Pe aceeași temă
Fiind un observator de lungă durată al politicii româneşti, care credeţi că este semnificaţia alegerilor de acum?
Până la protestele de la Timişoara împotriva alianţei dintre partidele istorice şi foştii comunişti, părea că cea mai mare parte a populaţiei ar fi renunţat la dorinţa de a avea un cuvânt real de spus în ceea ce priveşte viitoarea traiectorie politică a ţării. Cei care deţin controlul unor sectoare cheie ale economiei şi ale industriei de comunicare vor să influenţeze complet gândirea politică a oamenilor. Tacticile acestor uriaşe porţiuni din media controlate de moguli nu diferă prea mult de cele ale comuniştilor, care erau foarte aproape de a exercita un cvasicontrol în alegerile din 1946. Limbajul folosit pentru a-l descrie pe Băsescu cu greu poate fi distins de cel utilizat pentru a-l demoniza pe Iuliu Maniu, cu o jumătate de secol în urmă. Scopul este acela de a-i arunca pe oamenii obişnuiţi, predispuşi la manipulare, complet în braţele PSD. Într-un interviu recent, profesorul Dennis Deletant observa că aceste campanii întreprinse împotriva intelectualilor lui Băsescu sunt foarte asemănătoare cu campaniile Securităţii din anii ‘80 împotriva disidenţei din exil. Acelaşi limbaj murdar, aceleaşi sintagme. E trist şi condamnabil.
Este trist să observ că un număr de intelectuali proeminenţi au devenit astăzi agenţi de recrutare electorală pentru Mircea Geoană, întărind mesajul acestuia şi al lui Iliescu că personalitatea lui Băsescu îl face nedemn să fie preşedinte. Poate că aceşti intelectuali vor fi folosiţi să creioneze o doctrină conformă acestei ere plutocratice, în care progresul va fi perceput ca lăsându-i pe cei puternici economic să modeleze traiectoria ţării pentru multă vreme de acum încolo.
Oricine câştigă scrutinul din 6 decembrie va trebui să se confrunte cu o situaţie instabilă. În ciuda a ceea ce spun detractorii săi, Băsescu nu a dus politica în stradă. Dar dacă, pe fondul unei recesiuni dure, oamenii disperaţi vor lua cu asalt străzile cerând dreptate şi justiţie, îmi este teamă de răspunsul pe care îl va da Geoană ca preşedinte. Se cunoaşte cariera sa, iar background-ul său sugerează că este foarte probabil să folosească puterea statului pentru a restaura ordinea, urmând întocmai modelul lui Ion Iliescu în 1990-1991.
Cum apreciaţi evoluţia mass-media din România în cei 20 de ani scurşi de la colapsul regimului comunist? Cum s-a ajuns de la ziarele în milioane de exemplare cu o enormă credibilitate în 1990-1991, la publicaţii de câteva mii de exemplare, nici acelea vândute, şi o credibilitate foarte scăzută a breslei jurnaliştilor?
Personalitatea unora dintre figurile cheie care au iniţiat aceste publicaţii independente după 1989 nu poate fi trecută cu vederea. Erau personaje energice şi ambiţioase, entuziasmate de schimbarea de regim politic, dar fără a fi condiţionate de o anumită filosofie politică şi morală clară. Erau fascinaţi de lumea politicului, dar erau mult prea anarhici şi indisciplinaţi pentru a fi potriviţi pentru asumarea unor roluri politice convenţionale. În anumite momente, deşi arătau tupeu şi curaj, erau în egală măsură oportunişti şi egoişti şi departe de a fi imuni la ispitele bunăstării şi puterii. Treptat, interesele materiale au câştigat, ei reuşind să acumuleze averi personale prin încheierea de parteneriate cu speculanţii economici şi să o ducă bine pe fondul unei tranziţii haotice spre capitalismul plutocratic. Sigur, atunci când Adrian Năstase a accelerat privatizarea unor holding-uri strategice controlate de stat, linia lor editorială a început să se schimbe.
Au fost create alianţe tactice cu figuri cheie ale vechii gărzi şi care au prosperat în noul climat economic sau cu personaje din afara universului PSD, care au aderat întru totul la reţeta lor de acumulare a prosperităţii şi puterii. Favoruri şi beneficii mutuale au fost tranzacţionate. Şantajul era o armă în arsenalul proprietarilor de media, care urmăreau să nu fie deranjaţi de lege şi să se bucure de favorurile celor puternici.
