Radu F. Alexandru: PDL trebuie să probeze că nu e un partid prezidenţial

Interviu Realizat De, Andreea Pora | 10.08.2010

Pe aceeași temă

PDL a scăzut dramatic în sondaje, care ar fi motivele?
Este un lucru de domeniul evidenţei că un partid la guvernare, într-o perioadă de criză, constrâns să ia măsuri prin excelenţă nepopulare suferă o eroziune obiectivă; ea vine din partea unui electorat educat, care percepe lucrurile aşa cum sunt, cu calm, înţelepciune, cu un sentiment de solidaritate, şi există o erodare care vine din partea unui electorat care pricepe sau e lăsat să priceapă foarte puţin din ceea ce se întâmplă şi trăieşte sentimentul că tot răul se datorează guvernului. Mihai Tănăsescu a spus textual: „e criză în toată Europa, dar nicăieri nu s-a indus o asemenea stare de isterie“.

Vreţi să spuneţi că, de fapt, percepţia proastei guvernări se datorează mai mult media şi mai puţin guvernului?
Vreau să spun că percepţia guvernării nu este făcută cu competenţă, nu este analizată de oameni care au discernământul şi profesionalismul să amendeze greşelile guvernării, ba, dimpotrivă, este făcută cu o flagrantă rea-credinţă. S-a ajuns ca până şi un om care, în general este foarte reţinut şi rezervat în felul în care se exprimă în viaţa publică, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, să spună că se depăşeşte orice limită în incompetenţă, în agresivitate şi lipsa celui mai elementar profesionalism din partea celor care întreţin opinia publică.

Care sunt erorile guvernării?
Cred că principala eroare pe care partidul trebuie să şi-o asume este lentoarea unor măsuri de reformă care trebuiau aplicate din prima zi în care s-a venit la guvernare. Nu s-au aplicat acum, cum nu s-au aplicat de 20 de ani, pentru că suntem în continuare prizonierii unei griji excesive faţă de electorat, faţă de opinia străzii şi nu avem curajul pe care l-a avut mult invocata Polonie, nu avem curajul pe care l-a avut un Balczerowicz şi continuăm în stângăcie şi ezitare. Ne confruntăm cu acest stat social, în care ponderea elementului privat este abia între 18-22%, restul fiind un aparat bugetar, în care nu poţi să intervii decât cu teama permanentă faţă de tot ce înseamnă strada, sindicatele, mişcările sociale.

Şi clientelismul, contractele şi achiziţiile dubioase, acestea nu sunt erori ale guvernării?
Acestea sunt erori ale guvernării în măsura în care cazurile legate de clientelism politic, contracte dubioase sunt acuze nedovedite. Nu am avut până acum niciodată proba că vreun minister, vreun ministru, vreun înalt demnitar al guvernului întreţine, cultivă, practică acest sistem clientelar, preferenţial.

Adriean Videanu declara, într-un interviu pentru revista 22, cu o uşoară nuanţă ironică, desigur, că „guvernul este perfect“. În opinia dvs., e guvernul perfect şi presa ticăloasă?
Îl consider pe Adriean Videanu un om mult prea inteligent şi un om de bun-simţ ca să nu-mi imaginez că a făcut declaraţia cu un surâs în colţul buzelor şi cu nişte ghilimele pe care nu a avut grija să le pună apăsat acolo. E evident că nu e un guvern perfect. Mi se pare nefiresc ca într-o asemenea situaţie, pe o asemenea stare de spirit, primul ministru să aibă „generozitatea“ să dea doar un cartonaş galben unui ministru care face o declaraţie gravă şi cu impact în opinia publică.

Ar fi trebuit ca premierul să-l demită pe ministrul Vlădescu?
Eu cred că ar fi trebuit ca ministrul Vlădescu să-şi dea demisia, înainte ca prim-ministrul să-i dea cartonaş galben. Cred însă şi o spun cât se poate de apăsat: în gradul de poluare în viaţa publică, media mogulilor au un rol major pe care trebuie să şi-l asume.

