„Spațiu făcut cu iubire, din iubire”

Interviu realizat de Veronica Kirchner

Pe sculptorul Peter Jecza (1939-2009) nu l-am cunoscut, din păcate. Dar pe Peter, așa cum îl numește, cu tandrețe, Sorina Jecza în povestirile ei, am senzația că îl știu. Peter este un personaj‑personalitate a orașului Timișoara și o dovadă că, deși legile realității imediate l-au făcut nevăzut prea curând, nevizibilul devine vizibil prin opera de artă, prin amintiri și iubire.

Fundația Triade a fost înființată de sculptorul Peter Jecza în anul 2000. Activitatea fundației continuă într-o formă instituțională preocupările familiei Jecza de a coagula, în jurul artei practicate de sculptor, alte forme de expresie și de a crea astfel un spațiu de intercomunicare artistică. În acest mod se revitalizează o mai veche tradiție a „caselor de artiști”, adevărate nuclee de cultură.

Astăzi, Fundația Triade, cu Muzeul Jecza, cu Galeria Jecza de artă contemporană, cu Parcul Triade, cu colecția de sculptură, cu programele editoriale și de restituiri, cu Juventus, a devenit o marcă culturală, nu numai a Timișoarei.

În spatele, nu, mai exact, în fața acestui complex cultural se află mereu tânăra prin energia planurilor și a proiectelor, și cine o cunoaște nu va găsi nimic exagerat în această descriere, Sorina Ianovici-Jecza (1955), manager cultural, editor, doctor în arte vizuale (din 2006), absolventă a Facultățiii de Filologie din cadrul Universității Timișoara.

Am rugat-o pe Sorina Jecza să răspundă în scris la câteva întrebări despre istoria, dar și despre viitorul Fundației Triade. Și, pentru că o parte reprezentativă a fundației o reprezintă Galeria Jecza, l-am rugat pe Andrei Jecza, fondatorul ei, abia întors de la Târgul de Artă de la Viena, să-mi spună ce reprezintă cei 10 ani de existență ai galeriei.

Veronica Kirchner: Dragă Sorina, Peter Jecza a înființat Fundația Triade în anul 2000. De atunci, Triade a devenit o marcă culturală. Care a fost viziunea lui Peter atunci, la înființarea ei, și, într-un exercițiu de imaginație, oare ce-ar gândi, ce ar spune acum Peter despre tot ceea ce ați realizat tu și Andrei?

Sorina Jecza: Aproape paradoxal, Fundația Triade nu a pornit dintr-o „viziune” coerent elaborată, dintr-un „program” minuțios, ci mai degrabă ea a crescut organic, aproximând nevoi pe care le resimțeam pas cu pas. De aici, cred eu, soliditatea sa, construcția sa temeinică, stabilă.

Peter gândea în afara tiparelor, era, în felul său, un vizionar, așadar, nu cred că ar fi mirat să vadă până unde am ajuns, căci fiecare gest al său conținea, in nuce, dezvoltarea sa viitoare. În plus, eu cred că el ne „pregătea” – pe mine și pe Andrei – pentru a merge mai departe. Nu era omul marilor gesturi reformatoare, dar avea un profund sens al educației. Când am venit alături de el, eu nu aveam niciun fel de pregătire vizuală, ci dimpotrivă, declaram ritos că pentru mine, valoarea absolută este poezia. Or, Peter nu a contrazis nicicând aceste declarații sentențioase, dar a lucrat constant la completarea formării mele în sensul acumulărilor vizuale. Azi, iată-mă, „trădând” parte din structura mea de filolog, pentru a mă atașa de artele vizuale. Așadar, el avea răbdarea de a aștepta să crească sămânța sădită. Și-ar admira azi „ogorul” crescut și ar privi mai departe, spre alte orizonturi de cucerit, căci pentru el exista mereu un „mai departe”.

Veronica Kirchner: Într-o notiță din 1999, cu care am și început acest material, Peter Jecza povestește despre imboldul care a dus la construirea casei, a ceea ce avea să devină sediul Fundației Triade, dar și al casei-muzeu. Muzeul Jecza este o parte importantă din Fundația Triade. Vorbește-mi, te rog, despre el.