A fost probabil un şoc atunci când Traian Băsescu a demonstrat, în 2005, că era serios în demersul de a promova o reformă autentică a justiţiei, respingând versiunea cosmetizată. Într-un an de zile, patronii de ziare şi jurnaliştii care se mândreau ca fiind anticomunişti au pactizat cu rivalii de la publicaţiile postcomuniste. Obiectivul lor comun devenise acela de a deraia tânăra reformă a justiţiei şi chiar de a se asigura că forţele politice angajate să respecte supremaţia elitelor economice şi politice interdependente (precum şi abilitatea lor de a sifona prosperitatea statului în propriul beneficiu) vor rămâne necontestate.
Băsescu a fost expus ca un deviaţionist la fel de periculos pe cât devenise Leon Troţki pentru facţiunea din jurul lui Stalin, care preluase controlul Uniunii Sovietice la jumătatea anilor ‘20. Nicio crimă nu era prea scandaloasă pentru a fi pusă în cârca acestui renegat al oligarhiei transpartinice. Asasinarea sistematică a personajului a depăşit în virulenţă ceea ce s-a văzut în tehnologia media din Rusia anilor ‘90. Şi asta pentru că, odată deveniţi membri în NATO şi UE, a devenit din ce în ce mai greu pentru reformişti să fie măturaţi complet de la putere.
În loc de măsuri speciale şi accidente, verdictul oamenilor va fi cel care va decide, în ultimă instanţă, soarta preşedintelui Băsescu. Asta înseamnă că reputaţia sa trebuie să fie complet ruinată în mintea foştilor săi susţinători. Foştii aliaţi care au devenit oameni de afaceri şi proprietari ai unor ziare citite din ce în ce mai puţin au preluat conducerea acestei campanii de „demonizare“.
Ei sunt aliaţi cu reprezentanţi de marcă ai societăţii civile şi chiar ai presei de satiră politică, odinioară un inamic de temut al neocomunismului, până să fie absorbită de modul de viaţă al noilor îmbogăţiţi.
Chiar dacă Băsescu ar fi îndepărtat, şantajul, vendetele personale şi jurnalismul murdar / obscen vor rămâne în ADN-ul acestor editori şi jurnalişti de frunte. Publicaţiile lor efemere vor continua să beneficieze de contracte de publicitate plătite de stat, deşi îşi vor pierde răbdarea faţă de consensul caracteristic oligarhiei transpartinice.
Este foarte posibil, atunci când ne imaginăm o elită post-Băsescu, ca aceasta să fie zdruncinată de rivalităţi a căror miză va fi bunăstarea şi poziţiile de putere şi care vor fi denunţate de baronii media beligeranţi. Această formă de război intestin din interiorul elitei politico-mediatice va fi alimentată de un sentiment de încredere că nu există pe termen lung o alternativă faţă de conducerea oligarhică a României. Baronii media vor urmări proclamarea unei noi ordini, în care oamenii care au reuşit să acumuleze averi personale uriaşe şi influenţă politică vor fi percepuţi ca fiind interpreţii de drept ai voinţei naţionale. Evenimentele din ultimele săptămâni ale anului 2009 vor oferi suficiente indicii cu privire la măsura în care această negare agresivă a democraţiei poate reuşi.
Este corect să vorbim de partide de dreapta şi partide de stânga în România? Cum apreciaţi evoluţia partidelor politice în ultimii 20 de ani?
Cele mai multe partide nu au un element ferm de ancorare ideologică, cu excepţia PD-L, care a încercat să se îndrepte spre o poziţie coerentă de centru-dreapta, dar care are încă un drum lung de parcurs în această direcţie. PSD este un partid dominat de oameni de afaceri care s-au îmbogăţit prin intermediul unor tranzacţii de succes cu statul. PNL este un partid care nu s-a arătat dornic, nici sub prezentul lider, nici sub predecesorul lui, să promoveze o componentă antreprenorială privată viguroasă, independentă de manipulările forţelor postcomuniste. Nu este, pe de altă parte, prea entuziast în promovarea unui liberalism social, bazat pe consolidarea drepturilor individuale, aşa cum se poate vedea din modul în care i-a atacat pe oponenţii săi intelectuali din presă şi din societatea civilă. UDMR, departe de a fi un partid naţionalist, este un consorţiu al magnaţilor maghiari care s-au ocupat cu crearea unui fief în anumite părţi ale Transilvaniei, plecând de la concepte de guvernare balcanice.
Paradigma stânga-dreapta nu se aplică în România din cauza absenţei unei economii independente. Cele mai mari averi private sunt ale celor care s-au îmbogăţit exploatând legăturile pe care le aveau cu statul pre- şi post-1989. Scopul lor este un sistem politic compus din facţiuni, nu partide adevărate, legate între ele de interesele acestor boieri ai secolului XXI. PD-L are ceva mai puţini boieri, dar cel puţin există semne că ar exista dorinţa de a crea un partid modern, bazat pe filosofia de a încerca să guvernezi în numele intereselor unui număr mare de cetăţeni obişnuiţi.
