Pe aceeași temă
Pe 17 ianuarie 2010, ucrainenii au fost chemaţi la urne pentru a alege cel de-al patrulea preşedinte al Ucrainei independente. Primul tur al alegerilor prezidentiale s-a încheiat cu victoria liderului opoziţiei, Viktor Ianukovici, care a obţinut 35,4%. El este urmat de premierul Iulia Timoşenko – 24,9% şi de Serghei Tighipko – 13%. Fostul preşedinte Viktor Iuscenko a obţinut doar 5,5%. Turul al II-lea al alegerilor se va desfăşura pe 7 februarie cu participarea primilor doi clasaţi Viktor Ianukovici şi Iulia Timoşenko. Revoluţia portocalie din 2004, care a animat speranţele depăşirii tranziţiei mult prea îndelungate este acum doar nostalgia unui vis frumos, iar electoratul, care potrivit unui sondaj şi-ar da votul pentru Vladimir Putin dacă ar candida şi nu pentru elitele politice locale, este profund dezamăgit.
Democraţia ucraineană, este un produs ”original” al Kievului care însemnă competiţia acerbă între elitele politice cu mijloace puse în scopul eliminării adversarului, scandalul şi apelul la emoţie, lipsa programelor reale de reformă, coaliţiile politice conjuncturale(în care opoziţia colaborează adesea cu puterea). Cei doi principali contracandidaţi sunt figuri cu experienţă politică în regimul birocrato-oligarhic, au fost adversari în timpul regimului Kucima şi în revoluţia portocalie şi parteneri la guvernare în 2008. Amândoi au relaţii controversate cu lumea obscură a afacerilor şi nu au ezitat să negocieze reforma sistemului politic după modelul autocratic în 2008 şi 2009 (un târg care viza împărţirea puterii între cele două formaţiuni politice, prelungireamandatului legislativului şi eliminarea votului universal pentru alegerea preşedintelui).
Cum descrieţi electoratul ucrainian şi programele electorale ale principalilor candidaţi? Ce grupuri de interese se află în spatele fiecărui candidat?
Electoratul ucrainean poate fi divizat după regiunile geografice, situaţia care a rămas constantă de la primul scrutin din Ucraina postcomunistă. Majoritatea celor care merg la vot locuieşte în regiunile din sudul şi estul ţării, o regiune în care se vorbeşte limba rusă şi care a rezistat încercărilor de ”ucrainizare” ale guvernului central şi care a permis Partidului Regiunilor(formaţiune pro-rusă) să folosească chestiunea lingvistică ca parte a programului electoral.
Regiunile din vestul Ucrainei revendică puternic identitatea ucrainiană şi susţin tabăra lui Viktor Iuşcenko (preşedintele în exerciţiu, creditat de exit-poll cu 6% din voturi la scrutinul din 2010), şi, într-o anumită măsură Blocul Iulia Timoşenko. Problema este că acestă regiune are o populaţie relativ mică care este dezamăgită de performanţele economice slabe ale elitelor politice.
Ar fi o exagerare să pretindem că cei doi(sau trei candidaţi) principali au vreun program electoral, cu excepţia sloganurilor populiste ce conţin apeluri pentru tot electoratul.
Grupurile de interese din spatele candidaţilor la alegeri pot fi divizate în clanuri care sunt interesate să-şi securizeze propria bunăstare economică prin menţinerea unui preţ scăzut la gaz. Aceste gupuri încearcă să negocieze puterea politică în schimbul gazului ieftin cu primii doi candidaţi plasaţi în topul preferinţelor electoratului.
Se pare că după summit-ul UE-Ucraina din noiembrie 2009, Bruxelles-ul are doar interese limitate în relaţia cu Kievul. Cât de importante sunt criticile UE despre absenţa reformelor în Ucraina în campania electorală?
Summit-ul UE-Ucraina a fost un eşec din două motive: Ucraina nu şi-a îndeplinit obligaţiile de a creşte preţul intern pentru gaz în septembrie 2009 şi de a majora salariul şi a pensia minime. Acestă situaţie a făcut imposibilă accesarea unei noi tranşe de împrumut de la FMI şi a determinat criticile UE la adresa leadership-ului care şi- a incălcat promisiunile în implementarea reformelor şi a folosit banii Fondului pentru a achita facturile de gaz către Rusia.
În plus, liderii de la Kiev au ameninţat Europa cu o nouă criză a gazului în ianuarie 2010. UE va avea un rol redus în alegerile prezidenţiale, nu va adopta o poziţiei pro-Ucraina şi nu va suţine strângerea relaţiilor dintre Bruxelles şi Kiev în viitorul apropiat.
În 2004, Rusia s-a implicat puternic în procesul electoral de la Kiev. Care este rolul Rusiei în alegerile din 2010?
Rusia pare să o susţină pe Iulia Timoşenko, dar nu s-a implicat în procesul electoral aşa cum a făcut în 2004. Kremlinul a lăsat să se înţeleagă că o susţine pe Iulia Timoşenko prin revizuirea contractului cu privire la livrările de gaz şi prin lansarea de atacuri la adresa lui Iuşcenko şi evitarea oricăror referinţe la Viktor Ianukovici. Tactica Kremlinului înseamnă apelul la industriaşii pro-Timoşenko care au nevoie de gaz ieftin pentru ca afacerile lor să fie profitabile. Prin eliminarea de pe piaţă a RosUkrEnergo, intermediarul prin care Ucraina cumpăra gazul din Rusia şi a cărui conducere era apropiată de Ianukovici, Kremlinul a tăiat o sursă importantă de finanţare pentru acesta.
Putem afirma că eşecul coaliţiilor Iuşcenko-Timoşenko şi Ianukovici-Timoşenko reprezintă un semnal că după alegerile din 2010, instabilitatea politică se va menţine?
Foarte puţini observatori politici de la Kiev cred că noile alegeri vor asigura stabilitatea politică. Coaliţiile conjuncturale nu vor rezista, iar stabilitatea politică depinde de abiliatea Ucrainei de a ieşi din actuala criză economică. De asemenea, cei mai mulţi observatori nu aşteaptă o politică monetară solidă şi cred că Banca Centrală din Ucraina nu va dispune de prea multă libertate de mişcare iar viitorul preşedinte va avea un cuvânt de spus cu privire la acţiunile acesteia.
* Roman Kupchinsky a fost preşedinte al editurii de limbă ucraineană Prolog Research Corp (1978-1988), director al serviciului ucrainean al Radio Europa Liberă (1990-2002) şi senior analist la aceeaşi instituţie(2002-2008). În prezent publică analize despre spaţiul ex-sovietic la Jamestown Foundation.
Interviu realizat de ILEANA RACHERU
