Pe aceeași temă
 |
| Mircea Babeş |
Cercetor la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române din 1964, fost bursier al Fundației Alexander von Humboldt (Germania) din 1971, membru corespondent al Institutului Arheologic German (1992), Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române (1993), titular al cursului de Arheologie Generală din 1994, profesor universitar (1996) și director al Seminarului de Arheologie (1997) în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, fost membru al Comisiei Naționale de Arheologie și membru al Consiliului Permanent și al Comitetului Executiv al Uniunii Internaționale de Științe Pre- și Protoistorice
 |
|---|
| Universitatea veche |
Care a fost prima reacţie a dvs. când aţi auzit de acest proiect de secesiune a unei catedre din Facultatea de Istorie?
Nu mai sunt de 6 ani profesor la Universitatea din Bucureşti, așa dar de o perioadă de timp destul de lungă în care am urmărit doar de la distanță evoluțiile din această instituție, care ar fi trebuit, și chiar putea, să dețină un loc de frunte în învățământul arheologic superior. De aceea am auzit doar la mâna a doua şi evident că am fost interesat, aș spune poate chiar emoţionat la gândul că un asemenea proiect ar putea să influențeze soarta învăţământului arheologic la universitatea la care în anii 1959-1964 am studiat arheologia cu profesorii Ion Nestor, D. Berciu, D. Tudor și istoria antică cu D.M. Pippidi și Em. Condurachi, la care în 1978 mi-am luat doctoratul și în care, în 1996 m-am întors ca profesor.
Într-adevăr, după Revoluție am fost invitat să predau la Facultatea de Istorie. În 1996, am devenit profesor universitar, păstrându-mi și locul de cercetător la Institutul de Arheologie. Şi pot să spun că până la pensionare, în 2007, m-am străduit permanent și chiar cred că am putut contribui la progresul învăţământului de arheologie, fără a merge neapărat pe ideea unei facultăţi de arheologie. Am avut şansa, la un moment dat, împreună cu colegul Alexandru Barnea, să promovăm cu succes proiectul unui seminar de arheologie purtând numele lui Vasile Pârvan, proiect care a fost aprobat de rectorat, rectorul chiar m-a numit directorul acestui seminar. Am obținut prin concurs național (CNCSIS) trei granturi importante între 2000 și 2006, dintre care primul, spre imensa mea bucurie a fost un proiect de 100.000 $, pe care i-am cheltuit pentru a emancipa şi dezvolta învăţământul de arheologie în facultate. În aceste condiţii, zvonul că în facultate se doreşte oarecum emanciparea arheologiei şi chiar o facultate aparte de studiu al patrimoniului, în care un loc important să-l aibă arheologia ar fi trebuit să mă bucure. Informându-mă mai îndeaproape şi analizând la rece, am ajuns totuși la concluzia că proiectul nu este nici oportun, nici fezabil.
 |
|---|
| Vasile Pârvan între studenții săi (1926) |
Există facultăţi de patrimoniu undeva în lume?
După ştiinţa mea, nu. Dimpotrivă, procesul este invers. Institute și departamente independente din domeniul arheologiei, științelor istorice și din domeniile învecinate se reunesc, nu se fragmentează.
Şi totuşi, cei care au propus acest proiect vin cu argumentul interdisciplinarității.