Sorina Jecza: Fundația Triade, prin condițiile în care ființează, și-a constituit identitatea în confruntare cu ideea de sculptură, având drept centru creația lui Peter Jecza. De-a lungul a peste 20 de ani, fundația și-a centrat interesul pe dinamica devenirii acestei forme de expresie, chestionându-se asupra evoluției diverselor sale tipuri de manifestare. Încă din anii 2000, o expoziție, dublată de un simpozion cu o largă participare teoretică, „Actualitatea paradigmei Brâncuși”, a constituit materialul unui volum publicat. Din 2004, Parcul de sculptură Triade s-a format ca o platformă de vizibilitate pentru diferite expresii ale sculpturii. Câteva din expozițiile care au jalonat momente ce au activat chestionarea asupra noilor tendințe și a dinamicii raportului sculptură-spațiu au fost: expoziția „3 x 100”, organizată în vara anului 2018 la Bușteni cu 100 de sculptori contemporani, ampla expoziție Magdalena Abakanowicz, realizată la Muzeul de Artă din Timișoara în anul 2019 sau expoziția cu caracter internațional din anul 2020, organizată tot în spațiile Muzeului de Artă (ambele având-o drept curator pe Maria Rus Bojan), în care au fost integrate lucrările sculptorului japonez Shinkichi Tajiri, elev, la Paris, al lui Zadkine și al lui Fernard Léger, expozant la Documenta Kassel II, 1959; III, 1964 și IV, 1968.

Contextul în care aceste tendințe și-au arătat evidența a fost întărit și de faptul că ultimii ani în Timișoara s-a intensificat reflecția asupra artei contemporane: Bienala Art Encounters (al cărei coorganizator este și Fundația Triade), Bienala de arhitectură BETA, care are o secțiune dedicată artei în spațiul public, programul complex integrat în pregătirea orașului pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii, toate aceste manifestări au scos în evidență faptul că paradigma sculpturii este pusă în discuție. Editând „Ghidul de artă contemporană” (lansat în cadrul Art Encounters 2017), am încercat o sinteză a noilor practici artistice prezente în lumea contemporană, disociind între diferitele medii de expresie ca sculptura, instalația, performance etc.

Pornind de la aceste considerente, s-a ridicat întrebarea care este rostul moștenirii al cărei gestionar este fundația, structurată drept „Colecția Muzeală Jecza”? Răspunsul impus de nevoile contextului prezent, de oferta culturală existentă și evoluţia cererii de acţiuni culturale a fost de a nu menține acest patrimoniu doar ca o formă de conservare istorică a unei etape din dezvoltarea sculpturii, ci de a-l transforma într-un „instrument” de noutate, viu, activ, adaptat punerii în valoare a dinamicii practicilor artistice contemporane.

Colecția muzeală Jecza va juca rol de pilot și experiment pentru Timișoara, iar de aici se pot transfera competențe, lecții învățate și bună practică în ceea ce privește cercetarea sculpturii, pentru ca Timișoara să aibă o ofertă mai consistentă, contribuind la dezvoltarea funcției arhivistice, de cercetare și de expunere a Colecției muzeale Jecza, la atragerea de noi publicuri, pe de o parte, și facilitând explorarea limbajului sculpturii în raport cu contextul în care se manifestă și care îl determină, precum și interacțiunea cu noile tendințe ale artelor, prin experimentare și interpretare personală, cu alternarea formelor de implicare și a rolurilor multiple asumate de colecții, pe de altă parte.

Centrul de documentare, dezvoltare și experiment pentru sculptură și spațiu, dezvoltat în jurul colecției, o lipsă a lumii artistice la ora aceasta, este menit să conducă la întărirea aspectului de cercetare și documentare al fundației, ce susține Muzeul Jecza.

Pe de altă parte, strict personal, este evident că Muzeul Jecza este expresia unei declarații de dragoste și apartenență, forma vie prin care memoria lui Peter este păstrată și continuată.

Veronica Kirchner: Fundația Triade are și proiecte de colaborare nu numai naționale, ci și internaționale. Mă gândesc și la colaborarea cu Art Encounters, a cărei cofondatoare ești. Vorbește-mi, te rog, despre aceste planuri de colaborare și despre ideile de viitor.

Sorina Jecza: Paralel cu componenta internațională a Galeriei Jecza, despre care îți va vorbi Andrei, parte ce s-a desprins din activitatea inițială a fundației, devenită autonomă, Triade își dezvoltă propria sa linie de colaborări și parteneriate.

