Pe aceeași temă
În episodul manuscriselor Cioran aţi declarat că nu aţi ştiut de licitaţie, dar ministrul de Externe Baconschi a spus că el vă anunţase de licitaţie din februarie. Am sesizat aceeaşi problemă pe care Executivul de azi o are: comunicarea. Care este punctul dvs. de vedere? Este o lecţie pentru împrejurări similare în viitor?
Prin primăvara anului 2009, în perioada lui Paleologu, Eleonora Cioran a făcut o ofertă pentru manuscrisele lui Cioran. Neavând probabil bani, Ministerul Culturii a dat un răspuns (scris, verbal, n-am reuşit să descopăr), spunând că nu sunt bani şi, dacă la rectificarea de buget vor fi, discuţia se reia. În 2010, Biblioteca Naţională a trimis o echipă la Sibiu care a făcut o expertiză, evaluând aceste manuscrise în jurul a 100.000 de euro, dar nu aveau bani să le cumpere. Oricum, MC, prin Legea achiziţiilor publice, nu are posiblitatea de a cumpăra aceste manuscrise, dar instituţiile subordonate, cum e Biblioteca Naţională sau muzeele, da. Şi, neavând bani, au lăsat pe 2011 să găsim o soluţie. În 2011, apare licitaţia. Poate că d-na Cioran şi-a pierdut răbdarea, poate că au apărut alte interese, dar noi am aflat de licitaţie din presă cu câteva zile înainte. Nu am primit de la Ministerul de Externe nicio infogramă, niciun anunţ. Cineva de la Ministerul de Externe spune că a trimis un mail. Noi am verificat toate mailurile, dar nu am găsit aşa ceva. Oricum, comunicarea între Ministerul de Externe şi celelalte ministere nu se face prin mail, când e vorba de o chestiune oficială. Ministerul Culturii oricum nu avea posibilitatea de a participa la licitaţie, dar putea să meargă Biblioteca Naţională sau muzeul. Dacă noi am fi ştiut acest lucru din timp, poate făceam rost de nişte bani, dar asta nu înseamnă că MC ar fi putut cumpăra. Din punctul meu de vedere, este o experienţă şi trebuie să găsim pe termen lung o soluţie, indiferent că ai în buget banii sau nu. Personal, aş fi dorit să cumpărăm manuscrisele pentru Biblioteca Naţională. Eu am vorbit cu d-l Brăiloiu, după anunţul făcut de el, că va dona statului român, dar decizia lui a fost să doneze Academiei Române.
Domnule ministru, cum este în Franţa, de exemplu, de ce ei pot să liciteze imediat?
Sigur că au o altă legislaţie. Şi instituţiile noastre au posibilitatea de a participa la licitaţii de acest gen. Nu ministerul, ci instituţiile subordonate lui sau instituţiile subordonate autorităţilor locale, dacă au bani. Noi, neavând bani, putem discuta mult şi bine. Noi am suplimentat fondurile exact în perioada de dinainte de licitaţie pentru o brăţară dacică, pentru două scuturi şi 200 şi ceva de monede.
Asta s-a şi discutat la un moment dat: de ce brăţara dacică, şi nu Cioran?
De brăţara dacică noi ştiam de anul trecut, prin Procuratură, prin Interpol şi ştiam exact ce urmează. Am trimis din timp experţi în Germania să vadă dacă sunt autentice şi au făcut un raport. Eu eram pregătit să cer de la guvern fonduri, dar procedura a durat vreo trei luni. Ştiam preţurile pentru scuturi, la fel pentru monede şi brăţări, aici nefiind vorba de o licitaţie. Referitor la manuscrisele lui Cioran, nu este adevărat că a fost vorba de lipsă de interes, a fost vorba de lipsă de bani, lipsă de comunicare, lipsă de informaţii. Sigur, asta nu ne scuteşte pe noi de răspundere, nici pe mine personal, nici pe ceilalţi colegi ai mei care aveau informaţii şi undeva s-a blocat acest circuit. Statul român, în 20 de ani, a pierdut enorm de mult. Aproape lunar avem noi oferte de clădiri de patrimoniu sau obiecte şi avem drept de preemţiune asupra a tot ce este în patrimoniul cultural naţional, dar nu avem bani. Din păcate, am pierdut enorm de mult şi aici ar trebui o flexibilitate mult mai mare, dar şi un buget pe măsură.
