Pe aceeași temă
Saptamana trecuta, mai multe infractiuni violente comise de cetateni romani in Italia au starnit valuri de proteste, dar si violente din partea localnicilor. Reactia autoritatilor a fost, de asemenea, ferma.
I-am solicitat un interviu pe aceasta tema Renatei Weber, europarlamentar roman care s-a implicat in chestiunea comunitatilor romanesti din strainatate.
De asemenea, va oferim si opiniile a doi romani, Cristian Luca si Mihail Ivan, care traiesc in Italia.
Cum se explica noul val de rasism si xenofobie a italienilor? Care e rolul politicienilor? Dar al presei?
Campania impotriva romanilor, dar si impotriva altor persoane, venite din fosta Iugoslavie sau de pe alte continente, a inceput de mai multi ani. Romanii au fost cu precadere o tinta pentru ca se apropia momentul integrarii in UE. Prin 2006, cand discutam cu jurnalisti italieni din presa centrala si locala, era evident ca orice faceau romanii nu era bine. Nu erau respinsi doar cei care comiteau infractiuni (ceea ce era de inteles), ci si cei care faceau activitati necesare, de exemplu ingrijirea varstnicilor sau a copiilor. In cazul lor, reprosul era ca acceptau slujbe sub calificarea lor! Perioada aceea a coincis cu intrarea politicienilor italieni in (pre)campanie electorala. Chiar si dupa aderarea noastra la UE, premierul Romano Prodi vorbea despre romani ca si cum ar fi fost din afara spatiului comunitar. Pe fondul acesta, opozitia de la acea data, de dreapta si extrema dreapta, n-a facut decat sa supraliciteze tema strainilor aflati in Italia - cetateni europeni sau nu - si pericolul pe care ei l-ar reprezenta pentru siguranta cetatenilor italieni.
De cand a venit la guvernare, Cabinetul Berlusconi, plus aliatii din Liga Nordului au actionat constant in directia accentuarii xenofobiei. Cand parea ca lucrurile s-au mai linistit putin, a aparut criza economica si financiara, cu consecinte grave pentru Italia. Somajul e in crestere, economia scade dramatic, iar guvernul nu are nicio strategie. Cel mai usor lucru, in astfel de momente, este sa gasesti tapi ispasitori. In loc sa ai solutii, cauti tinte pe care sa le livrezi populatiei. Cum sa justifici ca romanii au locuri de munca, in vreme ce italienii sunt in somaj? Nu ai cum. Cel mai usor este sa-i acuzi de toate relele si sa arati celor care te-au votat ca tu doresti sa scapi de ei, sa-i trimiti acasa. Si-atunci, in acord cu presa (controlata intr-o masura covarsitoare de un cabinet al carui premier este cel mai mare detinator de presa), se manipuleaza din plin. Fara indoiala, exista si persoane de cetatenie romana care comit infractiuni, chiar din cele mai grave. Dar procentul lor, in raport cu italienii care savarsesc fapte similare, este cam de 5%. La fel si procentul celor aflati in detentie in Italia. Dar cand o fapta e comisa de un roman, ea este mediatizata pana la isterizare, zile la rand, de unde si impresia (inclusiv in Romania!) ca infractorii nostri sunt predominanti in Peninsula, ceea ce e fals. Nu exista acelasi tip de relatare de presa cand e vorba de infractiuni la fel de grave comise de italieni.
Deloc surprinzator, multi politicieni italieni contribuie prin discursurile lor rasiste la agravarea acestei stari de lucruri, iar autoritatile italiene pun gaz pe foc cat pot. Ceea ce se vede si la nivel central - declaratii naucitoare ale unor ministri sau minciuni fara nicio jena -, dar si la nivel local, unde romanii sunt tot mai des victime ale abuzurilor de tot felul.
De ce oare, in Italia, nu in Spania, Franta etc. pun romanii atatea probleme?
