Pe aceeași temă
În ce stadiu se află acum proiectul construcţiei unui partid de dreapta în România?
Există două teste politice care descriu stadiul în care se află proiectul dreptei astăzi. Mai întâi, a fost anul trecut, în vară, testul alegerilor locale, apoi, în toamnă, testul alegerilor parlamentare. Aceste două teste indică fără putinţă de tăgadă că sistemul politic românesc are o structură bipolară. De asemenea, ele indică, fără putinţă de tăgadă, că, după aproape 20 de ani de la căderea comunismului, pentru prima dată avem un mare partid de dreapta. Până acum, stânga a dominat scena politică. De anul trecut, stânga are o contrapondere cel puţin egală. Este o evoluţie extraordinar de importantă. Cine se întoarce în timp cu 20 de ani, în anul 1990, realizează care e diferenţa. Eu zic că abia acum scena politică românească a intrat într-o logică politică normală.
Identitatea doctrinară a PD-L se cristalizează
Proiectul cu care dvs. aproape că vă identificaţi, unificarea dreptei, este sau nu încheiat?
Dacă ne raportăm la doctrină şi la strategie politică, procesul acesta este încheiat. Spun asta pentru că în ultimii ani, PNL, ca doctrină politică, a fost un partid irelevant, nu a reuşit să elaboreze niciun proiect serios care să ateste apartenenţa lui la valorile dreptei europene. În plus, PNL a rămas cantonat în familia europeană liberală, care nu este una a dreptei, ci este, mai degrabă, una a stângii. Aşadar, nici în plan intern, nici în plan european, PNL nu s-a mai comportat ca un partid de dreapta. Din acest punct de vedere, ceea ce era de dreapta s-a reunit în PD-L.
Şi aici aş vrea să mai fac o observaţie. Chiar astăzi am citit, în Evenimentul zilei, un foarte interesant editorial al lui Mircea Cărtărescu. Mărturisesc că mă îngrijorează percepţia care îşi găseşte expresia în acest editorial, pentru că nu este vorba doar de percepţia lui Mircea Cărtărescu şi tocmai asta mă îngrijorează. S-a creat, cred eu, o eroare dublă. Prima eroare de percepţie: liderii PNL au acreditat ideea, care văd că încet-încet a prins, că eu, Stolojan, Mona Muscă, Flutur şi alţii am fi părăsit PNL, că am fi nişte defectori. Este o profundă nedreptate. Nu noi am defectat, nu noi am plecat din PNL. Am fost excluşi din PNL. Şi mă miră faptul că oameni care au o bună cunoaştere a evoluţiilor politice din România nu reţin acest lucru esenţial. Nu noi am defectat, Tăriceanu a defectat. El şi gruparea din jurul lui ne-au exclus din partid. Ei practic au dus PNL în această zonă de centru şi centru-stânga şi ei sunt cei care au ratat şansa ca PNL să devină marele partid al dreptei. Mi se pare profund nedrept ca noi să fim numiţi defectori. A doua eroare de percepţie: se spune că această grupare liberală care a format PL-D şi care, după aceea, a fuzionat cu PD pentru a forma PD-L, se diluează în actuala formaţie politică, îşi pierde identitatea. Dacă avem memoria evenimentelor politice petrecute în ultimii doi ani, atunci nu putem să ignorăm faptul că singurele dezbateri serioase făcute în România şi care practic au făcut agenda publică în politica românească au fost dezbaterile organizate de Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI) şi după aceea de Institutul de Studii Populare (ISP). Deci, de doi ani, marile probleme ale dreptei au fost dezbătute în acest cadru.
Dar acestea nu sunt structuri reprezentative pentru PD-L.
Aici, nu vă împărtăşesc părerea. Dacă despre CADI se poate spune că nu este o structură reprezentativă pentru PD-L, ISP este o fundaţie creată de PD-L.
A fost creată la insistenţele dvs.
Nu e adevărat. ISP a fost creat pentru că în programul noului partid, PD-L, a fost inclus acest proiect politic şi nu doar eu am stăruit pentru el, ci toţi liderii politici ai PD-L au stăruit.
Dar acest institut participă în vreun fel, precum institutele din Occident, la selectarea cadrelor pentru guvernare? A participat acest institut în vreun fel la redactarea unor proiecte politice însuşite de partid?
