SORIN OPRESCU: In chirurgie ai voie sa nu stii, dar nu ai voie sa gresesti

Interviu Realizat De, Razvan Braileanu | 25.08.2004

Pe aceeași temă

In ultima vreme s-au inmultit cazurile de mal praxis. Cate cazuri a judecat Colegiul Medicilor in ultimul an? Au fost 45 de cazuri, multe fata de anii anteriori. Noi ne-am explicat lucrurile astea prin faptul ca pacientii au luat cunostinta ca se pot adresa Colegiului Medicilor pentru cazurile de mal praxis. De fapt, se pot sprijini pe o comisie de disciplina profesionala, in asa fel incat absolut nimeni sa nu isi mai permita sa treaca sub tacere o serie intreaga de incidente operatorii sau postoperatorii care pot sa duca la mutilarea bolnavului sau la moartea lui. Lumea nu era pregatita pentru asta. S-a intrat, as zice, intr-o cascada in cazurile de mal praxis, si nu toate sunt cazuri de mal praxis, asta e adevarul. 16% din pacientii care s-au plans Colegiului Medicilor sufereau de afectiuni psihice. Din cele 45 de cazuri, 6 au fost dovedite prin analiza comisiei de disciplina, unde sunt oameni deasupra oricaror semne de intrebare, de la pregatire la experienta profesionala. Aceste 6 cazuri au fost validate de catre Colegiul Medicilor si trimise Consiliului National, asa cum scrie in statut, pentru a fi aprobate hotararile de ridicare a dreptului la libera practica. Din cele 6 cazuri, in 4 verdictul Colegiului Medicilor a fost confirmat, iar in 2 cazuri Consiliul National a considerat ca pedeapsa este severa si le-a admis numai sub forma de mustrare sau avertisment. Se pare insa ca avem si noi de facut o serie intreaga de modificari la statutul nostru, pentru ca acolo scrie ca omul care este nemultumit si considera ca a existat o culpa medicala in ceea ce a rezultat din acest tratament se poate adresa in termen de un an de zile Colegiului Medicilor din Romania.

De ce apar tot mai multe astfel de cazuri?
S-a exagerat usor, mai multi pacienti au fost incurajati de faptul ca s-a vorbit foarte mult despre faptul ca mal praxis-ul se pedepseste, ca medicii trebuie sa-si incheie o asigurare de mal praxis. Foarte multi pacienti au vazut in aceasta o sursa de a putea face rost de bani. Noi am banuit ca peste ceva timp ne vom "intalni" cu avocati la poarta spitalului care, la un oftat al pacientului, vor spune: "Ce s-a-ntamplat? Nu e bine, ai venit a cincea oara la spital, plaga supureaza etc. Daca vrei sa dai in judecata un medic, noi iti stam la dispozitie". Pe de o parte, asigurarile pentru mal praxis sunt normale si se practica in toate tarile dezvoltate, asa cum este normal; pe de alta parte, la valoarea pecuniara pe care o are medicul respectiv, sumele de asigurare sunt, totusi, destul de mari. Mai mult decat atat, si celalalt personal care lucreaza in spitale trebuie sa se asigure pentru acest lucru. La nivelul personalului mediu si inferior din spitale, o suma de 350-400 de euro pe an reprezinta un efort deosebit.

Cum functioneaza asigurarea de mal praxis?
Problema asta e, ca nu prea functioneaza. Nu poti sa dai un ordin directorilor de spitale si sa le spui ca toata lumea trebuie sa fie asigurata. Daca nimeni nu doreste sa se asigure pentru ca nu are bani, este foarte greu, pentru ca nu ai nici un element la mana ca sa poti sa opresti din salarii banii pentru asigurare; in acelasi timp, nici nu poti sa-i lasi descoperiti, fara asigurare. Toti doresc sa se asigure. Sigur ca toti se feresc de incidente de genul asta, dar problema nu se rezolva cu niste recomandari date de Casa Nationala, ca trebuie sa se asigure la anumite firme, pentru ca acelea au castigat licitatia; nimic nu e transparent si nimeni nu intelege.

