Pe aceeași temă
Pentru observatori, români dar mai ales străini, mandatul dvs. la Ministerul de Externe (decembrie 2009 - ianuarie 2012) a fost o perioadă de maximă efervescenţă în relaţia Bucureşti-Chişinău. Cum de v-aţi potrivit atât de bine ceasul cu omologii din UE şi cu Iurie Leancă, pe atunci ministru de Externe al Republicii Moldova? Era o altă filosofie în relaţia bilaterală? Şi cu ce diferea această nouă abordare de linia politică tradiţională?
Chimia unei relații bilaterale depinde și de afinitățile protagoniștilor. Generația politică AIE – Vlad Filat, Iurie Leancă, Igor Cormac sau Marian Lupu – are o lectură modernă a prezentului geopolitic. Agenda noastră a fost stabilită printr-o percepție comună asupra situației din UE, din regiune sau din spațiul postsovietic. Dacă la Chișinău ar fi guvernat comuniștii lui Voronin, dialogul nostru ar fi fost clar penalizat. Ca ministru, am moștenit un dosar diplomatic destul de prăfuit. Analiza personală și vizitele la Chișinău m-au ajutat cel mai mult. Am descoperit nuanțe anterior ignorate. Realități subestimate. Mecanisme psihologice neglijate. Acești factori de corecție au sporit realismul - și pragmatismul – întregului dialog București-Chișinău.
În ce măsură reuşea România să sprijine agenda europeană a Republicii Moldova, să-i deschidă uşi în diverse capitale europene, să genereze interes, susţinere pentru agenda europeană a acesteia?
Cred că încrederea reciprocă s-a construit prin renunțarea la tonurile paternaliste din trecut. Am refuzat să dau lecții și să sugerez lipsa alternativei. Dincolo de sentimentele mele românești și patriotice, am lucrat cu o analogie: România este culoarul geografic al Republicii Moldova spre UE, așa cum a fost Ungaria pentru noi. E un argument valabil și pe plan comercial, economic sau ideatic. Știam că cetățenii moldoveni din diaspora occidentală sunt practic „uniți“ cu ai noștri: în acele comunități se anticipează modelul de unire pe care mizăm. Noua abordare – un popor în două state de vocație europeană – s-a dovedit mult mai fructuoasă. Din punctul meu de vedere, metoda Federației Ruse – bazată pe politizarea neoimperială a dependenței energetice și pe închiderea punitivă a piețelor – lucrează în favoarea României. E clar că noua generație din Republica Moldova e atrasă de UE. La poarta UE stă România. Dacă sprijinim AIE, suntem implicit populari în sânul acestui nou electorat dornic de reforme și democrație. Nu cred că amenințările proferate de d-l Rogozin împotriva Chișinăului servesc sentimentele filoruse din Republica Moldova. Nici sistarea importului de vinuri în Federația Rusă nu o să ajute prea mult Moscova.
Care au fost cele mai importante proiecte în relaţia bilaterală România şi Republica Moldova în mandatul dvs. şi în ce măsură s-au realizat acestea?
Cel mai util instrument de promovare a fost Grupul de prieteni ai Republicii Moldova din UE, apărut la inițiativa României și a Franței. Pe durata mandatului meu la Externe, au avut loc cinci întâlniri în acest format, la Bruxelles, Luxemburg și Chișinău. A treia, făcută înainte de alegerile generale din Republica Moldova, a reunit la Chișinău peste 10 miniștri de Externe din statele-membre: era aproape un Consiliu CAG-CAE convocat într-un stat aspirant. Atunci s-a fixat stereotipul pozitiv al Republicii Moldova ca „premiantă“ a Parteneriatului Estic. În paralel, încălzisem relația cu Ucraina, care e piesa cea mai grea din politica europeană de vecinătate. Un joc de biliard regional reușit. Pe acest fond, toată agenda bilaterală a devenit mult mai densă. Am lansat proiectele de interconectare pe gaz. S-au programat ședințele comune de guvern. Au apărut pe radar proiecte sectoriale mult mai ambițioase. România a făcut și gesturi concrete după inundațiile produse în Republica Moldova. Prezența noastră în statul vecin a crescut prin deschiderea ICR Chișinău și a consulatelor generale de la Cahul și Bălți. Am inaugurat, alături de Iurie Leancă, și Consulatul general al Republicii Moldova la Iași. Prin Agenția Națională pentru Cetățenie, procesul de redobândire a cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, care au pierdut-o fără să vrea, s-a simplificat și accelerat. Bursele de studiu pentru tinerii din Republica Moldova au funcționat în continuare ca punte academică și sufletească între noi. Extraordinara popularitate de care se bucură președintele Traian Băsescu în Republica Moldova are ca soclu toate aceste progrese tangibile, pe care le-a inițiat și sprijinit consecvent.