Pentru mine, interdisciplinaritatea a devenit cu timpul o lozincă care se afişează şi când este cazul, şi când nu e cazul. După părerea mea, interdisciplinară trebuie să fie cercetarea, abordarea subiectelor, a temelor, chiar și a obiectivelor individuale ale cercetării. Iar aceasta înseamnă că mai mulţi savanţi, cercetători din diferite domenii colaborează, schimbă informaţii între ei şi ajung la rezultate notabile prin confruntarea rezultatelor propriilor lor domenii. Să luăm cazul arheologiei. Vrem să obţinem o cronologie precisă? Trebuie să apelăm la fizicieni, la metoda radiocarbonului (C14) sau la botaniști, la metoda dendrocronologică etc. Vrem să studiem artefactele din bronz, argint sau aur, cum au fost făcute, din ce zăcăminte provine metalul? Trebuie să apelăm la paleometalurgi, la chimişti, la geologi. Dacă vrem să aflăm originea aurului sau argintului din care au fost plăsmuite bijuteriile dacice, cele de epocă romană sau din epoca migrațiilor, apelăm la aceşti specialiști. Asta înseamnă că interdisciplinară trebuie să fie cercetarea. Formarea superioară oamenilor de știință trebuie să se desfăşoare mai departe în domeniul strict de specialitate, pentru că altfel vom produce oameni care au cunoştinţe superficiale despre o mulţime de lucruri, aparent interdisciplinare, dar nu pot avansa cercetarea cu nimic concret. Într-un departament, într-o facultate trebuie să fie foarte clar definit obiectul de studiu, obiectul de cercetare, mijloacele, metodele etc., în aşa fel încât produsul universitar, omul care iese din acea instituţie, să fie deja un specialist în arheologie, în geologie, paleontologie, istoria artei, numismatică sau istoria arhitecturii.
 |
|---|
| Elevii lui Pârvan, lucrând pe ceramică preistorică |
Îi cunoaşteţi foarte bine pe foştii dvs. colegi din Catedra de Arheologie, Istorie Veche și Istoria Artei. Au ei pregătirea necesară, capacitatea să realizeze această predare interdisciplinară?
Pentru asta ar trebui să pornim de la analiza operei acestor domni şi doamne, care, din acest punct de vedere, este mai curând dezamăgitoare şi nu justifică o asemenea pretenţie. Tot în ideea „hai să cuprindem cât mai mult”, la un moment dat, în profilul acestui departament a fost forțat introdusă Istoria artei. Nici unul dintre colegii mei nu era specialist în istoria artei, în artă. Acest domeniu este de ani buni studiat la București la Universitatea Națională de Arte, în Facultatea de Istoria și Teoria Artei, iar la noi, brusc, arheologi, istorici, unii mai tineri, alții mai vârstnici s-au declarat capabili să facă istoria artei şi deci să ţină nişte cursuri în acest domeniu. Asta nu înseamnă însă că ar fi specialişti. Nimeni dintre cei în cauză n-a produs vreo operă ştiinţifică originală, recunoscută, în acest domeniu particular. Pentru că, la urma urmei, trebuie spus: a fi profesor înseamnă, înainte de toate, a fi om de ştiinţă! Cine nu este cercetător şi nu a dovedit asta prin scrierile şi rezultatele sale nu poate fi profesor, nu-i poate învăța pe alții cum să cerceteze și cum să difuzeze mai departe cunoștințele de specialitate.
Deci, cu personalul actual, facultatea brusc propusă nu poate să acopere o tematică, pe care, de altfel, nici acum, în formula actuală nu o poate acoperi. Unii dintre foștii mei colegi sunt foarte onorabili, cu realizări în anumite domenii (arheologia epocii bronzului sau cea medievală), dar asta nu justifică ambiţia de a face o facultate şi a școli „specialişti” de care ar avea nevoie piaţa muncii din România.
 |
|---|
| Odobescu, Programa cursului de arheologie, 1877-1878 |
Dar este nevoie în instituțiile de cultură de oameni pregătiți în domeniul patrimoniului.
Probabil că da. La asta v-ar putea răspunde mai bine Ministerul Culturii, dar aici ne izbim, de alte lucruri, de o realitate dezamăgitoare. Rețineți că în Ministerul Culturii sunt doar două persoane cu formaţie de arheolog, deşi patrimoniul arheologic este poate cel mai numeros şi cel mai sensibil...
Absolvenţii acestei facultăţi vor fi arheologi sau vor fi experţi în patrimoniu?
