Pe aceeași temă
Domnule Stoica, în acest moment, Coaliția este practic ruptă, e o criză majoră la nici opt luni de guvernare. Care sunt vinovații principali pentru această criză?
Formula „criză majoră” e foarte potrivită. Situația este foarte îngrijorătoare. Sunt surprins să aud că nimic nu este îngrijorător cu ce se întâmplă în România. Și dacă ținem seama și de declarația lui Timmermans legată de ce se întâmplă în România, cred că avem dimensiunea majoră a crizei politice care s-a produs.
Sunt mai multe cauze pentru ceea ce s-a întâmplat în această perioadă. Există cauze vizibile și cauze profunde. Am să încep cu cele profunde, deși, din păcate, nimeni nu este preocupat de cauzele profunde ale crizei, toți sunt preocupați de cauzele vizibile. Prima cauză profundă este lipsa de reformă în Partidul Național Liberal. Liberalii au fost în opoziție atâta timp, ar fi trebuit să reformeze partidul, dar nu au reușit. În primul rând, nu s-a creat un mecanism intern pentru selecția valorilor, rezultatul a fost că a ajuns la guvernare o echipă care este foarte fragilă din punct de vedere intelectual și din punctul de vedere al competenței administrative. A doua cauză profundă este lipsa de preocupare la toate partidele pentru crearea unei identități doctrinare care apoi să se reflecte în programele adoptate. Competiția din PNL dintre Orban și Cîțu arată cât de firavă este identitatea doctrinară în PNL în momentul de față, pentru că, pe de o parte, o moțiune tinde să înlăture diferența dintre PNL și USR sub aspect doctrinar. Se vorbește de un progresism care e foarte vag și fără substanță, iar de cealaltă parte e vorba de un conservatorism declarat, dar fără conținut. În absența unei identități doctrinare puternice, este greu să realizezi programe, să le elaborezi și după aceea să le aplici și în practică. În absența unei identități doctrinare, negocierea dintre partide e foarte dificilă și, de fapt, rămâne foarte superficială. Aceste cauze profunde explică în bună măsură neînțelegerile care au apărut la scurt timp de la formarea acestei coaliții, între PNL și USR PLUS, iar aceste neînțelegeri repetate au dus și la cauzele vizibile, la sarabanda de erori care au generat această criză politică.
Prima eroare a fost comisă de Stelian Ion, care, din dorința de a ieși în evidență cu lupta împotriva corupției, a ignorat echilibrul care trebuie să existe între structurile instituționale care au un rol în activitatea Ministerului Public. E vorba, în primul rând, de procurorul general al Parchetului pe de lângă ÎCCJ. El a fost pur și simplu ignorat în acest demers pe care l-a făcut Stelian Ion în legătură cu selecția și numirea procurorilor în funcții de conducere. De asemenea, a ignorat rolul președintelui, adică a făcut ceea ce altădată a făcut Tudorel Toader: a încercat să excludă din acest proces președintele, care are un rol constituțional și legal în această privință, chiar dacă s-a adoptat la un moment dat o lege prin care i s-au restrâns atribuțiile în ceea ce privește numirea procurorilor în funcțiile de conducere. Practic, Stelian Ion a încercat să își alieze secția de procurori de la CSM, ceea ce a și reușit, și astfel a exclus celelalte două structuri instituționale din procesul de decizie privind selecția procurorilor în funcțiile de conducere. Evident, asta a creat nemulțumiri. În primul rând, președintele a fost nemulțumit și asta pe bună dreptate, dar această nemulțumire în loc să îmbrace o formă constructivă a îmbrăcat o formă distructivă. Practic, nu este nicio îndoială că demiterea lui Stelian Ion s-a făcut nu doar din inițiativa lui Florin Cîțu, a fost o înțelegere, chiar dacă nu e declarată în momentul de față, între primul-ministru și președinte. De altfel, dacă nu ar fi fost așa, nu se explică rapiditatea cu care președintele a semnat decretul de revocare din funcție a lui Stelian Ion. Așa s-a întâmplat, de altfel, și în precedenta criză generată în jurul ministrului sănătății Vlad Voiculescu.
