Pe aceeași temă
Una dintre rațiunile pentru care CE a decis să ia această inițiativă este îngrijorarea evidentă față de evoluțiile despre care vorbiți. Chiar d-l Timmermans a subliniat în diferite rânduri că „Europa fără evrei nu mai este Europa“. Spre exemplu, am văzut în Franța cel mai mare număr de evrei de până acum care au decis să plece în Israel, 5.000-6.000, unii spun chiar 8.000. Or, nu putem concepe Europa fără evrei. Sunt aici de sute de ani, au contribuit la cultura noastră, sunt parte a Europei. În acest moment, ne uităm la situația din diferitele state membre. Între ele există diferențe în ceea ce privește situația evreilor, însă e clar că trebuie să combatem antisemitismul oriunde acesta apare, fie că e vorba de extremismul de dreapta, cel de stânga sau cel de natură religioasă. Faptul că evreii trăiesc cu frică în unele locuri de pe continent este într-o contradicție flagrantă cu ceea ce și-au dorit fondatorii UE.
Poziția pe care o ocupați în CE a fost înființată în același timp cu una care are în vedere combaterea islamofobiei, ocupată de colegul dvs. David Friggieri. Și, deși asta nu înseamnă deloc că aceasta din urmă nu ar fi necesară, nu credeți că avem aici o abordare tipică „corect politică“?
Noi recunoaștem originea diferită a problemelor, natura istorică diferită, inclusiv diferența în impact. Dar vedem în paralel o creștere atât a antisemitismului, cât și a islamofobiei, mai ales după ultimele atacuri teroriste. Însă ura nu apare în vid. Ura într-o anumită parte generează ură în oglindă. De altfel, nu avem în vedere doar cele două aspecte, ci, în general, manifestările rasiste, anti-gay sau cele împotriva țiganilor.
Dar, pe linia discuției, probleme nu sunt doar cele imputabile extremelor, despre care deja am vorbit. De pildă, Michael Oren, un fost ambasador al Israelului în Statele Unite, făcea trimitere la recenta decizia a UE de a eticheta toate produsele evreiești care provin din Iudeea, Samaria și Înălțimile Golan: „Există peste 200 de dispute teritoriale în lume, dar UE nu a luat decizia de a eticheta produsele originare din Tibetul ocupat de China sau din partea din Cipru ocupată de Turcia“. Sigur, se poate spune că nu e vorba de atitudini antievreiești, ci doar de unele îndreptate împotriva Israelului ca stat. Însă linia de demarcație e foarte fină.
Frans Timmermans a recunoscut public că există situații în care antisemitismul se poate camufla sub acoperirea de antisionism. Așa că trebuie să ne uităm la diferite forme de manifestare ale antisemitismului. Însă ne limităm doar la chestiuni care se întâmplă doar în Europa.
Bine, dar aici este vorba de un anumit tip de reacție a Bruxellesului care se aplică doar Israelului, nu și în alte cazuri similare!
Suntem conștienți că există pericolul de a-i asocia pe evreii din Europa acțiunilor întreprinse de statul Israel. Am avut, de exemplu, o conversație cu un student evreu din Suedia, care îmi spunea că, deși are opiniile sale legate de ceea ce face Israelul, i se reproșează permanent acțiunile acestuia. Or, evreii din Europa sunt loiali statului în care trăiesc, chiar dacă au o relație specială cu Israelul. Și, ca o completare, eu personal nu sunt implicată în niciun fel în relațiile existente între UE și Israel. Cu toate acestea, aș face totuși referire la o declarație a Federicăi Mogherini, care spunea că „etichetarea nu trebuie văzută ca un boicot împotriva Israelului“ și că ea personal se distanțează de orice demers de acest tip.
De altfel, probleme de acest tip, între care unele stârnesc controverse aprinse, le întâlnim și în alte părți ale establishmentului de pe continent. Am avut recent astfel de situații în cazul Partidului Laburist din Marea Britanie, între cei implicați fiind și fostul primar al Londrei, Ken Livingstone. Astfel de întâmplări nu vă complică și mai mult viața?
Da, dar trebuie să ne ocupăm de ele, indiferent de locul în care apar. După cum am spus anterior, linia de demarcație dintre antisemitism și antisionism este fragilă. Și asta este cu adevărat o provocare. Un exemplu este transpunerea la nivel național a legislației europene privind xenofobia și rasismul, în general, dar și cu o trimitere clară la negarea Holocaustului, legislație care există din 2008, dar care a fost adoptată doar în 13 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. De aceea, pentru noi este o prioritate nu doar transpunerea acesteia la nivel național, ci și punerea ei în aplicare.