Aţi avut nenumărate contacte cu politicienii şi oficialii români. Acum iese la iveală o nouă generaţie. Cum vi se par criteriile de selecţie utilizate de partide pentru a promova tineri politicieni? Sunt mai performanţi tinerii politicieni decât predecesorii lor?
O mare parte a lumii politice din România pare a fi o gerontocraţie. Aceleaşi facţiuni au dominat majoritatea partidelor de mai multe decenii. Mult prea frecvent, oamenii tineri dobândesc un rol proeminent în politică doar pentru că sunt o rudă sau un protejat al unei personalităţi puternice. Toate partidele au dat dovadă de nepotism în ultimul timp. Tinerii politicieni şi într-adevăr unii dintre bine cunoscuţii lor adversari din societatea civilă par a fi tipuri oportuniste şi servile, fără viziune politică sau dorinţa de angajament în introducerea oricăror reforme. Unul dintre motive este acela că ei nu au contact cu restul societăţii, dat fiind că au fost angajaţi în lumea artificială a politicii din adolescenţă, ca susţinători loiali ai oricărui şef pe care l-au servit. Tinerii, într-adevăr, de calitate, în termeni de idei şi deprinderi practice, nu văd niciun viitor pentru ei înşişi în lumea superficială a politicii româneşti. Deşi există una sau două excepţii, este greu de crezut că se va schimba ceva în acest sens, în viitorul apropiat.
Cum vi se pare că a evoluat societatea civilă din România în ultimii 20 de ani? Îmi amintesc cu nostalgie de vremurile în care Alianţa Civică organiza mitinguri la care participau zeci de mii, poate chiar o sută de mii de oameni.
Societatea civilă include numeroşi eroi necunoscuţi care au lucrat în linişte pentru a-i mobiliza pe cetăţenii de la baza piramidei sociale pentru a-i determina să obţină dreptate din partea statului şi respect de la ceilalţi cetăţeni. Unul dintre ei a remarcat odată că societatea civilă va eşua întotdeauna să-şi împlinească potenţialul, atâta timp cât va neglija dezvoltarea propriei sale clase de mijloc. Lumea civică a cunoscut un număr vast de organizaţii, care, la nivel local, duceau o existenţă precară, care nu egala întotdeauna dezideratul unor misiuni eroice. Toate acestea au făcut ca opinia publică să devină reticentă faţă de pilonul civic al noilor democraţii. Dar mobilizarea de masă din spatele mişcărilor civice, care devenise într-adevăr o trăsătură a perioadei de început a postcomunismului românesc, s-a disipat pe fondul personalităţilor şi liderilor care au ales să transforme iniţiativele civice în vehicule pentru împlinirea unor ambiţii personale. Ei au devenit, asemeni bulibaşilor care patronau reţele de oameni, dependenţi de bunăvoinţa şi acceptul lor.
UE a încurajat acest mare pas înapoi, lucrând exclusiv prin câteva ONG-uri conduse de personalităţi care, din exterior, corespundeau profilului unor analişti politici occidentali, dar care, pe fond, îşi menţineau trăsăturile profund balcanice. Începând cu 1998, Fundaţia pentru o Societate Deschisă a devenit din ce în ce mai supusă şi dominată de patronat. Deci, mogulii care au devenit principalii beneficiari ai tranziţiei nu au mai avut nevoie să-şi folosească energia necesară distrugerii lui Băsescu, în scopul de a îmblânzi figuri proeminente ale societăţii civile.
Asemeni lui Iliescu şi Constantinescu, şefii ONG-urilor erau pregătiţi să îşi pună în pericol propriile proiecte pentru a-şi promova carierele personale. Traseul acestor ONG-uri – Academia Caţavencu, Alianţa Civică, Pro Democraţia – are rezultate identice. Fiecare a fost capturată de sistem, pe fondul unor conduceri inamovibile, care au optat pentru tranzacţii cu noii brokeri ai puterii politice în schimbul unor avantaje personale sau de grup.
Mult prea multe ONG-uri sunt gata să legitimeze ordinea politică, indiferent de cât de nereprezentativă şi de nedreaptă ar fi devenit. Prea multe dintre acestea repetă atacurile împotriva lui Băsescu prin intermediul presei captive, deşi obiectivele lui ar putea fi mult mai apropiate de cele enunţate pe paginile lor de web decât cele ale unui Geoană sau Hrebenciuc.