Să nu uităm că este o structură nou creată. Nu putem pretinde că PD-L ar fi utilizat expertiza unei structuri care abia acum se construieşte, dar proiectul PD-L a fost foarte limpede şi de aceea acest proiect a fost inclus în programul politic. S-a dorit şi se doreşte ca ISP să fie laboratorul de idei al PD-L, să fie interfaţa dintre PD-L şi societatea civilă, dintre PD-L şi liderii intelectuali de dreapta şi deja lucrul acesta se construieşte. Cine a participat la dezbaterile noastre ştie că se creează aceste punţi de comunicare dintre partid şi elitele intelectuale de dreapta. Este un centru de coagulare a gândirii de dreapta din România. Fără îndoială că, în perspectivă, încet-încet, expertiza institutului va trebui să se regăsească din ce în ce mai mult în activitatea politică a partidului şi asta se va întâmpla. Dar revin la cea de-a doua eroare de percepţie. Liberalii, în PD-L, aş zice că sunt grupul cel mai dinamic în momentul de faţă. Dacă ne referim la efortul de cristalizare doctrinară, aripa liberală din PD-L este cea mai dinamică, împreună cu oameni care se revendică din gândirea conservatoare sau din gândirea creştin-democrată. Încet-încet, identitatea doctrinară a PD-L se cristalizează. Aş spune că, în pofida clişeului care se repetă de către inamicii noştri politici, PD-L este partidul din România de astăzi cu cea mai puternică identitate doctrinară.
Nu vi se pare că unii membri onorabili ai acestei grupări liberale din PD-L sunt puşi în vitrină, fără niciun fel de cuvânt în partid, în spatele dvs. fiind promovate tot felul de personaje dubioase?
Îmi puteţi da exemple, d-le Armand Goşu?
Sunt prea multe exemple. Şi dvs. aţi răsfoit presa ultimelor luni. Unele personaje contestate au fost retrase din funcţii, altele nu.
Să lămurim un lucru. Niciun partid politic, şi nu mă refer numai la cele din România, nu este un ordin călugăresc. Niciun partid politic nu se poate mândri cu o selecţie a membrilor şi a liderilor care să răspundă celor mai înalte exigenţe morale. Din păcate, partidele politice au aceeaşi cotă de impuritate pe care o are ţara din care ele provin. Desigur că asta nu trebuie să fie o fatalitate, desigur că un partid politic serios trebuie să-şi propună să depăşească acest lucru şi, dacă un partid vrea să conducă o ţară, nu poate să o facă decât dacă îşi reproiectează structurile, principiile şi valorile. PD-L este în acest proces. Noi ne-am înfiinţat în 15 decembrie 2007. Nu am putut să facem acest proces de reconstrucţie internă mai vizibil şi mai profund pentru că, imediat după ce ne-am înfiinţat, am intrat în marile bătălii politice, alegeri locale, alegeri parlamentare, acum sunt alegeri europene, urmează alegerile prezidenţiale. Dacă cineva citeşte cu atenţie protocolul de fuziune dintre PLD şi PD, va vedea că acolo noi am spus foarte clar că reconstrucţia partidului, consolidarea instituţională se vor produce după alegerile prezidenţiale. Atunci vom avea primele alegeri interne. Până atunci, aşa cum suntem, cu structurile pe care le avem, cu oamenii pe care îi avem, trebuie să învingem în aceste bătălii politice.
Dvs. aţi văzut în România ultimilor 20 de ani ca un partid aflat la putere să se reconstruiască, să se reformeze?
Aici este marea provocare pe care trebuie s-o înfrunte PD-L. Dar această provocare nu va putea fi decât după alegerile prezidenţiale. În orice caz, nu se poate reconstrui un partid cât timp este angajat în mari bătălii electorale. Asta este o iluzie. Daţi-mi voie să vă spun: ar fi şi o mare eroare strategică şi tactică. Deocamdată, cu forţele pe care le avem, cu structurile pe care le avem şi oamenii pe care îi avem, va trebui să învingem în bătăliile împotriva competitorilor noştri politici. După alegerile prezidenţiale, vom avea o perioadă de trei ani, până în 2012, în care obiectivul principal este consolidarea instituţională cu tot ce presupune ea. Şi tot în programul partidului avem principiile acestei consolidări instituţionale foarte clar precizate.
