Pe aceeași temă
Domnule Stanomir, cum credeți că s-a descurcat România în această perioadă de pandemie?
Cred că evenimentele prin care am trecut nu au făcut decât să dezvăluie, încă o dată, limitele dezvoltării noastre în toți acești 30 de ani. Altfel spus, în 30 de ani nu am fost cu adevărat capabili să dezvoltăm structurile unui stat democratic, bazat pe bună guvernare și transparență, iar această incapacitate s-a vădit în aceste două luni și jumătate. Și ca să fiu foarte explicit, România a fost silită să adopte măsuri deosebit de severe de izolare a întregii sale populații tocmai pentru că sistemul său de sănătate este într-o stare deplorabilă. Dacă ne uităm la modul în care administrația publică centrală și locală se înfățișează la 30 de ani de la 1990, pandemia a reprezentat o extraordinar de fidelă fotografie a acestui impas în care ne aflăm.
Starea de urgență a reprezentat un alibi care a permis statului român să ascundă realitatea. Realitatea este că nici măcar în timpuri normale sistemul nostru de sănătate nu face față și aș dori să vă aduc aminte de tragedia de la Colectiv, tragedie în cursul căreia aceiași oficiali români i-au asigurat pe români că victimele catastrofei de atunci vor avea parte de cea mai bună îngrijire. Și ne amintim că mai mulți dintre compatrioții noștri, Dumnezeu să-i ierte, au murit cu zile și s-au prăpădit în spitale din pricina infecțiilor. Ce vedem astăzi, după ani de la această tragedie? Vedem că o administrare inertă, politizată și iresponsabilă a făcut ca spitalele să fie principalul focar de COVID-19. Dacă ne uităm cu obiectivitate, nu transmiterea comunitară a reprezentat problema în România, ci modul în care statul român nu a fost capabil să își securizeze propriile sale spitale împotriva acestei amenințări. De asemenea, aș mai spune că statul român a practicat, din păcate, o politică a înspăimântării, și-a înspăimântat propriii săi cetățeni, în loc să comunice rațional. Tonul comunicării publice a fost unul apocaliptic. Ceea ce traversăm, ni se explica de către domnii Arafat, Rafila, Streinu-Cercel, Marcel Vela, este o catastrofă de proporții biblice, din care s-ar putea ca omenirea să nu scape. Aș spune că problema fundamentală a statului român nu este doar pandemia, ci modul în care guvernările succesive au reușit să destructureze principiul meritocratic și să pună în locuri-cheie persoane al căror singur merit este slugărnicia față de șef.
Acea contaminare în masă de la Suceava a apărut pe fondul acestei incapacități a administrației publice locale de a găsi soluții corecte. Tragicomedia de la Focșani, unde un director de spital cu pedigree penal pus de domnul Marian Oprișan s-a făcut de râs, neputând administra cum se cuvenea acea dramă prin care trecea comunitatea lui. Două exemple care sunt elocvente pentru a ne demonstra că problema în această țară nu este doar pandemia, ci și sistemul de guvernare și incapacitatea noastră de a pune la temelia guvernării valori care să sprijine demnitatea umană, transparența și respectul față de lege.
Din această ecuație face parte și militarizarea unor spitale?
Întreb retoric: în momentul în care descoperi că într-un spital județean este pus un manager, un domn sau o doamnă cu calificări profesionale dubioase, iar în acel spital protocoalele nu se respectă și totul se află într-un haos absolut, care este soluția? Recursul la medicii militari în aceste circumstanțe înseamnă a admite că administrarea civilă a treburilor civile este o catastrofă. Înseamnă că noi avem nevoie să închidem România pentru a ne proteja, de fapt, împotriva inepției statului român, care, prin modul în care a gestionat treburile din spitale și din asistența socială, reprezintă principalul inamic al propriilor săi cetățeni. Aceasta este realitatea. Și aș vrea să mai spun că în timpul stării de urgență m-a șocat și m-a dezgustat lipsa de empatie în privința comunicării publice. Oficialii nu se adresează unei mulțimi de patrupede, ci unor cetățeni care au nu doar frici, ci au și speranțe. O adevărată politică a demnității umane în Europa de astăzi trebuie să se bazeze nu pe frica de moarte, ci pe speranța într-un viitor care să ne permită supraviețuirea. Este exact ceea ce a lipsit în România.
Pe toate planurile? La toate nivelurile ați remarcat această lipsă de empatie?