Băsescu se descalifică în ochii personalităţilor civice care „împodobesc“ presa şi studiourile TV, pentru că nu le poate oferi un patronaj material, iar drumul reformei propus de el este mult prea greu pentru o generaţie formată din oameni aflaţi la vârsta a doua şi care râvnesc la o existenţă confortabilă. Astfel, postcomuniştii care au creat falşii revoluţionari din 1989 au ajutat totodată la apariţia acestor false simboluri civice.
Se tot vorbeşte despre modernizarea României, despre reforme serioase pe care ar trebui să le facem. Privind din afară şi observând de câteva decenii toate evoluţiile din România, care ar trebui să fie priorităţile de reformă ale viitorului preşedinte şi guvern?
Există atât de multe lucruri care au fost neglijate în România în ultimele două decenii, începând cu infrastructura atât de necesară pentru ca ţara să garanteze că este în măsură să se autosusţină şi că pământul este valorificat la maximum. Cu siguranţă însă, putem identifica un număr de priorităţi care sunt cele mai evidente. Este imperios necesară instituirea domniei legii conform căreia politicienii să fie traşi la răspundere în faţa unor instanţe judecătoreşti imparţiale, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni. După era Rodica Stănoiu, au fost înregistrate progrese în acest domeniu vital în perioada 2005-2007, dar ultimii 2 ani au însemnat o distrugere a acelui progres, iar fără o curăţare a sistemului de justiţie şi o raţionalizare a legilor, progresul economic nu este posibil. Oamenii de afaceri străini sau cei locali demni de încredere pur şi simplu nu vor fi dispuşi să facă investiţii la scară largă aici, până când instanţele judecătoreşti nu vor înceta să acţioneze, precum Crucea Roşie, pentru diferite ramuri ale oligarhiei.
Dacă politicienii care au abuzat de poziţiile lor vor fi, în cele din urmă, forţaţi să răspundă în faţa unei instanţe de drept, atunci cred că acest lucru îi va încuraja pe cetăţenii însufleţiţi de spirit civic să intre în politică în număr mult mai mare decât au făcut-o până acum. Ţara strigă după legislatori orientaţi spre serviciul public şi cu o mentalitate pragmatică orientată spre soluţionarea problemelor. Dacă iniţiativa se va schimba treptat spre astfel de oameni, natura Constituţiei va deveni de o importanţă secundară. Dar o nouă Constituţie este necesară şi trebuie să fie una care încearcă să preîntâmpine riscul de cezarism (care, până acum, a existat doar sub Iliescu), precum şi riscul ca parlamentul să acţioneze, în primul rând, în apărarea unor grupuri exclusive de putere politică şi economică intangibile. Într-o măsură fără precedent în altă parte în Europa modernă, parlamentul român este în grevă de ani de zile. A refuzat să-şi exercite funcţia de bază, dar este dornic de a uzurpa prerogativele sistemului de justiţie, în cazul în care acesta pare a fi şovăitor în apărarea intereselor celor din fruntea societăţii.
Atâta timp cât este în interesul forţelor care domină parlamentul să menţină un sistem bizantin, ineficient şi adesea foarte nedrept de administraţie, este greu de crezut că se va realiza vreo reînnoire semnificativă. În loc de progrese la nivel naţional, în zone în care ţara dispune de un potenţial real, vor fi protejate interesele exclusiviste de grup. Acest tip de dominaţie oligarhică a condus la un exod periculos al creierelor, care, dacă va mai continua mai mult de încă o generaţie, ar determina transformarea României într-o ţară neviabilă. Astfel, eşecurile instituţionale, care s-au intensificat odată cu apropierea, teoretică, a ţării de Europa, reprezintă o ameninţare pentru supravieţuire la nivel naţional. Situaţia apare dramatică pentru oricine a observat viaţa politică a ţării timp de mai multe decenii. Scopul urmărit trebuie să fie acela de a realiza reformele structurale necesare pentru a încuraja oamenii cei mai capabili să stea acasă şi pentru a permite românilor din toate mediile de a renunţa la pasivitate şi de a juca un rol activ în sprijinirea persoanelor angajate, pentru a recupera cei 20 de ani de greşeli la nivel înalt şi de excese. //
4 decembrie 2009
traducere din limba engleză de OCTAVIAN MANEA
Interviu realizat de ARMAND GOŞU
Comentarii 18
Piata Universitatii - 01-29-2012
. radiografia arata diaganosticul final: JOS BASESCU! JOS PDL! jos PSD! . MONARHIA SALVEAZA ROMANIA!
RăspundeViorel - 11-05-2011
Excelenta analiza, d-le Gallagher ! Chiar daca-i deranjeaza pe gangsterii oligarhiei din spatele PNL-PSD-PC..