Sunteţi contestat de o mulţime de ONG-uri care spun că nu vă implicaţi suficient în protejarea patrimoniului, în condiţiile în care este vizibil, mai ales în Bucureşti, războiul rechinilor imobiliari pentru a-şi ridica clădirile. La care se adaugă bâlbâielile Primăriei. Cazul Halei Matache şi cu tot ce s-a întâmplat acolo este exemplar. ONG-urile spun: „considerăm scandalos ultimul gest al ministrului Culturii, prin care a sfidat decizia Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, cel mai important organism... A consimţit la emiterea avizelor de demolare pentru 27 de imobile. Mai mult, pentru 18 dintre acelea, ministrul se angajase în faţa ONG-urilor etc.“...
Eu nu cred că, după ministeriatul lui Ion Caramitru, a fost un ministru care să se fi implicat mai mult decât mine în chestiunile de patrimoniu. Pot să vă dau foarte multe exemple şi acest lucru e cunoscut de cei care fac astfel de declaraţii. În legătură cu Axa Uranus-Berzei-Buzeşti, Hala Matache şi celelalte clădiri din zonă, majoritatea nu erau pe lista monumentelor istorice, dar ştiam că se află în zonă protejată. Cu valenţe sau fără valenţe, putem discuta. Este o hotărâre de guvern încă din perioada mandatului lui Tăriceanu şi a ministrului Culturii Iorgulescu, când toată investiţia aceasta a fost aprobată.
Deci este un proiect vechi. El a apărut ca şi cum ar fi fost al lui Sorin Oprescu, nou-nouţ...
Este al lui Videanu, Oprescu a moştenit acest proiect şi l-a dus mai departe, aşa cum era, iar hotărârea de guvern s-a dat pe vremea lui Tăriceanu şi a ministeriatului Iorgulescu. Şi trebuie să facem o deosebire între Comisia Naţională, Comisia Zonală, Ministerul Culturii, Direcţia de patrimoniu din fiecare judeţ, bineînţeles, direcţiile judeţene. Nu noi am dat avizul, nu noi am semnat, noi, cât am putut, la un moment dat, am stopat aceste avize, iar pe unele dintre ele le-am întors de câteva ori la comisie. Din acest punct de vedere, eu cred că tot ce era legal posibil am făcut. Am scris cel puţin 5-6 scrisori către primarul general în care l-am atenţionat în legătură cu patrimoniul, dar atribuţiile ministrului Culturii de a stopa lucrările, de a opri un proiect de acest tip sunt foarte, foarte limitate. Am vorbit nu numai cu primarul general, dar şi cu prefectul de câteva ori. Prefectura, la solicitarea noastră, a blocat demolările pentru 24 de ore, 48 de ore, o săptămână.
* * *
Licitaţia
Noi am aflat de licitaţia manuscriselor lui Cioran din presă cu câteva zile înainte. Nu am primit de la MAE nicio infogramă, niciun anunţ. Cineva de la MAE spune că a trimis un mail, dar am verificat toate mailurile, nu am găsit aşa ceva. Comunicarea între MAE şi celelalte ministere nu se face prin mail când e vorba de chestiuni oficiale. Oricum, nu aveam posibilitatea de a participa la licitaţie, dar putea să meargă Biblioteca Naţională sau muzeul.
Banii
Nu e adevărat că a fost vorba de lipsă de interes. A fost vorba de lipsă de bani, de comunicare, de informaţii. Sigur, asta nu ne scuteşte pe noi de răspundere, nici pe mine personal, nici pe ceilalţi colegi ai mei. Statul român, în 20 de ani, a pierdut enorm de mult. Aproape lunar avem noi oferte de clădiri de patrimoniu sau obiecte. Avem drept de preemţiune asupra a tot ce este în patrimoniul cultural naţional, dar nu avem bani.