În general, se consideră că sunt trei surse majore de antisemitism: 1) extrema dreaptă; 2) stânga, un exemplu fiind laburiștii britanici; 3) radicalismul islamic. Iar din acest punct de vedere, avem o problemă majoră pentru că mulți dintre sutele de mii de imigranți veniți recent pe continent provin din zone în care li s-a insuflat încă din copilărie ura împotriva evreilor și Israelului. Cum poate fi gestionată mai ales această ultimă provocare?
Trebuie să evităm generalizările. Sunt oameni care pleacă din cauza atrocităților de acolo și care trebuie să poată să găsească un refugiu în Europa. Este responsabilitatea noastră. Pe de altă parte, știm că organizațiile evreiești, ca și alte organizații, și-au exprimat acest gen de îngrijorare privind sentimentele antievreiești ale unora dintre refugiați. E o chestiune de care trebuie să ținem cont. De aceea, lucrăm cu statele membre, pentru a vedea dacă există programe, inițiative, ca răspuns la aceste probleme. De exemplu, o inițiativă excelentă, finanțată de statul german, este cea intitulată Musulmanii discută cu musulmanii despre antisemitism. Finanțarea a fost recent extinsă, astfel încât să poată cuprinde întregul teritoriu al țării. Este important să împărtășim valorile noastre, să transmitem mesajul că nu există niciun fel de toleranță față de manifestările de antisemitism.
Sigur că orice generalizare este dăunătoare, însă dacă trăiești, din copilărie, într-o atmosferă dominată de ură față de evrei, rămân în mod evident sechele de care nu scapi ușor.
Deocamdată, nu avem niciun fel de cifre referitor la acest aspect, așa că nu putem face o legătură directă între creșterea numărului de imigranți musulmani și o creștere a manifestărilor antisemite. Iar acolo unde asta se întâmplă, de pildă, în Franța sau în Olanda, la origine nu sunt neapărat persoane provenite dintre imigranți.
E adevărat. Dar ne aflăm în fața unei probleme mai generale, care este importantă din perspectiva discuției noastre, aceea a eșecului integrării multor comunități musulmane din Europa în ansamblul societății, în diferite țări, precum Franța, Suedia sau Belgia. Ce credeți că ar trebui făcut din acest punct de vedere, pentru că e limpede, ceea ce s-a făcut până acum nu a funcționat?
Din nou, e nevoie de o strânsă colaborare cu țările membre. În materie de prevenție, e importantă educația și accesul la educație. Și aici vedem o discriminare a musulmanilor. Inclusiv în ceea ce privește accesul pe piața muncii. Trebuie, după aceea, să avem o manieră mai inclusivă de a vorbi despre valorile noastre, să ne preocupăm mai mult de educarea educatorilor, a profesorilor, să renunțăm la vechile prejudecăți. Un exemplu este chestiunea Holocaustului. Profesorii trebuie să fie capabili să reacționeze atunci când sunt interpelați de către elevi care îl neagă. Avem, de asemenea, o rețea de monitorizare și avertizare în privința radicalizării, care oferă și un cadru de schimb de best practices implementate la nivel european în școli, în general în societate. Este o rețea pe care vrem să o consolidăm, să o finanțăm mai bine, să înființăm centre de excelență. Vom avea în iunie mai multe propuneri legate de combatere a radicalizării.
Dar, în afara educației, care este inerent un proces pe termen lung, ce alte inițiative ar putea exista? Avem, de exemplu, o problemă legată de multiculturalism, un demers promovat probabil cu bune intenții inițial, dar care a dus la o ghetoizare a comunităților musulmane în Occident, cu efectele pe care le vedem astăzi.
Având în vedere că modelul tradițional de multiculturalism e departe de a fi un succes, trebuie să găsim noi modalități de a promova dialogul cu acest tip de comunități. Societatea se diversifică, iar un proces invers nu este posibil. Așa că trebuie să luăm act de existența diversității, dar să agreăm un anumit set de valori comune fundamentale, nenegociabile. Iar, pe de altă parte, să acceptăm diversitatea, să o considerăm chiar ca un factor pozitiv, care ne poate îmbogăți existența ca indivizi și ca societate. Din acest punct de vedere, un impact pozitiv îl are dialogul interreligios. Știu asta pentru că am fost implicată anterior în acest domeniu. Același lucru se poate spune și despre cei care sunt implicați în dialogul intercultural. Trebuie să eliminăm barierele care există între indivizi sau între indivizi și comunități. Dar, sigur, nu e ceva ce se poate face ușor.
Interviu realizat de ALEXANDRU LĂZESCU