Tăriceanu a gestionat prost „partidul-balama“
Să ne întoarcem la unificarea dreptei. Faptul că dvs. nu acceptaţi că PNL este un partid de dreapta, în vreme ce opinia publică, mass-media, lideri de opinie percep PNL ca un partid de dreapta, pe liderii săi ca stâlpi ai liberalismului, mă gândesc acum la Dinu Patriciu, asta nu face ca PNL să nu existe pe partea dreaptă a eşichierului politic. Înţeleg că în proiectele dvs. de viitor nu mai contaţi pe PNL ca partid de dreapta, de vreme ce spuneţi că unificarea dreptei s-a încheiat. Până la urmă, ce credeţi că se va întâmpla cu acest partid, despre care dvs. spuneţi că nu este al dreptei politice?
Să încerc să răspund la această mitralieră de întrebări. Primul răspuns. Nu este obligatoriu ca un om de afaceri să fie cu adevărat de dreapta. Într-o ţară postcomunistă, marile afaceri s-au făcut cu statul sau pe seama statului. Din acest punct de vedere, nu a fost nicio diferenţă între aşa-zisa dreaptă şi aşa-zisa stângă şi, din punctul meu de vedere, aceste mari afaceri făcute pe seama statului sunt expresia nu a dreptei, ci a stângii. Şi dacă vreţi să vă contrariez, pentru mine, Dinu Patriciu este un om de afaceri de aceeaşi factură cu oamenii de afaceri care gravitează în jurul PSD – aceleaşi metode, aceleaşi procedee – şi, ca urmare, nu cred că el este un adevărat om de dreapta. Al doilea răspuns. Nu eu afirm că PNL nu mai este un partid de dreapta. Conduita politică a PNL în ultimii doi ani, pe plan intern şi pe plan extern, la o analiză atentă, este conduita unui partid de centru sau de centru-stânga. Al treilea răspuns. Există o inerţie a reprezentării colective asupra scenei politice, există o inerţie a percepţiei publice. PNL a debutat ca un partid de dreapta în anii ‘90. Reprezentarea asupra lui ca un partid de dreapta este încă inerţială. Dar eu nu sunt preocupat doar de această reprezentare inerţială, ci sunt preocupat, mai ales, de ceea ce s-a întâmplat în realitatea evoluţiei PNL şi nu cred că ştie cineva mai bine decât mine ce înseamnă PNL astăzi în România. Al patrulea răspuns, la cea mai importantă întrebare pe care mi-aţi pus-o în acest tir de întrebări. Este oare pentru totdeauna PNL compromis? Iese PNL din istoria României? Mărturisesc că întrebarea asta mi-am pus-o de multe ori şi n-am un răspuns la ea în acest moment. Pot doar să speculez. Vă pot spune chiar că există un grup de reflecţie în cadrul CADI care se ocupă de această problemă. Nu avem un răspuns, avem ipoteze. Ele vor fi cercetate şi verificate în cadrul acestui grup de reflecţie. Şi sunt practic două mari ipoteze. Ipoteza potrivit căreia PNL va avea soarta PNŢCD – şi nu cred că această ipoteză e exclusă, ea este posibilă. A doua ipoteză este ca PNL să rămână totuşi un partid minor, ca Partidul Liberal-Democrat din Germania. Dintr-un punct de vedere, gruparea care a condus PNL până la ultimul congres, inclusiv Dinu Patriciu, a avut acest obiectiv, să facă din PNL un „partid-balama“, care să fie dorit şi de stânga, şi de dreapta, care să fie indispensabil în orice structură de guvernare. Tăriceanu a gestionat prost însă această poziţie, pentru că un „partid-balama“ nu poate să dicteze regulile jocului. Tăriceanu a vrut să dicteze regulile jocului şi atunci nu a făcut altceva decât să-i coalizeze pe cei doi mari, PD-L şi PSD. Dar, în momentul de faţă, PNL este al treilea partid din România şi se află în situaţia „partidului-balama“. Deci asta e a doua ipoteză pe care o putem avea în vedere: PNL nu dispare, ci supravieţuieşte ca „partid-balama“.
Alianţă perpetuă între PD-L şi PNL
În situaţia aceasta de criză economică, nu cumva PNL, rămânând în opoziţie, este cel mai bine poziţionat, având un potenţial de creştere care poate fi fructificat?