Experiența sa relevantă se referă la: programul dedicat artei în spaţiul public (Parcul Triade, Timișoara XXI, Masterplan pentru artă, Rezidență curatorială pe tema sculpturii), recuperarea și restituirea valorilor patrimoniului local (a mişcării timişorene de avangardă - Grupul 1.1.1, Grupul Sigma, a artei perioadei ’60-’89), printr-un program ce numără organizarea a peste 200 de expoziţii și publicarea a peste 200 de albume și cărţi de artă, dezvoltarea unui program de susținere și promovare a artei emergente (Programul Juventus), dezvoltarea unui program de mediere a artei și câștigare de noi publicuri. A militat pentru profesionalizarea managementului cultural, inițiind seria traducerilor despre managementul cultural, în parteneriat cu Fundația Pro Helvetia. O activitate constantă a fundației a constituit-o prezentarea și promovarea artei românești în străinătate. Din anul 2015, fundația se implică constant în promovarea artei contemporane naționale. Fundația Triade este coorganizator al Bienalei Art Encounters (2015, 2017, 2019, 2021), eveniment major al artei contemporane, care adună întreaga scenă de artă contemporană națională.

În cei peste 20 de ani de experiență, proiecte mari în care s-a implicat sunt crearea Parcului Triade (cu peste 40 de sculpturi pentru spațiul public), Bienala de artă Art Encounters, expoziții reprezentative ale orașului în străinătate (Parlamentul European de la Bruxelles 2006, Budapesta 2006, Rueil Malmaison 2014, Utrecht 2007, etc.), înființarea și acreditarea Muzeului Jecza.

În ultimii ani, colaborările fundației vizează organizarea unor expoziții de mai mare anvergură, în parteneriat cu muzee de artă din țară și străinătate (Magdalena Abakanowicz, expoziția Resurrected Matter: Tadeusz Kantor, Jaap Wagemaker, Shinkichi Tajiri), expoziția anului 2021 „Aripa secretă“ (curatoarea celor trei expuneri: Maria Rus Bojan), expozițiile de la Muzeul de Artă Craiova (Paul Neagu, Peter Jecza, Ioan Aurel Mureșan), expoziția de la Muzeul Cetății Oradea cu Jane Mc Adam Freud etc.

Veronica Kirchner: Arta contemporană este un senzor al societății. Are arta și posibilitatea de a schimba ceva în societate? Mă refer acum și la faptul că Timișoara va fi în 2023 Capitală Culturală Europeană.

Sorina Jecza: Arta contemporană este un instrument utilizat pentru a vorbi despre lume, despre realitate, despre locul nostru pe această planetă, este un senzor reactiv la ceea ce se întâmplă în societate. Experienţa artei secolului XX demonstrează că zona „securizată” în care trăia arta s-a restrâns foarte mult. Arta înţeleasă în sensul de neimplicare a lăsat locul unei forme de manifestare mult mai legate de social, cu o reactivitate directă la ceea ce se întâmplă. Limbajul vizual al artei contemporane însă nu este foarte accesibil. De aceea, el trebuie învățat, cultivat și mediat.

De câțiva ani, în contextul în care am început să ne raportăm la evenimentul Capitalei Europene a Culturii, de când am conștientizat aceste noi realități, ne-am definit oportunitățile, acționând în sensul nevoii de mediere de care societatea are nevoie. Ca atare, o componentă importantă pe care o dezvoltăm este aceea educaţională. Analizând oferta culturală şi contextul în care ea se manifestă, au fost decelate câteva nevoi majore, la care, alături de alte entități ale Timișoarei, am încercat să răspundem foarte direct. Astfel, în contextul în care şcoala nu pregătește prin niciun mijloc specific comunicarea cu /prin limbajul artei contemporane, evenimentul Bienalei ART ENCOUNTERS, la construcția căruia am contribuit, în calitate de cofondator, îşi construieşte instrumentarul specific pentru a acoperi nevoia de educaţie a unui public larg, cu direcţie specială spre publicul tânăr. O parte a acestei componente educaționale și de mediere a fost preluată de către Asociația Contrasens.

Pe de altă parte, am înțeles nevoia de a deschide spaţiul galeriei tradiţionale spre alte spaţii, democratizând actul artistic, lărgindu-l spre social: în stradă, în locuri lipsite de emfaza elitistă faţă de care publicul larg poate avea reticenţe.

În acest context, prin propunerea unui program de educație şi mediere culturală pentru accesul la arta contemporană, printr-o receptare atractivă și bine informată, se recunoaște o nevoie importantă a artei contemporane, aceea de a comunica și a convinge, de a forma un public tânăr sau un public nou.

