Sever Voinescu: Mi-aş fi dorit o alternativă la Boc şi Blaga

Scopul acestei platforme este oarecum neclar. Ce urmăriţi?Cuvântul „platformă“ nu mi se pare foarte potrivit. De regulă, platforma presupune un program politic şi aşteaptă adeziuni. Ceea ce noi am încercat să facem a fost să punem câteva idei pe masa partidului într-o vreme în care trebuie să dezbatem, pentru că suntem în apropierea Convenţiei partidului. Am ales un număr de 35 de idei, pentru că se tot vorbeşte de faimoasele 35 de semnături. Am vrut să arătăm cu această alegere a numărului 35 că ni se pare mult mai importantă acum dezbaterea de idei, decât goana după susţineri şi semnături. Ni se pare că această competiţie din PDL e mai degrabă personală decât pe proiecte. Noi credem în continuare că ideile sunt mai importante decât oamenii.

Care sunt condiţiile pentru ca acest proiect să se transforme într-o moţiune?
Foarte importante sunt reacţiile. Există o aşteptare. După ce am lansat aceste 35 de puncte, ne-au căutat mulţi colegi care au înţeles că e o moţiune şi ne-au spus: suntem de acord, semnăm imediat. Nu ne gândim încă la moţiune, aşteptăm reacţiile. Ceea ce vom decide cu siguranţă va fi spre binele PDL, care se află acum într-o postură politică destul de delicată, dar în acelaşi timp provocatoare, ca urmare a guvernării în plină criză economică.

Vorbind de reacţii, cele apărute până acum în spaţiul public sunt destul de proaste. Ioan Oltean, de exemplu, v-a reproşat că nu aţi folosit un cadru statutar.
Mi-ar fi plăcut să evocaţi şi alte reacţii. De pildă, cele ale colegelor noastre Sulfina Barbu, Raluca Turcan sau Mihaela Popa. Sunt reacţii de toate felurile. Referitor la ceea ce a spus prietenul meu politic Ioan Oltean, noi am ales calea unei dezbateri largi şi credem că e important ca toţi membrii PDL să reflecteze la aceste idei şi să spună ce cred, într-o dezbatere cât mai deschisă. Mai ales, ne interesează ca simpatizanţii PDL să reflecteze şi să ne dea un feedback. PDL trebuie să fie într-un dialog mult mai susţinut şi mai substanţial cu simpatizanţii, cu potenţialii noştri alegători. Un partid aşa cum trebuie să fie PDL nu poate exista fără să fie într-un dialog permanent cu societatea. Vrem ca în perioada următoare să colecţionăm toate aceste reacţii şi, evident, să intrăm în dialog cu aceşti oameni, să găsim până la urmă soluţiile cele mai bune pentru PDL. La Convenţia Naţională nu trebuie să ne irosim energiile şi aşteptările doar în alegerea şefilor, ci trebuie să decidem şi direcţiile pe care PDL le asumă de acum încolo în guvernare şi în viaţa politică în general.

Înţeleg că până la urmă unul dintre scopuri, cel puţin în faza aceasta, este ca parte din idei să fie preluate de o moţiune sau alta. Dacă vor fi preluate de moţiunea Blaga sau moţiunea Boc, vă veţi alia implicit uneia dintre aceste moţiuni?
Fără îndoială, urmărim ca ideile noastre să fie preluate. Asta ar însemna că gândim bine şi, evident, o asemenea confirmare bucură şi face plăcere. Cred că e prematur să vorbim în acest moment despre o alianţă sau despre susţinere. Plus că vorbim într-un moment în care cele două moţiuni n-au apărut încă. E cu totul prematur.

