Pe aceeași temă
Know-how, pricepere, zic eu.
Cât de important este acest know-how? E o noţiune abstractă pentru multă lume...
Know-how-ul este o noţiune care acoperă cele mai bune practici, experiența, abordarea în termenii managementului comercial, ai managementului riscurilor, ai managementului trezoreriei. După 40 de ani de comunism, România a intrat într-un alt sistem, în capitalism, într-un sistem de piaţă deschisă și, bineînțeles, era foarte util să obțină informații și know-how și să cunoască cele mai bune practici pentru a funcționa atât în această piață deschisă, cât și în piața europeană sau în piața de capital. Nu spun că străinii sunt mai inteligenți, pentru că părerea mea este că aici există un popor extrem de inteligent și extrem de descurcăreț. Realitatea este însă că străinii au venit foarte bine pregătiți, cu foarte multe informații și cred că acestea au fost foarte bine absorbite aici în România. Eu cred că multinaționalele au ţinut economia în echilibru, după aceste crize din 2008 şi 2009, când foarte multe firme românești au fost destul de afectate.
Vă referiţi la sutele de mii de insolvenţe, multe eşuate în faliment?
Da, la fenomenul insolvenţelor, care nu a afectat doar firme cu probleme, ci a contaminat şi furnizorii acestora şi s-a creat o spirală a eşecurilor. A fost clar că firme mai puternice, cu capital și cu un anumit management al riscurilor mai prudent, au acoperit multe sectoare şi au intrat în acest loc liber pe care l-au lăsat celelalte, dar au susţinut şi economia. Dar vă dau un exemplu: în sectorul bancar-financiar, străinii nu sunt neapărat mai buni, foarte multe bănci cu capital străin au fost lovite foarte tare de aceste crize, totuși, în România, cum am spus, nicio bancă nu a fost susținută de către stat, băncile s-au descurcat, o mare parte sunt băncile străine, evident, dar și băncile locale cumva au rezistat.
Totuşi, băncile au avut pierderi provocate de un număr mare de credite neperformante, dar au supravieţuit cu ajutorul financiar al băncilor-mamă.
Bineînţeles. Totuşi, să ne amintim câţi bani au pompat americanii în sistemul financiar. Îmi amintesc că peste șapte sute de miliarde de dolari. Europenii au avut şi ei costuri imense, dar în România statul nu a băgat niciun cent, nu a fost nevoie.
Este posibil ca bugetul de stat să aibă deficit considerat excesiv după normele europene. Credeți că ne pândește primejdia ca statul să impună niște taxe superioare pentru profitul multinaționalelor, așa cum a făcut-o Ungaria în cazul băncilor?
Ungaria a introdus o suprataxă bancară, un impozit pe bănci, dar cred că măsura, temporară, este la final, am înțeles că în doi ani se renunţă la ea. A fost o măsură controversată în această criză și băncile de acolo au fost foarte lovite, dar foarte mult au fost susținute în parte chiar de stat, acolo a fost schimbat și sistemul de pensii private, ceea ce s-a întâmplat și în Polonia. În România, totuși, se vorbește mult, dar hai să vedem ce se întâmplă de fapt. Iată că sistemul de pensii private supravieţuieşte în continuare, deşi s-au limitat puțin contribuțiile. În fiscalitate a fost în ultimii zece ani o anumită stabilitate care cred că a ajutat să se facă planuri de investiţii, de dezvoltare sau a susţinut companiile în perioada post criză. Simt şi eu o oarecare intensitate a îngrijorării privind o eventuală impozitare suplimentară și am citit despre niște idei asupra impozitării multinaționalelor și nu-mi pare o idee bună, raţională. Nu, nu sunt de acord.
De ce? Care sunt contraargumentele?
Pentru mine nu este o chestie de contraargumente. O impozitare suplimentară este complet contra ideii de piaţă liberă. Într-o piață deschisă, dacă ţinteşti un anumit tip de firme, cred că trebuie să-ţi pui întrebarea dacă în Europa, dacă în sistemul de piaţă liberă al Uniunii Europene acest exerciţiu ar fi acceptat. Să ceri o taxă mai mare pentru că BCR este susținută de Erste Bank sau că Petrom are ca acționar OMV nu cred că este inteligent, eficient şi corect. Nu. Desigur, dacă ai constatat că se poluează foarte mult, atunci, da, poţi frâna fenomenul prin fiscalitate. Dar nu pentru că afacerea are cartierul general stabilit în altă țară, nu, nu.
Olanda este cel mai mare investitor străin în România, cel puțin așa arată statisticile. Sunteți olandez şi ați lucrat pentru o bancă olandeză. Ce anume a fost atractiv pentru olandezi? Cu ce anume a atras România?