Nu cred ca e corect sa spunem ca romanii creeaza mai multe probleme in Italia decat in alte tari, de exemplu Spania sau Franta. E adevarat ca numarul celor din Italia e cel mai mare, peste 1.300.000, si, statistic vorbind, e normal ca intr-o comunitate mai mare sa gasesti un numar mai mare de infractori decat acolo unde sunt doar 500.000 sau mai putin. Pe de alta parte, in Spania sau in Franta nu au existat aceste campanii de presa cu intentie clar xenofoba. Sunt sigura ca si in celelalte tari sunt unii infractori de cetatenie romana, dar pe ei ii rezolva justitia din acele tari, asa cum e firesc. In Italia, justitia pare sa fie neajutorata (cu o legislatie slaba si care treneaza ani de zile), iar locul ei l-au luat justitiarii din presa, din politica, mai nou chiar cei din bande organizate (patrule civile!) care vor avea dreptul legal sa intervina!!! Inadmisibil!
Pe de alta parte, sa ne aducem aminte ca si presa din Marea Britanie a avut, la un moment dat, campanie impotriva romanilor; dincolo de prezentarea exagerata si excesiva a unor infractiuni, se inventau fapte care nu existau, rapiri care nu se petrecusera, totul cu scopul de a crea o stare de spirit ostila romanilor. Din fericire, pare ca acolo lucrurile s-au asezat.
Pe de alta parte, este important sa recunoastem ca Spania a avut o politica de integrare adevarata, iar presa a contribuit din plin, mesajul fiind acela ca, desi diferiti, suntem egali si ca din intalnirea mai multor culturi Spania e in castig, chiar si cand e vorba de accesul pe piata muncii.
Tinand cont de calatoriile si contactele dv. pe tema emigrantilor romani din Italia, care e, de fapt, situatia in teren? Ce luari de pozitie ati avut si cu ce rezultat?
Eu m-am dus in Italia, prima data, pentru ca am primit o invitatie de la cateva organizatii romanesti. Dar cred ca nu se asteptau sa merg, pentru ca, initial, se uitau la mine de parca as fi fost de pe alta planeta. Nu le venea sa creada ca cineva dintr-o functie politica/oficiala vine sa se intalneasca si sa discute cu ei despre problemele cu care ei se confrunta. Am gasit o lume extrem de diversa. Am cunoscut mai multe familii mixte in care sotii avocati lucrau pe gratis pentru multi dintre romanii care erau discriminati sau nu reuseau sa dobandeasca resedinta, desi aveau toate documentele in ordine. Oameni pe care ii durea efectiv orice remarca nepotrivita la adresa romanilor, pentru ca si copiii lor erau pe jumatate romani, si care doreau sa schimbe perceptia opiniei publice. Dar am intalnit si romani cu un comportament sub orice critica. Nu neaparat infractional, dar lipsit de orice decenta. Ceea ce, evident, era privit extrem de critic, chiar si de italienii cei mai deschisi la minte. Si cum intotdeauna raul si mizeria sar in ochi… e lesne de ghicit ca a existat o tendinta de desconsiderare a romanilor.
Din pozitia de europarlamentar, mi-am dat, insa, seama si de mecanismele pe care le pot avea la dispozitie, in aceasta capacitate, pentru a face ceva: a atrage atentia, a aduce un subiect in dezbaterea publica. Am initiat rezolutii si actiuni in diferite feluri. Unele in mod formal, conform procedurilor parlamentare, altele prin discutii informale, prietenesti cu colegii din Comisia de Libertati Civile. Imi amintesc ca eram pe aeroportul din Talinn, revenind de la o intalnire a grupului ALDE, cand am discutat prima data cu presedintele Comisiei de Libertati Civile (LIBE), coleg de grup politic, despre ce se intampla in Italia (incepuse campania de amprentare), despre ce am putea face la nivel de comisie parlamentara. Si cateva saptamani mai tarziu a fost organizata o vizita oficiala a Comisiei LIBE in Italia, unde am avut intalniri cu autoritatile centrale si locale, am vizitat taberele de la marginea Romei, iar raportul final elaborat nu este deloc pe placul autoritatilor italiene. Am trimis, in mai multe randuri, scrisori comisarului pe libertati si justitie (Jacques Barrot), celui pe afaceri sociale (Vladimir Spidla) - procedural e vorba de intrebari adresate Comisiei - pe teme care vizau tratamentul aplicat romanilor aflati in Italia. Si am primit raspunsuri. Acum astept raspunsul la ultimele intrebari, adresate pe 9 februarie. E o modalitate prin care atrag atentia Comisiei Europene cu privire la gravele derapaje de la respectul drepturilor omului care se petrec in Peninsula. Ma gandesc ca poate nu le stiu nici cei de la Comisie pe toate(!). Oricum, am obligatia sa le acord beneficiul increderii si eu sa fac ceea ce trebuie. Si am constatat ca, la randul lor, au solicitat explicatii autoritatilor italiene.