Răspunderizoaicad.arges - 12-13-2009
Al doilea mandat (daca va fi) constituie premiul pentru demagogia de inalta clasa a lui Basescu, cadoul arogantei si prostiei mogulilor, precum si rezultatul tradarii sau prostiei urmatorilor fruntasi ai aliantei PSD+PC: Bogdan Niculescu Duvaz, Valeriu Zgonea, Nicu Banicioiu, Mircea Rizoiu, Victor Bostinaru, Corina Cretu, Daniela Popa, Bogdan Ciuca, si Dan Voiculescu. Acetora se poate adaoga consilierii personali ai lui Geoana, Andrei Postelnicu si Cosmin Gusa. Toti acestia vor decide singuri ce i-a animat: tradarea sau prostia! Un singur lucru nu vor putea nega: ca inactiunea lor (din prostie sau tradare) a fost decisiva in esecul lui Mircea Geoana! Pentru conformitate, Dumitru Rizoaica.
Răspundemedic de familie largita vi - 12-12-2009
. Romania post decembrista s-a imbolnavit de boala cronica numita: CUREAUA STRINSA si care are drept simtom de baza “stringeti voi curelele ca sa le largim noi pentru ca ni se umfla prea tare burtile!”
RăspundeBogdan Burghelea - 12-12-2009
Dear Sir! Regret, dar plutocraþia merge înainte ºi cu Geoanã, dar din pãcate (ºi mult mai tragic) ºi cu Bãsescu.
RăspundeDem. O. Cratu - 12-12-2009
In medicina, care e o stiinta serioasa (mult mai exacta si infinit mai obiectiva decât cea practicata de analistii politici care se inmultesc ca "iepurii dupa ploaie", daca-mi permiteti exercitiul de stil), jumatate din diagnostice sunt false. Treaba dovedita prin analize statistice pertinente de marii mei dascali. Da, sunt medic si eu (si daca un medic va spune asta, cu umilinta si dorinta de a face mai bine, credibilitatea este - sper - la randevu). De ce deschid gura ? Pentru ca e la mintea oricarui om - român, in speta - de bun simt si de buna credinta, erudit sau neinstruit ca bolile mintii, ale trupului si ale sufletului se cauta si se vindeca dupa aceeasi demers. Altfel spus, metoda "doftoriceasca" e extrapolabila la metehnele societatii. In fapt, de acolo provine, la baza. Titlul analizei englezului e sugestiv in acest sens. Dupa cum stiti, de tratament depinde - in amonte - diagnosticul, iar de acesta din urma depind multe lucruri. Prima etapa, ineluctabila si de o importanta capitala, este anamneza, sau interogatoriul. Recte dialogul cu natia, la scara societatii. Apoi, examenul meddical propriu-zis. Pe urma, e nevoie de experienta, de discernamânt pentru a alege analizele cele mai potrivite. Metodologia. Pe urma, interpretarea lor pentru a extrage diagnosticul corect si dupa aceea, reflexia alegerii din diferitele optiuni tratamentul apropriat. De multe ori, in actul medical e nevoie de avizul mai multor confrati. Ce vreau sa spun ? Ca diagnosticul suferintei tarii noastre - decretat de un singur om - are cel mult 50% sanse sa fie corect. La scara societatii civile, deontologia noastra se traduce prin patriotism. Sa ne examinam (sa "ne cautam") deci cum trebuie, sa ne auzim unii pe altii, si musai ca din efortul nostru comun o safim iarsi ce-am fost, si mai mult decât atât.
RăspundeCeceo - 12-11-2009
O analiza excelenta - si faptul ca din afara se vede inca o mica speranta ajuta. Multumim pentru un diagnostic - stabilirea lui e primul pas catre o cura
RăspundeBogdan - 12-10-2009
"Cele mai multe partide nu au un element ferm de ancorare ideologicã, cu excepþia PD-L, care a încercat sã se îndrepte spre o poziþie coerentã de centru-dreapta, dar care are încã un drum lung de parcurs în aceastã direcþie." E un diagnostic subiectiv. In primul rand nu excista "de dreapta" ca ideologie - trebuiie sa fie ceva de fond, nu ceva analitic. In al doilea rand, exista o anumita coerenta daca se vorbeste cam pe o singura voce, insa intre pragmatismul lui Videanu, nulitatea EBEi, tonul apocaliptic al lui Traian Ungureanu, liberalismul declarat al lui Valeriu Stoica, gafele Elenei Udrea, pozitia stearsa a lui Emil Boc, incompetenta lui Pogea, tupeul lui Boureanu etc etc ti-ar trebui ani ca sa gasesti o directie comuna si tu nu esti sigur ca vei gasi ceva. Deci, nu cred ca sta mai bine la capitolul ideologie, plus ca are o problema organizationala : e un partid piramidal, ierarhizat, militaresc si cu un lider locomotiva...