Criticile pe care Traian Băsescu le-a adus partidului şi guvernului vi se par justificate sau nu?
Sigur că sunt o mulţime de lucruri pe care Traian Băsescu le amendează cu perfectă motivaţie. Întrebarea care se pune este în ce calitate o face? De preşedinte al României? De fost preşedinte al PD? Care este relaţia normală dintre preşedintele ţării şi oricare partid de pe scena politică, chiar dacă este partidul din rândurile căruia ai pornit ca să ajungi la Cotroceni? Lista serviciilor pe care preşedintele Traian Băsescu le-a făcut PD şi PDL este extrem de lungă, dar trebuie să ne uităm şi pe lista deserviciilor pe care preşedintele Băsescu le face PDL.

Care e această listă?
Nu e suficient să te întâlneşti cu grupurile parlamentare şi cu conducerea partidului şi să le spui: vă rog să realizaţi că aţi intrat în epoca post-Băsescu. În momentul în care partidul a intrat în epoca post-Băsescu, ceea ce este un truism, lasă partidul să evolueze la capacitatea lui naturală, sub conducerea legitimă pe care o are şi nu interveni clipă de clipă, dirijând într-o parte sau alta partidul. Eu cred că acesta e un mare deserviciu.

* * *

Preşedinte-jucător

În măsura în care eşti preşedinte jucător doar într-o echipă, toate sentimentele şi resentimentele scenei politice şi ale opiniei publice se canalizează şi se revarsă în avantajul sau dezavantajul acelui partid. Iar, pe de altă parte, conducerea PDL este anulată ca autoritate, ca drept de a avea ultimul cuvânt în decizia pe care o ia.

Notorietate toxică

În PDL, e un vid de autoritate şi atunci se găsesc oameni care spun: e momentul să încerc să ţâşnesc, să-mi fac capital politic chiar în interiorul partidului, pentru că pe mine mă preia presa, pentru că aşa câştig notorietate. Dar câştig o notorietate toxică, nu câştig o notorietate în interiorul partidului prin a veni cu soluţii pentru partid.

* * *

Deci, Traian Băsescu greşeşte când avertizează partidul de anumite rele practici?
Din punct de vedere constituţional, nu are acest drept. Traian Băsescu este preşedintele tuturor românilor, echidistant faţă de toate partidele de pe scena politică, când a venit la Cotroceni, a lansat o sintagmă care a surprins şi mulţi au privit-o cu suspiciune. A spus: „voi fi un preşedinte jucător“. Dar acea sintagmă ar fi trebuit să fie completă şi să spună: „voi fi un preşedinte jucător pe tot terenul“. În măsura în care eşti preşedinte jucător doar într-o echipă, toate sentimentele şi toate resentimentele scenei politice şi ale opiniei publice se canalizează şi se revarsă în avantajul sau dezavantajul acelui partid. Iar, pe de altă parte, conducerea acelui partid, a PDL în speţă, este anulată ca autoritate, ca drept de a avea ultimul cuvânt în decizia pe care o ia. În momentul de faţă, consider că Emil Boc este un om a cărui principală „vină“ este o loialitate desăvârşită faţă de Traian Băsescu.

Asta i se şi reproşează. Că este o marionetă a lui Traian Băsescu.
Nu, loialitate nu înseamnă marionetă. Marionetă înseamnă slugărnicie, lipsă de personalitate, de inteligenţă, înseamnă oportunism. Or, Emil Boc nu este acest personaj, scos din jobenul lui Traian Băsescu şi pus acolo ca un ventriloc. Emil Boc a fost unul dintre cei mai pertinenţi şi mai activi membri din Parlamentul României, este un om care a câştigat două mandate la Primăria Cluj, care a făcut un gest care nu poate fi ignorat sau minimalizat: când premierul desemnat, d-l Theodor Stolojan, s-a retras, atunci, preşedintele partidului, Emil Boc, a înţeles că trebuie să-şi asume sarcina asta şi a făcut-o fără să stea o clipă pe gânduri. În felul în care e tratat astăzi Emil Boc de preşedintele Băsescu, toată autoritatea lui este anulată atât în interioul partidului, cât şi în afara lui. Ceea ce e extrem de grav şi pentru guvern, şi pentru partid.

