ILIE SÂRBU: PSD nu mai e în postura în care să aibă tot

Interviu Realizat De, Andreea Pora | 11.06.2013

Pe aceeași temă

Cum de s-a întâmplat această cacofonie în ceea ce priveşte aşa-zisele „salarii nesimţite“ de la stat, cine e responsabil? Este a doua oară când de la guvern iese o listă care e contrazisă ulterior.

Un ministru primeşte aceste liste de la subalterni, acel „cineva“ care le-a întocmit trebuie să răspundă şi, mai ales, e necesar să vedem care a fost scopul acestui demers. Mă îndoiesc că a fost o greşeală, totuși nu e permis să comiți astfel de abateri, mai ales că nu vorbim de una, două, ci în toate s-au descoperit inexactități. Sigur că ordonanţa şi intenţia guvernului este de a plafona aceste salarii, personal nu mi se pare firesc şi nu găsesc niciun fel de justificare ca un om care lucrează într-o instituţie a statului român, fie în Comisia de Supraveghere care aparţine parlamentului, fie într-o societate comercială care face profit, să primească totuşi, 40.000 de euro pe lună. Nu îmi imaginez ce ar putea face acest om, ce ar putea să facă un manager pentru 40.000 de euro pe lună? Noi nu suntem societate privată, nu suntem America! Există şi o falsă părere pe care am observat-o şi eu la anumiţi miniştri, aceea că salariul uriaș este perfect justificat, deoarece banii nu vin de la stat.

 

Ordonanţa are o hibă majoră, nu vorbeşte de relaţia dintre salariu şi performanţă.

Aceasta este iarăşi o meteahnă a noastră, pe care o ştim cu toții şi pe care nu am reușit să o rezolvăm timp de 20 de ani.

 

Dar cine vă opreşte? Ordonanţa e făcută de guvern.

Într-adevăr, nu ne oprește nimeni, există multe discuții pe această temă și sper ca, în curând, să se concretizeze. La ultimele dezbateri am înțeles că se va face un amendament. Există riscul ca, în parlament, să apară potențiale probleme, în cazul în care colegii noştri din PNL să nu fie de acord şi să se creeze o altă majoritate, cum s-a mai creat până acum în mod artificial. Însă în PSD nu cred că vom avea probleme, mai ales dacă a venit premierul cu ordonanţă.

 

Despre coabitare
Cel care a reuşit să-şi impună punctul de vedere într-o manieră calmă și elegantă a fost premierul Ponta. Observați numirile care s-au făcut în justiţie, față de care, inițial, domnul Băsescu a fost total împotrivă, ca apoi să se mai tempereze. Cel care a câştigat aşa-zisa linişte, acea atmosferă care-i dă posibilitatea să se concentreze pe problemele strict guvernamentale, este Victor Ponta.

Când eraţi în opoziţie şi Guvernul Boc se confrunta exact cu aceste probleme, discursul era cu totul altul.

Da, nu vreau să fiu demagog şi recunosc, spre deosebire de alţi politicieni, însă acesta e rolul opoziţiei, să combată, să atace. Am criticat tot ceea ce a făcut Guvernul Boc, ceea ce fac şi acum. Dacă era guvernul meu, probabil că s-ar fi negociat altfel. Aţi văzut că şi Spania, şi Franţa, şi alţii, dacă se negociază bine, mai primesc câte un bonus. Noi n-am primit niciunul, am executat orbeşte. Noi am făcut mai mult decât trebuia să facem: tăierea salariilor, a pensiilor. Acum ne lăudăm cu acest lucru, că s-a creat mare stabilitate în România, dar când ne uităm la risipa care a fost...

 

Care credeţi că e principalul atu al lui Victor Ponta în momentul acesta?

Cel mai important lucru e că Victor Ponta a reuşit să se schimbe şi să convingă. E mult mai ponderat, mult mai echilibrat, aş spune chiar înţelept în multe situaţii. Şi acesta e un argument pentru un conducător într-o ţară ca a noastră, cu specificul ei. Poate e argumentul forte.

 

A înţeles că a greşit în vara trecută? PSD a înţeles?

A spus că regretă. Dar PSD nu va regreta niciodată. PSD e un partid mare, greu. PSD, faţă de alţii, şi nu mă refer aici..., să nu mă suspectaţi, a înţeles că ceea ce face Victor Ponta face bine şi pentru PSD, şi pentru ţară. Pentru PSD, la ora actuală, ce a fost vara trecută nu mai e important, s-a dus. A primit lecţia pe care a primit-o.

 

Care e punctul vulnerabil al lui Victor Ponta în momentul acesta?

