Laszlo Borbely: Am fi dorit in primul rand o alianta PD-L-PNL-UDMR

Interviu Realizat De, Octavian Manea | 16.12.2008

Pe aceeași temă

Marko Bela a declarat ca UDMR va participa la o coalitie de guvernare numai daca UDMR este un partener egal. Ce inseamna acest lucru intr-o coalitie de guvernare asimetrica?
Inseamna o coalitie de trei partide in care nu exista partide de rangul 1 si partide de rangul 2. Sunt trei parteneri la guvernare cu un program comun de guvernare, cu tot ceea ce inseamna o guvernare de trei partide.
Ce portofolii vizeaza UDMR si care sunt prioritatile sale intr-o viitoare guvernare?
Nu am ajuns inca la negocierea unor portofolii insa daca vom ajunge la discutarea lor vom dori sa avem cel putin un minister mai important in viitorul guvern. Prioritatile noastre sunt descentralizarea, infrastructura, agricultura, problemele minoritatilor nationale, inclusiv Legea privind minoritatile care este in parlament de 3 ani.
De ce ati dorit sa va aliati cu PD-L?
Am asteptat 4 zile saptamana trecuta si am dorit sa dam acest semnal.  Noi am fi dorit in primul rand o alianta PD-L-PNL-UDMR. Dar se pare ca deocamdata acest lucru nu a fost posibil.
Cum comentati refuzul PSD de a participa intr-o formula de guvernare din care face parte UDMR?
Este inexplicabil chiar daca sunt, probabil, unele ratiuni care tin mai mult de portofolii, de functii in teritoriu. Insa, deja colegii de la PSD au primit mesaje clare de la socialistii europeni sa renunte la aceasta idee pentru ca nu au niciun argument solid si serios sa refuze sa discute cu noi.
Am observat ca filialele din Ardeal ale PSD au fost cele mai virulente in a solicita neparticparea UDMR la guvernare. Este aceasta pozitie un indicator al conflictului dintre PSD si UDMR la nivelul Ardealului?
Nicidecum si am readus aminte colegilor ca dupa 4 ani de colaborare (intre 2000 si 2004), PSD a avut un rezultat mai bun in Ardeal in 2004. Avem o relatie normala si cu majoritatea filialelor PSD din Ardeal.
Credeti ca proiectele si prioritatile UDMR se pot realiza, spre exemplu, de PD-L?
Nu credem acest lucru pentru ca din 1996 s-a acceptat participarea noastra si ca noi ne ocupam de aceste probleme. Si doar noi putem sa reprezentam aceste prioritati/interese si ati vazut ce se intampla in Slovacia cu tensiunile care sunt acolo de cand partidul maghiarilor nu se mai afla la guvernare. Deci noi suntem si un element de stabilitate. Sa nu uite colegii nostri ca noi nu suntem partid, ci  reprezentantii unei comunitati nationale.
Exista mai multe voci care spun ca in toate partidele exista o distanta intre agenda liderilor si agenda oamenilor (locuri de munca, infrastructura etc.). Cum comentati?
Nu cred ca este asa la noi. Mai ales ca nu este numai cazul zonei Transilvaniei. De fapt, in ultima luna de guvernare am adus acele masuri de stabilizare economica care nu vor putea fi aplicate in continuare fara participarea noastra. Deci, din acest punct de vedere, noi suntem linistiti.
Cum comentati oferta primita de UDMR din partea PSD si PD-L?
UDMR nu va accepta oferta facuta de PSD si PD-L de a avea reprezentare in guvern doar la nivel de secretari de stat. UDMR nu accepta sa primeasca  2-3 secretari de stat de esalonul doi. In aceste conditii vom merge in opozitie.
Cum comentati retragerea premierului desemnat?
Ne-a surprins pe toti. Este o situatie noua, de rau augur, pentru ca Romania nu are nevoie acum de incertitudine si instabilitate politica. In orice caz, cel putin pentru mine, retragerea domnului Stolojan este inexplicabila. Ceea ce a declarat acesta in interviu nu m-a lamurit deloc pentru ca si acum 4 zile stia ca ar putea sa vina oameni mai tineri. Aceasta retragere este un indicator al unei coalitii care o sa aiba probleme. 

Interviu realizat de Octavian Manea

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22