Dacă tabăra Boc, spre exemplu, va achiesa la ideile dvs. şi veţi primi susţinere pentru candidaturi la vicepreşedinţi, veţi accepta, veţi dori să candidaţi?
Între noi trei, n-am discutat niciodată foarte serios în termen de posturi. Însă fiecare dintre noi şi-a manifestat la un moment dat public opţiunea în legătură cu chestiunea asta. Eu am spus că pe mine, personal, mă interesează să fac parte din Biroul Politic al PDL, dar am subliniat că nu mă interesează să fac parte în orice condiţii din acest Birou. Mă interesează să văd care este echipa, care este moţiunea, ce conţine programul câştigător şi cine va câştiga. Cred că nici Monica şi nici Cristi nu s-ar feri să-şi asume o răspundere în interiorul partidului, pentru că noi privim toate aceste poziţii din BPN ca pe răspunderi. Pe de altă parte, vreau să mai fac o remarcă. Văd în ultima vreme că mai toată lumea din partid vorbeşte despre reformă, toată lumea acceptă că trebuie să existe o reformă în PDL şi fiecare spune că el deţine reforma, în vreme ce, în partea cealaltă, nu e adevărata reformă. E o abordare ridicolă. Reforma PDL nu poate să fie decât una. Toată lumea este de acord că trebuie să o facem şi, dacă în pasul doi toată lumea va cădea de acord pe un set de idei pentru reformarea partidului, atunci lucrul ăsta se va întâmpla prin efortul tuturor. Nimeni nu are monopolul reformelor, nici în România în general, nici în PDL în special.

Dvs. trei, cel puţin după CNC, aţi indus senzaţia că aţi deţine monopolul reformelor.
Noi niciodată n-am spus asta şi m-a mirat, după care m-a amuzat faptul că o grămadă dintre cei care s-au opus propunerilor noastre de modificare a Statutului s-au repezit să ne acuze de lucrul ăsta, spunând, cu sarcasm şi cu o mândrie suspectă, că ei sunt talibani în raport cu noi, „reformiştii“. Mi se pare cam infantilă abordarea asta. E asemănătoare cu jocul lui Victor Ponta de-a Che Guevara. Noi, în CNC, am propus modificarea unor articole din Statut în privinţa integrităţii şi incompatibilităţilor. Aceste propuneri au fost respinse. Am văzut apoi păreri cum că, de fapt, nu au fost respinse, ci au fost acceptate. Nu, după opinia mea, sensul profund al propunerilor noastre nu a fost acceptat. Şi mai e ceva aici - un lucru pe care vreau să-l spun foarte clar. Ceea ce am încercat în acea Convenţie a fost să dăm PDL un impuls care să-l relanseze. În mod clar, ceea ce noi propuneam acolo ca exigenţă pe aspectele de integritate din interiorul partidului este cu 10 paşi în faţa a ceea ce se practică în momentul ăsta în partidele politice din România. Şi tocmai în asta au constat unele reproşuri care ni s-au făcut.
S-a spus: de ce să facem noi aşa, când ceilalţi nu fac aşa? Eu cred cu tărie că ceea ce am propus în CNC va fi, peste 10 ani, normă firească în viaţa politică românească. Ceea ce am încercat în esenţă a fost să convingem PDL să aibă 10 paşi în faţă în privinţa exigenţei pe care partidul o are în raport cu membrii săi şi, astfel, să se relanseze în ochii opiniei publice. S-a dorit, până la urmă, să rămânem în cadrul general al clasei politice actuale şi aici suntem.

* * *

Boc - Blaga

Această competiţie nu-mi place din mai multe motive. Primul este că nu am sentimentul că soluţia de relansare a partidului ne este în momentul ăsta la îndemână. Mi-aş fi dorit să existe alternative la Boc şi Blaga. Pe de altă parte, nu-mi place pentru că simt că partidul este pus într-o situaţie delicată, există o greutate în a alege între unul şi altul. În al treilea rând, nu-mi place pentru că există un exces de personalizare.

Integritatea

Sensul profund al lucrurilor pe care noi le-am propus în CNC nu a fost acceptat. Ceea ce noi propuneam ca exigenţă pe aspectele de integritate este cu 10 paşi în faţa a ceea ce se practică în momentul ăsta în partidele politice din România. Noi am încercat ca PDL să aibă 10 paşi în faţă în privinţa asta şi, astfel, să se relanseze în ochii opiniei publice. S-a dorit până la urmă să rămânem în cadrul general al clasei politice.