Nu sunt deloc încrezător într-o asemenea variantă. Pentru că opoziţia PNL, deocamdată, nu aduce nimic constructiv şi nu a produs niciun proiect major. Înclin să cred că PNL nici nu are resursele umane să producă un proiect major în perioada următoare.
Dar nici nu are nevoie de proiecte majore, ci poate doar să speculeze abil această conjunctură. Luaţi în calcul şi această posibilitate?
Fără îndoială că orice posibilitate poate fi luată în calcul într-o analiză politică serioasă. Dar mi se pare că este o posibilitate redusă. Cred că, în momentul de faţă, PD-L şi PSD au, la nivel electoral, nuclee dure, care nu pot fi dizolvate cu uşurinţă, chiar în condiţiile excepţionale ale crizei. Mai cred că PNL, la rândul lui, are un segment electoral foarte îngust, care nu poate fi lărgit, oricât de dramatice ar fi condiţiile crizei. Dar, speculând, cum spuneţi dvs., orice e posibil. Atunci, aceasta ar fi cea de-a treia ipoteză.
Revin însă la cea de-a doua ipoteză. Presupunând că PNL se consolidează în poziţia de partid de centru între cele două mari blocuri, problema este dacă el va avea comportamentul politic al PLD din Germania sau va avea comportamentul politic al creştin-socialilor din Bavaria. Ce vreau să spun? Există posibilitatea ca un partid ca PNL să rămână un „partid-balama“ sau, dimpotrivă, să intre într-o alianţă stabilă perpetuă. Germania ne oferă două modele diferite. PLD din Germania a fost, într-adevăr un „partid-balama“, când cu stânga, când cu dreapta, iar în final nu mai e cu nimeni, tocmai pentru că, atunci când joci şi pe stânga, şi pe dreapta, la un moment dat îţi pierzi credibilitatea. În schimb, Partidul Creştin-Social din Bavaria este de o jumătate de secol la conducerea Bavariei. Acum, la ultimele alegeri, într-adevăr, a fost prima dată când i s-a şubrezit această poziţie de lider necontestat dar, în orice caz, e cel mai mare partid din Bavaria în continuare, iar la nivelul Germaniei, de 50 de ani, este în aceeaşi structură cu creştin-democraţii Germaniei.
Vedeţi o astfel de posibilitate în viitor, o alianţă stabilă între PD-L şi PNL?
Ei bine, că vorbeam mai devreme de acest grup de reflecţie care analizează această chestiune, eu cred că formula ideală pentru România ar fi aceasta: dacă PNL supravieţuieşte, să intre într-o alianţă perpetuă cu PD-L. Asta ar duce într-adevăr la consolidarea forţelor de centru-dreapta din România. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat acum dacă PNL ar fi avut acest comportament.
Aveam un guvern de dreapta.
PD-L cu PNL ar fi putut să guverneze liniştit România. Ca valori şi ca principii, e mult mai mare compatibilitatea între PD-L şi PNL decât între PD-L şi PSD.
Până la urmă, acceptaţi că PNL e de dreapta?
Centrul-stânga e mai aproape de dreapta decât stânga. În momentul de faţă, am trecut peste centrul-stânga şi am făcut alianţa între PD-L, la dreapta, şi PSD, la stânga, am sărit, am făcut un pod peste PNL. Dar nu pentru că noi am vrut, ci pentru că PNL nu a fost în stare să negocieze în mod rezonabil această alianţă de centru-dreapta.
E posibilă o revenire, după alegerile prezidenţiale?
Totul depinde de evoluţia pe termen mediu şi lung în PNL.
O asemenea alianţă va semnifica pentru dvs. încheierea procesului reunificării dreptei? Mi-aţi spus că procesul deja s-a încheiat.
Vedeţi, când vorbesc că dreapta s-a reunificat, mă refer la actuala configuraţie a scenei politice. Dar noi ştim că, în politică, nimic nu e definitiv, ştim că în politică lucrurile se schimbă de la an la an şi, dacă-mi daţi voie să profit de această constatare, din această perspectivă, niciodată dreapta nu va fi definitivă ca structură, tot timpul vor fi transformări, tot timpul vor fi posibile unificări, posibile consolidări instituţionale. Aşadar, procesul rămâne deschis. Noi nu vorbim de sfârşitul unificării dreptei în această formulă, vorbim de faptul că dreapta s-a unificat într-o formulă care corespunde actualei configuraţii a scenei politice din România. Ce va fi în viitor depinde de noi, de PNL. Poate că apare un nou partid al dreptei în viitor. Cine poate să anticipeze ce se va întâmpla peste 10, 20, 50 sau 100 de ani?