Domnul Marcel Vela este un personaj empatic? Vi se pare că domnul Raed Arafat este un personaj empatic? Vi se pare că domnul Streinu-Cercel, cu ideile lui național-socialiste, este un personaj empatic? Domnul Marian Oprișan este un personaj empatic sau domnul Marcel Ciolacu? Observați că am luat și dintr-o parte, și din alta a spectrului politic. Vi se pare că situația în care bolnavii cu alte boli decât COVID sunt practic excluși din spitale, pentru că noi nu le putem administra cum trebuie, asta este o dovadă de empatie? Vi se pare că isteria din televiziuni unde s-a ajuns la un delir morbid și necrofil este o dovadă de empatie? Vi se pare că acele bâlbe pe jumătate grotești din momentul adoptării ordonanțelor militare reprezintă o dovadă de empatie? Și putem continua la nesfârșit.
Totuși, referindu-ne la tonul apocaliptic și la măsurile restrictive dure care au fost luate, remarc că au fost folosite și în alte țări din Europa, de la Italia la Spania, Franța și Marea Britanie. În România, credeți că populația ar fi respectat restricțiile fără măsuri punitive? Așa cum s-a întâmplat, de pildă, în Germania, Suedia?
Nu sunt și nu voi fi adeptul guvernării cu bâta și cu reteveiul, așa cum guvernezi o masă de oi. Cetățenii unei țări sunt dotați cu rațiune și lor trebuie să li se explice consecințele acțiunilor lor și posibilele riscuri care apar. Cred că un stat care își tratează cetățenii recurgând exclusiv la frică și neglijând comunicarea rațională și empatică comite o greșeală. De asemenea, aș spune că acei ziariști, dacă se mai pot numi ziariști, care sunt complici la această înfricoșare a populației, se dezonorează pe sine și profesia. Cred, de asemenea, că în pofida unei dezordini care a caracterizat și caracterizează comportamentul nostru public, românii sunt capabili să înțeleagă lucrurile care le sunt explicate bine. Dacă românii sunt atât de incapabili și de dezordonați încât pot fi guvernați numai cu reteveiul, atunci să ne amintim că tot acești oameni sunt cei care s-au revoltat față de încălcarea justiției în vremea lui Liviu Dragnea. Ca atare, aplicarea legii este o chestiune care nu reprezintă o dimensiune opțională într-un stat, dar aplicarea legii nu mai este de multă vreme într-un stat civilizat realizată prin mijloacele înfricoșării. Noi respectăm legea nu pentru că suntem înfricoșați, ci pentru că suntem lucizi, pentru că suntem echilibrați, pentru că suntem raționali și pentru că știm că există un contract între noi și stat, iar în baza acelui contract, statul ne apără libertățile. Eu acest discurs aș fi dorit să îl aflu, nu discursurile de la televiziunile de știri și de la briefing-urile de la miezul nopții, în care accentul se punea pe moarte. Eu cred că accentul trebuia să cadă pe solidaritate, pe grijă, pe empatie, pe planificare și seriozitate. Atât și nimic mai mult.
În starea de urgență și, acum, în starea de alertă, sunt destui concetățeni care nu respectă și nu înțeleg motivele pentru care ar trebui să respecte aceste reguli, deși ele au fost suficient explicate.
Poporul nostru nu este un popor dezordonat, după cum nu este un popor de sclavi. Poporul nostru nu este un popor de eroi, după cum nu este un popor de criminali. Poporul nostru a avut printre membrii săi femei şi bărbaţi curajoşi în veacul trecut, după cum am avut printre compatrioții noștri demagogi și adepți ai politicilor totalitare. Eu cred că problema fundamentală este a menținerii legii și a ordinii într-un context de echilibru social. Iar aici trebuie să ai o politică de justă măsură, între aplicarea legii și păstrarea acelei sfere a autonomiei individuale, fără de care libertatea nu are niciun fel de semnificație.
Este o temere generală, domnule Stanomir, din Europa până în Statele Unite, că statul va profita de această perioadă pentru a suprareglementa și, în viitor, a încălca drepturi și libertăți. Este o temere justificată?
Statele, prin natura lor, sunt mecanisme care se hrănesc prin propria lor expansiune. Iar statele, în foarte multe societăți, au redescoperit acest instinct al controlului, al reglementării și al interdicției. De aceea cred că este bine să revenim cât mai repede cu putință la o stare constituțională firească, în care Poliția și Jandarmeria se ocupă de infractori, iar nu de cetățenii obișnuiți. Eu voi fi foarte fericit atunci când statele vor reveni la funcțiunile lor naturale și vor înceta să se mai preocupe de „siguranța” noastră. Pentru că în momentul în care statul se preocupă prea mult de cetățean, putem fi siguri că libertatea cetățeanului este aproape de sfârșit.
Care este principalul prejudiciu adus României de această pandemie?
