SERGIU NICOLAESCU: Sper ca selectia revolutionarilor sa fie una reala

Interviu Realizat De, Razvan Braileanu | 28.10.2004

Pe aceeași temă

De curand a fost promulgata o noua lege, denumita Legea Recunostintei, pentru revolutionarii din decembrie. Cum apreciati ca este aceasta lege fata de Legea 42/1990?
In primul rand, este o initiativa parlamentara care-mi apartine. Nu consider ca in continutul ei ar exista favoruri pentru o anumita categorie a revolutionarilor. Am avut ca model si alte legi existente. Exemple: Legea veteranilor de razboi; o alta lege privind drepturile persoanelor persecutate politic in timpul dictaturii comuniste; Legea 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistratilor care au fost inlaturati din justitie pentru considerente politice; si mai sunt si alte legi care incearca sa corecteze niste actiuni duse impotriva unor cetateni sau protejarea altora care au participat la anumite evenimente istorice.
Considerati ca legea are puncte slabe?
Legea a trecut prin Parlament. Cand trece prin Parlament, sunt vreo 600 de oameni care voteaza, sunt cel putin 3-4 comisii care au dreptul sa faca modificari. Nu sunt convins ca modificarile facute fata de legea pe care am propus-o eu au fost cele mai bune, dar pana la urma te supui. Asta-i democratia, asa cum este, in primul rand face ordine, adica restabileste clasificarea si controleaza dosarele prin acel secretariat de stat care exista in guvern. Iata, pentru prima data, dintre toate legile de care v-am spus, se mentioneaza controlul. Nu am auzit inca pe nimeni spunand: "Da d-le, d-ta si cu mine suntem veterani de razboi, numai ca eu am fost in linia intai, iar d-ta erai la manutanta." Nimeni nu ridica probleme de aceasta natura. Ce v-a determinat sa ridicati intrebari de genul "Ce-au facut revolutionarii astia?". Dar mai mult decat atat, sunt uimit de rautatea cu care se priveste aceasta lege si mai ales de nedreptatea in modul de a gandi despre ea. De fapt, este singura lege care precizeaza ca primesti un coeficient la salariu, la pensie, primesti niste bilete gratis, dar numai daca ai un venit sub salariul mediu pe tara. E singura care stabileste exact si va asigur ca nu primesc decat cei saraci, d-le.
Si terenuri, si spatii comerciale?
Sa le luam pe rand: Ce-i 100 de mp, ca spatiu comercial? In vechea lege, spatiul comercial - 50 mp - era dat de asa maniera ca unul singur nu putea sa faca nimic si trebuiau sa se uneasca cate 2-3 ca sa poata sa aiba un spatiu apt pentru comert. Primaria putea sa acorde un spatiu unui invalid, unui om batran, unui pensionar ca sa poata trai onorabil. Spatiul era atat de mic incat el nu-l poate folosi decat, eventual, pentru o tutungerie. Cand eram eu de varsta dumitale, toate tutungeriile erau ale veteranilor din primul razboi mondial. Deci s-au mai gandit si altii, nu suntem singurii pe lume. Cei care au luptat in revolutie totusi au meritul ca au facut acest lucru. Toata viata noastra de astazi se datoreaza unor "nebuni" care au avut curajul sa intre in cladirea asta sa-l sperie pe Ceausescu si sa-l puna pe fuga. Nu era usor sa-l sperii pe Ceausescu cand toata armata si Securitatea erau de partea lui. Nu intamplator printre revolutionari au fost 65% muncitori, 12% muncitori necalificati, pe locul 3 vin elevii de liceu, si foarte la urma, printre ultimii, sunt studentii. Iar intelectualii, nu mai spun. De unde vine acum atata gelozie impotriva acestor oameni? Pe 22 decembrie nu faceam nimic fara acele grupuri mari de muncitori aparute dimineata de la Pipera, de la 23 August, de la Grivita si din alte locuri. O sa-mi spuneti: "Da, dar cati dintre acestia au certificat?". Putini. E adevarat. Daca am castigat revolutia, daca Ceausescu a fugit, nu a fugit de spaima lui Nicolaescu, nici de a lui Iliescu, care nici nu venise inca, nici de-a lui Dan Iosif. Ceausescu a fugit pentru ca au iesit sute de mii de oameni impotriva regimului. Din sute de mii de oameni exista 20.000 de cereri, dintre care luptatori adevarati sunt vreo 10.000. Sper ca selectia revolutionarilor care se va face la Secretariat sa fie una reala, serioasa si sa nu mai apara acei intrusi, care au patruns ca in orice alt domeniu in care apar profitorii. In orice domeniu apar oportunisti si oameni care n-au nici o legatura. Vei gasi si in Politie, vei gasi si in Justitie, vei gasi peste tot, mai ales in politica.