* * *

Aţi spus că sensul profund nu a fost acceptat la CNC. Cum vă aşteptaţi ca aceşti paşi, aceste propuneri, care sunt, parte dintre ele, radicale, să fie acceptate după experienţa de atunci?
Nu accept deloc chestiunea asta cu radicalismul. Pentru a crea o crevasă între noi şi partid, câţiva oameni din PDL încearcă să inducă ideea că suntem radicali, excesivi, iacobini, totalitari. În şedinţele din partid în care s-au discutat propunerile noastre, foarte des au fost invocate în legătură cu noi nume odioase, precum Ana Pauker, Luca şi Teohari Georgescu, „grupul celor trei“. Încă o dată, ceea ce noi am propus este normă firească în viaţa politică din democraţiile occidentale.  Sigur că România este în urmă din punctul ăsta de vedere. Înţeleg argumentul care spune că nu avem de ce să fim noi foarte riguroşi, când alţii sunt mai îngăduitori şi să aşteptăm o evoluţie naturală a politicului româ­nesc către standardele fireşti. Pot accepta argumentul ăsta, dar nu accept sub nici o formă povestea asta cu radicalismul şi excesivitatea, pentru că nu are niciun fel de temei.
Totodată, adaug că accept cu tristeţe un asemenea argument, pentru că astfel se anulează unul dintre cele mai importante atuuri electorale pe care PDL le-a avut, şi anume că este un partid altfel decât PSD şi PNL.

Propuneţi o serie de modificări constituţionale în câteva puncte cheie. Un exemplu: ingerinţa parlamentarilor în actul de justiţie. Înseamnă acest lucru faptul că parlamentul n-ar mai trebui să voteze în cazul anchetării şi percheziţiei?
Nu. Aici intrăm într-o altă chestiune, care merită o discuţie cât trei interviuri precum acesta. E vorba despre sistemul de protecţie constituţională a activităţii parlamentarilor şi miniştrilor. Mă grăbesc să spun că prevederi similare există în cele mai multe dintre constituţiile statelor europene. Pentru că, într-adevăr, ar putea exista tentaţia unei puteri ca, înaintea unui vot important de pildă, să încerce să intimideze parlamentarii prin tot felul de operaţiuni judiciare abuzive. Un asemenea tip de protecţie există de când există democraţie parlamentară în lume. Problema pe care noi o avem în vedere este de altă natură. Votul parlamentului în asemenea cazuri trebuie să aibă loc rapid şi trebuie să vizeze exclusiv această suspiciune de ingerinţă politică împotriva unor parlamentari, mai ales ai opoziţiei. Din păcate, în practica noastră, inaugurată încă de la faimoasa solicitare de percheziţie domiciliară în dosarul d-lui Adrian Năstase, este că parlamentarii primesc întregul dosar de la Parchet şi fac aprecieri juridice despre chestiuni de fond din dosar. Aşa ceva nu trebuie să se întâmple, pentru că cenzura juridică a urmăririi penale o face numai şi numai judecătorul. Ceea ce parlamentul trebuie să exprime în momentul în care votează sau nu pentru percheziţionarea sau arestarea unui parlamentar este dacă o asemenea măsură are sau nu temei politic. În parlament, discuţiile referitoare la aceste cazuri se referă la probe din dosar, la declaraţii ale martorilor ori inculpaţilor, la interceptări telefonice sau înregistrări – adică la ceea ce numai magistratul este îndrituit să se refere.

Şi cum credeţi că veţi putea interzice astfel de discuţii?
Eu cred că se pot găsi formule potrivite în viitoarea Constituţie care să indice clar pe ce temei parlamentul poate respinge asemenea cereri ale procurorilor.

