Pe aceeași temă
Nu s-a făcut niciun calcul. Prin aceste proiecte de lege sunt urmărite obiective politice de natură electorală sau interese de grup. De exemplu, în cazul impozitului pe venitul global, se introduc reglementări ce privesc amnistia fiscală. Acest obiectiv politic nu are corespondență sau legitimitate într-un interes public. Pe de altă parte, textul acestui proiect țintește pătura socială cea mai săracă a populației, predominant rurală, care va fi scutită în totalitate de impozitare, pentru ca PSD să obțină un suport popular.
În ceea ce privește proiectul Legii salarizării, obiectivele politice ale PSD nu sunt bine construite, pentru că este greu să coagulezi toate părțile interesate din sectorul public, fiecare având propria sa percepție în privința nivelului de salarizare. Sunt multe sindicate care au interese divergente, fiecare dorind să obțină un sistem de salarizare pentru propriii membri mai bun decât pentru ceilalți, invocând de cele mai multe ori motive subiective. Este greu să colaborezi cu toată lumea, să împaci pe toată lumea. În schimb, se fac promisiuni de creșteri salariale care n-au cum să fie acoperite pentru că afectezează stabilitatea financiară a țării în mod semnificativ. Observ că PSD nu are o gândire de perspectivă, nici în termeni politici, nici în termeni economici. Urmărește obiective politice pe termen scurt.
Termen scurt însemnând cât?
Poate să fie un an sau mai puțin de un an. În acest interval, atenția publicului poate fi captată de impozitare. Se știe că taxarea în general este un subiect sensibil și atunci populația nu se mai focalizează pe alte aspecte importante. De pildă, pe justiție, care, din punctul meu de vedere, rămâne obiectivul principal al PSD.
Credeți că PSD încearcă să acopere ceea ce urmează să facă în justiție cu fumigene de genul acesta? Va ține?
Proiectul de impozitare globală pare o fumigenă, întrucât este atât de incoerent, încât te întrebi de ce l-au lansat. Nu văd raționalitatea sa economică, pentru că sistemul actual are un cost de administrare scăzut, spre deosebire de cel ce va fi introdus, ce presupune o cheltuială total nejustificată în ceea ce privește colectarea, controlul fiscal și consultarea fiscală. Sunt două activități care dintr-o dată au costuri substanțial mai mari, la care se adaugă consilierea fiscală, o cheltuială pe care populația nu a solicitat-o. Aidoma altor partide politice, nici cei de la PSD nu au logica respectării agendei publice. Cei din PSD argumentează că programul lor politic a fost aprobat de cetățeni prin vot și că acest program este agenda populației. Fals. Există o ierarhie a problemelor populației care mereu suferă modificări. De asemenea, PSD susține că, dacă a câștigat alegerile, a căpătat legitimitatea de a guverna și de a face orice. Cei din PSD confundă legitimitatea câștigată prin vot cu păstrarea acestei legitimități. Această legitimitate a fost pierdută astă iarnă, tocmai pentru că nu se poate face orice. Noi tolerăm PSD la guvernare pentru că, din păcate, nu avem alternativă, nicidecum pentru că ar mai fi legitim. Ținem cont de o realitate.
Statul nu are resurse să acopere salariile care au fost promise de PSD
Totuși, deficitul bugetar pe 2018-2019 ar putea să sară de 7%, vor fi găuri în buget pe care le recunoaște chiar ministrul Finanțelor. Există riscul să arunce țara în faliment?
Da, există riscul să ajungem la deficite structurale mari, în ipoteza aprobării acestor fantezii, precum salarizarea sau impozitul pe venitul global. În cazul proiectului Legii salarizării, statul nu are resurse să acopere salariile care au fost promise de PSD. Nu s-a făcut nicio măsurare anterior elaborării proiectului de lege. Asta ar fi presupus ca toate cele şapte familii ocupaționale să facă obiectul unei cercetări pe bază de eșantion. Se făcea testul de reprezentativitate pe fiecare eșantion, după care urma o cercetare analitică pe posturi. De pildă, într-o bancă am funcții de execuție la ghișeu. Pot avea 15 posturi. Toate sunt evaluate. Nivelul de salarizare este același pentru toate cele 15 posturi. Asta nu înseamnă că în plată salarizarea va fi aceeași pentru 15 persoane care ocupă posturile, pentru că angajatorul are criterii de performanță în raport cu care introduce bonusuri. La fel, pentru persoanele de execuție în consultanță bancară stabilesc nivelul de salarizare, plus bonusuri la care se adaugă vechime etc. O astfel de cercetare analitică pentru sectorul public este de durată și s-a mai făcut doar parțial în 2010. Ministerul Muncii trebuia să facă încă o dată o evaluare, pentru că nu te poți baza pe datele de acum şapte ani. Un asemenea efort îți ia opt-nouă luni, în funcție de echipa pe care o ai. În felul acesta, s-ar fi stabilit salariile de o manieră riguroasă. Nu pretind că toate ar fi fost corecte, pentru că totdeauna intervin elemente de subiectivitate. PSD a ignorat această cercetare. Ulterior, observând cu ce dificultăți se confruntă, a transmis proiectul de lege parlamentarilor, ca să disipeze riscul politic.