În domeniul artelor vizuale, activitatea orașului se coagulează în jurul unor organizații-cheie, care și-au definit un rol distinct și conturează potențialul de dezvoltare al domeniului pentru următorii ani. Dintre acestea, Muzeul de Artă Timișoara, Facultatea de Arte și Design, Institutul Cultural Francez, Centrul Cultural German, galeriile private - Fundația Art Encounters, Galeria Jecza, Kunsthalle Bega, Galeria Calpe sau Pygmalion sunt actori importanți ce propun activități de care atât orașul, cât și comunitatea artistică și publicul său au nevoie.

Folosind toate resursele de care dispunem, ne străduim să transformăm nevoile de consum cultural şi artistic în oportunităţi de ofertă culturală diversă, substanţială, de calitate.

După 5-6 ani de efort conjugat, pot spune că rezultatele încep să se întrevadă. Ca în orice efort de civilizare și educație însă, rezultatele nu sunt spontane. Ele impun consecvență, o dinamică pe axa timpului care măsoară uneori decenii și mai mult.

Veronica Kirchner: Dragă Sorina, să ne întoarcem la tine. Ești, prin specialitate și structură, un filolog. Poezia, știu, reprezintă mult pentru tine. Cum vezi relația dintre artă și literatură, în special, poezie?

Sorina Jecza: Spuneam, un pic înainte, cât „filolog” mai sunt, prin structura și specialitatea mea. Ce am dobândit în anii mei mulți de formare este un fel de înțelegere integratoare a sensurilor care prind formă și de aceea știu că emoția și conținutul tău interior nu au granițe de expresie. Important este să găsești forma care să te exprime. „Filologul” de care vorbești e doar un meseriaș care știe unde se pun virgulele și cum se așază un text într-o carte. Partea din mine care vibrează își extrage substanța din „poesis”, din acele resurse mai profunde care ne așază într-o ontologie. Or, în locul acela artele sunt una – fie că sunt poezie, pictură sau muzică. Încă o dată, astfel, cred că numele Triade ne exprimă bine, căci el exprimă complenitudinea. În acest punct, anul acesta m-am întâlnit exemplar cu Bogdan Ghiu și Maria Rus Bojan în configurarea expoziției ce o pregătim la Muzeul de Artă, „Aripa secretă” – o expoziție despre poezie, despre sens, despre artă. O expoziție a dezmărginirii granițelor dintre ele. Să vii să o vezi.

Veronica Kirchner: Sigur voi încerca să vin să văd expoziția. Ce înseamnă Fundația Triade pentru tine, dragă Sorina? Ce înseamnă Triade pentru Timișoara?

Sorina Jecza: Ce înseamnă Triade pentru mine? Voi răspunde indirect, printr-o amintire. Demult, era prin anii ’80, foarte tânără fiind, am primit în apartamentul pe care îl construisem vizita lui Andrei Pleșu. După ce s-a uitat atent în jur, a spus o frază ce m-a urmărit până acum, anume că locul e expresia sufletului celui ce îl locuiește. M-am gândit atunci cât de ușor ne descoperim interioritatea. Pentru un ochi atent, există o mulțime de semne ce vorbesc despre noi – felul cum vorbim, cum ne asociem, cum ne manifestăm, cum locuim.

De atunci, convingerea aceasta este tot mai fermă – și de aici răspunsul: Triade sunt Eu. E forma care îmi dă identitatea. Care îmi reprezintă aspirațiile, visurile, neîmplinirile… tot. Ce înseamnă Triade pentru Timișoara? Pot răspunde doar prin revers: Triade e forma mea de iubire pentru Timișoara. Invers – întreabă Timișoara. //

Veronica Kirchner (n. 1976, Timișoara) este jurnalist cultural independent și colecționară de artă. Realizează, aproape săptămânal, ARTfel De Jurnal, singurul jurnal despre artă și artiști privat pe canalul YouTube. Trăiește și lucrează în München.

„Ocrotit de cercul triadic al familiei, eu doar sculptez. (…) Primul gând după infarct a fost grija pentru conservarea lucrărilor. (…) Gândul a devenit un imbold suficient de puternic ca să realizăm nevoia casei. Și am început să o construim imediat după ’90. Ne-am mutat abia în 1995. (…) Cu lucrările expuse pe socluri, de acum proiectul casei-muzeu prindea contur. A urmat descoperirea că acest spațiu, făcut cu iubire, din iubire, putea dărui, la rându-i, iubire. Serile minunate cu muzică bună, violoncelul Alexandrei Guțu, sonoritățile cvartetului «Voces», «Trio Contraste», întâlnirile fericite cu oameni aleși au făcut să mergem mai departe: casa a devenit sediul Fundației TRIADE”.