Repet, cum vă aşteptaţi să fie îmbrăţişate aceste propuneri de PDL, care a avut poziţia pe care o ştim în cazul criteriilor de integritate, multe dintre acele criterii figurând şi printre aceste măsuri?
Eu cred că prin explicare, prin persuasiune, prin temperarea anumitor încrâncenări şi prin alungarea unei spaime false, asociată cu o sporire a încrederii în justiţie. Încă o dată, noi nu spunem că toate aceste lucruri trebuie să se întâmple acum, mâine sau poimâine, spunem că PDL trebuie să asume asemenea obiective şi trebuie să lucreze, democratic şi tenace, pentru îndeplinirea lor. Din cauza asta e foarte important să vorbim între noi, să nu blocăm dialogul, să nu considerăm că, odată ce s-a luat o decizie, cu decizia aia trebuie să mergem până în pânzele albe. Este omeneşte şi raţional să asumi că, poate, la un moment dat, iei decizii proaste. Dacă în timp se dovedeşte că ai luat o decizie proastă, este de bun-simţ să încerci s-o repari. Important este să vorbim între noi, să continuăm să dezbatem. Şi, dacă vreţi, sensul demersului nostru acesta este.

Dar dacă această dezbatere nu va avea loc? Dacă ea se va rezuma la o dezbatere într-un cerc extrem de strâns sau într-un cerc exterior partidului?
Nu cred că aşa ceva se mai poate întâmpla. Noi am ales deliberat calea blogurilor pentru a deschide o dezbatere cât mai largă. Şi, din câte văd, dezbaterea a început. Nu cred că există vreo şansă ca dezbaterile pe marginea ideilor pe care noi le-am propus să se încheie, să pună punct cineva şi să nu mai zică nimeni niciun cuvânt despre ele. PDL e compus din oameni inteligenţi, raţionali, cu vână polemică şi, nu în ultimul rând, cu un ascuţit spirit critic. Nu cred că suntem într-un partid în care discuţiile pot fi închise definitiv, prin ucaz, în vreo privinţă sau alta.

Dar care va fi poziţionarea dvs. în cazul în care nimic sau extrem de puţin dintre propunerile dvs. va fi preluat de una sau alta dintre moţiuni?
Vom continua să vorbim despre ele, să convingem oamenii din jur de validitatea ideilor noastre şi sper că vom reuşi. Dacă, în fine, după un timp, vom constata că nu vom reuşi, va trebui să admitem că vina este a noastră pentru că nu am putut fi suficient de convingători. Dar eu nu cred că se va întâmpla asta. Sunt ferm convins că PDL se află acum într-un moment în care are nevoie de dezbatere - toată lumea din PDL ştie asta şi sunt ferm convins că vom face paşi înainte.

Spuneaţi că, personal, v-aţi dori să faceţi parte din Biroul Politic. Vizaţi o funcţie de vicepreşedinte?
Aşa am spus. Vreau să fac o precizare. Biroul Politic al PDL se compune, pe lângă preşedinte, secretar general etc., din alte trei categorii de funcţii. Mai sunt acolo prim-vicepreşedinţi, vicepreşedinţi, secretari executivi.

Şi ce funcţie vizaţi?
Încă nu mi-am depus candidatura pentru una dintre ele. Încă nu m-am decis, pentru că, evident, trebuie să evaluez şi şansele de reuşită pe una dintre aceste trei variante. Dar, pentru mine, e mai puţin important cum se cheamă funcţia din BPN, e important să fiu în mijlocul unui grup, al unei echipe de conducere care asumă două lucruri cruciale pentru PDL. Unul este aşezarea fermă şi clară a partidului pe dreapta şi al doilea este această dorinţă de a pune partidul înaintea celorlalte în privinţa modernizării sale atât ca structură, cât şi ca moralitate. Mă interesează să fac parte din BPN în condiţiile în care există un proiect politic care răspunde ideilor pe care le-am propus în acest document şi care rezonează până la urmă cu idealurile mele. Deci, în niciun caz nu voi fi în BPN în situaţia în care tot ce am scris noi acolo se respinge sau dacă pe propunerile noastre se adoptă, în bloc, soluţii contrare a ceea ce noi am sugerat. O spun foarte clar: mă interesează o funcţie în BPN doar dacă proiectul pe care partidul îl va decide la Convenţie merge în direcţia în care îmi doresc eu - şi această dorinţă este schiţată în acest document. De asemenea, mă interesează să fiu parte a BPN în măsura în care acest proiect este susţinut, în structura de conducere, de oameni care sunt ataşaţi lui. Mai pe româneşte, vreau să fiu alături de oameni cu care împărtăşesc aceleaşi idealuri politice.

