Pe aceeași temă
Proiectul, initiativa mai veche a trei parlamentari PD, "rezolva" situatia patrimoniului pe baza principiului majoritatii. Situatia s-a mai calmat, dar disputa a aratat ca si acum persista neincrederea in relatia dintre Biserica Greco-Catolica si statul roman. PS Mihai, episcop greco-catolic la Bucuresti, explica motivele acestei neincrederi.
La 38 de ani, PS Mihai (Fratila), episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia si Fagaras si vicar greco-catolic al Bucurestiului, este cel mai tanar episcop din intreaga Biserica Catolica. A studiat teologia la Blaj intre 1990-1991, apoi, timp de 16 ani, a studiat si a predat la Paris si Roma. Ultimii doi ani, inainte de hirotonirea sa ca episcop, in decembrie 2007, a fost rector al Colegiului "Pio Romeno" din Roma.
A trecut ceva timp de la doua evenimente majore din viata Bisericii: ridicarea acesteia la rangul de Arhiepiscopie Majora si numirea, dupa sase decenii, a unui episcop cu sediul la Bucuresti. Cum au influentat acestea relatia cu statul?
Acest statut nou venea sa implineasca niste privilegii pe care Biserica le avea si inainte de 1948, oferindu-i astfel posibilitatea de a strange randurile, de a asuma responsabilitatile sale publice dupa ani de zile de clandestinitate. (...) Sinodul Episcopilor Greco-Catolici, conform noului statut, presupunea, de fapt, crearea unor realitati ce trebuiau, practic, sa devina instrumentele de guvernamant ale acestei Biserici, care capata, prin acest statut de Arhiepiscopie Majora, o autonomie similara unui patriarhat. Dar, de la aceasta castigare a unui nou statut pana la realitatile dialogului cu statul sau Biserica Ortodoxa, lucrurile mai au nevoie de o buna parte de aprofundare.
Cei 16 ani petrecuti pana la ridicarea de la sfarsitul lui 2005 la rangul de Arhiepiscopie Majora au facut ca dialogul dintre Biserica si stat sa fie marcat de neincredere. Statul, imediat dupa caderea comunismului, si-a derogat responsabilitatea de a repara consecintele desfiintarii Bisericii. Statul roman de astazi este succesorul statului comunist si trebuie sa-si asume responsabilitatea morala de a repara lucrurile pe care regimul trecut le-a produs. (...)
Pe acest fond revine si problema reluarii in discutie publica a propunerii legislative 368/2007, care presupunea reglementarea patrimoniului Bisericii Greco-Catolice in functie de cine are majoritatea confesionala intr-o localitate. Or, dreptul proprietatii este un drept fundamental. Nu poate fi stabilit in baza unui principiu ce corespunde raportului de majoritate-minoritate.
Dreptul la proprietate nu poate fi determinat de ponderea electorala
Asta dupa ce, spuneati, statul isi refuzase, imediat dupa 1990, responsabilitatea de a reglementa situatia patrimoniului Bisericii Greco-Catolice.
Este explicabila aceasta atitudine, tocmai pentru ca, oficial, datele recensamantului anunta inferioritatea numerica a credinciosilor greco-catolici fata de majoritatea covarsitoare a celor ortodocsi. Si este cu atat mai explicabil ca principiul functionarii politicului prin alegeri sa tina cont de un principiu al majoritatii. Din start, Biserica Greco-Catolica avea un deficit tocmai din cauza acestui numar redus al credinciosilor ei, dupa cele peste patru decenii de clandestinitate, de prigoana.
Autoritatile statului ar fi putut sa recunoasca meritele istorice ale acestei Biserici. Sa admita ca valoarea contributiei acestei Biserici la istoria neamului era mai pretioasa decat acest principiu politic care tine cont exclusiv de numarul de credinciosi, de ponderea lor electorala. Este, dupa cum vedeti, o chestiune de interes si de putere, din pacate. Si atunci ne putem intreba: oare, "majoritatea" este obtinuta in jurul acordului pentru strivirea sistematica a minoritatii confesionale, adica a Bisericii Greco-Catolice?
Statul, prin Raportul Tismaneanu, de condamnare a comunismului, a recunoscut meritele si prigonirea Bisericii Greco-Catolice.