Așadar, președintele are și el un rol în această criză. Nu a anticipat că o a doua revocare a unui ministru USR PLUS fără consultarea și fără acordul USR PLUS va produce un gest extrem, ceea ce s-a și întâmplat. Și primul-ministru, și președintele au ignorat faptul că într-o coaliție de guvernare există pe lângă procedura legală și constituțională a revocării miniștrilor și o procedură politică, adică există un protocol între partidele din coaliție. Deciziile administrative, deciziile legale trebuie să fie luate după ce acest mecanism politic de consultare a fost pus în lucru, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față și e evident că această neglijare a rolului pe care îl are USR PLUS în Coaliție a dus la această reacție radicală.
E evident că, pe lângă președinte și primul‑ministru, în această criză un rol major l-a avut chiar USR PLUS. În loc să recurgă la singura formulă rezonabilă pe care o avea la dispoziție și anume retragerea de la guvernare, au inițiat o moțiune de cenzură, practic au aderat la o moțiune de cenzură pe care o pregătea AUR. Oricum, există semnăturile lor comune pe această moțiune de cenzură. Orice încercare ar face acum USR PLUS să arate că nu e o alianță cu AUR, discursul e lipsit de eficiență și imaginea publică negativă s-a creat. În mod rezonabil, dacă exista o înțelegere suficientă a mecanismelor constituționale, USR PLUS trebuia să facă un singur gest, dacă voia să fie radical: să iasă de la guvernare. Făcând această moțiune de cenzură, pe de o parte, are imaginea negativă de care vorbeam, dar pe de altă parte este o procedură total ineficientă pentru ceea ce dorește USR PLUS. De ce? Pentru că o moțiune de cenzură presupune să aduni voturile pentru dărâmarea guvernului, ceea ce va fi foarte greu, ținând seama de aritmetica Parlamentului. Dacă ieșeau de la guvernare, pur și simplu ministrul Cîțu era obligat să facă o remaniere guvernamentală cu schimbarea structurii politice a guvernului. Diferența față de moțiunea de cenzură era că practic te aflai în fața unui vot de încredere. Adică ar fi trebuit ca premierul să obțină voturile pentru a face remanierea respectivă și, dacă nu le obținea, atunci era limpede lipsa lui de suport politic. Pe când așa, dacă nu se adună voturile necesare pentru moțiunea de cenzură, asta înseamnă că primul-ministru Cîțu va ieși consolidat. Ceea ce dorea să facă USR PLUS are în realitate un efect contrar.
Trebuie semnalat că partidele care au determinat această amânare a dezbaterii moțiunii au încălcat grav Constituția, pentru că textul din Constituție este foarte limpede, este un termen în care trebuie dezbătută moțiunea, după depunerea ei, și nu se poate amâna dezbaterea ei dincolo de acest termen. Argumentele folosite sunt foarte fragile, cusute cu ață albă și nu sunt de natură să înlăture ideea că s-a încălcat grav Constituția.
Un rol destul de important în această criză, un rol negativ, l-a avut și PNL, pentru că în momentul în care criza s-a declanșat și în momentul în care este evident că, dacă se dorește păstrarea Coaliției USR PLUS, PNL și UDMR, singura cale este să se renunțe la prim-ministrul Cîțu, ei totuși au făcut bloc în jurul acestuia. PNL nu înțelege realitatea. Din păcate, am observat că nici președintele, nici premierul nu înțeleg realitatea. Sunt într-o situație în care în realitate se întâmplă ceva, iar discursul lor este fără nicio legătură cu această realitate. Se spune și de către PNL, și de către alți decidenți politici că singura soluție corectă pentru România este să continue alianța PNL, USR PLUS, UDMR. În realitate, se face tot ce este posibil ca această alianță să se destrame și să nu mai fie posibilă reluarea ei. E adevărat că stângăcia politică a USR PLUS a exacerbat imaginea de cooperare cu AUR, dar este o chestiune cu totul superficială. În realitate, cea mai gravă cooperare care se întrevede este cooperarea dintre PNL și PSD.
Toate deciziile, ale USR PLUS cu graba introducerii moțiunii de cenzură, a președintelui, a premierului și a PNL, gravitează în jurul congresului liberal, la care Florin Cîțu ar urma să câștige șefia partidului. Sunteți de acord cu această perspectivă? De ce e atât de importantă această miză?