* * *
Se spune despre Comisia Monumentelor că este o instituţie slabă...
Slabă şi nu prea. Dacă ar fi să fie exact după ce spune Comisia, atunci eu ar fi trebuit să semnez de luni de zile proiectul la Palatul Ştirbei, fiindcă această Comisie, slabă sau mai puţin slabă sau puternică sau mai puţin puternică, după mai multe răzgândiri, a dat un aviz favorabil pentru construcţia din spatele Palatului Ştirbei. Dacă nu ar fi avut doar un rol consultativ, eu ar fi trebuit să semnez acel aviz de foarte mult timp. Nu am semnat, fiindcă nu sunt convins că ceea ce spune Comisia e corect. Eu am văzut cum şi-au schimbat părerea cei din Comisie. În 2009 au dat aviz negativ, în 2010 o dată pozitiv, o dată negativ. Eu am întors de câteva ori dosarul la Comisia Naţională. În legătură cu Hala Matache, tot specialiştii au spus, în frunte cu d-na Derer, că Hala se poate strămuta cu 50-70 de metri mai în spate. Vin ONG-urile, care nu au specialişti, dar iubesc patrimoniul, şi spun că nu se poate. Cui să dai dreptate? Celor din Comisia Monumentelor sau ONG-urilor? Şi, oricum, nu pot să anulez eu un proiect de investiţie aprobat prin hotărâre de guvern, prin hotărârea Consiliului General, prin toate avizele posibile şi imposibile. De aceea spun că trebuie văzute aceste lucruri mult mai nuanţat. Eu am şi spus: patrimoniul din Bucureşti nu poate fi salvat decât de bucureşteni, investitori, neinvestitori, cetăţeni, ei trebuie să aibă grijă de patrimoniul lor. Vă mai dau un exemplu. Anul trecut, după foarte mult timp şi foarte multe ezitări, m-am implicat în procesul pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică în privinţa turnului de lângă Catedrală şi am câştigat procesul. Nici în acest caz nu am făcut tam-tam şi nu am văzut ONG-urile să vină să spună: uite, ministrul s-a implicat, a câştigat procesul împreună cu Arhiepiscopia, acum venim şi noi şi demolăm clădirea fiindcă asta zice justiţia. Tăcere ca în mormânt. Vrem în viitor să întărim forţa Comisiei, forţa ministerului şi să creştem semnificativ amenzile. În plus, am aprobat o ordonanţă de urgenţă, acum se discută în parlament, prin care reducem mandatul comisiilor, nu numai al Comisiei Monumentelor, al tuturor comisiilor, de la 4 la 2 ani. Şi vă spun de ce. Am constatat că, vrând-nevrând, apar incompatibilităţi, iar durata restrânsă a comisiilor ar îndepărta acest risc.
Ce credeţi despre ce se întâmplă la Roşia Montană? Anul trecut am participat la o dezbatere legată de proiectul Gold Corporation şi acolo era cineva de la MC, cred că o consilieră a dvs., care dădea ca sigur că MC face demersuri pentru a include spaţiul de la Roşia Montană în patrimoniul UNESCO. Oamenii ăia au aplaudat. Pe urmă eu m-am interesat şi am văzut ce dificilă este includerea unui anume obiectiv în patrimoniul UNESCO şi mi s-a părut uşor imprudent ce a făcut acea doamnă.
Eu eram la începutul mandatului. Ea a vorbit de lista tentativă, nu a vorbit de lista mare. Pe lista tentativă poţi să stai şi 10 ani şi nu se întâmplă nimic, nu asigură nicio protecţie pentru monumentul respectiv sau ansamblu de monumente. Pe lista mare România are foarte puţine şanse de a deschide poziţii noi, indiferent despre ce vorbim. Nici pentru centrul Sibiului nu am reuşit să deschidem o poziţie nouă şi încercăm să mergem pe extinderea poziţiei existente, Sighişoara, sperând să introducem Sibiul. Politica UNESCO este de a echilibra lista mondială, pentru că Europa este suprareprezentată, iar Africa, Asia, alte zone sunt subreprezentate. Ţările din zona noastră şi a Europei de Vest nu prea au poziţii. Germania, Bavaria nu are posibilitatea de a deschide poziţii şi de aceea vrem să mergem împreună. Castelul Peleş, Pelişor împreună cu 3-4 obiective asemănătoare cu cele din Bavaria.