Alte calcule ce arată?
Echipa din Ministerul Muncii de anul trecut, precum Dragoș Pîslaru, Daniel Farmache, Elena Solomon, Iolanda Stăniloiu, împreună cu echipa de atunci din Ministerul Finanțelor Publice, au făcut estimări pe intervalul 2017-2022 și au constatat că statul nu poate în 2022 să-și asume o cheltuială mai mare de 79,6 miliarde de lei. Pornind de la o masă salarială de 60,15 miliarde de lei, asta ar fi însemnat o creștere de 32,4% până în 2022, față de 56%, cât și-a asumat PSD și care presupune o cheltuială în 2022 de 96 de miliarde de lei, comparativ cu 62 de miliarde în prezent. Această cheltuială trebuie raportată la veniturile fiscale ale statului pe acest interval și la capacitatea sa de colectare.
Instabilitatea financiară a statului atrage și falimentul oamenilor
Dacă se introduce și impozitul pe gospodărie în 2018, creșterea de salarii nu va mai fi sustenabilă. Și atunci ce va avea PSD de câștigat?
Chiar în condițiile în care se păstrează sistemul fiscal actual, Guvernul României nu-și poate onora obligațiile de plată a salariilor în sectorul public la nivelul anunțat de PSD, decât dacă ar face reduceri semnificative de personal. Este posibil ca PSD să aibă de câștigat, ținând cont de manevrele pe care le-a făcut de fiecare dată. Ori de câte ori a venit la guvernare, PSD a majorat cheltuielile publice ale statului. Așa a procedat și până în 2015, după care s-a retras în mod inteligent de la guvernare, a demonizat guvernul tehnocrat și s-a întors cu mult succes la guvernare, pe argumentul: noi v-am dat, alții vă iau. Iar populația, din păcate, de multe ori uită că cel care dă este de fapt autorul nenorocirilor, și nu cel care încearcă să restabilească un echilibru financiar în țară. Lumea ignoră că instabilitatea financiară a statului atrage și falimentul oamenilor. Din această perspectivă, dacă mă gândesc la salarizare, socotelile politice ale PSD nu sunt atât de proaste. Dar dacă punem cap la cap acest proiect de Lege a salarizarii cu impozitul pe venitul global, unde obiectivul principal este amnistia fiscală, cu reducerea de TVA, eliminarea taxei pe stâlp, atunci vom vedea că începând chiar din a doua jumătate a acestui an și în 2018 PSD se va descurca greu. PSD va trebui să dea explicații și să facă tot felul de combinații politice ca să demonstreze că ceea ce vrea să facă este coerent și constructiv, deși nu este așa. Insist asupra amnistiei fiscale, întrucât nu este prima oară când se încearcă această manevră.
Când spuneți amnistie fiscală, vă referiți la impozitarea cu 16% a acelor venituri neidentificate?
Da. Reglementarea propusă în textul Legii impozitului pe venitul global îi absolvă de vină penală pe toți cei care au săvârșit infracțiunea de evaziune. Cu acest proiect de lege, PSD comite o discriminare între cei care au furat și cei care și-au plătit taxele la stat, ceea ce va crea un precedent extrem de periculos în următorii ani, cu consecințe incalculabile. Populația adultă a țării este îndreptățită să spună la un moment dat că, dacă are datorii la stat, să fie absolvită fiscal. Chiar va avea legitimitate să pretindă această amnistie și să facă presiuni asupra guvernului, odată precedentul creat.
Argumentul ar fi că în felul acesta se scot banii negri.
Nu se scoate nimic. Banii negri au fost spălați, o parte din banii negri au fost consumați, n-are importanță cum. Toată lumea a observat că cei care au câștigat bani din evaziune i-au cheltuit ușor, exact așa cum i-au și câștigat, ei nefiind de fapt niște antreprenori adevărați. Societatea românească a pierdut de pe urma acestui fenomen îngăduit de politicieni.