Dar Traian Băsescu nu pare că ar avea ceva să-i reproşeze lui Emil Boc, ci altor miniştri din Cabinet. Faimoasa tripletă toxică Blaga-Videanu- Berceanu.
La ultima întâlnire de la Snagov, l-am rugat pe d-l Traian Băsescu să spună care sunt cei trei miniştri care l-au boicotat pe premier. Eu, ca membru PDL şi ca om care mă lupt pentru PDL, pe stradă, în toate discuţiile, care primesc o mulţime de telefoane, de SMS-uri din partea unor oameni care cer explicaţii, la rândul meu, mă simt îndreptăţit să-l întreb: care sunt, domnule preşedinte, miniştrii aceia, când şi cum l-au boicotat şi de ce mai sunt în guvern dacă e aşa?

Preşedintele a răspuns acestei întrebări?
Nu a dat niciun răpsuns.

Deci, concret, ce aveţi să-i reproşaţi preşedintelui Traian Băsescu?
Eu încerc să fac o analiză cu toată obiectivitatea, fac parte dintr-un grup care are un singur membru: Radu F. Alexandru. Traian Băsescu subminează autoritatea preşedintelui partidului. Alt lucru care îmi vine în minte. După alegerile din 2008, formarea coaliţiei cu PSD a fost o decizie care a venit în urma refuzului unui partener normal, PNL, de a guverna împreună. S-a făcut atunci un lucru de o gravitate extremă: ne-am încălcat un angajament faţă de un partener politic care întotdeauna a fost corect, mă refer la UDMR, şi am intrat într-o guvernare alături de un partid pe care, în campania de alegeri, l-am tocat necontenit. Eu, două luni, n-am mai ieşit în colegiu, pentru că-mi era ruşine să dau ochii cu oamenii care m-ar fi întrebat: d-le senator, aţi fost de acord cu asta? Şi ar fi trebuit să le spun: nu m-a întrebat nimeni. Nu a fost întrebat nimeni. A fost o decizie unilaterală, care nu a aparţinut PDL şi personal cred că nu a fost cea mai bună.

Când spuneţi decizie unilaterală, vă referiţi la Traian Băsescu, care nu s-a consultat nici cu partidul, nici cu conducerea lui?
Eu nu pot să spun că nu s-a consultat cu Boc sau cu ceilalţi, cu toate că declaraţiile liderului PSD, Ilie Sârbu, vorbeau de discuţiile mult anterioare avute doar cu Traian Băsescu pe această temă. Pot să spun că nu s-a consultat cu grupurile parlamentare, exact oamenii care am scos scorul PDL în alegerile parlamentare.
N-am auzit pe nimeni din partid să fi fost întrebat. Ne-am trezit că s-a găsit soluţia ca PDL să guverneze cu PSD. Care a fost bilanţul, care a fost „câştigul“ acestei coaliţii contra naturii ştim foarte bine. Este un lucru care ar trebui discutat.

Revin la afirmaţia că preşedintele Traian Băsescu greşeşte implicându-se în viaţa PDL, atenţionându-l public. Este aceasta o proastă practică?
Eu, personal, consider declaraţiile pe care le face public nişte proaste practici. Consider nişte foarte proaste practici că oameni care au lucrat în administraţia prezidenţială nu au altă voluptate decât să dea cu noroi în guvern, în primul ministru. Sunt oameni care pe blog sau în emisiuni de televiziune nu pierd ocazia să spună că avem un guvern şi un prim-ministru de trei parale.

