparatul, iar tata însusi si-a facut studiile la Viena!) si anchetat în consecinta. Mai mult, tata fusese denuntat de un constant dusman al sau ca "om al nemtilor" si "angajat al Gestapoului" - ganditi-va, ce aberatie: un om care fusese deportat ca "negerman", din refugiul polonez, sa fie angajat al Gestapoului! Ei bine, balciul e complet: daca securistii îl suspectau pe tata ca fusese omul nemtilor si al capitalistilor (într-o nota informativa apare acuzatia de "liberalist"), ziarul Curentul de azi îl proclama "colaborationist", "lup" si om de convingeri pro-sovietice! Iar eu am devenit "fiu al lupului" (titlu cu litere de-o schiopa în ziarul Curentul, pe prima pagina!) si, pe cale de consecinta genetica si de contaminare ideologica, colaborationist si pro-sovietic.

Sa lasam însa gluma la o parte. Partea serioasa e practica gandirii de tip cadrist. Ea a fost abundent aplicata fiilor de mari comunisti si a fost o eroare. Problema lui Ion Iliescu nu este ca a avut un tata comunist, ci ca el însusi a fost un comunist proeminent, ca a jucat un rol scandalos în desfasurarea mineriadelor si ca Revolutia în care s-a insinuat ca lider a lasat în urma o mie de morti, care nu poate fi atribuita nimanui. Oamenii trebuie judecati pentru ceea ce au facut sau sustin în mod explicit, si nu dupa faptele ori convingerile stramosilor lor. Gandirea individualista (liberala si democratica) este incompatibila cu gandirea de tip cadrist, care e tribala (precum tot tribala este si gandirea discriminarii pozitive).

Acest lucru lamurit, ramane totusi chestiunea de fond: daca tatal meu a fost ori nu "colaborationist" si malign precum "lupii", asa cum sugereaza ziarul Curentul. Ei bine, aici suntem în plin suprarealism. Cei doi ziaristi citeaza cateva fragmente dintr-una din nenumaratele autobiografii pe care tatal meu le-a scris în anii ‘50 la cererea serviciului de cadre, ca urmare a investigatiei Securitatii împotriva lui - spionaj economic în favoarea unei tari capitaliste si banuiala ca a fost "om al nemtilor". Pentru a demonstra ca nu putea fi om al nemtilor, tata a citat episodul eliminarii sale din liceu, în 1938, ca urmare a diferendului pe care l-a avut cu profesorul sau de germana, care era legionar si care l-a denuntat pe tata ca fiind pro-sovietic. Tatal meu a fost un om de stanga, prost vazut în acea epoca legionaroida si datorita faptului ca era perceput ca un minoritar dubios, într-o tara care începuse sa fie scuturata si institutional de masive accese colectiviste. In discutiile mele cu el de la sfarsitul anilor ‘70 si începutul anilor ‘80, legate de economie, de marxism, de leninism, el s-a definit întotdeauna ca un om de stanga, iar în economie spunea ca ramane marxist, ceea ce mie îmi starnea fie ilaritatea, fie indignarea. Ii spuneam: "Bine, mai tati, cum e posibil sa înveti economie la Viena, în patria marii scoli austriece de economie, care este liberala, si tu sa pleci de acolo marxist?".

Si el ce raspundea?
El îmi spunea ca pozitia liberala a unor oameni precum Carl Menger sau Eugen von Böhm-Bawerck nu mai poate fi aplicata astazi, în conditiile în care statul a ajuns sa joace rolul complex - "sistemic", spunea el - pe care îl joaca astazi. Iar la aceasta situatie s-a ajuns nu pentru ca cineva a impus acest lucru, ci pentru ca cresterea demografica, constituirea comunitatilor nationale ori multinationale ca state cu interese juridice complexe, natura relatiilor dintre aceste state, rolul foarte special de integrare si separare pe care îl joaca economia mondiala, toate acestea au facut ca statul în mod necesar sa devina mult mai complex decat îsi imaginau Menger si Böhm-Bawerck si, în aceste conditii, teoria liberala clasica nu se mai poate aplica.