In paralel, am trimis, de-a lungul timpului, scrisori autoritatilor italiene privind situatii care mi-au fost semnalate de cetateni romani, victime ale abuzurilor de tot felul. Recunosc ca de acolo nu am primit raspunsuri, dar cred ca e important sa le transmit mesajul ca sunt informata in legatura cu abuzurile lor, iar scrisorile sunt din partea unui europarlamentar (politicienii italieni pun mare pret pe politicieni - pentru ei, daca esti in politica existi, contezi, daca nu… nu prea se sinchisesc). Ar fi bine daca i-am tine tot timpul sub tirul intrebarilor si interventiilor noastre din PE, dar si din tara. Ar fi si pentru cetatenii romani un semnal ca nu sunt singuri, ca nu sunt abandonati.
Mai multi romani, stabiliti si integrati in Italia de multa vreme, spuneau despre campania initiata de Guvernul Romaniei, anul trecut, Romania, incantat de cunostinta, ca a fost "trista", "costisitoare si ineficienta". Ce ar trebui sa faca autoritatile de la Bucuresti?
Personal, nu cred in campaniile de promovare ad-hoc. Campaniile nu au cum sa aiba rezultate pe termen scurt, ci in decenii. Cred ca, pentru schimbarea atitudinii, e mult mai important sa fii alaturi de cei care au nevoie. Nu e o viziune paternalista, a statului care trebuie sa rezolve problemele fiecarui individ in parte, ci raspunsul la o situatie concreta. In Italia, tocmai pentru ca e o comunitate foarte mare de romani - muncind legal sau la negru, nu are importanta -, e nevoie de o prezenta mai mare a autoritatilor romane: consulate mai multe si personal, probabil, de 10 ori mai numeros. Pentru ca sa poata sa reactioneze prompt la fiecare caz de abuz. Costa? Ne costa infinit mai mult faptul ca, azi, imaginea tuturor romanilor din Italia este puternic afectata si ca persoane nevinovate sunt vanate de bande de justitiari, in vreme ce autoritatile italiene se prefac ca se uita in alta parte (cand nu incurajeaza astfel de atitudini). Pentru ca asta asteptau si autoritatile italiene sa vada: daca statul roman isi protejeaza cetatenii sau ii lasa de izbeliste si pe fondul acesta pot manipula, dupa bunul plac, si pot comite cate abuzuri poftesc. Si, in astfel de perioade de criza, un efort financiar trebuia facut - si inca trebuie facut - pentru a asigura si asistenta legala a romanilor din Peninsula. Nu doar asistenta consulara, ci prin avocati carora sa li se plateasca onorariile. Au fost, cred, vreo cateva astfel de cazuri, dar e total insuficient.
Sigur, in acelasi timp si colaborarea guvernamentala trebuie sa existe pentru ca nu vrem sa rupem relatiile cu Italia, dar ea trebuie facuta de pe pozitii de egalitate, ba chiar cu mai multa fermitate din partea noastra.
Nu voi obosi spunand, incercand sa conving lumea din Romania, mai ales presa, ca noi nu mai suntem imigranti in Uniunea Europeana. Suntem cetateni europeni si ne bucuram de libertatea de miscare in spatiul UE. Daca cineva m-ar intreba care a fost cel mai mare esec al meu in perioada acestui mandat, as spune ca a fost incapacitatea de a face presa romana sa inteleaga cine suntem si sa se exprime ca atare. Si cat am incercat!... Cineva ar putea spune ca nu e semnificativ, ca ma leg de detalii. Nu e asa, e important. Pentru ca, atata timp cat noi nu ne vom ridica din pozitia "in genunchi" si nu ne vom referi la noi ca la cetateni europeni cu drepturile pe care le avem in aceasta calitate, nu vom putea sa-i facem pe ceilalti sa ne respecte. Pe cei care stau in genunchi lumea nu ii respecta; ii dispretuieste.