Dar legat de Roşia Montană?
Legat de Roşia Montană lucrurile sunt şi mai complicate.
Aţi fost acolo?
Am fost. În acest moment, pentru Roşia Montană nu există niciun plan de management. În legătură cu Roşia Montană, după toate analizele făcute, sunt sceptic din start în ceea ce priveşte includerea pe lista UNESCO. Dar problema nu e includerea pe lista UNESCO, pentru că la Roşia Montană cea mai importantă este această indecizie a statului român. Da sau ba. Fiindcă până când nu există o decizie, nimeni nu investeşte în zonă. În acest moment, dincolo de proiectul pentru exploatare minieră, nu există un proiect alternativ. Cât timp nu există un proiect alternativ, n-ai ce propune pentru revigorarea zonei. Există o moştenire culturală importantă acolo. Când vom analiza documentaţia depusă de Gold Corporation, vom analiza şi posibilitatea de a păstra tot ce e reprezentativ pentru moştenirea, pentru restaurarea şi renovarea patrimoniului cultural naţional. Nu ştiu Comisia ce hotărâre va lua, dar oricum pe capul meu se va opri decizia. Această Comisie va spune da sau nu. Dacă va spune nu, investitorul va fi revoltat şi ne va da în judecată, asta este clar, dacă spune da, atunci vin ONG-urile şi spun că am distrus patrimoniul. Vom căuta o soluţie echilibrată, indiferent care va fi aceea. Statul român în acest moment nu are nici bani, şi nici capacitate.
Şi nici idei.
Şi nici idei de a veni cu contraoferte. Din start au greşit cei care au concesionat zona, statului român revenindu-i doar 19%. Dar nici nu poţi să spui că trebuie acolo totul blocat, că nu ai ce să pui în loc. Dacă ai o altă idee şi ai resurse necesare, atunci bineînţeles se poate gândi. Eu primesc zilnic zeci şi zeci de scrisori din ambele tabere, prin mail şi prin poştă, de la cei care sunt în minerit, şi ei sunt oamenii din zonă, nu sunt nici bucureşteni, nici din secuime, nici din altă parte, ei spun că toată viaţa lor au trăit din minerit şi vor în continare să trăiască din minerit. În anumite condiţii. De partea cealaltă, sunt oamenii care nu vor să se întâmple nimic la Roşia Montană în privinţa mineritului... Decizia în ce priveşte moştenirea arheologică de acolo va fi o decizie mult mai dificilă decât decizia pe mediu, care, în cele din urmă, priveşte chestiuni tehnice. Noi în acest moment suntem în faza de analiză a dosarului depus de Gold pentru a cere descărcarea de sarcină arheologică şi probabil că la începutul verii, cel târziu, vom lua o decizie.
Aveţi salutări oarecum ţepoase de la colegul meu Dan Perjovschi. Este o aluzie, evident, la Centrul Naţional al Dansului, pe care el îl susţine.
Şi eu îl susţin.
Şi care a rămas fără sediu.
Ei ştiau din 2007 că trebuie să plece de acolo.
Da, dar sunt artişti.
Da, dar dincolo de faptul că sunt artişti, acolo există şi un manager, care poate să fie artist, şi e un artist mare, dar dacă şi-a asumat acest rol de a conduce Centrul Dansului, atunci trebuie să se ocupe şi de acest aspect. Nu rămân pe drum. Noi am făcut o ofertă, chiar la începutul anului, de a se muta în Sala Palatului. Acolo există sală de repetiţie şi tot ce trebuie pentru a pregăti spectacolele. Teatrul Naţional va asigura scena şi în timpul restaurării. Din acest punct de vedere, trebuie să accepte şi Centrul Naţional al Dansului că nu există o altă soluţie decât ceea ce am propus noi încă din ianuarie-februarie, lucruri discutate de anul trecut.
Ei nu se mai întorc în Teatrul Naţional după renovare.