Să știți că aceste statistici nu reprezintă realitatea, foarte multe firme străine, din Statele Unite, din alte țări folosesc regimul olandez pentru optimizare fiscală. Sunt firme cu acţionariat american care folosesc un cartier general olandez, un sediu european cu structură juridică în Olanda, care efectuează aceste investiții. Posibilitatea este deschisă de acest tratat de evitare a dublei taxări între Olanda și România. În Olanda nu sunt impozitate nici dobânzile, nici dividendele, deci este foarte atractiv să ai cartierul general acolo, eviţi elegant dubla impozitare. Deci pentru acest motiv, mulţi investitori ruşi, americani şi chiar români se folosesc de un vehicul olandez pentru a investi în România. În afară de asta, totuși, olandezii au investit aici și cred că sunt în top patru, top cinci investitori în România, sunt firme mari, multinaționale, tip Unilever, tip Shell, Shell s-a retras, dar a fost important, Phillips, sunt alte firme. În Cluj a investit Friesland, unul dintre cei mai mari producători de lactate din lume, care are Napolact, sunt tot tipul de firme care sunt active și sunt fermieri, sunt câteva ferme agricole care sunt deținute de investitori olandezi. Dar Olanda nu mai este atât de importantă pe cât este descrisă de statistici, nu mai este numărul unu, e mai jos în clasamentul real.
Ce anume trebuie să facem ca să atragem investițiile străine? Să atragem companiile mari să facă investiții, să aducă tehnologie, să nu facă afaceri aici datorită costurilor mai mici cu salariile?
E evident, toți știți ce este de făcut, toți știți foarte bine că este nevoie de infrastructură: dacă mergi pe centură în jurul Bucureștiului, stai o oră, este o rușine pentru o capitală, pentru o țară atât de importantă ca România că nu aveți nici o centură, că nu există autostrăzi între Bucureşti şi Transilvania, vechea discuţie pe care nu o reiau.
În afară de asta. Ar trebui stabilitate legislativă? Mă refer la legislația fiscală.
Eu cred că fiscalitatea a fost destul de stabilă în ultimii zece ani, cu această cotă unică, nu cred că a fost un element care să-i inhibe pe investitori. Nu cred că neapărat politica fiscală poate fi un element decisiv pentru investitori. Cred că reputația țării, infrastructura, legislația, nu neapărat cea fiscală, cât de serioși, dacă se întâmplă ceva, sunt judecătorii și cât de corecți sunt - astea sunt lucrurile care contează enorm.
Ce riscuri vedeți, externe, de exemplu, care ar putea afecta și ar putea să pună pe fugă, să zicem, să se retragă capitaluri și din regiunea noastră? Sau, dimpotrivă, viitorul este plin de oportunităţi?
Sunt îngrijorări privind intensitatea riscului politic. Conflictul din Siria și Orientul Mijlociu rămâne un focar de tensiuni. Sunt alții care spun că datoria guvernamentală a României este dublă acum, în 2017, faţă de 2008. Da, e adevărat, dar și lichiditatea este mult mai mare și deficitele bugetelor de stat sunt mult mai ușor de finanțat. Eu cred că va fi din ce în ce mai greu pentru atragerea de investiţii. Și forţa de muncă a fost ieftină și acesta a fost un motiv să atragă și industrie ieftină. Avem o forţă de muncă destul de bine educată, din păcate, o mare parte dintre oameni sunt plecați în altă țară, în Italia, în Spania, în Germania, în Anglia și lucrează acolo și aici va fi din ce în ce mai greu să găsești un inginer sau o echipă de oameni care lucrează pentru tine. Și atunci, ce faci? Mai vii aici? Deci, până acum nu a fost foarte important acest aspect, pentru că România a avut cost scăzut al forţei de muncă, dar devine din ce în ce mai complicat când acest avantaj competitiv dispare. Desigur, în continuare costurile cu forţa de muncă sunt mai mici comparativ cu ţări europene dezvoltate, dar nu găsești oameni să lucreze.
Cred, totuși, că economia României este pe drum greșit, deoarece crește foarte mult consumul și deficitul fiscal, se amplifică deficitul comercial, deficitul de cont curent și nu văd măsuri pentru a-și genera venituri. Nu poți să spui: „a, veniturile vin automat, deoarece crește PIB-ul“, până acum nu am văzut nici o creștere la veniturile de stat, doar a cheltuielilor. Bineînțeles că este corect să le plătești oamenilor care lucrează la stat un salariu ca lumea și bineînțeles că salariile au fost mici pentru profesori și pentru toate tipurile de categorii profesionale și astfel nu se atrag talentele, nu atragi oamenii care vor să facă ceva. Întrebarea este însă dacă nu este prea agresiv ce se întâmplă acum și ce măsură ai pentru a compensa lipsa de resurse, pentru că, ușor, mai întâi plăteşti și omul, pac! cumpără cum intră banul. Ăsta este deja un aspect care mă îngrijorează, aceste creșteri agresive ale deficitului fiscal și comercial și un focus prea mare pe consum și prea puțin pentru atragerea investițiilor, pentru a crea reforme structurale. Reforme structurale în sensul de a fi un bun gospodar pentru țara ta, nu numai pentru tine, ci și pentru copii, pentru generaţiile viitoare. Această generație, care până acum a fost prea egoistă, nu a făcut nimic pentru a investi în infrastructură, nu a investit într-un sistem mai corect, disciplinat, nu a investit în educație, în tot ce este nevoie pentru a dezvolta o țară de la categoria a treia, la categoria întâi A, unde România trebuie să fie, în termeni de calitatea oamenilor, în termeni de istorie, în termeni de importanța pe care o are România. Dar nu faceți lucrurile astea, ce să zic, și nu aveți nevoie de un Rekkers care spune asta. Știți toți. Stați și nu faceți nimic.
Interviu realizat de LIDIA MOISE