* * *

Funcţii în BPN

O spun foarte clar: mă interesează o funcţie în BPN în condiţiile în care există un proiect politic care răspunde lucrurilor pe care le-am propus în document şi lucrurilor în care eu cred, dacă partidul merge în direcţia schiţată în document. Deci, în niciun caz, în situaţia în care tot ce am scris noi acolo se respinge sau, dimpotrivă, pe propunerile noastre se adoptă până la urmă soluţii contrare a ceea ce noi am sugerat.

Radicalism

Pentru a se crea o anumită crevasă între noi şi partid, sunt oameni din PDL care încearcă să inducă ideea că suntem radicali, excesivi, totalitari. În şedinţele din partid foarte des au fost invocate nume odioase, precum Ana Pauker, Luca şi Teohari Georgescu, în legătură cu noi. Ceea ce noi am propus este normă firească în democraţiile occidentale. Sigur că România este în urmă din punctul ăsta de vedere.

* * *

Sunt printre aceste propuneri o serie de generalităţi, altele sunt deja existente între măsurile adoptate de guvern. De ce aceste generalităţi, şi nu chestiuni mai punctuale pe probleme importante, cum ar fi, vă dau exemplu, sănătatea, educaţia şi reforma administrativă?
În materie de sănătate, eu cred că, dimpotrivă, opţiunea noastră este foarte clară. Există în lume, în general, două filosofii care întemeiază sistemele de sănătate. Prima este mai degrabă specifică sistemelor continental-europene şi se bazează pe solidaritate: toţi contribuim pentru un sistem public de sănătate şi toţi ne facem bine în cazul în care ne îmbolnăvim în cadrul acestui sistem, după cum îşi permite el. Altă filosofie, care este specifică sistemelor anglo-americane, acordă un rol prioritar asigurărilor de sănătate private. Opţiunea noastră este foarte clară. Credem că sistemul românesc actual are două probleme fundamentale: managementul resurselor existente şi subfinanţarea. Cel puţin în problema subfinanţării sistemului, noi considerăm că bugetul statului nu poate în continuare să fie soluţia pentru un sistem obligat să fie din ce în ce mai larg şi mai performant. Sub presiunea necesităţii unui serviciu medical din ce în ce mai performant, bugetul de stat se sufocă. Pe cale de consecinţă, singura soluţie este influxul de capital privat în sistem, iar influxul de capital privat nu se poate realiza decât printr-un sistem amplu de asigurări private. Pentru asta, statul trebuie să se retragă din poziţia dominantă pe care o are pe această piaţă, încetând să promoveze iluzia că-i asigură pe toţi pentru orice şi trebuie să accepte că nu poate asigura pentru toţi cetăţenii României decât un minimum, un „pachet de bază“, iar asiguratorii privaţi trebuie să intre în sistem cu ofertele lor peste acest pachet de bază. În acest moment există asigurări private de sănătate în România, dar volumul lor e foarte mic. Banii privaţi vin masiv în sănătate numai dacă statul acceptă că nu-i poate asigura pe toţi cetăţenii României pentru absolut toate problemele de sănătate, de la amigdalită la complicaţii esofagiene. Trebuie ca fiecare român să înţeleagă că un sistem de
sănătate eficient, care îl face bine, depinde esenţial de propria lui muncă, de propriul lui venit şi nu este un cadou necondiţionat venit din partea statului. Pe noi ne interesează acest tip de responsabilizare. Pe scurt, credem că statul trebuie să asume câteva responsabilităţi clare în virtutea taxelor pe care le culege, precum cele din zona medicinei preventive, a urgenţei şi a programelor pe boli (cancer, SIDA, diabet etc.), iar restul trebuie lăsat în seama pieţei asigurărilor private, acolo unde apare natural performanţa.