Răspundepentru Alain, iarasi - 12-10-2009
Departe de mine gândul de a te califica drept novice, domnule Alain. Cu tot respectul si placerea unor polemici constructive, apreciez dorinta dumitale de a studia in profunzime natia si mersul ei. Voiam doar sa spun ca trag mare nadejde in capacitatea românului in genere de a-si da singur seama ce-i trebuie. Sigur, suntem macinati si de cosmopilitism si de patimase sustineri ale unor persoane sai idei care mai de care mai contrastante. Cred insa - printre altele - ca tocmai aceasta va permite mult-asteptatilor lideri ai societatii civile - când se vor ridica realmente la nivelul asteptarilor - sa extraga miezul bun, esenta. Pe de alta parte, ma tem ca analisti din exterior, oricât ar fi de echidistanti vizavi de gâlceava politica de la noi, sunt destul de susceptibili de a ne indruma catre solutii proprii convingerilor lor si catre scheme nu neaparat aplicabile suta la suta spatiului nostru. Pe de alta parte, cum sunt multi de acord, avem si noi, ca orice alta natie, specificitati hai sa zicem spirituale care nu-s asa usor de inteles dinauntru, dara-mi-te din afara. Asa ca fara ca sa resping in bloc sfaturi si perceptii straine, incerc doar sa le filtrez obiectiv prin prisma unui român. Salutari.
Răspundecatre Serban Sabau - 12-10-2009
Domnul meu, ca Tom-ul cu pricina nu e de peste Ocean ci de peste Canalul Mânecii e drept, e o confuzie, asta insa nu face comentariile românului observat nici mai putin pertinente, nici mai putin suculente. Astept comentariile dânsului la restul articolului, daca va binevoi, pentru ca analiza analizei este cât se poate de obiectiva. Radiografia analistului e voalata, iar diagnostiocul e gresit, românul ins stie despre ce vorbeste. Pe lânga regretabile paralele - bine subliniate de român - cu 1946, se strecoara si truisme, si concluzii slabe in interviul domnului Gallagher. Ca sa nu mai vorbim de nepotism, care nu e deloc apanajul scenei politice românesti (gânditi-va la dinastia Bush, la recentul scandal pricinuit de impingerea inainte a fiului lui Sarkozy si asa mai departe). De asemenea, stânga-dreapta nu mai inseamna nimic (sau aproape) pe nicaieri in lume. Iar despre intelectualii din slujba politicienilor-marioneta, geme mapamondul. Ce mai supara este concluzia celor douazeci de ani de greseli. E drept, dar greselile au fost acelea de a aplica greselile altora, de unde si situatia româniei de azi. Dati-i românului observat creditul eseului vointei de a pune punctul pe i, in plus intr-un stil de invidiat de multi dintre cei ce se indeletnicesc cu scrisul. Iar ca sa termin, sunteti si dumneavoastra intr-o mare confuzie, aceea a notabilitatii cu respectabilitatea. Ceea ce e o nerozie, de data asta "in your court".
RăspundeAlain - 12-10-2009
Raspuns la o observatie: Starea societatii civile de la noi este mult mai delicata decat s-ar parea la o prima vedere. Daca nu am scris pe forum, pana acum, pe aceasta tema, nu inseamna ca sunt novice. Eu am urmarit de peste 12 ani modul in care societatea civila de la noi a incercat sa devina o voce importanta. Si ma refer aici nu doar la infiintarea de ONG-uri, nu doar la adoptarea unor acte normative referitoare la constituirea, functionarea asociatiilor si fundatiilor, dar, in special, la relatiile acestor ONG-uri cu ceilalti actori din societate(statul si mediul economic privat) Aici as vrea sa remarc intai contributia Revistei 22 prin dezbaterile periodice pe diverse teme, plus articolele publicate de-a lungul timpului. Ca ne place multora si nu le place unora, nu am ce le face dar trebuie sa spun ca editura Humanitas a avut de asemenea o contributie importanta in trezirea constintei civice, prin traducerea unor lucrari valoroase si absolut necesare, din care nu voi aminti aici decat cateva, care imi vin acum in minte: 1) Revirimentul democratiei(J.-P. Revel); 2) Marea Parada(J.-P. Revel) 3)Conditiile libertatii. Societatea civila si rivalii ei(E.Gellner); 4)Democratia in vremuri intunecate(J.C. Isaac); 5)Povara responsabilitatii(T.Judt); 6)Fantasmele salvarii. Democratie, nationalism si mit in Europa post-comunista(V. Tismaneanu), etc Desigur, sunt multe alte lucrari, poate si mai interesante decat cele amintite de mine. Ce ceea vreau sa zic, insa, este ca am avut ocazia sa ne documentam cum sta situatia, deci, totul a depins de noi si de comoditatea noastra..... P.S. Referitor la observatia cu strainii care ne dau un diagnostic mai coerent vreau sa fac urmatoarea remarca: oricine de la noi poate sa observe si sa dea verdicte, dar va fi imediat contrat de unii pe motiv ca tine cu partea adversa, ca este membru al partidului cutare sau este ruda cu X, membru de vaza al acelui partid. Dar cand observatia vine de la un strain care nu este membru al nici unui partid autohton, altfel sta situatia. Este oarecum aceeasi situatie cu arbitrajul unui strain la fotbal(chiar cu greseli, dar neintentionate) si arbitrajul unui corpodean, serea, salomir, etc.