Este corectă reprezentarea pe care o aveți în legătură cu opinia pe care o au decidenții politici în raport cu Congresul PNL. Numai că aceasta înseamnă că se inversează raportul firesc care ar trebui să existe între interesele în discuție. Pentru că sunt trei categorii de interese: interesele unor persoane politice, interesele unor partide și interesele României. În loc să fie avute în vedere în primul rând interesele României, după aceea cele de partid și apoi cele personale, s-a răsturnat această ierarhie. Pe primul loc sunt interesele unor oameni politici, pe locul al doilea, interesele de partid și pe locul al treilea, sau mai bine zis sunt ignorate cu totul, interesele României.
Care sunt interesele oamenilor politici? Mai întâi, e vorba de Florin Cîțu și de echipa pe care și-a creat-o. Dacă ar fi fost o demisie a primului-ministru, așa cum ar fi trebuit să se întâmple, aceasta era și este soluția rezonabilă în continuare, atunci nici Cîțu și nici echipa lui nu ar mai fi avut vreo șansă la congres. Nu e vorba doar de obstinația cu care Florin Cîțu se agață de postul de premier, este vorba și de obstinația echipei din jurul lui, care dacă nu va avea succes la congres, va fi trecută pe linia a doua. Cum ar trebui să se întâmple și ar fi trebuit să se întâmple de mult, pentru că, și aici ajung la interesul Președintelui, dacă în primul mandat am putut înțelege de ce a promovat la conducerea PNL oameni fără valoare, oameni incompetenți, oameni care nu au niciun fel de valoare politică, oameni care nu au posibilitatea să slujească interesele României în mod serios, în al doilea mandat nu mai înțeleg această atitudine. În primul mandat, se putea spune că nu voia să aibă eventual concurență pentru competiția pentru al doilea mandat. Dar acum, președintele României nu mai are decât o singură misiune, să aibă un al doilea mandat de succes – și are premisele unui mandat de succes. Primul mandat a fost unul de rezistență, a fost un mandat de luptă în tranșee și, dincolo de ceea ce pot spune unii sau alții, eu cred că președintele și-a jucat bine acest rol, a fost practic singurul punct de rezistență al democrației constituționale într-o mare furtună în care atacurile împotriva democrației veneau din toate părțile, în primul rând, din partea PSD.
După ce reușești să realizezi o poziție politică foarte puternică, având instituția prezidențială, guvernul și majoritatea parlamentară, în loc să fructifici această poziție, o distrugi. Pentru că dacă era înțelept, președintele Iohannis trebuia să înțeleagă că datoria lui era să salveze această coaliție de guvernare, care este singura cale ca el să poată avea un mandat pozitiv, un al doilea mandat care să fie de construcție. Primul mandat a fost un mandat chinuit. Acum putea să aibă un mandat de succes și ar putea să aibă dacă se reface această coaliție.
Așadar, interesul primului‑ministru, interesul echipei din jur și interesul lui Iohannis, din păcate, au trecut înaintea interesului PNL-ului, pentru că interesul PNL-ului este să se reabiliteze în fața alegătorilor. A avut multe erori până acum, nu numai la guvernare, ci și în perioada în care erau în opoziție. Este motivul pentru care, între alegerile europene și alegerile parlamentare, PNL a pierdut foarte mult din suportul electoral și mai ales s-a îndepărtat foarte mult de ceea ce ar fi trebuit să obțină ca suport electoral. Acum, prin ceea ce face PNL, dacă se va ajunge și la coabitarea vizibilă sau ocultă cu PSD, suportul lui electoral va fi mult redus, dacă nu chiar distrus.
Și, în sfârșit, nimeni nu ține seama de interesele României. Avem, pe de o parte, situații economice foarte grave, avem, pe de altă parte, oportunități foarte mari și, în loc să folosim oportunitățile, și, în principal, banii europeni pentru a face față acestor dificultăți economice majore, aruncăm țara în haos. Este o inversare total iresponsabilă a priorităților pe care ar trebui să le aibă oamenii politici adevărați.