In cazul unui mal praxis poate exista complicitate? Personalul auxiliar poate intra in asemenea cazuri?
De exemplu, se poate ca personalul de laborator sa dea un rezultat eronat, care sa induca in eroare chirurgul respectiv, chestiune care poate sa aiba o serie intreaga de complicatii in urma unei hotarari luate pe baza avizelor de biochimie sau al sangelui... Deci, repet, si personalul auxiliar trebuie asigurat. Cine greseste trebuie sa plateasca - nu poti sa-ti bati joc de viata omului, dar in acelasi timp nu poti sa cazi nici in partea cealalta, sa vanezi vrajitoare pentru o serie intreaga de inchipuiri. Sistemul sanitar este complex, cu partea lui hoteliera si de tratament, cu suisurile si coborasurile lui, incat este mediul cel mai propice de exprimare a nemultumirilor sociale. Recent, am avut o doctorita care, desi trebuia sa dea asistenta unui bolnav cazut pe strada, a spus ca omul e deja mort si nu are ce asistenta sa-i dea, si a fost pedepsita. S-a creat atunci o stare de nervozitate si de reactie negativa in randul populatiei. Timp de doua sau trei luni de zile veneau bolnavii la camera de garda, injurand personalul medical inca de la intrare "ca nu va mai saturati, vreti numai bani". Este domeniul in care incercam sa cream o mutatie in constiinta de 14 ani de zile. Este greu sa produci aceasta mutatie in constiinta atata timp cat, in multe unitati sanitare, oamenii care fie le conduc, fie personalul executiv medical nu fac altceva decat sa incerce sa se descurce fara resurse. Cred ca oamenii astia isi pot da doctoratul in medicina fara resurse. Este foarte greu sa tii un echilibru. S-a vorbit de prostul management in spitale, s-a vorbit de afaceri oneroase cu medicamente. Poate ca ele au existat, poate ca ele inca mai exista, dar principiul de baza este acela de a putea crea o resursa necesara unui trai civilizat in spitale. Ma refer la partea hoteliera si ma refer la actul medical.

Asigurarea medicala, cea platita catre stat de catre salariati, functioneaza in cazurile de mal praxis?
Nu. La noi, din asigurarea aceea se platesc medicamentele, partea hoteliera - timpul petrecut de bolnav in spital -, analizele, investigatiile, dar actul medical in sine nu se plateste. Aici voiam sa ajung. Nu exista decat o singura conditie sine-qua-non pentru ca lucrurile sa poata sa mearga civilizat - nu foarte bine, pentru ca nici o suma nu este suficienta pentru sanatate, cheltuielile sunt foarte mari in toate tarile: banii astia trebuie sa iasa din atentia bugetului de stat. Fondul national de asigurari de sanatate, care a fost personalizat foarte bine, trebuie sa ramana ceea ce ar trebui sa fie. Acum fondul este depersonalizat. Ma rog, statul trebuie sa se implice in sanatate, ma refer la programe nationale de combatere a diabetului, a TBC-ului, a sifilisului, a SIDA s.a.m.d.

Disolutia autoritatii in serviciile de chirurgie

Sa ne intoarcem la doctorul Ciomu, primul caz in care a fost ridicata licenta. Este cel mai grav caz de mal praxis de pana acum?
Da, nimeni din toata lumea medicala nu a intalnit un asemenea caz.
Sa presupunem ca doctorul ar fi suferit de o boala psihica. Sunt doctorii controlati periodic in acest sens? Da, la 5 ani de zile. Aici este o discutie pro si contra. Exista semne ale unei boli psihice cronice. Persoanele acelea pot sa ajunga in situatii acute, in care sa provoace, cu intentie sau fara intentie - ma refer la cei fara discernamant - o serie intreaga de nenorociri, daca au responsabilitati concrete legate de actul medical. Parerea noastra este ca ar trebui facute sesizari din partea colegilor, dupa primele semne pe care incepe sa le dea persoana in diversele colectivitati. Acum, de exemplu, comisia de disciplina are in cercetare un caz al unui doctor care scrie pe pereti obscenitati legate de viata medicala. Altfel, el are o conduita profesionala normala. Este periculos in viitor? Poate ca da, poate ca nu. In orice caz, e necesar sa ne aplecam cu mai multa seriozitate si asta numai intr-o colaborare directa cu directorii de spital, de policlinica, cu profesorii care au cazuri din astea. Ei macar sa le semnaleze si noi sa putem face o verificare, tocmai pentru a nu ne intalni cu situatii grave.