Dacă se mai întorc sau nu în Teatrul Naţional asta vom discuta...
Ştiu că era ideea unui cub.
Este în continuare ideea aceasta cu cubul şi cu un corp pentru Teatrul de Operetă, fiindcă Teatrul de Operetă trebuie să plece în octombrie sau mai devreme, pentru că în octombrie cel târziu încep lucrările în aripa în care se află acum Teatrul de Operetă. Dar Răzvan Dincă, în ultima clipă, este adevărat, s-a dus în Germania, s-a dus în Olanda, a venit cu proiectul pentru un cort, cum este cel al Filarmonicii din München. Sunt corturi foarte moderne, funcţionează şi iarna şi vara, în orice condiţii, şi el a venit cu oferta asta. Pentru acest cub, noi am început demersurile. Nu avem, deocamdată, resursele financiare necesare, dar până la sfârşitul lui mai vom avea, sper. Am discutat cu premierul şi pregătim o hotărâre de guvern pentru suplimentarea bugetului MC, în aşa fel încât să demarăm construirea cortului şi construirea cubului pentru cele două instituţii. Investiţia e foarte mare, în jur de 25-26 milioane de lei pentru cele două construcţii, care, într-adevăr, rămân şi după ce se va termina renovarea clădirii Teatrului Naţional. Vor fi două spaţii de cultură în orice condiţii. E o investiţie mare şi vom plăti în două rate, o rată în 2011, alta în 2012, dacă vom obţine banii. Eu sper că vom rezolva, dar până atunci, la Sala Palatului există o soluţie...
* * *
Berzei-Buzeşti
În legătură cu Axa Uranus-Berzei-Buzeşti, Hala Matache şi celalalte clădiri din zonă, majoritatea nu erau pe lista monumentelor istorice. Este o hotărâre de guvern încă din perioada mandatului lui Tăriceanu şi a ministeriatului Iorgulescu, când toată investiţia aceasta a fost aprobată. Este proiectul lui Videanu, Oprescu l-a moştenit şi l-a dus mai departe, aşa cum era în hotărârea de guvern din vremea lui Tăriceanu. Nu noi am dat avizul.
Loialitate
Strategia noastră o vom face noi, nu PNL, PSD şi nici PDL. Cât există majoritate parlamentară, cât înţelegerile funcţionează, cât proiectul nostru comun poate fi pus în aplicare, rămânem în Coaliţie. Nici în perioada când eram în coaliţie cu liberalii nu am cedat la presiunile PSD sau ale PD. La fel în 2000-2004, am susţinut Guvernul Năstase fără să fim în Cabinet, deşi exista o presiune permanentă din partea opoziţiei de atunci.
* * *
Şi cu spaţiile aferente repetiţiilor şi pentru depozitarea costumelor, decorurilor...?
Pentru repetiţii, da, şi pentru decoruri, şi căutăm o altă soluţie în clădirea CNC. În continuare căutăm o soluţie şi pentru galeriile care erau în Teatrul Naţional şi depozitele. Deci nu vom lăsa în stradă Centrul Dansului. Dar, protestând în fiecare zi, nu vom rezolva nimic, mai ales că se ştia din 2007 că urmează şantierul de la Teatrul Naţional. Din păcate, toate au căzut în braţele mele, dar n-am ce face.
După sărbătoarea maghiarilor, din 15 martie, în Parlamentul României opoziţia a stârnit o întreagă emoţie pentru a prezenta o declaraţie Guvernului Orban, învinuit de cuvintele adăugate de d-na ambasador al Ungariei. Înainte de acest episod, aţi fost curtaţi de opoziţie, atât de PNL, cât şi de PSD, cât şi de ei împreună, USL. Mi s-a părut că ce s-a petrecut atunci în parlament, când, în mod straniu, liberalii, de la care, desigur, ne aşteptăm să fie liberali, deveniseră foarte naţionalişti, a fost un soi de pedeapsă aplicată UDMR că nu a trecut de partea lor. Dvs. cum aţi citit acel episod?