Ce explicaţie aveţi pentru reducerea turaţiei motoarelor MAE pe relaţia cu Republica Moldova, acum, cu trei luni înainte de
Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius?
Guvernul USL e dominat de PSD, care s-a înțeles mai bine cu d-l Voronin decât cu AIE, o alianță de dreapta, reformistă și proeuropeană. Pe față, vechea retorică „fraternă“ se menține. În fapt, cum spuneți, motorul relației e cam gripat. D-l Ponta s-a dus la Chișinău, ca și d-l Corlățean, pentru a se lăuda cu ceea ce a realizat fostul guvern. Care le sunt realizările suplimentare? Ce propuneri au, ce angajamente? N-am văzut nimic substanțial. Ultima reuniune a Grupului de prieteni ai Republicii Moldova în UE s-a petrecut în martie 2013. În mod normal, titularul Externelor ar fi trebuit să fie mult mai activ în a doua parte a anului curent, pentru a maximiza rezultatele Summit-ului UE-Parteneriatul Estic de la Vilnius. E clar că prioritățile d-lui Corlățean sunt altele: de pildă numirea șefului PSD Spania în fruntea Consulatului nostru general de la Barcelona. Cât despre ICR Chișinău, a avut grijă „liberalul“ Marga să-l pună pe butuci, prin rechemarea intempestivă a excelentului director, care a fost Petre Guran, om cu doctorat în studii bizantine la Paris și... vorbitor de rusă!
Nu-i puţin ce obţine Republica Moldova la Vilnius? Acum trei ani, se vorbea despre menţionarea în Acordul de Asociere a aspiraţiilor europene ale Chişinăului, despre introducerea prevederii privind aderarea viitoare la UE a Republicii Moldova. N-a mai rămas mare lucru din proiectul iniţial. Mai mult, la Vilnius o să fie doar parafarea Acordului de Asociere şi a DCFTA, semnarea preconizându-se să aibă loc peste un an.
Nu putem nega influența negativă a crizei economice asupra dinamicii de extindere a UE. Dar asta nu șterge Articolul 49 din Tratatul de la Lisabona: orice stat din aria geografică a UE care îndeplinește criteriile de aderare are vocația aderării. Va fi un drum mai lung, dar nu ne-au trebuit și nouă 17 ani pentru a deveni stat-membru? Vilnius e vital, iar parafarea ASA și DCFTA reprezintă o piatră de hotar. Sigur că relația UE-Chișinău va depinde de rezultatul reformelor, care trebuie continuate. Dar simplul gând că, peste un an, piața internă a UE s-ar deschide complet pentru produsele din Republica Moldova constituie un stimulent incomparabil pentru modernizarea economiei și statului. Sunt convins că partidele din AIE și premierul Iurie Leancă vor izbândi în acest program ambițios, dificil și indispensabil. Sunt de asemenea sigur că România și partidele proeuropene de la noi vor fi în continuare un partener viabil pentru ca idealul nostru comun – regăsirea în UE – să devină realitatea zilei de mâine.
Interviu cu TEODOR BACONSCHI, fost ministru de Externe, realizat de ILEANA RACHERU