Da, desigur. Biserica Greco-Catolica, ca institutie, a fost desfiintata. E mult mai usor sa faci o analiza a acestui fenomen in momentul in care Biserica intreaga, ca institutie, e clasata ca fiind Biserica martira, sa recunosti ca Biserica ce si-a adus aportul in rezistenta spirituala a neamului in confruntarea cu un regim comunist dictatorial. Iata ca, pe un suport moral extraordinar, aceste lucruri nu sunt duse pana la capat, partea morala, teoretica, e despartita de aplicarea in realitate, concret, a acestei recunoasteri a martiriului.
Propunerea legislativa reaparuta pe ordinea de zi a Comisiei juridice de la Camera Deputatilor a provocat un protest foarte dur al Sinodului Episcopilor, care il echivala chiar cu o tentativa de desfiintare a Bisericii de catre stat. De ce un proiect care incearca sa reglementeze situatia patrimoniala a Bisericii poate fi echivalat cu o tentativa de desfiintare?
In momentul in care acest proiect de lege neaga principii de baza constitutionale, cum ar fi dreptul la proprietate, este foarte greu sa ramai senin si sa te gandesti ca lucrurile, de fapt, nu pun in discutie dreptul la fiinta, la existenta, al acestei Biserici.
Decretul desfiintarii din 1948 venea sa marturiseasca o iesire din societate a Bisericii, prin faptul ca, in octombrie 1948, cu doua luni inainte, avusese loc un fals sinod de unire. Fals, pentru ca nu era reprezentat de niciun episcop, iar cei cativa preoti prezenti au fost intimidati de Securitate sa semneze aceasta "unire". Acest decret nu putea sa declare suprimarea unei Biserici pe temeiuri teologice. Dar putea constata anihilarea ei prin falsa unire si o proclama legislativ prin anularea patrimoniului ei, care era, astfel, impartit intre stat si Biserica Ortodoxa. Asa a fost suprimat dreptul ei la existenta. Prin confiscarea proprietatilor. S-a incredintat patrimoniul unei alte institutii, in acest caz, Biserica Ortodoxa, care deja acceptase compromisul.
Experienta anului 1948 ne aduce in prezent, practic, in aceleasi circumstante - cu acest proiect de lege din 2007, care se refera tot la patrimoniu -, cu marea diferenta ca Biserica este recunoscuta de stat, i se recunoaste dreptul la libera exprimare si, cu toate acestea, i se confisca patrimoniul. Pana la urma, formula de existenta publica a unei institutii se manifesta, mai ales, la nivel patrimonial. (...)
Pentru a construi increderea trebuie sa redobandim seninatatea
Care a fost reactia institutionala?
In primul rand, trebuia ca acest glas pentru dreptate al Bisericii sa parvina forurilor celor mai de sus ale tarii. Daca scrisoarea PF Lucian a fost adresata, in mod special, presedintelui si primului ministru, acest protest a fost apoi adus la cunostinta oficiala a tuturor forurilor care aveau competenta in rezolvarea situatiei.
Vocea a fost auzita?
Da, prin semnalele care ne-au parvenit din partea initiatorilor, din zona aceea care ar fi sustinut initial acest proiect de lege. Se pare ca s-au convins ca acest lucru ar fi un nonsens in ceea ce priveste drepturile constitutionale ale Bisericii si ar conduce la discreditarea generala a tarii daca s-ar merge pe aceasta linie.
Ati vorbit despre neincrederea in relatia cu statul. Dar cum se poate construi incredere?
In contextul actual, cu un asemenea proiect pe rol - adevarata mina plutitoare, gata sa explodeze cand te astepti mai putin -, orice conversatie cu autoritatile ramane lipsita de credibilitate. Biserica Greco-Catolica continua sa ceara abandonarea oficiala si definitiva a oricaror proiecte legislative anticonstitutionale, ca si acesta.
Apoi, cred ca pentru a construi increderea trebuie sa redobandim seninatatea. Din ambele parti. O data statul, care trebuie sa admita ca memoria istorica si importanta actiunilor Bisericii Greco-Catolice pentru noi, pentru romanime, pentru tara, sunt lucruri care fac parte din istoria esentiala a romanilor. Dialogul pe care statul il are cu Bisericile nu se poate margini la un principiu electoral.