Câteodată, şi chiar de prea multe ori, e prea înţelegător. Când eşti şeful guvernului trebuie să fii mult mai tranșant, de exemplu în situații de genul aceleia în care apare o listă greşită. Eu, dacă eram prim-ministru, îi demiteam în linie. Dacă vă amintiţi, când eram ministru al Agriculturii, am demis într-o zi tot ADS, de la conducerea centrală până în teritoriu, la ultimul om. Ulterior, au câştigat în instanţă dintre ei vreo 30, însă consider că am făcut ordine, am impus o disciplină.

 

E prea tolerant şi cu miniştrii liberali?

Mai ales cu cei liberali.

 

Despre PDL
PDL cred că a ajuns în faza în care, din punctul meu de vedere, şi bănuiesc şi eu cam de unde vin influenţele astea, îşi semnează sentinţa. Dar n-am înţeles însă cum au acceptat, sunt politicieni cu multă experienţă acolo. Nu numai d-l Băsescu a însemnat PDL. Ce s-a întâmplat, cum au reuşit să se dezbine? Ar fi o greşeală, de exemplu, să-i excludă pe reformişti, dar dacă ei fac reforma la televizor şi în afară, atunci chiar nu are rost.

Miniştrii liberali, s-a văzut şi din acele stenograme din interiorul PNL, sunt în mod vădit nemulţumiţi.

În guverne, miniştrii au două variante: ori să accepte politica pe care o face primul ministru, aşa e în toată lumea, ori să plece. Nemulţumirile astea care se spun la şuetele politice n-au nicio valoare. Ce spun în guvern e important. Şi acolo nu cred că se manifestă aşa cum o fac când se duc la şedinţa de partid, unde fiecare dintre ei vrea să arate care e cel mai activ politic.

 

Dar liberalii se plâng că sunt câteva sute de posturi pe care Ponta le blochează.

Dacă abordăm această problemă pe care chiar o cunosc, vreau să vă spun că situaţia e similară şi în PSD, şi în PNL, şi în UNPR, şi în PC. Toată lumea este nemulțumită că numirile de către miniștri se fac foarte greu sau chiar deloc. Din păcate este, din nou, o problemă internă a guvernului care s-ar putea rezolva foarte repede. Se ia punctual lista cu aceste posturi, iar ministrul de resort prezintă un termen: până săptămâna viitoare faci numirile. Eu nu văd nicio problemă în niciuna dintre situaţiile astea.

 

Protocolul renegociat va conţine măsuri ferme care să meargă până la excluderea celor care mai atacă USL şi guvernarea?

Aşa trebuie. Dacă nu e aşa, atunci să nu ne mirăm că ajungem în situaţia în care, de la un conflict, să nu zic chiar minor, să se arunce în aer un proiect politic ca USL. Trebuie să fie disciplină. Oricine vorbește în public împotriva USL, indiferent că e de la noi, din PNL sau din alt partid, ar trebui dat afară. Aşa ar fi corect.

 

V-aţi exprimat foarte ferm în cazul Roşca Stănescu, spunând că trebuie exclus. A cedat premierul?

Nu, în final a cedat toată lumea. Mi-am dat şi eu seama, că poate se exagera în ideea asta, că arunci în aer un proiect foarte important din cauza lui Roşca Stănescu. Am spus-o şi atunci: cine e, de fapt, Roşca Stănescu în PNL? Sau cine e Roşca Stănescu în viaţa publică românească? Dacă l-am fi exclus, ar fi făcut un titlu de glorie şi din asta.

 

A controlat şi a folosit Băsescu, aşa cum a susţinut USL, serviciile secrete? Că asta a fost marota.

N-am susţinut eu asta niciodată. În ieşirile publice, când încercam să explic lucrurile astea şi lumea nu înţelegea şi se precipita, am atras atenţia de fiecare dată că serviciile secrete româneşti nu mai sunt serviciile izolate ale unei ţări care trăieşte în Estul Europei, ci sunt serviciile secrete integrate în NATO, în UE. Cu problemele pe care le au desigur, că nu e o adunătură de maici.

 

Repet, deci, nu e adevărat că Băsescu a controlat serviciile aşa cum spunea USL?

Nu avea cum să controleze serviciile.

 

Roșca Stănescu, dar și alți liberali, spun că acum Ponta împreună cu Băsescu controlează serviciile secrete.

Nu le controlează nimeni nici acum. N-ar fi cel mai indicat Roşca Stănescu să vorbească despre servicii, atâta vreme cât ştim de unde a provenit şi cam ce-a făcut. Eu vă spun că serviciile sunt controlate doar de comisiile parlamentare de control. În afară de asta, de nimeni. În rest, că mai e o influenţă... Nu sunt naiv acum să cred că un anumit serviciu nu poate să aibă o simpatie pentru Băsescu sau pentru Ponta, că aşa e viaţa făcută, dar control...?!

