RADU GHETEA: Globalizarea poate rezolva criza financiara

Radu Uszkai | 22.10.2008

Pe aceeași temă

Imediat dupa reuniunea din 12 octombrie a pre­se­din­tilor si premierilor statelor din zona euro si al Marii Britanii, bursele s-au inviorat. De ce este atat de sensibila bursa, piata financiara la politic?

Nu stiu daca la politic, ci mai degraba la deciziile gu­ver­nelor. Deciziile guvernelor, sigur, sunt politice, pentru ca depind foarte mult de cine este la putere in acel mo­ment. Cred ca intrebarea dvs. e foarte bine venita pentru ca in episodul pe care l-am traversat, cand spunem ca vointa politica s-a manifestat, ar trebui sa gandim ca si in Statele Unite, si in Franta, in Germania, in China, in Ro­ma­nia si in Bulgaria si in absolut toate tarile ar fi acelasi tip de partid la putere, pentru ca toti au luat aceeasi ma­su­ra. Or, nu este asa. Asadar, vedeti ca nu este o vointa po­litica, e o vointa administrativa mai mult. Ceea ce de­mon­streaza ca in spatele acestor decizii administrative exista o unitate politica si toate partidele au fost de acord. Probabil ca ati urmarit ce s-a intamplat in SUA, cand a fost o dezbatere - pentru ca acolo a inceput criza si acolo au inceput sa fie luate si primele masuri pentru re­ducerea efectelor sale -, partidele politice, pana la urma, cu o majoritate destul de mare, au fost de acord ca trebuie luate aceste masuri. Apoi a fost hotararea gu­ver­nelor tarilor din UE si din multe alte tari de a sustine ideea de majorare a plafonului de garantare a depo­zi­te­lor din sistemul bancar. Mai mult, Anglia a venit si co­pia­za ceea ce a facut America si nationalizeaza doua sau trei banci. Deci au fost luate masuri foarte impor­tante. Si urmeaza declaratiile ministrilor de Finante, de­cla­ratiile guvernatorilor bancilor, independent in fiecare tara, ca vor sustine sau ca sunt pregatiti sa sustina orice pro­blema care ar aparea, ceea ce este de natura sa linis­teas­ca spiritele. Iata ca, prin injectia aceasta de capital care s-a facut prin cumpararea de actiuni de la bancile care au avut probleme, inseamna ca se injecteaza in piata foarte multi bani si investitorii incep sa prinda din nou curaj. Personal, eu am mai asistat la momente de cri­za interna si internationala, dar cred ca aceasta este prima oara cand fenomenul acesta al globalizarii si-a spus cuvantul. Daca luam globalizarea aceasta re­gio­na­la din care facem si noi parte, care se cheama Uniu­nea Europeana, in momente de criza asemanatoare, acum 20-30 de ani, Franta si Germania aproape ca in­variabil actionau diferit. Sa nu mai vorbim de Italia, Grecia.

Deci deciziile sunt nationale, dar coordonate la ni­vel european.

Da, sunt niste decizii care se coreleaza, sunt in ace­easi directie si atunci rezultatele sunt imediate. Eu nu pot sa spun ca noi am iesit din criza. Cand spun noi, nu ma refer la Romania, pentru ca Romania are un statut mai special. Cineva chiar spunea ca “primitivismul” nos­tru ne-a salvat. Nu e chiar asa, dar e un sambure de ade­var aici. Deci spuneam ca nu am iesit total din criza. Dar, dupa ce criza a avut un apogeu acum trei-patru zile, iata ca acum apar primele semne de redresare. In banci lu­cru­rile nu sunt deloc departe de a se rezolva. In SUA, prin lasarea unei banci sa cada si preluarea grupului de asi­gurari de catre stat, s-au calmat spiritele, cei 750 de miliarde de dolari care au fost injectati au calmat pietele si a revenit increderea atat in sistemul bancar, cat si in sis­temul bursier. Ele sunt legate - nu poate sa creasca sis­temul bursier si sa cada sistemul bancar. In momentul in care exista aceste garantari de catre statele din in­­treaga lume, deja lucrurile devin mai putin alarmante. Eu sunt convins, e o parere strict personala, dar sunt con­vins ca statele mai mici din UE s-au bazat foarte mult si pe faptul ca, in cazul in care chiar ar fi nevoie, ele pot fi sustinute financiar de catre UE. Vedeti ca unele state au trecut direct la majorarea plafonului de garantare pentru depozite, chiar nelimitat. Altele s-au limitat la 50.000 de euro. In cazul Romaniei nu e necesar sa te duci mai sus, pentru ca te poti astepta sa-ti vina din strainatate.