Este una dintre interpretările la tot ce s-a întâmplat. Suntem curtaţi, suntem şantajaţi. Unii spun că „dacă nu veniţi acum, nu veţi veni nici mai târziu“.
Da, Crin Antonescu spune asta curent.
Presiunea e foarte mare. Noi am guvernat cu liberalii – şi eu am recunoscut de fiecare dată – în condiţii foarte civilizate. Sigur, partidul era condus de Tăriceanu, era o altă echipă la vârf. Acum s-a trezit Puiu Haşotti din somn şi imediat a folosit cartea maghiară în scopuri politice.
De la Vadim Tudor n-am mai auzit discursuri de acest tip.
A fost o greşeală şi vă spun foarte clar: nu vom ceda la niciun şantaj. Strategia noastră o vom face noi, nu PNL, nici PSD şi nici PDL. Cât există majoritate parlamentară, cât înţelegerile funcţionează, cât proiectul nostru comun poate fi pus în aplicare, rămânem în Coaliţie. Dacă nu se poate respecta cuvântul dat, atunci, sigur, putem rediscuta. Nici în perioada când eram în coaliţie cu liberalii nu am cedat la presiunile PSD sau ale PD de atunci şi am rămas fideli înţelegerii noastre cu PNL. La fel în 2000-2004, am susţinut Guvernul Năstase fără să fim în Cabinet, deşi exista o presiune permanentă din partea opoziţiei de atunci să ieşim, dar noi am considerat că, înainte de a intra în NATO şi în UE, trebuie asigurată o stabilitate politică şi noi din acest motiv timp de patru ani am susţinut Guvernul Năstase. Am primit foarte multe critici din presă şi mai ales din partea societăţii civile şi poate, unele, pe bună dreptate.
Dar aţi primit şi nişte lucruri din partea Guvernului Năstase.
Absolut. Legea 215, Legea administraţiei publice, folosirea limbii materne în administraţie, toate aceste lucruri în acea perioadă au fost aprobate în parlament. Acum, după 15 martie, unii s-au trezit şi au luat cartea maghiară...
„Pericolul maghiar“ se zice.
Da, „pericolul maghiar“. Se merge pe o pistă naţionalistă foarte, foarte accentuată care pe noi ne-a uluit. Liberalii au devenit atât de liberali, încât în ultima perioadă vor să vândă la licitaţie Statuia Libertăţii de la Arad, în bucăţi, bineînţeles. Un deputat liberal a făcut această propunere săptămâna trecută.
Ei au avut obiecţii vehemente şi legat de studierea în limba maghiară a istoriei şi geografiei.
Dar era o vreme când au susţinut astfel de lucruri.
Se pare că esenţa liberalismului devine vulnerabilă.
Aici ei trebuie să decidă. Dar important e că nu vom ceda şantajului şi îi vom avertiza de fiecare dată pe colegii noştri din parlament, indiferent că sunt din opoziţie sau de la guvernare, că folosindu-se de această carte, de această „pericol iminent“ sau „pericol fals“ sau pericol cum vreţi dvs. să spuneţi, „maghiar”, ei aruncă România înapoi cu foarte mulţi ani. E foarte uşor să aprinzi flacăra naţionalismului, dar, după aceea, e greu de stins. De aceea spun eu că sunt iresponsabili cei care folosesc în scopuri politice sau cu gândul de a câştiga ceva imediat, a doua, a treia zi, discursuri naţionaliste. Ei au o retorică foarte foarte naţionalistă şi după aceea spun „hai să colaborăm”. E totuşi o contradicţie, undeva trenurile se ciocnesc în capul lor. Într-o zi te condamnă şi a doua zi vor să mergi cu ei, să colaborezi, afirmând: „suntem deschişi la orice formă de colaborare, doar să veniţi alături de noi”. Deci, cumva, în capul lor, aceste două lucruri bănuiesc că fac o gălăgie uriaşă. În România, toate partidele şi toate formaţiunile politice care sunt în parlament au încercat toate tipurile de colaborare. Toată lumea a fost cu toată lumea. Din acest punct de vedere, nu există partide neprihănite în Parlamentul României. Deci lucrurile iarăşi trebuie privite foarte nuanţat. România are o problemă. După 2007, nu are un proiect politic pe termen lung şi eu sunt convins că şi din această cauză există tergiversări şi conflicte permanente. Intrarea în NATO şi UE reprezenta un proiect naţional şi fiecare partid politic l-a asumat, lucrând pentru el. Acum nu există un proiect politic la nivel naţional. Fiindcă „modernizarea României” e o sintagmă foarte frumoasă, dar nu are un conţinut asupra căruia toată lumea să accepte câteva puncte minimale de atins. Şi din această cauză cred că suntem în derivă.