 

Disciplină în guvern
În guverne, miniştrii au două variante: ori să accepte politica pe care o face primul ministru, aşa e în toată lumea, ori să plece. Nemulţumirile astea care se spun la şuetele politice n-au nicio valoare. Ce spun în guvern e important. Şi acolo nu cred că se manifestă aşa cum o fac când se duc la şedinţa de partid, unde fiecare dintre ei vrea să arate care e cel mai activ politic.

Cum vedeţi acest proiect de lege, iniţiat tot din zona liberală, care vrea să interzică serviciilor secrete să mai aibă societăţi comerciale sub acoperire?

În primul rând, colegii liberali n-au fost de acord cu proiectul, apoi au spus o chestiune foarte simplă: dacă d-l Roşca Stănescu vine mâine şi ne înşiră aceste societăţi comerciale, noi suntem de acord. Păi, dacă nu le ştii, există?! E vreun serviciu din lumea asta, pornind de la CIA, FBI, DST francez, M5, M6 care vine şi pune pe tapet opiniei publice firmele, dacă ele există, desigur?! Nu ştiu dacă sunt în România, n-am eu voie să spun lucrul ăsta, să le pun în văzul public. Acela mai e serviciu secret? Noi vrem să fie secret, dar să-l ştim şi noi. Asta nu se poate, asta o ştiu doar anumiţi oameni.

 

Cine a câştigat din pactul de coabitare? Ponta sau Băsescu?

În afară de România au de câştigat şi cei doi actori importanţi, dar aceasta nu înseamnă că au ajuns să se iubească, că nu mai pot trăi unul fără altul, că se caută şi se consultă.

 

Şi de ce credeţi atunci că PNL şi Antonescu sunt deranjaţi de felul în care merg lucrurile?

Fiindcă PNL a avut un alt punct de vedere. Atunci când s-a semnat acel pact era şi preşedintele PNL prezent. Un aspect care poate deranja la un moment dat. Dacă ai fost acolo, nu poţi, ulterior, să fii împotrivă. Puteai, în acel moment, să-ți transpui opiniile sau să nu participi.

 

Cine a reușit până la urmă să-şi impună punctul de vedere în cadrul acestei coabitări?

Cel care a reuşit să-şi impună punctul de vedere într-o manieră calmă și elegantă a fost premierul Ponta. Observați numirile care s-au făcut în justiţie, față de care, inițial, domnul Băsescu a fost total împotrivă, ca apoi să se mai tempereze. Apoi, ceva s-a schimbat. Dacă facem un listing al acestor probleme constatăm că, pas cu pas, premierul a preluat și a reușit să gestioneze pașnic fiecare etapă. Şi, atunci, cel care a câştigat aşa-zisa linişte, acea atmosferă care-i dă posibilitatea să se concentreze pe problemele strict guvernamentale, este Victor Ponta.

 

Există în PSD un curent suficient de puternic care spune că PSD ar trebui să aibă propriul candidat la prezidenţiale. Care e opinia dvs.?

Mai sunt colegi care spun asta, dar viața politică în România arată că PSD nu poate să aibă tot, nu mai suntem în postura în care să avem tot.

 

Şi dacă Crin Antonescu se va prăbuşi în sondaje?

Crin Antonescu şi PNL au fost extrem de corecți atunci când a avut loc nominalizarea primului ministru şi nu putem răspunde cu altă monedă. Dacă lucrurile se degradează într-un mod iremediabil, relaţia ajunge la rupere, e altceva... Atunci fiecare partid merge pe majoritatea pe care şi-o poate face şi pe candidatul lui.

 

Dar Ponta a spus că, chiar dacă s-ar rupe USL, el tot pe Antonescu l-ar susţine. Ar fi de acord PSD cu așa ceva?

Aici eu cred că a vrut să arate corectitudinea pe care o are în relaţia cu Antonescu. Acum vă răspund din punct de vedere personal. Nu cred. Chiar dacă preşedintele Ponta ar face lucrul ăsta, cunoaşteţi bine partidul, nu cred că PSD, în momentul în care s-ar produce ruptura, ar accepta să nu aibă candidat propriu.