21 de ani de Triade și anul acesta s-au împlinit 10 ani de la înființarea Galeriei Jecza. L-am rugat pe Andrei Jecza, fondatorul galeriei, abia întors de la Târgul de Artă Spark de la Viena, să‑mi răspundă, tot prin intermediul mailului, la trei întrebări. Ce înseamnă cei 10 ani de la înființare, care au fost momentele marcante ale existenței galeriei și dacă a avut vreodată un moment când ar fi vrut să renunțe, și dacă da, ce anume l-a determinat totuși să meargă mai departe.

Andrei Jecza: Mă întrebi dacă am avut vreun moment de îndoială și, dacă am avut, ce m-a făcut să continui. Am ascultat de curând un interviu la radio cu un actor și producător de radio din România care spunea ceva ce eu cred cu tărie: dacă nu te îndoiești, dacă nu ai emoții înaintea fiecărei emisiuni, când faci o expoziție, descoperi și lansezi un artist, faci o aplicație de târg sau gândești următoarea expoziție, pentru a continua ideea, înseamnă că nu faci ceva bine. Munca aceasta frumoasă pe care o facem ține mult de suflet. Dacă ea devine mecanică, obișnuită, fără îndoieli și emoții, cred că nu e deloc bine. Bineînțeles că experiența îți perfecționează practica, îți îmbunătățește maniera de lucru, dar emoția și îndoiala, entuziasmul nebun și bucuria autentică pe care le ai atunci când faci o descoperire senzațională sau vezi o lucrare nouă a unui artist cu care lucrezi nu dispar.

În altă ordine de idei, eu am început galeria în minte din liceu, când am descoperit masterul de la Sothebys și mi-am pus în minte că acolo îmi doresc să ajung să studiez, ceea ce am și făcut cu ajutorul mamei și al familiei mele. Sămânța, cum frumos spunea tata, era acolo demult însă și astfel, când încă eram student la Fotovideo, am făcut primele proiecte expoziționale, apoi un ziar de artă contemporană, numit „1mp de artă contemporană”, apoi galeria în spații „împrumutate” pop-up, apoi, în 2011, Galeria Jecza. Miryam Charim, celebra galeristă din Viena, îmi spunea acum câteva zile că abia după 10 ani înveți ce înseamnă să ai o galerie și cum „funcționează” lucrurile. Eu simt că abia acum încep și am planuri mari. Cred că avem multe lucruri de făcut, după 10 ani abia începem. Ceea ce nu înseamnă că acești primi 10 ani de experiență nu sunt esențiali, nu aș fi astăzi aici.

Țin minte primele târguri, primele contacte internaționale și le sunt și astăzi dator lui Christine König, Georg Kargl, Hedwig Sachenhuber, Georg Schoelhammer, Bernhard Winkler, Volker Diehl, Ovidiu Șandor, Adina Drinceanu, Jane Neal, Marius Bercea, Rainald Schumacher, Natalie Hoyos, Stefan Kobel, Rainer Fuchs, Juliet Bingham, Ami Barak și mulți, mulți alții. Cei mai importanți în această ecuație, totuși, rămân artiștii și colecționarii care au avut încredere într-un puști pe vremea aceea.

Cele mai importante și, astfel, marcante evenimente pentru mine sunt legate de momentele-cheie în care am reușit să aducem artiștii în care credem în cele mai mari colecții muzeale și evenimente culturale, fie că este vorba de Grupul Sigma 1 la Bienala de la Veneția, Tate Modern sau Mumok, Genti Korini la Art Collection Telekom, Constantin Flondor, subREAL și Pusha Petrov la Paris Photo, Ana Adam la MNAC, Tincuța Marin în două colecții muzeale particulare în SUA și Suedia etc.

Cred că împlinirea noastră, a negustorilor de artă, este atât legată de negustorie, adică de vânzare, dar mai importantă este bucuria artiștilor de a-și împlini visele, proiectele susținute, de a-și vedea cărțile publicate. Apropierea față de ei și posibilitatea de a mă sfătui, de a-mi pune la încercare ideile și proiectele sunt, de asemenea, foarte importante pentru mine.

Zece ani pentru Jecza Gallery înseamnă 50 de expoziții și aproape 90 de artiști expuși în total, din care în prezent reprezentăm 15 în mod constant, înseamnă un bun punct de plecare, de continuare și perfecționare.

Cum am spus mai devreme, simt că abia începem. //

Andrei si Sorina la Paris, 2019