În mod realist, credeți că există posibilități de ieșire onorabilă din criză? Care ar fi acestea?
Există o posibilitate, dar este utopică. Ar trebui ca Florin Cîțu și Ludovic Orban să facă un pas înapoi, să renunțe la canditatura pentru funcția de președinte al PNL și să lase locul unui al treilea, care este capabil să scoată și partidul din criză, și România din criză. Care poate să refacă această coaliție. E utopică însă soluția. Orgoliile personale vor birui, din păcate. Nici Orban, nici Cîțu nu vor face un pas înapoi. O lovitură de imagine, o lovitură politică serioasă ar putea să dea Ludovic Orban, propunând o asemenea variantă, spunând: ne retragem amândoi din competiție, eu fac un pas înapoi, faci și tu un pas înapoi și prin asta încercăm să salvăm partidul și coaliția, prin asta să dăm șansă României. Nu știu dacă vreunul dintre ei are responsabilitatea necesară pentru a face un asemenea gest.
Altfel, lucrurile vor decurge cum merge un bulgăre de zăpadă la vale și care devine imposibil de oprit. Pentru că dacă va urma această competiție la Congresul PNL, partidul va rămâne dezbinat, iar șansa de a se reface coaliția de guvernare e foarte greu de realizat, dacă nu chiar imposibilă. Ar însemna ca Florin Cîțu, președinte de partid, să accepte să nu mai fie prim-ministru. E greu de crezut. Nici dacă ar câștiga Ludovic Orban, situația nu ar fi alta, pentru că această echipă din jurul lui Florin Cîțu este destul de încrâncenată împotriva lui Ludovic Orban și va fi greu să se reunească toate energiile partidului într-o singură direcție. Singura variantă realistă, realistă sub aspectul eficienței, dar nu sub aspectul posibilității de realizare, este să vină un al treilea candidat serios, care să aibă greutate politică, experiență politică, experiență administrativă și care să ofere garanția că poate să gestioneze guvernul, să gestioneze alianța și problemele României.
Spre ce ne îndreptăm, atunci?
Se întrezărește, din păcate, din ce în ce mai mult, o coabitare, de o natură sau alta, între PNL și PSD, ceea ce ar însemna pierderea unei șanse uriașe pentru România. Iar dacă se întâmplă așa, principalul responsabil este președintele României.
Dar de ce i-ar conveni, totuși, președintelui o asemenea formulă, care e clar falimentară pentru tot ceea ce și-a propus să facă în mandat?
Are de ales între două lucruri: să recunoască greșelile făcute până acum, să renunțe la Florin Cîțu, să-i ceară demisia și să creeze premisa pentru refacerea coaliției sau să îl susțină în continuare pe Florin Cîțu și să agraveze criza politică. Încrâncenându-se în susținerea lui Florin Cîțu, practic va conduce către a doua variantă.
Chiar dacă moțiunea USR PLUS-AUR cade la vot, poate trece aceea a PSD. Nu va fi totuși atunci președintele nevoit să renunțe la Florin Cîțu? La ce situație se va ajunge?
Dacă va trece moțiunea PSD, acesta va spune că este îndreptățit să facă guvernul. Poate că asta îi va speria foarte mult și pe PNL, și pe USR PLUS, ca să se adune din nou la masă și să refacă această coaliție. Dar cu ce preț? În primul rând, va trece mult timp, peste o lună sau două, timp în care o să vină iarna, cu probleme mari. Situația trebuie rezolvată rapid. Ea putea fi rezolvată prin demisia lui Florin Cîțu într-o săptămână. Din păcate, nu există această responsabilitate.
Vă rog să îi caracterizați pe Florin Cîțu și pe Ludovic Orban. Cum îi vedeți?
Ludovic Orban este un om de partid care cunoaşte foarte bine structurile partidului de la ultima comună până la vârful partidului. Din acest punct de vedere, el este util într-un proces de construcţie, dar nu mai are credibilitatea necesară pentru a conduce partidul şi guvernul. Or, fără credibilitate, nu poţi să ai energia pentru a construi, pentru a mobiliza resursele umane și economice ale acestui moment. Așadar, presupunând că el ar câștiga bătălia la congres, că ar fi din nou prim-ministru, ceea ce nu cred că se va întâmpla, pentru că președintele Iohannis nu îl va desemna, nu va putea să mobilizeze resursele existente în acest moment în sens eficient.