RăspundeSerban Sabau - 12-10-2009
@ roman observat Sunteti in plina confuzie: autorul articolului este Thomas Gerard Gallagher. Se pare ca in afara de cautari superficiale pe google si de comentarii neroade nu sunteti in stare de altceva. Fiind vorba de un site respectabil, poate data viitoare va abtineti! Salutari!
Răspundepentru Alain - 12-10-2009
Sunt de acord cu tine in privinta ONG-urilor. Multe (si nu numai la noi), sub aureola lor nepatata si la adapostul nazuintelor de a apara cauze juste s-au dovedit unelte pentru rauvoitori. ma bucur ca dintre noi sunt care incep sa-si dea seama. La fel de acord cu liderii societatii civile. Dar nici nu am apucat sa-i avem, pentru cei din zorii revolutiei, izvorâti dintre adevaratii români iubitori de tara, au fost instantaneu redusi la tacere de arivisti si vânduti. Inca îi mai asteptam. Unde nu-ti dau dreptate, e ca trebuie sa ne spuna strainii, din afara, cine suntem. Cred ca bunul simt al românului contine si o mare doza de umilinta si de putere de introspectie si nimeni nu ne intelege mai bine ca noi însine, ca doar avem si cap, si ochi, si oglinzi in casa. Cu conditia de a nu ne pierde cu firea cum facem de douazeci de ani incoace, in goana dupa naluci. S-auzim de bine.
Răspunderomân observat - 12-10-2009
Partea a doua despre manipularea gândirii e mai perversa, dar de mare actualitate, si fara sa ne scufundam in teorii conspirative de genul Big Brother (na, ca o dadui pe engleza), orb sa fii , mister Gallagher, sa nu vezi ca in România globalizata de astazi prin grija din finantistilor de seama ai mapamondului se instaleaza acelasi simptom ca si-n restul "lumii civilizate". Gândirea unica si marginalizarea celor care au curajul sa i se opuna, nivelarea maselor prin îndobitocire si asa mai departe. Tot marfa din import, impusa cu surle si tobe, la mare pret (al miliardelor de datorii) dar straina gândirii românesti. Mai departe… intelectualii proeminenti ca agenti de racolare… hai sa vorbim si de punctul asta. Nea Toma, nu orisicine flutura o dimploma de studii post-universitare e un intelectual (si cu atât mai putin un intelept), iar dintre astia cu patalama, trancaneala izmenita in gura mare « sur la place publique » si prin fituici pseudo-elitiste in favoarea vreunui catindat de mucava si la simbria potentatului de dupa perdea nu-i face mai proeminenti decât furunculul de pe fundul babei de la parter. S-avem pardon, dar adevaratii intelectuali îi gasesti la masa de lucru si nu la peluza ori in galeria meciurilor politice. Mai departe, cu alta ocazie.