Dupa cum exista si pericolul ca isi iau banii de aici si pleaca cu ei in alte parti.

Eu pot sa va spun ca am vazut in aceste zile si fe­no­me­nul invers: romani care au venit la banca si m-au in­­trebat care sunt conditiile si si-au deschis conturi spu­nand ca vor transfera bani din strainatate. Lucru care este perfect legal, care este perfect posibil si mi se pare o chestie corecta. Sa spun doar atat: esti mult mai infor­mat de ce se intampla in tara ta decat in alta parte.

 

Interventia statului - o solutie inteligenta

 

Domnule presedinte, s-a dovedit ca solutia - o sa ve­dem cum vor evolua lucrurile - ar fi interventia statului, prin nationalizarea bancilor cu probleme. Dupa miscarea bancilor de la stat, despre care se spune ca este un foarte prost administrator, statul in­tervine paternal. Cum vi se pare acest lucru, este pus capitalismul in discutie?

Nu. Mi se pare o solutie extraordinar de inteligenta. De ce? Pentru ca, intre a lasa sistemul financiar sa se de­gradeze, cu consecinte, fara dubiu, negative asupra in­­­tregii economii, intre aceasta solutie si solutia care s-a ales, anume ca statul sa cumpere acele active “bolnave”, ca­rora, prin cumparare - pentru ca statul nu le-a cum­pa­rat sa le “parcheze” si sa le “ingroape” undeva - le-a cres­cut valoarea si totodata valoarea intregii institutii de cre­dit. Si institutia de credit este acum bine mersi, are lichi­di­tati si poate lucra.

Urmand sa le rascumpere de la stat?

Eu nu exclud aceasta posibilitate ca, intr-un interval de cativa ani, aceste institutii de credit sa revina in zona pri­vata. Acum vreo zece ani se intampla acelasi lucru in Turcia. E un model pe care l-am analizat pentru ca m-am intrebat de ce nu s-a putut aplica si la noi. A fost o di­ferenta, ca acolo se crease sistemul inainte de a veni criza. La noi a venit criza si sistemul nu era creat. Ce se in­­­tampla acolo? Fondul de garantare a depozitelor din Turcia, in momentul in care scartaia o banca, pur si sim­plu o cumpara. Exact ca acum. In loc sa vina si sa ii des­pa­gubeasca ireversibil pe deponenti - pentru ca daca ii dadeai banul deponentului era ireversibil, nu il mai luai ina­poi -, fondul cumpara. Fondul nu era al statului, era al sis­temului bancar. Dupa ce banca respectiva era cum­pa­ra­ta, o redresa si o vindea si-si scotea de obicei mai mult decat baga. Era un “peron” pe care tragea trenul res­pec­tiv aflat pe o linie “moarta” si pe urma il baga in circulatie, fara ca activitatea bancii sa se deterioreze.

Dar cum s-a ajuns la aceste credite, avantajoase in­­tr-o prima faza, credite fara garantii, si care au dus la afectarea atat de grava a sistemului? Cine are res­pon­sabilitatea?

In ce priveste responsabilitatea, adica sa pui degetul pe rana, va fi greu de identificat o persoana. Citeam acum cateva zile ca in Statele Unite este o lege care for­teaza bancile sa dea credite si persoanelor din zonele defavorizate. Pare un lucru foarte populist, gen “sa-i im­­bracam pe cei goi”. Dar vedeti, atunci cand ii imbraci si pe cei goi si ii tot imbraci si nu mai iei banii inapoi, nu prea mai ai de unde.

De cand dateaza legea asta?

De pe vremea lui Clinton. A venit apoi Bush si a mai ma­rit plafonul pana pe la vreo 39%. In fine, astea sunt nis­te comentarii, niste speculatii, este perioada electo­rala.

Pe de alta parte, criza aceasta a locuintelor ieftine in SUA a inceput acum un an, cand bancile au inceput sa se confrunte cu situatia ca la ghiseele lor se prezentau clienti si spuneau: “am sa va dau niste rate la casa” si ba­gau mana in buzunar si, in loc sa scoata banii sa pla­teas­ca ratele, scoteau cheile si spuneau: “luati-le, ca eu nu mai platesc creditul”. Ceea ce cred eu ca a contribuit intr-o masura destul de mare la ajungerea la situatia de criza si globalizarea ei - in primul rand globalizarea e din cauza interdependentei care exista - e ca in ultimii 7-10 ani au fost introduse o serie intreaga de instrumente noi, de solutii, scheme. Guvernatorul BNR spunea: “cand o sa-mi aratati cum se pot face bani fara capital, atunci o sa va dau un premiu, Premiul Nobel”.

