ICHIRO FUJISAKI: Impredictibilitatea lui Donald Trump a speriat China și Coreea de Nord

În urmă cu câteva săptămâni, Robert Kaplan avertiza într-un comentariu din Wall Street Journal că președintele Trump ar trebui să conștientizeze că orice măsură care afectează prezența americană în Coreea de Sud subminează deopotrivă Japonia și securitatea regională.

Din perspectiva Japoniei, cât este de importantă prezența militară americană în peninsulă?

Intenția Coreei de Nord de a se denucleariza nu este foarte consolidată. S-a susținut acest lucru de multe ori, dar niciun pas concret nu a urmat. În aceste condiții, mulți observatori cred că orice măsură în direcția retragerii sau a diminuării trupelor americane din peninsula coreeană este prematură. Dacă Phenianul își schimbă cu adevărat postura și comportamentul, desigur că poate exista această posibilitate. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Cât despre exercițiile militare, acestea ar putea fi redimensionate, dar prezența americană în peninsulă rămâne vitală. Japonia nu vrea să vadă schimbări rapide, bruște. Elefantul trebuie să se miște cu multă prudență, nu să zguduie statu-quo-ul.

Este o iluzie să credem în intențiile de denuclearizare ale lui Kim Jong-un?

Summit-urile din Hanoi și Singapore au fost un moment al adevărului. Coreea de Nord nu este decisă să se denuclearizeze. Totuși, trebuie să înțelegem că nu ne aflăm într-o conjunctură neapărat rea. Coreea de Nord a promis să nu lanseze noi rachete sau să efectueze noi teste nucleare și se află în continuare sub sancțiuni. Phenianul este cel care vrea acum schimbarea statu-quo-ului. Înainte, noi eram cei care ceream Nordului să oprească testele nucleare și cele balistice. Comparând cele două situații, conjunctura de astăzi este mult mai favorabilă pentru noi.

Credeți că Nordul a atins deja un nivel credibil de descurajare nucleară?

De anul trecut se spune că Phenianul a atins deja un nivel credibil de descurajare nucleară și astfel că nu ar mai avea nevoie de teste suplimentare. Totuși, obiectivul nostru trebuie să rămână acela al demantelării arsenalul nuclear al Nordului, dar pentru a face asta menținerea sancțiunilor rămâne crucială. Dacă am ridica sancțiunile, arsenalul ar rămâne practic intact. Sancțiunile nu sunt doar despre înghețarea propriu-zisă, ci și despre ceea ce ei deja dețin.

Este liderul nord-coreean bine poziționat pentru a capitaliza și exploata clivajele existente între SUA și Coreea de Sud? Aceasta din urmă pledează masiv pentru relaxarea sancțiunilor.

Statele Unite negociază în numele comunității internaționale. În cele din urmă, comunitatea internațională este expresia Consiliului de Securitate. China și Rusia sunt parte din acest efort. Sancțiunile nu sunt ușor de ridicat. Cât despre președintele Moon, el își vede rațiunea sa de a fi drept un mijlocitor, mediator între Coreea de Nord și Statele Unite. Opoziția conservatoare sud-coreeană este mai degrabă alarmată, pentru că știe că Phenianul nu și-a schimbat cu adevărat intențiile.

Poate Coreea de Nord să genereze o prăpastie între Donald Trump și consilierii săi?

Nu cred. Dacă ar fi făcut-o un pic mai subtil, ar fi putut să reușească. Pe de altă parte, dacă spui public direct faptul că Trump are o relație bună cu Kim, în timp ce Pompeo și Bolton sunt băieții răi care ar trebui eliminați din proces, denotă o abordare și tactici naive. Asta ne arată că Nordul nu a învățat foarte multe.

În ultimii ani, Xi Jinping a sugerat că Beijingul ar dori unificarea cu Taiwanul în timpul mandatului său. Este realistă o astfel de așteptare?