Trebuie sa tii seama de cresterea acestui stat. Si tatal meu îmi spunea: "Asta explica în fond succesul keynesianismului si face socialismul atat de irezistibil chiar si în tarile capitaliste". Keynes nu poate fi pur si simplu respins, cum o faceam eu, spunand ca rationamentele sale sunt paralogice. Prin urmare, argumentul tatalui meu suna cam asa: "Statul a crescut atat de mult, din motive obiective, încat nu mai poate fi pur si simplu respins, cum vrea teoria liberala a economistilor austrieci. Din acest motiv, eu cred ca analiza institutionala de tip marxist este mult mai adecvata situatiei de astazi decat situatia pe care tu, în mod idealist, o reconstruiesti, pornind de la textele liberalilor pe care îi iubesti". Tata se definea ca un realist si de aceea, pretindea, este marxist. OK. Si, în acelasi timp - ei, si? Chestiunea de continut aceasta este: tatal meu a fost un om de stanga asa cum eu sunt om de dreapta. Si cu asta, basta. N-am sa justific nimic din optiunea de stanga a tatalui meu.

 

Tinta articolelor din Curentul nu a fost informarea cititorilor, ci stigmatizarea si delegitimarea unui om

Da, dar al doilea articol din Curentul, în final, va cerea demisia din CNSAS, ca protagonist al unui lucru ilegal sau cel putin minabil din punct de vedere moral.
Totul a fost construit cu atata rea-credinta si cu o logica a falsitatii atat de stravezie, încat cazul ziaristilor Antohe si Zara ar trebui sa devina un caz de cum nu trebuie facut, pentru practica ziaristica. Ultimul articol, semnat doar de Antohe, este în sine o capodopera de incoerenta. De altfel, trebuie spus ca acest ultim articol implica ziarul, în totalitatea sa: anume ziarul Curentul cere demisia mea si accepta statutul de "colaborationist" si "lup" al tatalui meu. Rationamentul suna cam asa: datorita impuritatii mele ideologice ("fiu al lupului la oile dosarelor Securitatii"), eu împiedic "desecurizarea" CNSAS, ceea ce ar explica de ce listele cu ofiterii Securitatii care au facut politie politica nu au fost înca publicate. "Desecurizare"? Dar sunt securisti în CNSAS? Sau poate în Colegiu? Dar oare prezenta mea în Colegiul CNSAS este cea care împiedica dezvaluirea numelor securistilor? Toate acestea sunt sugerate de numitul articol - o pura si crasa dezinformare de presa, pusa ca stire-bomba pe prima pagina a unui cotidian. Aici nu doar rationamentele, ci si faptele sunt violate, într-un stil de acuzare si insinuare care dovedeste, daca mai era cazul, ca tinta articolelor din Curentul nu a fost informarea cititorilor, ci stigmatizarea si delegitimarea unui om. Este, în fond, ceea ce îsi doresc si fostii securisti, pe care i-am cam tulburat din prosperul lor somn linistit, în aceasta vara.

De unde spun ziaristii de la Curentul ca au aceste documente care sunt facute publice astazi?
Autorii sustin ca provin din arhiva de cadre a fostei BNR. Parerea mea este ca provin din dosarul de securitate al tatalui meu, care se afla acum la CNSAS. Originalul autobiografiei din care citeaza ziaristii de la Curentul se afla la CNSAS. Ei citeaza nu copia anonimizata, singura care a iesit în mod legal din CNSAS (si se afla asupra mea), ci originalul.