Deci, pana la urma, cui apartine responsabilitatea in cazurile de mal praxis?
Un chirurg trebuie sa cunoasca care sunt accidentele intra- si postoperatorii care se pot petrece; daca nu stie sa repare, sa cheme in sprijin pe cineva care stie. Si atunci nu se mai transforma in mal praxis. Atunci cand nu recunosti accidentul, cand esti in cunostinta de cauza ca ai facut o tampenie si crezi c-o repara natura, esti de pedepsit, pentru ca nu exista valoare mai mare decat viata omului, nu te joci cu ea. Pe de alta parte, asistam si la o disolutie a autoritatii in serviciile de chirurgie, care furnizeaza rata cea mai mare de cazuri de mal praxis. In chirurgie ai voie sa nu stii, dar nu ai voie sa gresesti. Asa am invatat de la maestrii mei, asa trebuie sa fie. Un serviciu chirurgical este, prin corespondenta, un serviciu de elita militara: oameni care executa exact ceea ce li se spune. Responsabilitatea pentru tot ce se intampla este a sefului de clinica, a profesorului. Pentru performantele clinicii, pentru performantele chirurgicale, pentru gradul de mal praxis manifestat in clinica respectiva raspunde profesorul. Un chirurg se formeaza in ani si ani de zile de munca, de aceea un conducator de serviciu chirurgical trebuie sa apese pe toate pedalele si butoanele pe care le are la indemana pentru a pastra o disciplina chirurgicala si medicala, terapeutica asupra bolnavului. La o normalitate nu poti sa ajungi decat printr-o analiza corecta, zilnica, a ce se intampla in disciplina ta, in catedra ta. Cine spune ca profesorul sef de catedra nu trebuie sa cunoasca eficienta fiecaruia dintre subordonatii lui e mincinos.

Ati vorbit despre managerii de spitale. Ei sunt medici, iar la spitalele mari sunt profesori universitari. Nu credeti ca ar fi mai bine ca in fruntea unui spital sa fie pus un manager, care sa stie sa adune mai bine resursele si sa le gestioneze?
Nu. Romania parcurge, din nefericire, o etapa de tranzitie de care ne-am saturat cu totii. Nimeni altul decat cel care este in sistemul sanitar nu cunoaste mai bine care sunt gaurile negre; nimeni altul nu poate sa impuna, din punct de vedere profesional si managerial, o hotarare decat daca stie sa comunice cu colegii lui si sa le explice in termenii respectivi. Sa facem un exercitiu. Un chirurg este chemat la directie si managerul, care este jurist sau economist, ii spune: "D-le profesor, dumneata folosesti la operatie 16 tuburi de catgut - fire folosite in sutura chirurgicala. Eu am citit in carti ca in SUA si-n Franta se folosesc doar 9 papiote. Dumneata faci risipa, si-ncepand de maine nu-ti mai cumpar decat 9 papiote." Seful de disciplina va spune: "Bine, d-le manager, cumpara-mi dumneata 9 papiote." Apoi va avea un caz grav in care va consuma toate cele 9 papiote, iar pentru celelalte cazuri, le va spune familiilor: "Eu vreau sa-l operez, dar n-am ce-mi trebuie. Va rog sa mergeti la managerul principal si sa-i spuneti ca nu am materiale." Dar chiar trebuie sa foloseasca toate cele 9 papiote intr-un singur caz? Da, pentru ca el stie care pot fi accidentele intra- si postoperatorii care pot aparea daca nu leaga bine acolo unde trebuie sa lege. Este un exemplu pueril, dar spitalele nu pot sa functioneze optim decat in momentul in care exista niste resurse financiare constante, care se scurg la timp. Spitalele isi primesc banii o data la sase luni pentru serviciile medicale pe care le fac, in conditiile in care pe presedintele Casei Nationale de Asigurari nu-l intereseaza absolut deloc, sta la ordin in pozitie de drepti la ministrul de Finante si tine mana intinsa ca sa ceara proprii bani. Banii se aduna intr-o galeata, care a depersonalizat fondurile acestea. Anul acesta, pur si simplu am fost cu totii mintiti: ni s-a spus ca se achita datoriile anului 2002 din bugetul curent, urmand ca acesti bani sa fie returnati in buget. Deci, s-a plecat cu lipsuri, cu luni de zile descoperite. Banii de salarii au ajuns pana in luna iunie la unele spitale, la altele ajung pana in septembrie. Trebuie, asadar, inca o rectificare de buget. De ce sa traim din rectificari in rectificari, cand sumele acelea pot fi prevazute de la bun inceput? De-abia atunci trebuie inceputa fugarirea managerilor care nu se incadreaza in banii pe care i-au cerut. Ca ei pot sa ceara oricat, "tampit e ala care da", asa se spune in popor. Nu, tampit e ala care da fara sa verifice. Necesitatile sistemului sanitar ar putea fi acoperite de aceasta suma de la buget, cu o singura conditie: suma care se aduna sa fie impartita pe criterii de performanta, bineinteles, la fiecare spital.