Lipsa acestei seninatati apare tocmai in jurul interpretarii momentului 1948. Pentru o anumita categorie de persoane, aceasta infamie este inca vazuta drept o victorie. Nu putem pleca de la premisa faptului ca acel moment, complet regizat de comunisti, poate fi o victorie din punct de vedere confesional. Greutatile ce pornesc de la aceasta perceptie a nefastului eveniment, asociate cu principiul electoral, interesat intotdeauna de majoritate, fac in asa fel incat sa existe din partea Bisericii Greco-Catolice o neincredere in ceea ce priveste autenticitatea si veridicitatea dialogului pe care partile adverse noua pretind ca il poarta cu noi.
As mai aminti aici si faptul ca autoritatile statului, dezinteresandu-se de minoritatea greco-catolica, tocmai pentru acest principiu electoral, desconsidera o parte esentiala a istoriei acestui neam. Chiar daca Biserica Greco-Catolica ramane, si azi, legata in mare parte de realitatea romaneasca transilvaneana - exista o numeroasa comunitate in Bucuresti, de altfel foarte constienta de sine -, nu putem nega faptul ca unificarea Transilvaniei cu patria mama se datoreaza acestei contributii pe care Biserica Unita a facut-o. Este stiut, in teorie, dar nu e recunoscut in practica. In Ardealul ocupat de stapanirea straina, Biserica Greco-Catolica a fost pentru intreaga populatie romaneasca nu numai altar, a fost si scoala, tribuna politica, misiune sociala si a facut sa se nasca in sufletele oamenilor constiinta apartenentei la ginta latina si romanitatea fiintei din care facem parte cu totii.
Spuneti, deci, ca cei care judeca electoral, strict pe principiul majoritatii, ajung sa nege o parte importanta a istoriei.
Da, bineinteles. Se ajunge la o negare a propriei istorii. Chiar si in clasa politica sunt multi cei care spun ca au avut, pana mai ieri, in familia lor membri importanti ai neamului lor de confesiune greco-catolica. A nega, in continuare, dreptul la libera exprimare si la existenta patrimoniala al acestei Biserici inseamna sa vii contra propriului tau arbore genealogic si sa negi, pana la urma, evolutia numelui tau, a fiintei tale. Aici e vorba si de relatia de neam, care nu se perpetueaza numai prin valorile genetice. Har Domnului, nu mostenim doar partea somatica, mostenim si transmitem mai departe o ereditate spirituala, o ereditate care marturiseste un continut viu al persoanei.
Vorbeati de seninatate din partea statului. Din partea Bisericii?
Biserica, avand ca prioritate transmiterea cuvantului vietii, predicarea Evangheliei, apostolatul, accentul pus pe valorile morale pe care ni le cere Evanghelia, va sti intotdeauna, la cele mai mici semne pozitive, de sustinere a autoritatilor statului, va sti sa canalizeze energiile si eforturile credinciosilor, in asa fel incat acest dialog sa poata fi, intr-o zi, autentic, pertinent si, mai cu seama, constructiv.
Mostenire legislativa controversata
Proiectul initiat de parlamentarii PD Buda, Zagrean si Oltean, in 2007, propunea reglementarea situatiei juridice, dupa principiul majoritatii, a patrimoniului confiscat Bisericii Unite de comunisti si incredintat, in 1948, Bisericii Ortodoxe. Intr-o comunitate, confesiunea majoritara devenea si proprietara patrimoniului in litigiu.
Proiectul a fost respins de Senat, avizat negativ de guvern, Comisiile juridica si pentru drepturile omului, dar retrimis de plenul Camerei Deputatilor in Comisii, in februarie 2008. De atunci, nu a mai fost discutat. Noua legislatura l-a scos, insa, la suprafata, incomodandu-l chiar pe initiator. Astfel, in ianuarie 2009, alaturi de alte 185 de restante, proiectul a reaparut pe ordinea de zi a noii Comisii juridice, condusa de-acum chiar de Daniel Buda.
Interviu realizat de Gelu Trandafir