Adevaratii luptatori au fost pana a fugit Ceausescu

La art. 8 din lege se spune: "de prevederile prezentei legi nu beneficiaza persoanele care sunt dovedite a fi implicate in activitatile de politie politica ale fostei Securitati". Cum se face verificarea? Nici in lege, nici in normele de aplicare a legii nu se specifica.
De norme nu-mi spune nimic, pentru ca inca n-au ajuns la mine. Eu am precizat lucrul acesta in initiativa legii mele. La un moment dat, am spus un lucru poate foarte dur, ca, din moment ce Ceausescu a fugit pe 22 la ora 12:06-12:20, Armata, Securitatea, deci tot ce a fost militar nu poate intra in categoria luptatorilor revolutiei. Adevaratii luptatori au fost pana a fugit Ceausescu. Dupa fuga lui Ceausescu, au prins mai multi curaj. Deci eu zic ca revolutia a fost pana la ora 12. Ceea ce a urmat dupa au fost lupta pentru putere si consolidarea puterii. In aceasta lupta pentru putere au intervenit Armata, Militia s.a. De la ora 13:30, prin ordinul telefonic 39 dat de Victor Stanculescu, Armata trece de partea revolutiei, adica de partea celor care l-au dat jos pe Ceausescu. Lupta pentru putere ii selecteaza pe toti cei care erau amatori sa puna mana pe putere si se lamureste in jur de 28-29 ianuarie.
Intrebarea mea viza faptul ca nu este prevazuta nicaieri cererea unei adeverinte de la CNSAS, care este singurul organism abilitat din Romania in acest sens.
Automat se subintelege. Nu va fi timp sa facem 20.000 de cereri, nu ne va raspunde CNSAS-ul nici in 10 ani. Probabil ca se va merge pe ideea reclamatiei - eu te reclam pe d-ta, d-ta pe mine -, si atunci controlam acolo unde exista suspiciuni. Insa e foate greu. Politia politica nici nu e definita foarte clar. Din moment ce erai in serviciul unei institutii care, prin regulamentele prin care functiona, era supusa regimului respectiv, intai partidului si pe urma ministerului din care facea parte, cum poti sa spui ca n-ai facut politie politica? N-ai facut anchete politice poate, dar politie politica ai facut prin existenta institutiei respective intr-un regim comunist. Dar lucrurile acestea nu sunt stabilite nicaieri si nicaieri nu sunt definite.
De ce nu apare, in actele doveditoare care sunt cerute in lege pentru cei care detin certificate de revolutionar, o adeverinta de la locul de munca sau macar precizarea obligatorie a locului de munca ocupat in acele zile?
E o greseala, pentru ca se dovedeste ca unii au plecat dupa fuga lui Ceausescu. Dupa parerea mea, asupra lor raman semne de intrebare. De exemplu, in actuala cladire a Senatului au venit o gramada de regizori, actori, iar cand s-a tras primul foc de arma, dupa-masa, la ora 17:45-18:00, au disparut toti.
Nu credeti ca aceste dovezi pe care trebuie sa le aduca revolutionarii sunt relative? E vorba de declaratia personala, apoi de declaratiile a trei persoane care pot foarte bine sa faca parte din familia omului in cauza. Legea mai cere si "alte documente probatorii" - aici nu se specifica despre ce e vorba.
Eu inteleg suspiciunea care exista. Din pacate, exista doua tipuri de revolutionari si, in general, noi ne cunoastem, adica nu poate sa apara cineva care e necunoscut. Pentru mine cel putin, sub semnul intrebarii raman cei care vin din colective. De exemplu, apare colectivul unei institutii - acolo noi nu avem nici un control. Dar acolo unde nu sunt colective, sunt oameni pe care i-am vazut cu ochii mei si pe 21, si pe 22. Si nici atunci nu garantez daca erau pusi sa vina sau daca au venit din curaj.

Orice lege e buna atunci cand se aplica cu intentii bune

Legat de principiile care se vor avea in vedere in aplicarea legii, la art. 2, punctul f, se spune: "echitate in acordarea drepturilor prevazute de lege". Unul dintre drepturile care se pot acorda este un teren cu suprafata de pana la 10.000 mp extravilan si 500 mp intravilan. Se respecta echitatea, avand in vedere ca preturile variaza foarte mult in functie de oras, de zona?
N-are nici o legatura cu pretul. In primul rand spune ca "se poate", deci daca vrea iti da, daca nu vrea nu-ti da. Eu cred ca foarte putini au luat si, in general, au luat unii smecheri, recunosc, dar au luat si unii amarati.
Sunt doua situatii: sunt unii care au luat si care, acum, vor sa ia din nou.
Asta inseamna deja infractiune.
Este o infractiune, dar cum poate fi ea descoperita de vreme de primariile care s-au ocupat de chestiunea asta spun ca au pierdut unele dosare?
Ei, cum sa le piarda! In primul rand, revolutionarii se stiu intre ei si in Romania nu scapi daca stie un vecin sau cel mai bun prieten ceva despre tine.
Intre revolutionari sunt, asa cum se cunoaste, si parlamentari care au votat aceasta lege. Nu considerati ca este un conflict de interese ca ei sa beneficieze de drepturile acordate de lege?
E un fel de a gandi, dar acelasi conflict se afla in continutul oricarei legi. Legea circulatiei - nu intru si eu? Ca de aia ne-ati ales parlamentari, ca sa facem munca asta. Iti place, nu-ti place, asta-i munca noastra: stam aici sa facem legi. Sigur ca nu beneficiem numai noi, beneficiaza si cetatenii care ne-au ales, si altii care ne-au injurat. Orice lege e buna atunci cand se aplica cu intentii bune, cand o pazim de profitori, de mincinosi, de escroci. O lege poate fi compromisa numai de cei care incearca sa o foloseasca spre binele lor. Modul in care se aplica legea depinde de fiecare cetatean in parte. Atunci cand va aparea cineva cu pretentia ca este revolutionar, si oamenii stiu foarte bine ca tipul a fost inchis in casa sau nici nu era in Bucuresti, sau unii nici macar nu erau in tara, sa se anunte Secretariatul pentru Revolutionari. Sa incercam sa facem o treaba curata. Mai vreau sa adaug ceva pentru colegii mei din timpul revolutiei: poate ne gandim cu mandrie la unele lucruri pe care le-am facut, dar absolut nimic nu are nici o valoare daca nu recunoastem si meritele altora.

Interviu realizat de Razvan Braileanu

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22