Deci, Cristian Preda, Sever Voinescu, Cezar Preda sau Monica Macovei greşesc când critică partidul şi guvernarea?
Greşesc când critică în felul ăsta partidul. Am fost la cele două reuniuni de la Snagov. Am aşteptat cu foarte mare interes intervenţiile lor. N-am auzit ca aceşti oameni să spună: domnilor, suntem pe un drum greşit, nu putem accepta în continuare să guvernaţi în felul acesta. Apropo de atitudine. Am intrat în PD în 1992, după mineriadă. Când eu eram deja secretar executiv al PD, Radu Berceanu era în conducerea naţională a partidului, Vasile Blaga era undeva la Oradea, cred că era şeful organizaţiei, Adriean Videanu era şeful organizaţiei de tineret. N-am auzit o dată, şi subliniez – nu am altă relaţie cu oamenii aceştia decât de bună-ziua şi nu pentru că îi evit, dar nu am relaţii –, nu am auzit vreodată pe unul dintre ei, când partidul a trecut prin momente extrem de grele, şi în relaţiile cu Petre Roman, şi în relaţiile cu organizaţiile, n-am auzit acest sistem al înjuriilor, al acuzelor, al criticilor demolatoare făcute în afara partidului, cum se practică acum. Nu cred că e productiv, nu cred că e firesc. Nu cred că trebuie o solidaritate de-aia mută – doamne fereşte, să fiu foarte bineînţeles –, din contră.
Eu am convingerea că acest partid are forţa de regenerare, încât să însemne o prezenţă majoră pe scena politică. Dar nu pot să mă fac părtaş la o vânătoare de vrăjitoare, pentru că, undeva, cineva vrea să scape de unul sau altul. Nu pot să accept şi nu accept sistemul acesta de insinuări şi de acuze. Nu cred că, în 2010, în România, ăsta e genul de politică care trebuie făcut.

Există fricţiuni în partid? Există tabere, a greilor, a reformiştilor?
Este un subiect des evocat, despre care presa vorbeşte ca despre ceva care are o materialitate de necontestat. Eu nu cunosc. Ca să pot să spun: da, este grupul ăsta care are programul ăsta şi este grupul ăsta care urmăreşte asta, ar însemna să ştiu. Ar însemna să fac parte dintr-un grup sau altul, să mă fi întâlnit şi să discut cu ei. Nu pot să spun aşa ceva. Cu siguranţă, cineva, citind interviul acesta, va spune că Radu F. Alexandru e în tabăra anti-Băsescu. Nu sunt în tabăra anti-Băsescu.

Dar există o tabără anti-Băsescu?
Păi vorbeaţi de tabăra greilor. Eu n-o cunosc. Dar mi se pare că e un moment în care trebuie să dai drumul copilului din mână şi să-i spui: mergi singur, te împiedici, foarte bine, ai să te ridici, ţi-e frică, poate greşeşti, poate traversezi pe unde nu trebuie şi ţi-am spus să nu traversezi pe-acolo. Am văzut un interviu al lui Videanu în 22, care a spus: „nu am găsit un înlocuitor al lui Traian Băsescu“. A spus-o prim-vicepreşedintele partidului. Dacă se caută o sosie a lui Traian Băsescu în PDL, va trece multă apă pe gârlă, nu se va găsi şi PDL va rămâne în scutece. Traian Băsescu nu a fost un înlocuitor al lui Petre Roman în PD, a fost cu totul altceva şi, în momentul de faţă, cel care sper să ajungă să fie autoritatea respectată în PDL, cu siguranţă, nu va putea să fie un Traian Băsescu 2.

Dar când se spune înlocuitor pentru Traian Băsescu poate se înţelege o locomotivă pentru PDL. Există un asemenea personaj?
Cred că Emil Boc, ca preşedinte al partidului, ar fi fost un preşedinte performant şi PDL ar fi fost în continuare puternic. Dar cred că e practic imposibil ca preşedintele partidului să fie şi prim-ministru. În momentul de faţă, Emil Boc şi toţi cei din guvern sunt oameni a căror posibilitate de a se implica zi de zi în activitatea partidului tinde spre zero. Şi atunci, în acest vid de autoritate se găsesc oameni care spun: e momentul să încerc să ţâşnesc, să-mi fac capital politic chiar în interiorul partidului, pentru că pe mine mă preia presa, pentru că sunt o voce care câştig o notorietate, dar câştig o notorietate toxică, nu câştig o notorietate în interiorul partidului prin a veni cu soluţii pentru partid.