Aţi spus că una dintre condiţiile dvs. este asumarea clară a unei identităţi de dreapta. În mod concret, ce aşteptaţi?
A fi de dreapta presupune o anumită retorică, dar mai ales, curajul de a da răspunsuri concrete, specifice dreptei, problemelor punctuale care se ridică în guvernarea unei ţări. De pildă, în sistemul de sănătate, răspunsul de dreapta este, după părerea mea, cel pe care l-am dat. În sistemul de educaţie, în opinia mea, s-au făcut paşi foarte importanţi prin actuala Lege a educaţiei. Faptul că şcolile s-au apropiat de comunităţi luând în consiliile locale de administraţie un număr semnificativ de persoane care aparţin comunităţii, e vorba de părinţii elevilor dintr-o şcoală, este un răspuns de dreapta. Mai sunt, însă, lucruri de făcut. În ce priveşte sistemul de educaţie, cred că, pe lângă concentrarea pe creşterea competitivităţii sistemului, prin aceea că elevii urmează să dobândească competenţe cât mai consistente, trebuie să intervină şi o serioasă dimensiune etică a întregului sistem. Mi-e teamă că facem toate eforturile pentru a avea absolvenţi care ştiu bine informatică şi neglijăm cu totul faptul esenţial că procesul de educaţie este un proces de bună creştere, în cel mai profund sens al cuvântului. În opinia mea, buna creştere nu se poate realiza decât prin întâlnirea elevului cu marile cărţi, pentru a stimula dezvoltarea a ceea ce Burke numea „imaginaţia morală“. Mă îngrijorează faptul că există tendinţa de a spune că important nu e să deţii informaţia, ci să ştii unde să o cauţi. E important asta, fără îndoială, dar mi se pare cu mult mai important pentru procesul de educaţie ca un elev la 15-16 ani să fie expus contactului cu Război şi pace decât să primească de pe Internet un rezumat de o pagină al romanului. Suntem panicaţi că elevii şi şcolile noastre nu performează în clasamentele europene şi trebuie, evident, să lucrăm intens în privinţa asta, dar în acelaşi timp uităm că ceea ce produce şcoala nu sunt numai competenţe profesionale, ci oameni, fiinţe morale, care se mişcă în societate condiţionate de calitatea judecăţii morale de care sunt capabile. A fi de dreapta înseamnă, de pildă, a susţine că educaţia nu se poate face decât prin marile cărţi.

Cum vedeţi competiţia dintre Blaga şi Boc? Este ea corectă, se poartă cu armele democraţiei sau nu?
Vă spun sincer că această competiţie nu-mi place, din mai multe motive. Întâi, nu am sentimentul că soluţia de relansare a partidului ne este, în momentul ăsta, la îndemână. Mi-aş fi dorit să existe alternative la Boc şi Blaga. Apoi, nu-mi place pentru că simt că partidul este pus într-o situaţie delicată. Atât Vasile Blaga, cât şi Emil Boc sunt oameni care au făcut enorm pentru PDL şi toţi pedeliştii, cu mine în frunte, ştiu şi recunosc asta. Există, cu alte cuvinte, o greutate în a alege între unul şi altul în momentul ăsta, pentru că meritele lor în construcţia partidului şi în performanţele sale electorale sunt dincolo de orice discuţie. În fine, nu-mi place pentru că există un exces de personalizare. Până la urmă vor veni cu moţiuni, le vom vedea programele, dar, în general, când optezi pentru un om politic într-o asemenea competiţie, cam ştii de la început liniile generale ale proiectului său. Mie, unul, mi-e greu să pot anticipa substanţa proiectelor lor. Aşa că le aştept. Și aşteptarea asta nu-mi place. Mi-ar fi plăcut să apară un candidat care să-mi smulgă susţinerea entuziastă încă de la apariţia zvonului că va candida.

Nu credeţi că de fapt acest lucru se datorează implicării preşedintelui în această competiţie?
Nu cred. Felul în care s-a construit PDL până acum şi felul în care s-au construit ca lideri politici importanţi atât Vasile Blaga, cât şi Emil Boc nu cred că are vreo legătură cu faptul că, acum două săptămâni, preşedintele Băsescu a dat un interviu la TVR1 şi a spus nişte lucruri.