Cum au avut acces la acel dosar? Daca dosarul este la CNSAS si dvs. l-ati vazut anonimizat, inseamna ca s-au scurs informatii din CNSAS. åsta este un lucru care priveste pe toata lumea.
Este un lucru foarte grav: potrivit Legii 187, dupa care functioneaza CNSAS, aparitia publica a unor astfel de documente reprezinta o scurgere de informatii cu efecte penale (pentru cei care au prilejuit scurgerea). In sedinta de Colegiu de joi, 3 octombrie, s-a luat decizia înfiintarii unei comisii interne de ancheta, care sa stabileasca daca documentul reprodus de ziaristi provine într-adevar din arhiva Bancii, iar daca nu, cine anume din CNSAS a oferit ziaristilor acces la dosarul tatalui meu.

As vrea sa stabilim o cronologie: cand ati vazut dosarul tatalui dvs.?
Dosarul a ajuns în 15 octombrie 2001. De la început, cu dosarul acesta a fost o problema, deoarece a starnit curiozitatea unora dintre colegii mei din Colegiu. La o zi dupa ce eu l-am consultat, unii din colegii mei, în absenta mea, l-au citit în comun, la sala de consiliu a Colegiului. Este o practica neuzuala, complet neuzuala. Ceea ce este înca mai interesant este ca, doar cu putine zile înaintea aparitiei primului articol în Curentul, vicepresedintele CNSAS Mihai Gheorghe a exprimat referitor la dosarul tatalui meu o pozitie foarte asemanatoare cu aceea avansata de cei doi jurnalisti.

Unde s-a întamplat asta?
In Colegiu. Mihai Gheorghe obisnuieste sa se exprime foarte necolegial în ceea ce îi priveste pe unii membri ai Colegiului (Plesu, Dinescu, eu) si aceasta atitudine a generat reprobarea mea publica, în Colegiu. S-a starnit o disputa, la care au fost invocati martori, în fata Colegiului. Gheorghe a negat, dar, din punctul meu de vedere, cazul e clar. Mihai Gheorghe a spus-o de fata cu toti membrii Colegiului ca ar trebui sa fiu mai putin vocal, deoarece as avea probleme cu dosarul tatalui meu. Aceasta viziune despre dosarul tatalui meu este regasita în chip surprinzator în interpretarea jurnalistilor de la Curentul.

Dar daca ar fi sa urmam rationamentul pe care ziaristii de la Curentul îl propun, si anume a raspunde de faptele tatalui, atunci persoana cea mai vulnerabila din acest punct de vedere mi s-ar parea presedintele Iliescu.
Nu la tatal lui Ion Iliescu ar trebui sa mearga, ci la faptele sale. Rationamentul cadrist a fost cel în care a crezut Ion Iliescu, cat a fost membru marcant al PCR. Noi, azi, daca suntem liberali si democrati, nu mai putem crede în valoarea acestui rationament. Numai în studiile de istorie ori de politologie are importanta cine este fiul cui. Problema lui Adrian Nastase nu este ce socru a avut, ci faptele si convingerile sale de acum, asa cum se reflecta ele în declaratiile si actele guvernarii sale.

Momentul în care Curentul a venit cu acest atac este destul de apropiat de cel în care legea de functionare a CNSAS va fi schimbata. Se poate face o legatura între aceste doua lucruri?
Evident. Nu este un secret pentru nimeni ca cei trei deputati PSD care au redactat proiectul de modificare (toti, sa luam aminte, membri în Comisia de control a SRI!) doresc subordonarea initiativei CNSAS detinatorului de arhiva (de fapt, SRI-ului), desfiintarea actualei structuri a Colegiului si numirea conducatorilor CNSAS de catre Parlament. Vicepresedintele Mihai Gheorghe este în perfect consens cu aceste modificari, el declarand ca institutia Colegiului ar trebui desfiintata. Probabil ca ei doresc blocarea publicarii listei de ofiteri pana la schimbarea componentei Colegiului, cand ei vor ramane numai între ei. Ceea ce s-a întamplat în ziarul Curentul este, am impresia, un episod al acestei lupte, între unii care vor sa deconspire Securitatea prin publicarea listei de ofiteri, ceea ce este onest, si altii, care pretind ca vor acest lucru refuzand sa o dea publicitatii, ceea ce nu e onest.

 

Interviu realizat de Rodica Palade

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22