Ovidiu Voicu: „Orice guvern va fi până în primăvară va pierde puternic din punct de vedere politic”

Andreea Pora | 26.10.2021

Interviu cu Ovidiu Voicu, director executiv, Centrul pentru Inovare Publică

Pe aceeași temă

Soluția găsită de președintele Iohannis prin desemnarea lui Nicolae Ciucă va pune capăt crizei politice?

Nu mi se pare o soluție. Mi se pare mai degrabă o prelungire a crizei către primăvară, în cel mai bun caz. Încă nu avem guvernul instalat, dar un guvern minoritar este o prelungire a crizei. Nu este o ieșire din criză pentru că toate măsurile importante ce trebuie luate vor trebui negociate punctual în parlament în absența unei majorități care să le susțină. Situația aceasta se numește tot instabilitate politică.

Care este rațiunea pentru care și președintele Iohannis, și o parte din PNL preferă un guvern minoritar în loc de refacerea coaliției care totuși ar asigura stabilitatea politică?

Văd două explicații posibile. Una este foarte pragmatică, legată de accesul la bani – iar aici vorbim de pușculița cu bani care este bugetul național și de promisele investiții publice din PNRR. Baronii din PNL au înțeles că USR PLUS în guvernare înseamnă un control public mai bun asupra acestor bani și dificultate în a-i împărți cum vor clienților politici. Ei vor acces direct la acești bani mulți. Aceasta este explicația pragmatică. Mai este o explicație care ține pur și simplu de micimea oamenilor politici, începând cu președintele Iohannis, care este una de orgoliu stupid: ăștia au plecat de la guvernare, lasă că le arătăm noi. Este o atitudine meschină care de multe ori explică lucrurile în politica românească, din păcate.

De ce credeți că până la urmă a recurs președintele la formula Ciucă și s-a debarasat de Florin Cîțu, pe care l-a susținut înfocat până acum?

Problema domnului Cîțu este imensa lipsă de popularitate pe care o are în acest moment. Domnul Cîțu are imaginea foarte proastă nu doar în interiorul PNL, cu excepția grupului său de apropiați, cât mai ales la publicul larg. Este asociat cu toate gafele pe care le-a făcut de-a lungul timpului, cu imaginea aceea de aroganță pe care și-a creat-o și, mai ales, cu eșecul gestionării pandemiei în România. Președintele Iohannis nu putea să ignore lucrul acesta, domnul Cîțu e un cal pierzător și, pe de altă parte, are nevoie și de un țap ispășitor. Domnul Iohannis este șeful statului de șapte ani și a spus că statul a eșuat. Pasul următor ar fi fost să ne spună că el a eșuat, dar nu o să spună așa ceva și atunci ni-l oferă pe domnul Cîțu pe post de țap ispășitor.

Este o înfrângere pentru Klaus Iohannis și pentru PNL renunțarea la Florin Cîțu?

Cu certitudine, da. Tocmai l-au ales președinte PNL. În plus, dacă ne uităm pe zona de social media, vedem că foarte mulți activiști PNL sunt debusolați, nu mai înțeleg ce mesaj transmite partidul. Acum câteva zile, Cîțu era singurul și unicul votat în unanimitate în Biroul Politic Național ca fiind viitorul premier, dar după două zile, Ciucă a devenit singurul și unicul votat în unanimitate în Biroul Politic. Ori Cîțu este foarte bun și merită susținut, ori nu merită și-l avem pe domnul Ciucă. Inclusiv din această perspectivă a comunicării publice, a debusolării activiștilor de partid e clar că PNL suferă o înfrângere puternică în această perioadă și, iată, umilința maximă, ajunge din nou la mâna PSD. Și ajunge într-un sens foarte direct, se roagă de domnul Ciolacu și de PSD să-i susțină guvernul minoritar.

Credeți că până la urmă va accepta PSD? Ce are de câștigat PSD acceptând susținerea unui guvern minoritar PNL, ceea ce a spus până acum că nu va face niciodată?