Pe de altă parte, Florin Cîțu și-a consumat toate resursele politice. S-a văzut în această criză că, dincolo de câteva clișee de doctrină libertariană, nu e apt să facă legătura dintre principiile doctrinare și proiectele programatice și, mai ales, nu poate să facă legătura dintre proiectele programatice și realitatea politică diversă, complicată care există în momentul de față în România.
Mai pare a fi vorba și de calitatea umană chestionabilă a lui Florin Cîțu.
Din tot ceea ce s-a întâmplat în America, singurul lucru care îmi creează un mare semn de întrebare este faptul că a plecat fără să își plătească datoriile. Faptul că a fost la o petrecere, a băut mai mult, a avut un comportament, să zic, adolescentin ar putea fi trecut cu vederea, dar să pleci fără să plătești datoriile, asta e o chestiune care ridică un mare semn de întrebare.
Combinația în care a intrat USR PLUS cu AUR îl va greva pe termen lung ca imagine sau va putea trece peste asta, cu inteligență politică?
Mă întreb cine a avut această idee total contraproductivă! Ideea că moțiunea de cenzură putea să rezolve mai repede problema decât retragerea de la guvernare s-a dovedit a fi lipsită de fundament. USR PLUS trebuia să înțeleagă că o moțiune făcută cu AUR nu are șansă de reușită. Și, ca urmare, singura soluție pe care o au la îndemână, care era și foarte simplă, și foarte clară, era soluția retragerii de la guvernare. Strategic, au greșit, tactic, au greșit. Principial, nu au greșit, pentru că atunci când ești exclus de la decizie, nu ai decât o singură variantă, să te retragi.
Există posibilitatea ca USR PLUS să facă un pas înapoi și să cedeze în toată această acțiune? Să îl accepte pe Florin Cîțu ca premier?
Imposibil nu este, dar în momentul în care va face acest lucru se va decredibiliza total, pentru că ar însemna că a generat o criză majoră pentru un om, Stelian Ion. Se va decredibiliza, în primul rând, în fața propriilor alegători. Nu știu dacă își permite să facă lucrul ăsta. Adică a ajuns într‑un punct în care nu mai are decât varianta să se lupte pentru poziția pe care a adoptat-o.
Ne îndreptăm, cum spuneam, spre tipul acela de guvern minoritar pe care l-am mai văzut și în timpul perioadei Tăriceanu 2 după retragerea PD de la guvernare, adică fără o susținere fățișă a PSD, ci una subterană. Care va fi prețul în situația în care se va ajunge la această formulă, deși vedem că PSD spune că nu va susține un guvern minoritar?
Vor fi două prețuri de plătit. Primul, PNL va ajunge la cea mai mare criză din ultimii 20 de ani. Al doilea preț, programele pentru România vor fi cenzurate de PSD și vom vedea din nou care vor fi prioritățile PSD în aceste programe și nimic nu se va face fără acordul PSD. Până la urmă, PSD va ieși câștigător la alegerile următoare, cum a ieșit după guvernarea Cioloș, pentru că aici nu e vorba doar de precedentul Tăriceanu, ci și de precedentul Cioloș. Atunci, PSD a declarat că susține guvernul de tehnocrați. Dar l-a suținut în așa fel încât, după un an de guvernare Cioloș, PSD a câștigat cu cel mai mare scor din istoria postdecembristă, cu excepția scorului obținut de FSN în`90.
Ne vom îndrepta către acest scenariu, pentru că nu cred că Florin Cîțu își va da demisia și nu cred că va renunța la poziția de candidat la președinția PNL. Chiar dacă ar vrea el să facă asta, nu îl lasă echipa din jurul lui și nu știu dacă îl lasă președintele.
A câștigat PSD deja?
PSD a câștigat deja și va mai câștiga. PSD câștigă puncte cu fiecare zi care trece. PSD este în momentul de față factorul de arbitrare a crizei politice, dacă nu se trezesc PNL și USR PLUS să refacă această coaliție de guvernare. Altfel, vor fi cu toții la mâna PSD, iar PSD, repet, își creează în felul acesta premisele pentru a câștiga alegerile din 2024 fluierând.
