Pe aceeași temă
Ce l-a făcut pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un să schimbe decisiv paradigma de interacțiune cu lumea? Anul trecut tonul a fost extrem de conflictual. În 2018, registrul este unul complet opus.
În acest moment, dezvoltarea economică a Nordului este foarte importantă. Este prima sa mare prioritate. Poți dezvolta cu succes programele balistice și cele nucleare, dar acestea din urmă nu-i pot hrăni pe nord-coreeni. Astfel, dacă Kim Jong-un vrea să-și susțină lidershipul, atunci trebuie să-și dezvolte țara. Este singura cale prin care poate să obțină un sprijin național pentru regimul său. Iar pentru ca asta să se întâmple, trebuia să obțină ridicarea sau cel puțin relaxarea regimului de sancțiuni internaționale. Totodată, alegerea lui Moon Jae-in în Coreea de Sud a creat o mare oportunitate, pentru ca liderul nord-coreean să-și schimbe direcția și stilul.
Și totuși, nu am văzut un progres real din perspectiva acțiunilor concrete de denuclearizare. Este fără doar și poate un progres retoric. Există însă pericolul ca Vestul să fie prea optimist? Să fie doar o strategie a lui Kim Jong-un pentru a câștiga timp?
Per ansamblu, este prea devreme să facem evaluarea adevăratelor intenții ale lui Kim Jong-un. Dar, din ce am văzut până acum, acțiunile de distrugere a unor situri de testare nu sunt suficiente. Un factor extrem de important este faptul că între Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite există diferențe de percepție profunde. În special din perspectiva Japoniei, Coreea de Nord trebuie să arate măsuri concrete în direcția denuclearizării. În același timp, opinia publică japoneză apreciază eforturile președintelui Moon Jae-in pentru detensionarea situației din peninsula coreeană. Este o atmosferă care în ansamblu este benefică securității nipone.
Cum vedeți impactul transformării armistițiului intra-coreean într-o pace formală? Inclusiv din perspectiva prezenței americane.
Un tratat de pace între Coreea de Nord și Coreea de Sud, eventual între SUA și China, va genera o transformare profundă a peisajului de securitate în Estul Asiei. Deocamdată, suntem în etapa unei declarații strict politice cu privire la sfârșitul războiului. Mulți observatori, în special în Japonia, se tem că un document formal care să recunoască încheierea războiului ar putea să slăbească legitimitatea prezenței militare americane în Coreea de Sud. Aș spune însă că viitorul prezenței americane în peninsulă este o chestiune bilaterală care trebuie reglementată între Seul și Washington. Ea nu trebuie să fie o carte de negociere între Phenian și Seul. Pe de altă parte, sunt preocupat de faptul că președintele Donald Trump vrea o reducere a prezenței americane din cauza costurilor ridicate. Îmi este teamă că președintele Trump va folosi acest lucru ca o pârghie de negociere cu Kim Jong-un.
Era așteptată înghețarea pe o perioadă nedeterminată a manevrelor militare comune dintre Statele Unite și Coreea de Sud?
Suspendarea exercițiilor militare comune contribuie la promovarea unui climat de încredere între Statele Unite, Coreea de Sud și Coreea de Nord. Există însă o precupare deopotrivă în Japonia și în Coreea de Sud că suspendarea antrenamentelor comune va genera o slăbire a posturii noastre defensive. Însă amânarea unor astfel de exerciții nu este ireversibilă. Ele pot fi oricând reactivate. Din partea Phenianului se vede însă o anumită frustrare legată de măsurile luate până acum de Washington și considerate ca fiind insuficiente. Se așteaptă ca Washingtonul să subscrie declarației de încheiere formală a războiului. Dar înainte de această etapă, Coreea de Nord trebuie să demonstreze acțiuni concrete în direcția denuclearizării.
Diferențele de optică între Washington și Seul nu sunt deloc puține. Seulul vrea o pace formală cu Nordul, însă vrea ca progresul în această direcție să nu fie condiționat de progresul dosarului nuclear. Va putea Phenianul specula acest clivaj?
Pentru o lungă perioada de timp, ideea fracturării relației dintre Seul și Washington a fost obiectivul tradițional al diplomației Nordului. Acum, însă, Coreea de Nord încearcă să-l influențeze pe Donald Trump prin intermediul președintelui sud-coreean. Din această perspectivă, diplomația fragmentării nu este dezirabilă la acest moment. Phenianul vrea ca SUA și Coreea de Sud să se afle în aceeași barcă.
Se schimbă percepția internă în Coreea de Sud față de alianța cu Statele Unite? O parte dintre consilierii actualului președinte sud-coreean par să pună sub semnul întrebării viitorul alianței.
Guvernul Moon Jae-in este unul progresist. Și în mod tradițional tabăra progresistă pledează de mulți ani pentru o relație mai degrabă orizontală decât ierarhică, verticală cu Statele Unite. Însă, în contextul aplanării tensiunilor militare în peninsulă, al schimbării relației dintre Nord și Sud, guvernul de la Seul ar putea să ceară SUA o reajustare a forțelor militare americane în zonă. În același timp, Coreea de Sud nu vrea eliminarea întregii prezențe americane. În mod tradițional, pentru marea majoritate a sud-coreenilor, acest lucru era cel mai negru coșmar. Retragerea forțelor americane în anii ’50 a fost una dintre variabilele care au precipitat invazia Sudului de către Phenian. În același timp însă, optica generațiilor se schimbă. Generația mai în vârstă vrea o relație stabilă cu americanii. Generația tânără vrea ca națiunea lor să fie mai autonomă și mai independentă. Vorbim de o generație pentru care mândria națională contează. Este o generație născută în condiții de succes economic și politic.
Relația istorică dintre Seul și Tokyo rămâne una complicată, dominată încă de multe asperități. Am putea însă vedea o apropiere între cele două țări pe fondul ascensiunii Chinei, dar și al acțiunilor agresive ale Beijingului în Mările Chinei de Sud și de Est?
Japonia este în mod natural preocupată de intensificarea activităților militare ale Chinei în Marea Chinei de Sud, în special din perspectiva militarizării insulelor artificiale. Japonia este sensibilă față de aceste tendințe pe fondul litigiului privind insulele Senkaku și al evoluțiilor din Marea Chinei de Est. Percepția Seulului este foarte diferită. În general, guvernul președintelui Moon vrea să se distanțeze, să se țină departe de problematica Mărilor Chinei de Est și de Sud pentru a nu provoca militar și economic Beijingul. Acțiunile din ultimii ani sunt frustrante nu doar pentru Japonia, dar și pentru Statele Unite. Ele afectează negativ nu doar regiunea, dar și ordinea liberală internațională. China încearcă schimbarea statu-quo-ului prin forță fizică. Nu trebuie să acceptăm astfel de acțiuni. În contrapartidă, Japonia încearcă un răspuns în formate multilaterale, în special prin intermediul Parteneriatului Trans-Pacific (TPP). Acesta nu are o rațiune exclusiv economică, dar este și un framework pentru dezvoltarea ordinii liberale internaționale.