Faptul că PNL, un partid care ne obişnuise cu 7–8%, a crescut spre 20% nu contrazice scenariul de la care dvs. aţi pornit, privind formarea unor două mari partide, unul de dreapta şi altul de stânga, pe scena politică? În urma alegerilor parlamentare de anul trecut avem trei partide mari, şi nu două.
Avem un mare partid de dreapta şi un mare partid de stânga şi, între ele, un partid mai mic. Ponderea reală a PNL va fi măsurată acum, la alegerile europarlamentare şi la cele prezidenţiale. Rezultatul PNL la alegerile parlamentare de anul trecut nu cred că arată ponderea reală a acelui partid. Acele rezultate au fost distorsionate de calitatea PNL de partid aflat la guvernare, care a avut în mână bugetul ţării. Cred că aproape jumătate din ponderea electorală obţinută de PNL la alegerile parlamentare este rezultatul nu al credibilităţii PNL, ci al clientelei politice a PNL.
Care ar fi condiţiile pentru ca scenariul despre care mi-aţi vorbit, o alianţă perpetuă între PNL şi PD-L, să poată fi pus în operă?
Deocamdată suntem în stadiul de a formula ipoteze şi a face analize. Ar fi o dovadă de frivolitate din partea mea să mă lansez acum în pronosticuri.
Dar fără Tăriceanu, cu Crin Antonescu în fruntea PNL acel proiect e mai plauzibil?
Mărturisesc că actuala conducere a PNL, tandemul Antonescu–Orban, pare mai deschisă, mai flexibilă decât gruparea Tăriceanu. Cum am spus, noua conducere a PNL are de înfruntat mai multe provocări şi evoluţia PNL depinde de modul cum vor soluţiona aceste provocări. Prima provocare este consolidarea instituţională a PNL, a doua este clarificarea doctrinară, iar a treia este clarificarea relaţiei cu Dinu Patriciu. În funcţie de modul cum vor fi abordate aceste trei provocări, vom vedea cum va evolua PNL.
Dreapta nu moare
Nu se va prăbuşi dreapta într-un moment de criză economică globală care va dura câţiva ani? Sunt mulţi care cântă prohodul dreptei.
De două sute de ani se cântă prohodul capitalismului şi, de fiecare dată, capitalismul devine tot mai vital, tot mai puternic. Nu cred că trebuie să ne raportăm numai la situaţiile de criză pentru a configura dreapta. În situaţiile de criză, într-adevăr, clivajele politice se atenuează. În situaţiile de criză, partidele politice găsesc soluţii comune de foarte multe ori. Dar situaţia de criză nu este eternă. Democraţia liberală are, în codul ei genetic, şi gena bipolarizării. De ce? Pentru că, din punct de vedere procedural, democraţia liberală presupune totdeauna alternanţa la putere. Nu există o societate democratică liberală dacă nu avem alternanţă la putere. Alternanţa la putere e posibilă pentru că avem pluralism. Pluralismul presupune alegeri libere şi asta înseamnă că, ori de câte ori avem alegeri, scena politică se împarte în două şi se formează două tabere. După ce au loc alegerile, iar se formează două tabere: cei care au câştigat şi cei care au pierdut, cei care sunt la putere şi cei care sunt în opoziţie. Nu contează modul în care se structurează aceste două tabere, ele se pot structura în două mari partide sau în două mari coaliţii. Dar oricum, scena politică este împărţită în două. Frontul democraţiei ca front simbolic presupune o parte stângă şi o parte dreaptă, din punct de vedere procedural. De-asta unii rămân derutaţi şi spun că astea sunt noţiuni fără sens pentru că nu ştim ce e dreapta şi ce e stânga. Nu ştim din punct de vedere al conţinutului, pentru că tot timpul acest conţinut variază. Dar procedural, tot timpul vom avea o parte şi cealaltă parte, că îi spunem dreapta sau îi spunem stânga, n-are importanţă. Dar asta e logica democraţiei.