Japonia crede că unificarea, dacă va exista, trebuie făcută pașnic. Nu trebuie să luăm mesajele liderilor chinezi ad-litteram. Multe dintre ele sunt pentru consum intern. Pe de altă parte, multe dintre declarații sunt deziderate, fără să fie neapărat și realiste. Nu știu cât va rămâne Xi Jinping la putere, dar nu cred că în Taiwan există cineva care să accepte poziția chineză.

Voci importante din comunitatea strategică americană pledează pentru desfășurarea de rachete INF în Japonia pentru contrabalansarea arsenalului chinez.

Japonia nu este pregătită pentru o astfel de mișcare. Dacă ar accepta pe teritoriul său rachete INF, Japonia ar putea să devină ea însăși o țintă. Politica noastră oficială a fost aceea de a nu produce, deține sau introduce armament nuclear. Nu suntem pregătiți să acceptăm rachete nucleare pe teritoriul nostru. Suntem gata să găzduim sisteme antibalistice defensive de tip Aegis Ashore, însă nu rachete ofensive precum cele excluse de tratatul INF.

Este prea târziu pentru a trage la răspundere China pentru acțiunile din Marea Chinei de Sud?

Cred că rămâne foarte important să readucem permanent chestiunea pe agenda internațională și să nu acceptăm acest fait accomplit. De exemplu, anexarea Crimeei a izolat Rusia de G7. O atitudine categorică de respingere din partea comunității internaționale rămâne esențială. Nu putem sancționa China, dar depinde de noi să reamintim de comportamentul său ilegal. Comunitatea internațională trebuie să-și arate permanent preocuparea pentru astfel de situații, să nu uite sau să treacă cu vederea. Puteri precum China și Rusia mizează deseori pe faptul că la un moment dat oamenii vor da uitării ceea ce s-a întâmplat. Comportamentul Beijingului în Marea Chinei reflectă aceeași psihologie: întâi acționează, apoi zâmbește. Un aspect important pe care nu trebuie să îl uităm ține de faptul că optica americană și cea europeană față de China s-au schimbat fundamental în ultimii doi ani, iar acest lucru va face China să fie mult mai prudentă.

Diplomații japonezi vorbesc deseori despre apărarea ordinii internaționale liberale. Ce presupune asta în practică?

Instituțiile internaționale au fost create imediat după război. Dintr-un anumit punct de vedere, toată această arhitectură este un pic ruginită și demodată. Dar până în momentul în care vom avea altele în loc trebuie să le onorăm pe cele pe care le avem. Apărarea ordinii internaționale înseamnă a respecta regulile pe care deja le-am acceptat, cuprinse în dreptul internațional și reprezentate de către instituțiile internaționale.

Washingtonul este tot mai mult dominat de reîntoarcerea competiției cu marile puteri. Cum vede Japonia acest lucru?

Dintr-un anumit punct de vedere, amenințarea chineză și rusă a existat mereu, chiar dacă într-o manieră difuză. După atacurile de la 11 septembrie, Statele Unite s-au concentrat preponderent pe războiul împotriva terorismului pentru o perioadă foarte lungă. Dispariția Statului Islamic va avea printre consecințe și faptul că Washingtonul se reorientează spre competiția cu marile puteri. Într-un fel, impredictibilitatea lui Donald Trump a speriat China și Coreea de Nord, în timp ce abordarea hiperrațională a lui Obama era mult mai predictibilă. Nu multă lume a intuit faptul că impredictibilitatea poate fi atât de eficientă în relația cu China sau Coreea de Nord.

Care este rolul cvartetului (SUA, Japonia, Australia, India) în Indo-Pacific?

Formula nu este încă suficient închegată și concretă, dar are două mari obiective. Pe de o parte, un forum de discuție între democrații care gândesc la fel. Pe de altă parte, nu trebuie văzută ca o formulă de încercuire a Chinei, ci mai degrabă ca un vehicul care semnalează Chinei că un comportament revizionist nu va fi tolerat.

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA

Comunitatea internațională trebuie să nu uite sau să treacă cu vederea. Puteri precum China și Rusia mizează deseori pe faptul că la un moment dat oamenii vor da uitării ceea ce s-a întâmplat.