Veţi continua linia politică a predecesorului dvs. la conducerea UDMR?
În foarte multe privinţe, nu avem de ce să facem schimbări. Eu am spus şi spun de fiecare dată că UDMR a urmat o politică responsabilă, care a ţinut cont de interesul naţional şi de interesul comunităţii maghiare, tot timpul încercând să îmbine aceste lucruri în aşa fel încât să nu apară conflicte. Am urmat această politică în parlament, în instituţiile politice, şi nu în stradă, aşa cum unii au dorit şi au şi încercat să facă la un moment dat. Noi am spus de fiecare dată: avem un singur aliat, comunitatea maghiară şi dezideratele comunităţii maghiare. Restul, totul se poate negocia, se poate discuta, în anumite limite. Stabilitatea politică, în această regiune, în continuare este foarte importantă. Noi am văzut cum poţi să dai foarte repede înapoi roata istoriei. După 15 martie din acest an, am văzut că în câteva zile se putea întoarce roata, undeva, în anii ′90.
Chiar v-aţi temut?
A fost la limită. Declaraţia în Camera Deputaţilor a picat la un vot. Dacă ar fi fost aprobată acea declaraţie, sigur, nu s-ar fi întâmplat nimic, preţul mielulul ar fi fost acelaşi, dar relaţiile româno-maghiare s-ar fi stricat foarte repede şi soarta coaliţiei ar fi fost pecetluită.
Ce relaţii are UDMR cu Guvernul Orban?
Relaţii normale, dar trebuie să recunoaştem că nu sunt relaţii foarte, foarte apropiate. În chestiunile cele mai importante ne consultăm, vorbim. Suntem şi colegi în Partidul Popular European, unde UDMR a intrat din 1990.
Ce părere aveţi despre Constituţia adoptată recent la Budapesta?
Putea să fie un text mai echilibrat. N-am văzut forma votată, am văzut săptămâna trecută o formă care poate că a fost modificată. Nu voi comenta eu aceste lucruri prea mult, dar, când ai două treimi, pericolul să o iei razna e mare.
Multă vreme aţi fost un model pentru partidele româneşti, dar, în timp, am constatat că uşor-uşor UDMR s-a balcanizat şi ea un pic, nu zic chiar miticizat. Primul exemplu care-mi vine în minte este misoginismul. Eu nu am văzut nici o femeie în funcţii de conducere. Nu pot să cred că nu aveţi o unguroaică deşteaptă pentru parlament.
În parlament, ştiţi cum e, am găsit foarte greu candidate în 2008.
Deci femeile unguroaice stau la cratiţă?
Nu, nu.
De ce nu vin în politică?
Foarte multe au făcut carieră şi fac carieră în zona privată, sunt şi funcţionari, sunt şi politicieni. De exemplu, subprefectul de Maramureş, a fost deputat două-trei mandate. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, care a candidat şi a câştigat într-un colegiu uninominal, d-na Lokodi. Nu se poate spune că nu avem femei în politică. Poate dintr-un anumit punct de vedere se pare că suntem misogini, dar nu suntem. Avem vicepreşedinţi...
Sunteţi sau nu sunteţi misogini?
Nu, nu, nu, eu cel puţin nu sunt.
Am să vă pun o întrebare delicată: ce vă stânjeneşte / nemulţumeşte ca minoritar în România?