Peste România nu s-a abătut o calamitate epidemiologică, dar s-a abătut, din păcate, o catastrofă economică. Și marea problemă a lunilor și anilor care urmează este de a reajunge la o stare economică care să ne permită o funcționare firească a societății noastre. Ca atare, aș spune că principalul prejudiciu pe care această pandemie l-a provocat României, pe lângă moartea compatrioților, este dat de prăbușirea economică în care ne aflăm și de suspendarea activităților economice timp de două luni. Este ceva fără precedent ca gravitate pe timp de pace și este fără precedent din perspectiva consecințelor.
România nu e singura țară în situația asta, din păcate.
Nu știu alții cum sunt, vorba clasicilor, dar eu mă gândesc la faptul că există o diferență între economiile noastre și ale altor state europene și că în cazul României, care era deja un caz problematic, fragilizat de administrația Dragnea și de PSD, toate aceste lucruri nu fac decât să întărească un sentiment de pesimism.
Cum a trecut Uniunea Europeană acest test al pandemiei? Au fost critici destul de apăsate în ceea ce privește solidaritatea. Cum vedeți lucrurile?
Eu cred că trebuie să înțelegem că în anumite situații-limită, din păcate sau din fericire, statele naționale rămân singurul reazem al cetățenilor lor, că în situații de urgență și de catastrofă medicală doar sistemele de sănătate locale pot asigura rezolvarea problemelor. Din păcate, unii politicieni europeni sunt perfect lipsiți de pregătire și de capacitate de comunicare pentru a face față acestor zile. Este o generație de politicieni europeni mediocră, iar această mediocritate, cu foarte rare excepții, iese la iveală în mod dramatic, în circumstanțe dramatice. Dacă predecesorii lor de calibrul lui De Gaulle, Adenauer sau Alcide de Gasperi s-ar fi speriat de comunism sau de național-socialism, sau de fascism, cum s-au speriat actualii lideri de coronavirus, Europa astăzi ar fi fost un continent totalitar.
Din punct de vedere politic, în România cine credeți că va capitaliza – dacă va capitaliza cineva – această criză pandemică?
E greu de spus. Foarte mult va depinde de modul în care performanța guvernului PNL va fi apreciată de cetățeni. Deocamdată, avem doar date parțiale care să ne indice gradul de sprijin popular. PSD este un partid care e incapabil să reprezinte o alternativă. Este clar că PSD beneficiază de o poziție avantajoasă, deține majoritatea în parlament, acolo unde, de facto, blochează tentativele de reformă și este foarte bine implantat în teritoriu. Problema fundamentală a PSD-ului este propria lipsă de credibilitate în ochii electoratului și fragilitatea generată de luptele interne, dar aceasta nu exclude posibilitatea ca PSD să profite de prăbușirea competitorilor politici. Să nu uităm că la alegerile din 2016, triumful electoral al PSD s-a bazat pe dezastrul creat de competitorii politici, care nu au fost capabili să producă și să genereze o strategie coerentă. PSD a profitat și s-a instalat cu această majoritate ce durează până azi în parlament. Cred că așa trebuie văzute lucrurile: Partidul Social Democrat este puternic în momentul în care opoziția la PSD este slabă, dezordonată și lipsită de imaginație politică.
Pentru că vorbeam de reforme, atunci când s-a discutat despre reforma Constituției, cei care au militat pentru această reformă au fost acuzați că se ocupă de lucruri irelevante, ca și cum relevantă este doar spolierea țării. Acum se vede că, în condițiile în care nu ai un mecanism bun al guvernării, se ajunge la situații de un penibil absolut, cum este aceea reprezentată de dialogul dintre guvern și Curtea Constituțională pe tema stărilor excepționale. Este inadmisibil ca într-o țară europeană să nu ai instrumente clare de gestionare a stărilor de criză și să fii silit să improvizezi. Dar, repet, după 30 de ani în care principala preocupare a elitei noastre politice a fost spolierea banului public, este greu de imaginat cum lucrurile ar fi putut arăta altfel.
Există o mare îngrijorare legată de fake-news-uri, sunt acuze că ar fi finanțate din străinătate, că e mână rusească, chinezească. Care e opinia dumneavoastră?
Este clar că la nivel mondial există o conspirație: aceea a Republicii Populare Chineze, conspirație menită să ascundă vina pentru gestionarea primului val pandemic de pe teritoriul propriu, de care este clar vinovată. Cât privește Rusia, ea însăși este afectată de modul catastrofal în care a gestionat această criză medicală și aș spune că la ora actuală principalul inamic cu care lumea democratică se confruntă este acest imperialism agresiv al Republicii Populare Chineze, care se servește, pe de o parte, de fake-news-uri și, pe de altă parte, de penetrare economică. M-a bucurat să aflu că, în fine, guvernul Orban a luat o decizie sănătoasă și firească de a decupla China de la procesul de construcție a reactoarelor de la Cernavodă.