Acum că a susținut că nu va face nu e o problemă pentru PSD, n-ar fi prima dată când se răzgândește. Și, de fapt, nici nu riscă foarte mult, pentru că PSD rămâne formal în opoziție în continuare. Dar are niște câștiguri politice, și nu doar politice, evidente. În primul rând, nu este la guvernare. PSD cu siguranță nu-și dorește să‑și asume guvernarea în această perioadă. Intrăm în iarnă cu prețuri crescute la energie, cu inflație mare, cu pandemia scăpată de sub control. Orice guvern va fi până în primăvară, acesta va pierde puternic din punct de vedere politic, pentru că este imposibil să gestionezi lucrurile astea într-o manieră populară. Apoi, PSD poate câștiga niște resurse. Vor cere acces la contracte, acces la resurse publice. Au fost păcăliți de domnul Cîțu cu alocarea din fondul de rezervă care s-a dus 85% la PNL, ceea ce PSD-ului nu i-a picat bine. Probabil, vor negocia cu domnul Ciucă să aibă acces la niște resurse care să mai liniștească clienții lor politici. Aceste avantaje sunt suficient de importante pentru ca până la urmă domnul Ciolacu să-i convingă și pe ceilalți colegi – unii care poate ar vedea o situație mai bună în a nu susține guvernul, ci în a presa în continuare pentru alegeri anticipate.

USR pare, cel puțin la prima vedere, că a pierdut: a ajuns în opoziție, cel puțin deocamdată. Cum vedeți situația USR?

Cred că, paradoxal pentru USR, pe termen mediu, mă refer la alegerile din 2024, situația este un pic mai bună. Erau blocați într-o guvernare în care nu făceau, de fapt, nimic. Toate reformele importante pe care le-au promis propriului electorat erau blocate și nu reușeau să iasă din această situație. Lucrul acesta s-a văzut inclusiv în sondajele de opinie, prin scăderea de popularitate. Acum USR se întoarce în opoziție, poate fi vocal, poate fi foarte critic la adresa guvernării, fidelizându-și astfel publicul pentru alegerile din 2024 cu un mare punct de câștig, dacă va reuși să-l folosească: domnul Cioloș. Acesta are o platformă foarte bună: să fie în opoziție față de un PNL susținut de PSD, deci să fie în opoziție față de vechiul sistem. Poate să fie foarte vocal, să-și construiască imaginea de principal opozant, de cel care intră în turul al doilea în alegerile prezidențiale din 2024, probabil alături de candidatul PSD.

Cât pierd PNL și președintele Iohannis din această susținere formală sau informală, nu știm deocamdată, a PSD? Acesta a fost declarat principalul adversar, s-a construit o întreagă retorică pe tema asta.

Cred că PNL-ul pierde puternic din două perspective, una este cea de imagine, așa cum spuneam și mai devreme, legată de debusolarea propriilor activiști. Dacă propriii activiști sunt debusolați, ce să mai vorbești de simpatizanți sau de potențialii votanți? Tot la partea de imagine poate să piardă și dacă domnul Orban și o parte din apropiații săi ies din partid. Și, nu în ultimul rând, este o înfrângere puternică în ceea ce privește capacitatea de a livra rezultate la guvernare. Unul din principalele mesaje pe care le-a transmis PNL în ultimii ani este că e un partid care face, un partid pragmatic, care livrează rezultate. Or, domnul Iohannis tocmai s-a mutat de la un guvern cu o majoritate clară – o majoritate cu probleme de coeziune, dar o majoritate – către un guvern minoritar. Capacitatea de a livra rezultate de la guvernare a scăzut puternic și, mai mult decât atât, în parlament, acolo unde pot fi trecute legi importante, vioara întâi devine PSD prin simpla dimensiune a grupului său parlamentar.

Chiar și anumite reforme pe care PNL și le-ar fi putut aroga în situația în care conducea o majoritate pot fi lesne prezentate de către PSD ca venind din partea lor. Nu întâmplător avem acel decalog, cele 10 puncte pe care domnul Ciolacu le pune drept condiție de susținere a guvernului. Pe listă vedem chestiuni legate de plafonarea prețurilor la energie, de problema pensiilor, de problema ajutoarelor pentru persoanele aflate în situații vulnerabile. Astea sunt și pe agenda PNL. Dar iată cum, cu o întorsătură de condei, PSD le prezintă ca fiind condițiile lor pentru susținerea guvernului. Ele vor trece prin parlament, unde PSD-ul are o pondere mult mai mare, și PSD‑ul va spune că ei le-au făcut posibile. Va fi foarte greu pentru PNL să lupte discursiv în această situație. Ei nu mai sunt partidul cel mai mare din coaliție, acum primul este PSD.

Câtă viață va avea un guvern minoritar, va fi lăsat să traverseze iarna, după care la primăvară vom vedea o moțiune de cenzură?

Acesta mi se pare scenariul cel mai probabil la acest moment: vom avea un guvern până în primăvară, când va trebui o nouă negociere. Pe de o parte, pentru că guvernul însuși traversând această perioadă dificilă își va pierde din credibilitate, pe de altă parte, toate aceste conflicte și neînțelegeri vor ieși la iveală. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22