Pe aceeași temă
În perioada 3 mai – 7 iulie, la Bucureşti are loc prima ediţie a Festivalului „Sergiu Celibidache“, organizată cu prilejul aniversării a 100 de ani de la naşterea marelui dirijor român. Festivalul este organizat de Fundaţia „Sergiu Celibidache“, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti. Timp de mai bine de două luni, vor avea loc concerte, expoziţii, masterclass-uri, conferinţe şi proiecţii de filme, la care vor participa invitaţi din ţară şi de peste hotare. Regizorul SERGE IOAN CELIBIDACHE, fiul marelui dirijor şi preşedintele Fundaţiei care organizează festivalul, vorbeşte despre acest eveniment, dar şi despre relaţia sa cu România.
Ideea de a organiza festivalul a apărut înainte sau după ce UNESCO a declarat anul 2012 ca „Aniversare mondială Sergiu Celibidache“?
Organizarea Festivalului „Sergiu Celibidache“ este un proiect la care ne gândim de ceva timp. În urmă cu mai bine de un an, am început pregătirile şi discuţiile cu autorităţile, care au răspuns favorabil. Noi am fi organizat festivalul oricum, pentru că am considerat că e foarte important ca el să aibă loc în România, ţara lui Sergiu Celibidache. De altfel, Haz de necaz, una dintre cele mai importante compoziţii din repertoriul său, este o suită românească. Tatăl meu a fost român, aşa că am considerat firesc să o prezentăm în premieră mondială la Bucureşti, în cadrul festivalului.
În afară de organizarea acestui festival, cu ce alte activităţi se ocupă Fundaţia „Sergiu Celibidache“?
Scopul principal al Fundaţiei este documentarea operei lui Sergiu Celibidache, dar vizăm şi alte proiecte, cum ar fi sprijinirea tinerilor muzicieni. Însă, pe moment, în proporţie de 99%, ne concentrăm pe această aniversare de 100 de ani de la naşterea lui Sergiu Celibidache şi pe festivalul care sperăm să devină o tradiţie şi să se desfăşoare din doi în doi ani, alternând cu Festivalul „George Enescu“.
Care a fost relaţia dumneavoastră cu România în copilăria şi adolescenţa petrecute în afara ţării?
Acasă, ambii mei părinţi vorbeau în româneşte. Cu toate acestea, România era o ţară destul de neclară pentru mine, cu un regim comunist, situată în „cealaltă parte“, în care nu aveai voie să mergi. Apoi, când a venit Revoluţia, eram în Statele Unite, mă uitam cu interes la ceea ce se întâmpla şi îmi dădeam seama că erau momente de importanţă istorică. Părinţii mei erau foarte impresionaţi de turnura pe care o luaseră evenimentele. Din acel moment, conceptul de „România“ a început să-mi fie din ce în ce mai clar. Când am venit pentru prima oară aici, în 1996, am descoperit o Românie foarte săracă, ceea ce m-a şocat, cu toate că eu ştiam, în mare, la ce să mă aştept. Acum însă, deşi oamenii sunt dezamăgiţi de lentoarea cu care au evoluat lucrurile, cred că s-au făcut paşi majori spre bine. Se putea să fie şi mai bine, dar să nu uităm cei peste 40 de ani de regim opresiv. Dar lucrurile trebuie puse în perspectivă, conştientizând faptul că e nevoie să treacă generaţii până când totul va reveni la normal. Eu am fost la început surprins de România, apoi dezamăgit, dar până la urmă am acceptat-o aşa cum este.
Cât de des veniţi în România?
După 1996 am venit destul de des, reprezentând interesele legale ale mamei mele, dar şi încercând să întreprind ceva aici, cu expertiză occidentală. Cred însă că am început prea devreme: generaţia pe care am găsit-o aici era încă legată de trecut şi nu avea o identitate prea clară. Mă bucur acum să văd că există o nouă generaţie, inclusiv tinerii din echipa care organizează Festivalul „Sergiu Celibidache“ – oameni cu vârste în jur de 20 de ani, foarte motivaţi şi serioşi.
Aţi urmat o carieră diferită de cea a tatălui dumneavoastră. A încercat Sergiu Celibidache să vă influenţeze în vreun fel?
În niciun caz. El a vrut ca eu să-mi urmez propriile pasiuni. În mod natural, pianul şi muzica erau în jurul meu, îmi plăceau, dar mi-am dat seama destul de devreme, pe la 14-15 ani, că mi-ar fi fost foarte greu să merg în această direcţie: aş fi avut parte de prea multe comparaţii de genul „nu e rău, dar nici bun ca tatăl său“. Aşa că m-am îndepărtat de asta şi mi-am urmat pasiunea pentru cinematografie. Dar voi continua să-mi reprezint tatăl şi să îl menţin în atenţia românilor.
Interviu realizat de RĂZVAN BRĂILEANU