Aș atrage atenția asupra faptului că, în pofida a ceea ce crede domnul Borell de la UE, secolul despre care vorbește domnia sa, secolul asiatic, este în realitate un secol totalitar, nu foarte diferit de cel la care au visat național-socialiștii sau staliniștii, și că viitorul democrațiilor depinde de capacitatea lor de a lucra împreună. Iar inamicul României nu este SUA. Aș îndrăzni să reamintesc unora din România că între România și SUA există un parteneriat strategic și că granițele României sunt securizate, iar libertatea noastră este protejată prin prezența acestei umbrele militare, diplomatice și politice americane. Noi nu avem un parteneriat strategic cu Republica Populară Chineză, noi nu suntem anexa Republicii Populare Chineze, ci suntem parte a UE. Mie mi se pare că este vital să punem aceste accente, în condițiile în care politica chineză este de o agresivitate în creștere și modul în care se comportă China în teritoriul din Hong Kong, ca să fiu foarte precis, este, de asemenea, un indiciu al acestei agresivități crescute.
Credeți că se va schimba o anumită paradigmă geostrategică, asta apropo de declarația lui Borell?
Întotdeauna, dictaturile au avut aliați în interiorul democrațiilor, tovarăși de drum. Și eu cred că în UE sunt suficient de mulți aliați și tovarăși de drum care să-i sprijine cauza. Cei care fac declarații de tipul celor evocate de dv nu fac decât să șubrezească un parteneriat euro-atlantic care este vital pentru ordinea mondială, așa cum ea s-a construit cu migală în ultimele decenii. Din acest punct de vedere, China este o putere revizionistă, care își propune să distrugă această ordine, profitând de disensiunile apărute între aliați. România nu are decât de pierdut în momentul în care această ordine s-ar prăbuși, pentru că ea ar avea de înfruntat, pe de o parte, vecinătatea hegemonică a Federației Ruse și, pe de altă parte, imperialismul chinez global. Acestea nu sunt teorii ale conspirației, sunt fapte. Și sunt fapte care sunt reafirmate de decizii recente ale guvernelor occidentale, cum este, de exemplu, decizia cabinetului britanic de a exclude firma Huawei de la dezvoltarea rețelei 5G de pe teritoriul său. Este un fapt această preocupare a guvernelor occidentale că s-a dezvoltat o relație de dependență între țările lor și China, care utilizează, implicit, o politică de șantaj în raport cu cei care sunt dependenți de produsele manufacturate pe teritoriul ei. Este o politică de infiltrare foarte periculoasă, care trebuie confruntată pe baza unei politici precise, bine gândite, vizionare și lipsite de ambiguitate.
Se afirmă insistent că lumea nu va mai fi la fel, că vom asista la o mare schimbare de paradigmă pe toate planurile. Sunteți de acord cu acest lucru?
La început, ni s-a spus că vom muri cu toții, după care s-a trecut la următorul nivel și ni s-a explicat că totul nu va mai fi la fel. Eu îndrăznesc să am o abordare ceva mai prudentă și să spun că omenirea, istoric vorbind, și-a revenit după ciume, după holere, după epidemii de ebola, iar unele zone ale lumii și-au revenit după catastrofe militare și nucleare, încât a credita acest virus cu capacitatea de a distruge omenirea este o probă de iresponsabilitate, iar cei care practică acest discurs catastrofal și apocaliptic nu sunt, de fapt, decât preoții unei religii a sinuciderii colective. Pentru că în momentul în care eu admit, ca om, că omenirea din care fac parte nu mai are nicio rațiune de a fi și este destinată extincției, nu mai am decât o singură posibilitate de făcut, să mă resemnez și să aștept sfârșitul. Eu cred, alături de alții, că există un viitor în omenire, cu toate imperfecțiunile ei. Și că viitorul trece prin această capacitate de adaptare, prin această capacitate de dialog și prin această capacitate de a trăi împreună. Oamenii nu pot practica la nesfârșit distanțarea pentru că, în cele din urmă, oamenii se raportează la existența lor prin comunicare. Trăim în singurătate, dar într-o singurătate aleasă, și nu impusă de stat. Singurătatea impusă de stat se numește claustrare. Este cu totul altceva.
Interviu realizat de Andreea Pora
Avem nevoie să închidem România pentru a ne proteja, de fapt, împotriva inepției statului român, care, prin modul în care a gestionat treburile din spitale și din asistența socială, reprezintă principalul inamic al propriilor săi cetățeni.