La cine vă referiţi? E o afirmaţie gravă că cei care critică partidul încearcă să ţâşnească şi să câştige capital politic.
Problema e că m-ar interesa foarte mult ca oricare dintre ei, hai să punem în ghilimele „Cristi Preda“, ca să luăm un nume generic, m-ar interesa foarte mult ca unul dintre aceşti virtuali lideri ai partidului să spună: asta nu merge bine şi asta mă angajez, asta pot să fac ca să îndrept. Nu am auzit până acum nicio soluţie, nicio propunere, nicio implicare directă pentru a remedia lucrurile care nu funcţionează. PDL este, în clipa de faţă, lipsit de o identitate clară, limpede, doctrinară. Avem, în momentul de faţă, grupul Valeriu Stoica cu liberalismul pe care îl cultivă prin institutul pe care d-l Valeriu Stoica şi d-na Trăilă îl păstoresc.
Există o preocupare pentru Partidul Popular European şi aici Sorin Frunzăverde este unul dintre oamenii care sunt în mod special preocupaţi de această componentă. Aflu acum că d-l Baconschi şi d-l Paleologu au gândit că asta este calea pentru a ne recâştiga electoratul, venind şi cu o componentă creştin-democrată. Mi se pare că toată această abordare şi tot acest exerciţiu foarte seducător, din punct de vedere al jocului intelectual, transformă partidul într-un cenaclu şi nicidecum într-un partid cu o doctrină foarte clară, cu un angajament clar cu această doctrină, cu un program de măsuri care să decurgă din această doctrină. Am rezerve foarte serioase să cred că atunci când electoratul va afla că în cadrul PDL se organizează şi o facţiune creştin-democrată lucrurile se vor limpezi. Nu ştiu dacă cineva din PDL este preocupat de a identifica şi de a putea răspunde cu argumente peremptorii care este de fapt electoratul PDL, din cine e format, care e dimensiunea partidului. Şi nu electoratul lui Traian Băsescu. Mă tem că răspunsul nu ar fi îmbucurător.

A venit momentul eliberării PDL de Traian Băsescu?
Al decuplării. Nu vreau să vorbesc de Traian Băsescu ca o forţă de ocupaţie. Vreau să vorbesc despre Traian Băsescu ca despre o treaptă a unei rachete care şi-a făcut cu prisosinţă datoria şi trebuie văzut dacă racheta poate merge mai departe, decuplată de la această treaptă, sau este sortită unui eşec pe care trebuie să şi-l asume partidul, cu conducerea lui legitimă. PDL trebuie să se dovedească un partid de sine stătător, care îşi ia soarta în propriile mâini şi că nu este un partid prezidenţial care nu execută decât ce vine de la Cotroceni. Cred că singura cale a PDL, în momentul de faţă, este să fie lăsat să funcţioneze, cu câtă minte, cu cât har, cu câtă cinste, câtă competenţă are, să funcţioneze absolut de sine stătător. PDL are dreptul la o evoluţie şi o soartă proprie.

* * *

Isterie întreţinută

În ţări cu o economie puternică, cu guverne bine aşezate, de exemplu Germania, s-a schimbat strategia la interval de luni. Am văzut în toate ţările europene măsuri dintre cele mai servere, care, nicăieri, cu excepţia Greciei, nu au provocat valul de furie, de isterie şi de neîncredere care se întreţine aici în mod deliberat.

Decuplarea de Băsescu

Vreau să vorbesc despre Traian Băsescu ca despre o treaptă a unei rachete care şi-a făcut cu prisosinţă datoria şi trebuie văzut dacă racheta poate merge decuplată de la această treaptă sau este sortită unui eşec pe care trebuie să şi-l asume partidul. PDL trebuie lăsat să funcţioneze de sine stătător. Are dreptul la o evoluţie şi soartă proprie.

* * *

Interviu realizat de ANDREEA PORA

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22