Răspunderomân observat - 12-10-2009
Jurnale de scandal, cu revelatii rasunatoare despre varicele soacrei, celulita nevestii, herpesul nasului, curvasareala plodului, afacerile cu arme ale cumnatului si alte murdarii insalubre la adresa politicianului de vaza au (re)înflorit si la noi dupa 1989, dupa chipul si asemanarea celor din tarile zis civilizate. De acolo de unde ne pui tu sub microscop, o, mare van Leeuwenhoek al analistilor socio-politici. Limbajul genului astuia de publicatii abjecte, cu priza la pegra, e acelasi, doar ca la poalele Carpatilor se înjura mai cu sete. Acolo unde devii de-a dreptul jenant, fie din rea-vointa, fie din ignoranta, fie din obraznicie infumurata, fie din amântrei e când compari porcaiala din presa post-decembrista cu atacurile comuniste împotriva lui Maniu în 1946. Stai, sa nu murim prosti ; mai întâi explica-ne ce e aia sa fii « aproape de cvasi-control ». Aproape de control, stim, dar aproape de aproape de control… Sau poate ca traducatorul dumitale inca nu si-a luat bacalaureatul. Enfin… Comunistii în 1946, nea Toma, n-au fost aproape de nimic. Au luat totul cu tatuca Stalin in spate, pe când românii, natia cea mai anticomunista de pe pamântul asta, stateau si va asteptau naiv pe voi, « americanii liberatori », când va durea-n cot, ca facuserati deja împarteala lumii. Scorul comunistilor in 1946 a fost unul derizoriu, dar dupa cum spunea Stalin, important nu e cine si cu ce voteaza, ci cine numara voturile. Si indraznesti tu sa compari 1946 cu 2009, fara rusine ? Cât despre Dennis Deletant (alt diletant), conostea el securitatea anilor optzeci… Nu zau...
Răspunderomân observat - 12-09-2009
Vacs Albina. Observatorul de dinafara ramâne pe dinafara. Scrutând dânsul natia noastra de vreo douazeci de ani incoace si mai bine (adica o eternitate si ceva, vorba cenaclului) avem dreptul la o mica spoiala de diletant, de genul raspunsurilor de repetent la intrebarea: copii, voi ce ati invatat din aceasta poveste ? Hai sa vedem, punct cu punct ce zice stimabilul republican de dincolo de ocean. Zice el ca magnatii economiei, si ai "industriei" comunicarii (pardon, dar nu confunda, mister, ziaristii cu tipografii, zetarii sau linotipistii) vor sa influenteze gândirea politica a maselor (il completez eu, nu doar cea politica, ci gândirea toata, pe de-a-ntregul). Just, onorabile, doar ca treaba asta nu e deloc avatarul comunistilor, si pâna si in tara dumitale bastinasii tot la asemenea practici se dedau. Iar voi comunisti n-aveti neam, si n-aveati nici pe vrema McCarthysmului, când vânati vrajitoare. Prima mare confuzie pe care insa o faci e insa urmatoarea: linsajul mediatic e una si manipularea gândirii e alta. Despre partea intâi, stii prea bine ca politicul se caciuleste la oligarh care la rândul îi face publicitate si-i porcaie opozantii în ziarele trusturilor lui de presa. Denigrari cu iz de dezvaluiri socante, amante nascocite, afaceri veroase inchipuite, sa ma ierti, dar nu comunistii le-au inventat.
RăspundeAlain - 12-09-2009
Ramanem recunoscatori analistilor politici din strainatate pentru diagnosticul clar pus societatii romanesti. Dupa "Furtul unei natiuni", Tom Gallagher dovedeste inca o data, daca mai era necesar, ca pentru a ne cunoaste corect trebuie sa ne privim din exterior. Ceea ce doare cel mai mult, citind acest interviu, este drumul gresit pe care s-au indreptat cativa lideri ai unor ONG-uri, dupa ce au devenit cunoscuti la nivel national, punandu-se in slujba unor grupuri de interese egoiste, hraparete si corupte. Imi este cu atat mai penibil sa ma raportez la Parvulescu, ca simbol al intereselor cetateanului de rand, fiindca in 2008 a pledat pentru acea varianta bolnava de uninominal, numai si numai pentru a-l combate pe presedintele Basescu. Beneficiind de sonoritatea ONG-ului pe care il conducea si de relativa recunoastere a activitatii sale in anii anteriori, Parvulescu a obstructionat pur si simplu demersul presedintelui Basescu de a se stabili o regula democratica pentru alegerile parlamentare, menita sa conduca la reformarea clasei politice. Aceasta subjugare a unor ONG-uri, ce se autorevendica drept pilonii de baza ai societatii civile, de catre unele centre de putere economica sau mediatica inguste la minte, reprezinta un adevarat regres in societatea romaneasca. Dupa 20 de ani de la prabusirea comunismului, ca sistem si bloc totalitar in centrul si estul european, constatam ca ne-am pierdut liderii societatii civile, cei care in anii 90 clamau principiile democratiei si transparentei actului public. De fapt, nu i-am pierdut, au fost castigati prin contracte si alte favoruri personale oferite de anumite cercuri oligarhice. Trist, dar adevarat, acesti lideri continua sa se erijeze in port-drapelul democratiei...
RăspundeVicentiu - 12-09-2009
O analiza patrunzatoare a dl. Gallagher. Felicitari pentru acest articol!
Răspunde