Au fost ani importanţi din ′90 până în 2011, a fost o perioadă interesantă cu rezultate bune în privinţa drepturilor lingvistice, drepturilor culturale. Trebuie instituţionalizate toate aceste rezultate. Şi de aceea noi, prin Legea minorităţilor, vrem să facem acest lucru. Nici asta nu înseamnă că ai o garanţie pe termen lung, pentru că vine un alt parlament, o altă majoritate şi care poate să schimbe lucrurile în ce direcţie doreşte. Totuşi, drepturile câştigate şi instituţionalizate eu zic că înseamnă o garanţie. Lipsa garanţiei în acest moment pe noi ne îngrijorează un pic şi de aceea insistăm pe Legea minorităţilor. Eu spun cu mare sinceritate: este nevoie de autonomie culturală. Atunci, într-adevăr, instituţiile care într-un fel sunt legate de identitatea naţională, şcoala, instituţiile culturale etc., vor funcţiona într-un cadru legal, în care intervenţia din afară nu va fi posibilă sau nu va fi foarte uşor posibilă. În justiţie sunt lucruri care au rămas foarte mult în urmă. O altă chestiune priveşte regiunile de dezvoltare, care trebuie regândite. Dacă putem discuta despre acest subiect în perspectivă de un an, un an jumătate, putem finaliza acest proces, eu zic că suntem pe calea cea bună. Şi sigur, e problema Constituţiei: voi fi foarte sincer şi foarte dur. Pentru maghiarii din România sintagma de „stat naţional“ înseamnă că, de fapt, nu se recunoaşte în Constituţia României, şi vorbesc doar de Constituţie, nu vorbesc de viaţa reală, existenţa lor, ca şi comunitate naţională. Realitatea în România este că în jur de 10% dintre cetăţeni sunt de altă etnie şi acest lucru trebuie regăsit şi în Constituţie. Fiecare cetăţean trebuie să fie egal cu celălalt şi, din acest punct de vedere, într-adevăr, dacă vom deschide amendarea Constituţiei, vom avea din nou propuneri în această direcţie.
Aţi vorbit ca politician, dar ca intelectual, ca om, vă stânjeneşte ceva?
Ştiţi cum e, când vezi reacţii individuale, prin care eşti trimis din patria ta, să pleci de aici, când vezi lucruri care nu sunt în regulă, atunci, da, într-adevăr, poţi spune că nu te simţi foarte bine. Noi, politicienii, primim, mai ales în perioade confuze, foarte multe mesaje. Cu reforma în sănătate sau cu manuscrisele lui Cioran, cu 15 martie sau cu dementul de Csibi, am primit mesaje foarte dure, mult mai dure decât la începutul anilor ′90. Atunci era un naţionalism poate visceral, izvorât din comunism, acum lucrurile au fost mult mai apăsate. Dar eu, ca persoană fizică, dincolo de preocupările noastre ca şi comunitate, pot să reproşez foarte puţine lucruri. Mai ales că nu mai merg la şcoală... Sunt multe lucruri care pot fi în continuare ajustate, dar sunt şi foarte multe lucruri care pot fi stricate.
* * *
Pericolul maghiar
Nu vom ceda şantajului şi îi vom avertiza de fiecare dată pe colegii noştri din parlament, indiferent că sunt din opoziţie sau de la guvernare, că, folosindu-se de această carte a „pericolului maghiar“, aruncă România înapoi cu foarte mulţi ani. E foarte uşor să aprinzi flacăra naţionalismului, dar, după aceea, e greu de stins. De aceea spun eu că sunt iresponsabili cei care folosesc în scopuri politice discursuri naţionaliste.
Constituţia
Pentru maghiarii din România sintagma de „stat naţional“ înseamnă că, de fapt, nu se recunoaşte în Constituţia României, şi vorbesc doar de Constituţie, nu de viaţa reală, existenţa lor ca şi comunitate naţională. Realitatea în România este că în jur de 10% dintre cetăţeni sunt de altă etnie şi acest lucru trebuie regăsit şi în Constituţie. Dacă vom deschide amendarea Constituţiei, vom avea din nou propuneri în această direcţie.
* * *
Interviu cu KELEMEN HUNOR, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, preşedintele UDMR, realizat de RODICA PALADE
Citeste si despre: Cultura, Patrimoniu, Hunor, UDMR, pericol maghiar.