Si totusi, au functionat mult.

La noi - si aici ajungem la “primitivism” - nu s-au dez­vol­tat foarte mult aceste scheme, securitizarea crean­telor ipotecare si derivativele nu au intrat pe piata decat in mica masura si am lucrat, cum se spune, cu instru­men­tele clasice, pe care le stapanim foarte bine.

La noi s-a aflat mai tarziu de criza: parlamentarii au votat o lege prin care maresc o categorie de sa­la­rii cu 50%, aruncand bugetul in aer. Cum va ex­pli­cati?

Nu cred ca e bine nici sa adoptam politica “drobului de sare” si sa nu mai facem nimic de frica sa nu ne cada in cap. Romania a avut si continua sa aiba o situatie pri­vi­legiata in ceea ce priveste necontaminarea cu efectele negative ale crizei. In acest context, cred ca par­lamen­ta­rii nu au gresit continuand sa lucreze. Acum, ca scoti o lege care arunca sau nu arunca bugetul in aer, asta e o alta problema. De cand lumea, parlamentarii fac gesturi de genul acesta care, la un moment dat, s-ar putea sa apa­ra nerealizabile si sa aiba si niste efecte mai putin pla­cute. Nu as lega faptul ca parlamentul a votat aceasta lege, puteau sa spuna ca salariile sa creasca cu 32% sau cu 22% sau cu 92%, n-are importanta. Romania nu se afla si nu se afla intr-o stare de criza astfel incat sa-ti faci deja proiecte de cum vei trai si din ce vei trai in vii­torul apropiat.

Dar care e situatia Romaniei in contextul actual?

Noi suntem departe cu salariile, suntem departe cu ve­niturile in raport cu UE si, daca se vor gasi si resursele pentru plata acestor salarii, atunci nu avem decat sa-i fe­li­citam pe cei care au votat.

 

Relatiile interbancare sunt bazate pe incredere

 

Am inteles ca imprumuturile interbancare au fost sis­tate.

Nu. Vedeti, este o afirmatie mult diferita de realitate si e bine sa vedeti cum este mai bine ca sa nu se creeze o anu­mita stare de instabilitate, de incertitudine.

In mod curent, fiecare banca, cand lucreaza cu alta ban­ca, lucreaza pe incredere, nu e garantat cu nimic un depozit pe care eu il fac la o banca si la fel nu e garantat in nici un fel un depozit pe care o alta banca il face la noi. Acestea sunt pe incredere, pe cifre pe care le citim, pe rezultate, pe trenduri. Ne alegem partenerul si spu­nem: partenerul X este bun pentru, sa zicem, 10 milioa­ne de euro. Banca Y e buna pentru 6 milioane euro. Ban­ca Z este buna pentru 50 milioane de euro. Inseamna ca eu sunt dispus sa imi plasez banii la aceste banci in limi­tele acestor sume. Langa limitele astea, mai scriem: 3 M 2 Y sau 6 M.

Ce inseamna?

3 luni, 2 ani, 6 luni. Am eu incredere in banca asta, dar nu chiar asa pe termen lung, ca s-ar putea sa se zgal­ta­ie. Fiecare banca isi stabileste limite de lucru si termene. De exemplu, pot sa am o limita de lucru foarte mare, dar nu mai mult de o saptamana, pentru ca nu stiu ce se in­­tam­pla in doua-trei saptamani cu banca aceea.

Chiar asa de fluida este situatia?

Asa este de fluida activitatea - in mod curent. Eu vad in fiecare zi ce avem pe fiecare banca, tot ce se intam­pla. In momentul in care apare o informatie despre o ban­ca, pozitiva sau negativa, mai ales cand apar infor­matii negative, ma gandesc: cat avem noi acolo? 50 de mi­lioane. Nu mai dati 6 luni, dati 3 luni. Deci, asta se face in mod curent. In situatii de criza, oamenii devin mult mai sceptici, mult mai tematori. Daca eu plasez acum niste bani la o banca care “moare” maine, cum a facut unul dintre predecesorii mei, care a plasat la nu stiu care banca, e o pierdere. Si e vor­ba de milioane de euro, nu de 5 lei, ca nu sunt garantati cu nimic.

De unde aveti informatiile astea despre starea de sanatate a bancilor?