Fiecare se descurcă cum poate. Oamenii vor fi liberi să-şi caute loc de muncă... Însă eu, dacă aş fi în situația de a angaja un arheolog l-aş întreba: unde și cu cine ai făcut cursurile de arheologie? pe ce şantiere ai făcut practică? ce descoperiri poţi să raportezi? şi atunci aș ști dacă îl angajez sau nu. Din păcate, la nivelul ţării există cel puţin 40 de inspectorate de cultură şi patrimoniu cultural național, care au răspunderi și competențe privind gestionarea și protecția patrimoniului arheologic, dar în cele mai multe dintre ele nu există arheologi. Multe din aceste posturi sunt ocupate de nepoţi, fraţi, rude sau clienți din aristocraţia, din baronetul local. Am un foarte talentat coleg tânăr care mi-a fost doctorand, care lucrează cu mine voluntar, pentru că de 3 ani nu găseşte un post în cercetare, în arheologie.
Dar poți să te ocupi de patrimoniu, fără istorie mediavală, modernă, contemporană?
Mai ales dacă te declari specialist în patrimoniu, trebuie să fii capabil să tratezi orice temă de patrimoniu. Inclusiv monede antice, medievale sau moderne, manuscrise sau tipărituri vechi, artă populară, etnografie, pictură și sculptură, chiar și filatelie...
Foștii dvs colegi de catedră cunosc aceste domenii?
Categoric, nu. Este o pălărie mult prea mare. Este nerealist şi este pripit. Iar felul abrupt, aventurier, în care a fost atacată problema este de natură să genereze cele mai serioase îndoieli. D-l Vlad Gh. Nistor, deputat PNL şi liderul acestei mişcări, fost decan, în prezent preşedinte al Senatului Universităţii din Bucureşti, deja promovează acest proiect, înainte de o serioasă consultare. Facultatea de Istorie ar trebui şi ea întrebată, mă gândesc la d-l decan Cioroianu, la ceilalți membri ai Consiliului profesoral, dacă nu cumva, printr-o asemenea mişcare pripită, nu numai că nu se face un serviciu arheologiei, istoriei artei, studiilor conexe şi studiilor patrimoniului, ci dacă nu se dă o lovitură gravă învăţământul istoric, pentru care există deja o tradiţie importantă.
Până la urmă, de unde pleacă tot acest război în interiorul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti? Care sunt mizele lui?
Mizele sunt legate de conducerea facultăţii, la alegerea căreia echipa despre care vorbim a dat un rateu, candidata sa, d-na lector Daniela Zaharia, considerată specialistă în China antică (!), a pierdut şi asta a accentuat, probabil, nevoia de secesiune a acestei echipe, care-şi doreşte un soare mai bun, în orice caz, o structură în care să nu mai depindă de nimeni, probabil nici de rectorat. În orice caz, să nu depindă de colegii lor din Facultatea de Istorie. Dar asta este după mine o optică catastrofală şi aş zice condamnabilă. Dacă erau atât de preocupaţi, aş întreba de ce nu i-au consultat şi pe foştii profesori, pe care ei i-au scos la pensie în ultimii 5-6 ani, slăbind prematur forţa acestei catedre? O consultă doar pe d-na Zoe Petre, care, la discuţia de acum câteva zile de la Facultatea de Istorie, a fost singura, dintre vechii profesori, invitată pentru a susţine, ce cauză credeţi? Cea a lui Vlad Nistor şi a protejatei sale Daniela Zaharia.
Sper ca această aventură să se încheie cât mai curând și ca Facultatea de Istorie să se poată dedica în spirit realist, cu mai mult folos, operei de perfecționare a învățământului arheologic, inițiat în această universitate în anul 1877 de către marele cărturar și scriitor Alexandru Odobescu.
Interviu realizat de RĂZVAN BRĂILEANU