Din ce spuneţi, înţeleg că nu mai contează aşa de mult ideologia.
Nu. Asta înseamnă că, din punct de vedere procedural, împărţirea în stânga şi dreapta este o constantă a democraţiei. Din punct de vedere ideologic, lucrurile sunt volatile, ele se modifică. Dar tot timpul vor fi regrupări pe bază de valori şi de principii. Care sunt ele, cum evoluează în timp, din punct de vedere ideologic nu există constante. Din punct de vedere ideologic, într-adevăr, lucrurile sunt mult mai flexibile, ele evoluează în timp, se schimbă. Dar, din punct de vedere procedural, stânga şi dreapta sunt constantele democraţiei.
Dacă mai contează ideologia, nu vă e teamă că acest mariaj cu PSD, într-un moment în care PD-L nu pare să-şi fi cristalizat foarte bine ideologia, discursul public, ar putea să dăuneze partidului dvs., pe termen lung?
Asta, într-adevăr, este o mare problemă şi, din acest punct de vedere, misiunea ISP este tocmai asta, să contureze din ce în ce mai puternic clarificarea doctrinară a PD-L. Soluţiile de guvernare aplicate de PD-L trebuie să fie soluţiile dreptei. Şi trebuie să vă spun că, deocamdată, ceea ce mulţi uită, PD-L a reuşit să convingă PSD, ca partid de guvernare, să existe soluţii ale dreptei. Nu uitaţi că PSD a avut în program la alegeri cota progresivă de impozit, iar în programul de guvernare n-avem cota progresivă, ci avem cota unică de impozitare. Am reuşit să impunem în programul de guvernare ideea simplificării şi a reducerii taxelor. Astea sunt elemente ale dreptei. Chiar în această ambianţă conjuncturală în care stânga s-a aliat cu dreapta, programul de guvernare are importante dominante ale dreptei.
Dar această coaliţie începe să scârţâie.
Eu am spus de multe ori că PD-L doreşte să fie un partid onest în această guvernare. Din păcate, constat că sunt momente în care PSD nu acţionează în acelaşi fel. Şi am un exemplu recent care mă îngrijorează: exemplul Sever Voinescu. PSD a invocat faptul că ar fi fost defecţiuni şi în grupul PD-L din Camera Deputaţilor la votul privind alegerea lui Sever Voinescu ca secretar al Camerei. Poate că au existat defecţiuni şi în PD-L, dar asta este mai puţin important. Una este să ai doi–trei oameni care poate nu-l simpatizează pe Sever Voinescu şi votează împotrivă şi alta e să ai tot grupul PSD votând la unison împotriva lui Sever Voinescu. Asta e o chestiune care, dacă se mai repetă, ar putea să pună în discuţie fidelitatea partenerului nostru. Până acum, repet, aceste chestiuni nu mi se păreau grave, mi se păreau nişte fricţiuni normale între partide care provin din zone diferite, dar aici nu e o chestiune de ideologie, de principii, este o chestiune foarte simplă, procedurală, de votare a unui om care era propus de PD-L şi care avea o funcţie care revenea grupului PD-L. Şi totuşi, aici a fost un defect major. Sper că asemenea chestiuni nu se vor repeta, pentru că, dacă se vor repeta, eu personal nu am de gând să tolerez şi să tac.
Dreapta este într-o conjunctură favorabilă. Preşedintele Băsescu este o locomotivă electorală. Dreapta are în dvs. un bun strateg. Va reuşi dreapta să se consolideze?
Aici aş vrea să spun următorul lucru. Preşedintele Traian Băsescu este o locomotivă, fără îndoială că este cel mai important om politic al dreptei din momentul de faţă, dar eu n-aş vrea să se creadă că PD-L, ca partid, este un simplu profitor al forţei de tracţiune a preşedintelui. Şi din acest punct de vedere, mă detaşez clar de reprezentarea pe care o are un prieten al meu, Toader Paleologu, care acum câteva săptămâni a lăsat să se înţeleagă că Traian Băsescu este „o pleaşcă“ pentru PD-L. A fost o nefericită exprimare. PD-L a avut şi are o contribuţie majoră în lupta dreptei în România. Traian Băsescu este locomotiva dreptei, dar, dacă nu ai vagoane şi dacă ele însele nu au şi o forţă proprie de tracţiune, nu poţi să faci nimic.
27 martie 2009