Dar credeţi că a fost corectă această implicare? 
Preşedintele Traian Băsescu este un preşedinte evident legat ca opţiune politică, dar şi sentimental de PDL. Am spus-o de foarte multă vreme, această ipocrizie uriaşă a preşedintelui echidistant, care îi iubeşte pe toţi la fel trebuie să înceteze. Faptul că există o opţiune în legătură cu PDL a preşedintelui nu mi se pare că ridică o problemă de ordin constituţional. Preşedintele este un om politic. A fi preşedintele României este vârful unei cariere politice, şi nu al unei altfel de cariere. Or, o carieră politică de o viaţă se construieşte într-un partid, împreună cu un partid, nu într-o eprubetă.

Numai că preşedintele s-a poziţionat de partea lui Boc, deci a intervenit direct în lupta din PDL.
Eu nu văd o problemă în asta. În interiorul PDL, vocea lui Traian Băsescu este foarte puternică. Membrii PDL aşteaptă părerile lui Traian Băsescu şi PDL are nevoie de poziţiile lui Traian Băsescu de câte ori se află într-un moment de răscruce.

Tocmai pentru că e puternică, de asta şi întreb.
Mai toţi liderii importanţi ai PDL, în momentul de faţă, îşi spun foarte clar părerea şi e foarte bine că o fac. Mi se pare absolut firesc ca Traian Băsescu să aibă o opţiune şi mi se pare absolut firesc să o exprime, pentru că, în momentul în care delegaţii la Convenţie iau decizii, ei trebuie să le ia ştiind opiniile tuturor oamenilor importanţi pentru partid. Nu văd de ce oamenii trebuie să ştie, de pildă, care este părerea unor lideri marcanţi, precum Cezar Preda sau Radu Berceanu, dar n-ar trebui să ştie care este părerea lui Traian Băsescu. Lucrurile astea trebuie să se ştie, nu trebuie să cultivăm zvonul, manipularea şi aluzia.

Credeţi că trebuie schimbat premierul Boc din funcţie cu un tehnocrat?
Aşa cum PDL are nevoie de relansare, guvernul are nevoie de relansare. Măsurile extrem de dure şi necesare ale Guvernului Boc au dus guvernul la o popularitate foarte joasă. Pentru a construi de acum încolo, Guvernul României are nevoie de recâştigarea încrederii oamenilor. Într-o democraţie nu poţi lucra multă vreme cu un guvern care are o cotă de încredere populară atât de joasă. Prin urmare, orice măsură politică care dă guvernului acestei coaliţii o perspectivă nouă este binevenită. Eu spun lucrul ăsta de astă-vară. Atunci, într-o şedinţa în interiorul partidului, am fost câţiva care am susţinut că trebuie schimbat în mod esenţial guvernul. Eu cred că această coaliţie, după tot ce a făcut bun pentru Româ­nia, are dreptul şi obligaţia de a se relansa. Coaliţia trebuie să-şi construiască singură şansa, cu atât mai mult cu cât, văzând ce se întâmplă pe scena politică, îmi e tot mai clar că, şi după 2012, formaţiunile politice care o alcătuiesc vor rămâne împreună.

* * *

Boc premier

Pentru că a da o nouă şansă acestei coaliţii depinde de două lucruri foarte importante. Întâi depinde de modalitatea în care o faci şi în al doilea rând de timpul când o faci. Analiza rămânerii sau nu a lui Emil Boc la Palatul Victoria trebuie făcută foarte repede. Timp mult până în 2012 nu mai este şi trebuie gândit foarte clar când şi cum facem acest lucru. Nu pot să vă răspund ferm dacă e bine să fie înainte sau după 14 mai.

Columbeanu

Am văzut un sondaj acum câteva luni, în care se spunea că 60% dintre elevele de la clasa a VIII-a – a XII-a spuneau că ele vor să fie ca Monica Columbeanu. Pentru mine ăsta este un semnal de alarmă de o mie de ori mai grav decât faptul că la chimie nu suntem printre primii o sută din lume. Toate lucrurile astea nu se pot rezolva decât dacă în cadrul instituţional al şcolii, cineva, un etician, discută cu copiii probleme de genul ăsta.

* * *

Interviu realizat de ANDREEA PORA

Citeste si despre: PDL, Emil Boc, Vasile Blaga, Elena Udrea, Traian Basescu.