Fiecare banca are un departament de corespondenti bancari si acesti oameni citesc si se informeaza per­ma­nent despre tot ce se intampla pe piata interna si inter­na­tio­nala. La fiecare 3 sau 6 luni primesc rapoartele finan­ciare auditate de catre auditori. Cand apare situatia de criza, oamenii de la corespondenti bancari, cu departa­men­tele de risc si cu conducerea bancii sunt cu ochii foarte mari si orice informatie care apare, indiferent ca este sau nu verificata, pana cand se verifica, conduce la masura de limitare a expunerii. Asa incepe fenomenul de care era Banca Nationala putin deranjata, acea nein­­credere in banci. Aceasta neincredere e fireasca, nor­mala.

 

Bancile nu-i insala pe clienti

 

Bancile care acorda credite cetateanului ofera ele su­ficiente informatii? Nu este mai avantajos si pentru banci sa-i informeze pe cetateni, ca sa nu aiba ulterior surprize? Nu este si o chestiune de etica?

Ati sesizat foarte bine: bancile nu au interes sa nu-si informeze corect clientii, din cel putin doua motive. Un motiv este ca o banca nu doreste sa aiba clienti ne­mul­tu­miti, pentru ca acestia fac “valuri”, iar in situatii de criza iti pot crea chiar probleme grave. Si atunci, noi suntem foarte atenti sa nu avem clienti nemultumiti. In al doilea rand, noi suntem foarte interesati ca clientul sa stie exact ce are de platit la banca si sa-si ia in mod con­stient acest angajament de plata care inseamna con­tractul. Pentru ca nu urmaresc sa semnez un contract prin care un client trebuie sa-mi dea bani si constat ulte­rior ca nu-mi da pentru ca el nu are.

Sunt clauze ascunse de multe ori.

Nu sunt ascunse, doamna, e o falsa impresie. Pentru ca daca le-am ascuns risc sa nu mai incasez. Si cand risc sa nu mai incasez, chiar daca exista garantie, o ban­ca nu este agentie imobiliara, ca sa stau sa vand case. Deci nu-mi e indiferenta situatia in care clientul nu poate sa plateasca, pentru ca pentru mine insemna pier­deri. Interesul nostru este sa informam clientul corect si din timp despre obligatiile pe care si le asuma. Trebuie sa facem mai multa educatie, trebuie sa le cerem oa­me­nilor sa citeasca cu atentie ce semneaza. Suntem in aces­te zile in discutii foarte intense cu ANPC, Auto­ri­tatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, toc­mai pentru a gasi acele formulari in contractele de credit care sa satisfaca si reglementarile europene, dar si situatia concreta din Romania. Bancile nu-i insala pe clienti, nu-si permit sa-i insele. Pot sa-l insele pe unul, doi, o suta de mii, doua sute de mii, dar a doua zi dau fali­ment, ies din piata, deci, nu-si poate permite o banca sa faca asa ceva.

Care este stadiul de rebranduire a CEC, care a tre­cut printr-o perioada grea?

Cand?

Atunci cand si-a pierdut reputatia garantand pentru FNI.

A fost “reparata” onoarea, pentru ca a fost o hotarare judecatoreasca, clara, care a spus ca CEC nu are ca­li­tate procesuala si toata povestea a trecut la AVAS, nu e treaba CEC Bank. Eu pot sa va spun ce s-a intamplat in ultimul an si jumatate, de cand sunt eu aici. Si anume ca aceasta prima faza de eficientizare a bancii, de aducere a bancii la un nivel de competitivitate care sa se apropie de ce exista in sistemul bancar romanesc, aceasta pri­­ma etapa este pe cale sa se incheie, cu rezultate deo­sebite. Banca merge pe un trend ascendent atat in ceea ce priveste activele, cat si activitatea de creditare. Avem deja credite care depasesc 7,7 miliarde de lei. Dintre acestea, o treime sunt credite pentru persoane juridice si doua treimi pentru persoane fizice, lucru care este foarte important pentru institutia noastra. Pana acum, totul era pentru persoanele fizice, acum o treime este deja pentru persoane juridice. Incercam sa schimbam ima­ginea bancii. Dupa cum ati vazut, in multe dintre sediile noastre s-a schimbat, in multe inca nu. Actiunea va dura trei ani. Avem de a face cu 1.400 de sedii.

Cele mai multe.

Da, cele mai multe din sistemul bancar romanesc. Nici un “cuplu” de banci adunat la un loc nu reuseste sa aiba cat avem noi. Deci, incercam sa-i schimbam ima­gi­nea, sa-i schimbam nu numai fatada si mobilierul, echi­pa­mentele, dar si mentalitatea si imaginea oamenilor in mod special. Si aici s-au facut progrese bune, dar mai avem mult de lucru.

 

Interviu realizat de Rodica Palade

14 octombrie 2008

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22