 

Salariile „nesimţite“
Personal, nu mi se pare firesc şi nu găsesc niciun fel de justificare ca un om care lucrează într-o instituţie a statului român, fie în Comisia de Supraveghere care aparţine parlamentului, fie într-o societate comercială care face profit, să primească, totuşi, 40.000 de euro pe lună. Nu îmi imaginez ce ar putea face acest om, ce ar putea să facă un manager pentru 40.000 de euro pe lună? Noi nu suntem societate privată, nu suntem America!

Se face revizuirea Constituţiei cu ochii la Băsescu?

Aşa a pornit, sincer. Adică toate abuzurile care s-au produs în relaţia preşedinte-premier, preşedinte-parlament.

 

De ce nu susține PSD interzicerea traseismului politic, așa cum a declarat în campania electorală și pe vremea când era în opoziție? 

Așa cum a afirmat și premierul, articolul referitor la combaterea traseismului politic va fi rediscutat și votat în comisia de revizuire a Constituției săptămâna viitoare.

 

Care este poziția PSD față de amendamentele referitoare la justiție? Este de acord cu amendamentul Chiuariu, prin care procurorii pot fi audiați de parlament?

Astfel de reglementări se pot realiza prin legi organice precum Legea electorală, Legea privind statutul procurorilor și judecătorilor. USL dorește o Constituție modernă, europeană, care să nu mai lase loc de interpretare după bunul plac.

 

Care este poziția PSD față de scandalul de șantaj de la Intact? Vă delimitați de astfel de practici jurnalistice? 

Nu am fost șantajați și presați de nimeni, deciziile noastre se iau transparent, la vedere. Nu există probleme din partea presei și dialogul cu aceasta nu e văzut ca presiune sau șantaj. Nu putem comenta, ca politicieni, acțiuni ale justiției. Nu luăm apărarea procurorilor, dar nici nu putem intra în jocul atacării procurorilor și justiției. Din comunicatul DNA pare că este vorba despre o cercetare începută încă din aprilie, deci înainte să fie numiți oamenii noi la DNA. Nu comentăm în cheie politică această acțiune care ține de justiție.

 

Caracterizaţi-l în câteva cuvinte pe Antonescu.

E un lider care, la ora actuală, încă rămâne în forţă.

 

Cum vedeţi Partidul Popular, ceea se întâmplă în PDL?

PDL cred că a ajuns în faza în care, din punctul meu de vedere, şi bănuiesc şi eu cam de unde vin influenţele astea, îşi semnează sentinţa. Dar n-am înţeles însă cum au acceptat, sunt politicieni cu multă experienţă acolo. Nu numai d-l Băsescu a însemnat PDL. Ce s-a întâmplat, cum au reuşit să se dezbine? Ar fi o greşeală, de exemplu, să-i excludă pe reformişti, dar dacă ei fac reforma la televizor şi în afară, atunci chiar nu are rost.

 

Dacă ei ar fi fost în PSD ar fi fost excluşi?

După poziţiile pe care le-au avut, cu siguranţă da. Noi suntem un partid care avem disciplină internă mult mai solidă.

 

Dacă apare Partidul Mişcarea Populară, vi s-ar părea interesant de discutat, de abordat?

Eu nu cred în Mişcarea Populară, practic n-avem cu cine să discutăm acolo. Nu are nicio şansă. Am experienţă de peste 20 de ani de politică... chiar şi 10% nu mai reprezintă nimic, atâta vreme cât găseşti în piaţă 20%, 15%, impropriu spus piaţă. Nu reprezintă nimic, n-au nici o şansă. Iar oamenii când realizează că n-au nici o şansă îşi pierd elanul. După ce se formează, am mai văzut multe din astea, încep să dispară, mor pe rând.

 

Credeţi că se va produce acea coagulare a dreptei?

Nu, fiindcă nu există la ora actuală un lider în jurul căruia să se producă chestia asta. Şi atunci va rămâne pe dreapta PNL ca cel mai mare partid, iar ceilalţi vor juca aşa cum au jucat şi până acum.

 

Face PDL opoziţie sau nu?

Face. Cel puţin la Senat avem de multe ori probleme cu ei. Dar nu mai mult decât pot să facă. Au rămas şi ei foarte puţini, unii sunt în faza de non combat, că au gândul să plece. Nu e o opoziţie aşa cum am făcut noi, cert asta, e mult mai slabă.

 

Dacă după europarlamentare diferenţa dintre PSD şi PNL va fi substanţială, se va renunţa la paritate?

Nu, asta nu. Protocolul rămâne valabil pe perioada guvernării. Asta schimbă situaţia noastră la Parlamentul European şi, sigur, plasarea noastră pe scena politică ca partid.

 

Interviu cu ILIE SÂRBU, liderul grupului parlamentar PSD din Senat, realizat de ANDREEA PORA

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22