Dar USR PLUS câștigă rămânând în opoziție?
Dacă se face alianța aceasta dintre PNL și PSD, în mod vizibil sau ocult, USR PLUS ar putea să-și crească scorul electoral în 2024, dar nu atât de mult încât să câștige alegerile. Ele vor fi câștigate de PSD. Oricum, în mod normal, după un ciclu electoral, cei din opoziție câștigă. Ca să împiedici victoria opoziției, trebuie să ai niște performanțe extraordinare recunoscute public de alegători. Și dacă ar fi funcționat perfect coaliția de guvernare, și dacă își făceau toate programele, e greu să convingi alegătorii să te susțină după patru ani de guvernare. Era însă o posibilitate. În condițiile actuale, această posibilitate dispare.
Domnule Stoica, aceste coaliții, să le zicem de dreapta, CDR-ul, Alianța DA, au fost, de fapt, un eșec. Sigur că acum acest eșec este mai rapid. Care este explicația de substanță, pentru că vedem că pe partea cealaltă a spectrului politic nu se întâmplă așa ceva.
Trebuie să nu dramatizăm. Farmecul democrației este eșecul. Numai regimurile totalitare au ca principiu victoria. Democrația are ca principiu eșecul. Eșecul de astăzi care poate fi corectat mâine. Rotația la guvernare este posibilă pentru că fiecare guvern eșuează, mai mult sau mai puțin. Pentru că dacă ar avea numai victorii, ar fi un guvern totalitar. Nu eșecurile sunt îngrijorătoare. Incapacitatea de a învăța din eșecuri este îngrijorătoare. Incapacitatea unor politicieni de a învăța din eșecurile lor, asta este îngrijorător. Pentru că eșecurile sunt premisa corectării greșelilor, dacă înveți din ele. Or, constat că nu s-a învățat nimic din criza Băsescu – PD, din decembrie 1997 – ianuarie 1998. Cu acea ocazie, Victor Ciorbea s-a încăpățânat să se agațe de poziția de prim-ministru și a crezut că poate să conducă cu un guvern minoritar cu sprijinul PSD, nedeclarat, dar discutat în culise. După trei luni, s-a văzut că o asemenea variantă este total contraproductivă și, în final, și președintele Constantinescu a înțeles că singura soluție este să renunțe la Victor Ciorbea ca prim-ministru. Nemaiamintind de precedentul Radu Vasile, când chiar partidul nu îl mai susținea și a trebuit să fie căutat prin toată țara, ca să își poată da demisia. Și-au dat demisia toți miniștrii din guvern, numai el nu își dădea demisia.
Spuneați la începutul discuției noastre că PNL este complet nereformat și că de aceea s-a ajuns în situația aceasta, cu o echipă slabă din punct de vedere intelectual, profesional. Care este explicația că această reformă, despre care s-a tot vorbit, nu s-a produs?
Dacă aș face acum un inventar al discuțiilor noastre, în ultimii zece ani, cred că această idee a existat în fiecare din ele. De fiecare dată cu exasperare am constatat că nu se face nimic. Responsabilii sunt conducătorii partidului, cei care au condus partidul în toată această perioadă. Și, din păcate, constat că nu există apetență pentru o asemenea reformă. De altfel, când ești la guvernare și ai o mulțime de probleme pe cap, e greu să o faci. Asemenea reforme se fac în opoziție. Uitați-vă la PSD. Când a început să își refacă imaginea, când a început să aibă o altă față? În opoziție, da!? A început să scape de balastul de imagine Dragnea, Dăncilă și acum încet-încet pare să fie, cel puțin la suprafață, alt partid. Cât va reuși să schimbe și substanța, asta e o altă problemă. Încearcă să arate că face o reformă internă. Rămâne să vedem cât de reală va fi. Eu le doresc să facă o reformă internă, pentru că România are nevoie de un partid de stânga modern, puternic, civilizat, cu oameni competenți și cinstiți. Și dacă vor face asta, jos pălăria. //