„PSD susține că, dacă a câștigat alegerile, a căpătat legitimitatea de a guverna și de a face orice. (...) Această legitimitate a fost pierdută astă iarnă, tocmai pentru că nu se poate face orice. Noi tolerăm PSD la guvernare pentru că, din păcate, nu avem alternativă, nicidecum pentru că ar mai fi legitim.“
Revenind. Separat de amnistie, impozitarea pe venitul global are ca obiectiv secundar scutirea de impozitare a celor săraci. În acest caz, apare o discriminare între cei care obțin un venit, chiar modest, și cei săraci: pe unii îi impozitezi pentru că muncesc, iar pe alții nu-i impozitezi. Justiția socială nu trebuie să creeze o nedreptate celui ce depune un efort ca să-l ajute pe cel sărac. Justiția socială se întemeiază pe optimal paretian, adică pe compensarea pierderii unora cu câștigul altora, dar nu înseamnă ca unul să câștige în detrimentul altuia.
Al treilea obiectiv al PSD prin proiectul Legii impozitului pe venitul global este de a-și crea o clientelă politică, întrucât oferă gratis rente unor firme care urmează să furnizeze consultanța fiscală. Tot aceste firme obțin informații de la populație cu privire la veniturile lor și averea lor. Noi, contribuabilii, plătim aceste rente, indirect, pentru că vor fi suportate de la bugetul de stat. Cum? Nu știu, întrucât bugetul statului nu are resurse.
În lipsa încasării impozitului pe venit, primăriile și CJ ajung în incapacitate de plată
Și cum va putea totuși PSD să facă față unor asemenea cheltuieli? E întrebarea-cheie: de unde va scoate banii?
Nu văd, mai ales în condițiile scăderii drastice a venitului fiscal. În ipoteza în care colectarea se face de două ori pe an, apar goluri de încasări enorme. În bugetul consolidat, impozitul pe venitul colectat de stat anual a fost de 27,7 miliarde anul trecut, în 2015 a fost undeva la 26,5 miliarde, anul acesta ar trebui să fie cu 1-1,5 miliarde mai mult ca anul trecut. Dacă se plătește de două ori pe an înseamnă că statul nu mai colectează venitul fiscal la timp.
Statul român nu-și poate permite să nu încaseze un venit fiscal. Altfel nu poate susține furnizarea serviciilor publice pe care le gestionează. În lipsa încasării impozitului pe venit, primăriile și consiliile județene ajung în incapacitate de plată. Totodată, nu se mai pot face investiții de capital la nivelul prognozat. Am fi într-o calamitate fiscală pe care nu o putem compensa cu împrumuturi, pentru că, în momentul în care statul are o politică nesustenabilă fiscal, împrumuturile nu ți le mai acordă oricine, în orice condiții. De asemenea, ratingul de țară scade și automat dobânda la un împrumut este mai mare, indiferent că finanțarea o faci prin bancă, prin obligațiuni sau titluri pe termen scurt. Dacă statul se împrumută pe piața internă, apare un efect de evicțiune, în sensul că răpește băncilor posibilitatea de a finanța sectorul privat. Ministerul Finanțelor nu a prezentat o evaluare, ca să demonstreze cum își acoperă golurile de venituri fiscale, adoptând o asemenea măsură. Se insistă în mesajul public pe o abordare păguboasă, potrivit căreia creșterile de salarii și scăderile de impozit produc un efect de multiplicare, în sensul că statul ar câștiga din impozite directe și indirecte. Pe această logica au mers Grecia și alte țări din Sudul Europei cu sectoare publice supradimensionate, iar rezultatele se văd. În cazul salarizării, trebuie făcută analiza pe latura cheltuielilor, efectul de multiplicare și implicării în piața muncii. La impozitul pe venitul global trebuie calculată incidența reducerii nivelului de impunere în consum și economisire, precum și implicațiile în veniturile statului.
Dar pentru cetățeni care va fi avantajul impozitului global? Sunt multe neclarități în proiect în spatele cărora s-ar putea ascunde diverse capcane de care acum cetățeanul să nu fie conștient.
Potrivit proiectului de lege, angajatorul nu mai reține decât contribuțiile sociale. El este obligat să-i remită angajatului o fișă fiscală în care să arate la sfârșitul anului ce a plătit fiscului. Impozitul pe venit este însă reținut și plătit de cetățeni. Știm că oamenii nu au tendința de a economisi, ci de a consuma bani, mai ales dacă venitul este scăzut. De asemenea, dacă cetățeanul știe că legea îi permite să aibă deductibilități, va încerca să inventeze facturi fiscale, chitanțe care să-i acopere cât mai mult din venitul impozabil, în așa fel încât să evazioneze. Statul îl invită la evaziune.
Contribuabilul trebuie să calculeze și să rețină o parte din venit, lună de lună, ținând cont și de deductibilități.