La Ministerul Sanatatii nu a existat nici un fel de strategie

Sa vorbim putin despre situatia din invatamantul medical. Din ce in ce mai putini studenti fac Medicina, fata de anii trecuti. Pentru ca meseria nu le da satisfactii si pentru ca mentalitatile s-au schimbat. Eu si colegii mei, generatia de 50 de ani, care acum sunt conducatori de segmente medicale, de institutii de invatamant, am intrat in profesia asta cu credinta ca vrem sa facem bine omului, "intoxicati" de carti ca Viata de chirurg si altele. Era un romantism, dar nu pueril, o emulatie in a face bine, in a participa direct la procesul asta, in a fi in contact direct cu individul. Era o onoare, o cinste. Acum totul este pragmatic - ai sau nu bani sa poti sa te tii de meseria ta...

Numarul de absolventi de Medicina acopera necesitatile din tara?
Numarul de absolventi in principiu acopera, ba as putea spune ca este si o hiperinflatie. Problema este ca s-au desfiintat anii obligatorii pe care un absolvent trebuie sa-i petreaca intr-un satuc uitat de Dumnezeu, unde faceau o practica efectiva. S-a spus ca asta a fost inventata de comunism - nici macar nu e adevarat, se practica si-n tarile dezvoltate. De exemplu, in Grecia au un an de zile de stagiatura, se duc si invata, au pregatirea necesara sa acorde cel putin prim-ajutor. La noi, din curricula a disparut necesitatea acestor ani de practica. Mai mult decat atat, n-am gasit solutia ideala de a permanentiza o serie intreaga de medici in special in regiunile defavorizate, pentru ca lor trebuie sa le creezi conditii in plus. Asta e partea de teorie, dar daca nu ai punga cu bani alaturi, sa-i pui la dispozitie un cabinet medical utilat, o locuinta, un mijloc de transport, deci minimum necesar, nu poti realiza lucrul asta. Pe de alta parte, care a fost responsabilitatea factorului comunitar de a "lega" doctorul de glie, de a-l tine acolo, de a-l onora, de a-l respecta si de a-l recompensa, in sensul bun, nu in sensul platii murdare pe sub masa, a plicului? N-a existat preocuparea asta. Toata lumea s-a plans ca nu sunt doctori, dar ce-a facut presedintele consiliului judetean sau primarul comunei? In unele locuri au facut, ca dovada ca doctorii au ramas acolo. Acest lucru trebuie sa fie institutionalizat, pentru o acoperire generala a necesitatilor. Asta inseamna ca Ministerul Sanatatii trebuie sa-si faca niste calcule financiare pentru o asistenta de urgenta, pentru a putea prelua bolnavul diagnosticat ca o urgenta si a-l transporta intr-un loc in care sa i se poata da asistenta calificata. Lucrurile ar putea sta in echilibru pana cand iti acoperi teritoriul. Altfel, apar "victime colaterale", care exista intr-un razboi; dar aici, intr-un an de pace, trebuie sa existe obligativitatea interventiei si participarii statului atat moral, cat si material. Ani de zile, la Ministerul Sanatatii nu a existat nici un fel de strategie. Tot timpul ne-am carpit. Neplanificarea organizarii unui sistem nu duce decat la haos. Am avut dese momente, in ultimii 14 ani, cand ne-am apropiat cu pasi mari de acest haos.

Se schimba ceva?
Cel putin acum, cand vorbim, ne aflam intr-o forma de stabilitate, dar o stabilitate la nivelul de jos. Functioneaza, dar cu motorul mai jos de relanti.

Interviu realizat de Razvan Braileanu

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22