Proiectul de lege prevede un plafon neimpozabil „aferent gospodăriei“. Aceasta este expresia din text. În alt articol, proiectul prevede că impozitul se plătește și se calculează pe fiecare persoană. Din moment ce plafonul net impozabil este aferent gospodăriei, oare cum se va calcula la venitul ajustat al fiecărui contribuabil? Prevederile proiectului sunt confuze.
Au zis că la o gospodărie de o persoană plafonul neimpozabil e de 24.000 de lei, la două persoane e 36.000, la trei de 48.000 și tot așa.
Nu, nu este clar. Impozitul pe venitul global se calculează pe persoană.
Această valoare a plafonului neimpozabil se aplică la un „venit ajustat“. La venitul ajustat al cui? Textul nu lămurește. Există prevederi cum se calculează venitul ajustat global, în sensul că plafonul neimpozabil se scade din venitul brut. Textul nu lămurește dacă venitul se referă la venitul unei persoane dintr-o gospodărie sau la suma veniturilor din gospodăria respectivă. Presupunem că se referă la o singură persoană. Totuși, nu este permis ca un text de lege să fie echivoc.
Socoteală greșită a creșterii consumului
Ce se va întâmpla dacă cetățenii nu vor avea bani să plătească impozitul?
Vor fi urmăriți, se va pune sechestru pe bunurile lor. Această situație juridică este deja prevăzută în Codul de Procedură Fiscală. Cine nu plătește are un debit și este supus urmăririi. Iar penalitățile, în cazul debitelor, sunt atât de împovărătoare, încât te lecuiesc pe veci să le ignori. În cazul impozitului pe venitul global, riscurile se amplifică. Problema este că statul nu colectează impozitul lunar, cum este în prezent, iar pe de altă parte, așteaptă ca cetățeanul să fie corect și să-i plătească. Statul s-ar putea după un an să fie în situația în care nu mai încasează decât o parte din venit, pentru că unii nu și-au pus bani deoparte, alții evazionează, alții se eschivează de la plata taxelor, trăgând de timp etc. Sunt o sumă de inconveniente care pun țara într-un risc.
Chiar presupunând că toți cetățenii vor fi niște plătitori punctuali, că lucrurile merg brici, impozitul pe care îl va lua statul, 10% în loc de 16%, oricum va diminua bugetul. Cam cât ar putea fi această reducere?
La un nivel de impunere actuală de 16%, statul a încasat suma de 27,7 miliarde de lei în 2016, calculată la bugetul consolidat. La un nivel de impunere de 10%, veniturile fiscale vor scădea cu 37,5%, fără să ținem cont de deductibilități și de eventualele încasări mai mari din majorarea salariilor din sectorul public (efectul de multiplicare).
Banii aceștia rămân însă în buzunarul omului?
Banii rămân în buzunarul omului. Statul poate să spună: da, e adevărat că mie mi-a scăzut impozitul pe venit, dar îmi cresc veniturile din TVA, întrucât consumul crește. Această socoteală este greșită, dacă ne uităm în tendințele de consum ale populației din 2016, respectiv din 2015, când au început să crească veniturile, iar ritmul de creștere a consumului a cunoscut o decelerare. Populația a învățat din 2007 încoace să fie mult mai chibzuită, să nu se mai îndatoreze și să economisească banii. De asemenea, opțiunile de consum ale populației s-au schimbat. Politicienii ignoră fenomenele acestea.
Dacă statul impune majorarea salariului minim, din piață vor ieși foarte multe firme private
Olguța Vasilescu spunea că privații trebuie și ei să mărească salariile brute cu 17% ca urmare a transferului de CAS și CASS la angajat. Cum vor putea fi obligați privații să mărească salariile?
Antreprenorii nu vor putea fi obligați să majoreze salariile, afară de cazul în care statul impune majorarea salariului minim pe economie, situație în care din piață vor ieși foarte multe firme. De pildă, majorarea salariului minim astă-iarnă nu a creat atât de mari probleme pentru că în multe firme salariul deja era peste salariul minim. Dar dacă va surveni pe termen scurt o majorare a salariului minim, atunci automat multe firme, mai ales microîntreprinderi, vor ieși din piață, iar întreprinderile mari vor avea costuri mari.
Un angajator nu va mări salariile decât în funcție de cheltuielile operaționale pe care le are. Dacă în structura cheltuielilor operaționale cheltuiala salarială este ridicată, din cauză că nu a rezultat o creștere de productivitate, el nu va mări salariile. Iar dacă statul îi impune acest lucru, el va fi nevoit să dea oamenii afară sau să nu mai facă angajări.
Interviu realizat de ANDREEA PORA
