VASILE DÂNCU: Continuarea războiului politic este o crimă

Nu-i exagerată nervozitatea din USL pe marginea desemnării procurorului general și a șefului DNA? În alte țări știrea ar trece neobservată.

Sunt șocat de faptul că numirea procurorilor este cel mai important subiect de negociere politică de câteva luni. Asta ne face să fim suspicioși în două direcții, la fel de negative pentru România. Controlul justiţiei este o miză importantă pentru toți politicienii români, cu corolarul că principalul țel al politicienilor ar fi comiterea de ilegalități. Chiar dacă exagerat, acest punct de vedere nu este, totuși, absurd, este poate chiar punctul de vedere al procurorilor din România. A doua, competiția dintre politicieni a depășit cu mult granițele luptei politice, ei își dau în cap cu justiția, poliția sau alte instrumente instituționale de pe la noi. Cred că este indicatorul cel mai relevant pentru rămânerea în urmă a țării noastre.

Dacă nu suntem atenți, România pierde în acești ani și ultimele resurse pentru a realiza o guvernanță economică reală. Vom deveni un stat slab, eșuat, dacă nu suntem atenți cu oamenii. Comunități întregi își pierd ultimele resurse structurate de locuri de muncă și uneori o identitate de care erau mândre, din generație în generație. Câmpia Turzii, Reșița sau Târgoviște, ca și alte localități, se vor destructura prin depopulare și migrație dacă nu vom găsi nimic să punem în loc. Distribuția socială a riscurilor este tot mai inegală, iar oamenii își modifică identitățile. Își pierd legăturile afective cu locurile în care s-au născut și crescut. Reacțiile de răspuns la situațiile în care nu primesc ajutor de nicăieri sunt dramatice: o dezorientare majoră și pierderea sensului acțiunii colective, migrația internațională pentru căutarea unei forme de certitudine, neîncrederea generalizată în instituții și în statul român, reacții nevrotice de atașament afectiv sau optimism nefondat, în contradicție cu reprezentarea negativă a viitorului. Un optimism solid și o identitate puternică, centrate pe binomul identitate locală și atașament față de România, care încă mai rezistă, se pot transforma foarte repede într-o identitate nevrotică, care periclitează solidaritatea colectivă și formele de coeziune absolut necesare ca nucleu al existenței unei națiunii. În raport cu această problemă, numirea procurorilor nu este un subiect de prima pagină!

Justiţia s-a dovedit că are potențial serios de a zgudui USL. Cum explicați abordarea diferită a subiectului? Până relativ recent, atât PSD, cât și PNL îi înfierau pe „procurorii lui Băsescu“. Ce s-a întâmplat cu premierul Ponta, cu liderii PSD de și-au schimbat atitudinea?

Premierul Ponta este acum bărbat de stat, care știe că este obligat să facă și compromisuri. Să nu credeți că s-a îndrăgostit brusc de „procurorii lui Traian Băsescu“. În niciun caz. Știe însă să distingă între procurori buni și procurori mediocri. Știe, poate, și cum a acționat influența politică în trecut la unii procurori.

Ponta ar trebui felicitat pentru că a dat cea mai mare bătălie împotriva lui însuși. Un lider politic devine bărbat de stat când reușește să treacă peste propriile idiosincrazii, propriile stereotipuri și clișee. Ca om inteligent, Ponta știe că s-a terminat deja de ceva vreme campania electorală și că acum se cere altceva de la el. Și încă ceva: un lider important știe să facă diferența între ceea ce spune în campanie și ceea ce trebuie gândit realist. Liderii slabi se lasă narcotizaţi de propriile discursuri electorale. Cu cât spun de mai multe ori un lucru care știu că va plăcea maselor, cu atât cred mai mult în el, se leagă de el, chiar dacă, inițial, știau că este o mare minciună.

Cum comentați tactica politică a PNL? Crin Antonescu este la guvernare, dar se comportă ca și cum ar fi liderul opoziției. A scăzut în sondaje? Cum se explică această atitudine?

Între cele două partide majore din USL sunt foarte mari diferențe, nu doar poziționarea stânga–dreapta de până acum. Cred că o creștere bruscă alături de PSD și, uneori, pe creditul PSD, a zăpăcit un pic zona noastră liberală. Senzația celor care lucrează alături de liberali în coaliția de guvernare este că vor prea mult, vor totul și vor acum. Sentimentul pesediștilor este că peneliștii vor să consume toate resursele politice forțând mereu limitele, ca în vara trecută, parcă nevenindu-le să creadă că parteneriatul va fi lung.

E adevărat, Crin Antonescu nu performează în sondaje grozav, este la încredere în jur de 30%, la jumătatea scorului USL. L-a afectat destul de mult acel prezidențiat interimar, dar eu cred că nu ar trebui să-l preocupe asta, ar trebui să-l preocupe doar coeziunea și întărirea legăturii PSD–PNL, pentru care ar putea sacrifica tot, inclusiv orgoliul personal. Crin Antonescu ar trebui să fie păzitorul USL, să-i ofere lui Ponta garanția că are spatele asigurat, astfel timpul lucrând pentru ca Antonescu să devină președinte. USL va fi, dacă va rămâne așa, locomotiva care îl poate face pe Antonescu președinte în 2014. Singur sau cu o coaliție de strânsură nu are decât foarte mici șanse. De aceea, știu că aveți dreptate când spuneți că Antonescu devine liderul opoziției, dar mă șochează o așa lipsă de gândire strategică din partea liberalilor. Reacțiile nevrotice ale liberalilor creează o atmosferă care ar putea să bulverseze evoluția evenimentelor care curgea pozitiv pentru Crin Antonescu.

Care ar fi „linia roșie“ pe care, dacă o trece, d-l Antonescu riscă să scoată PNL de la guvernare? Sau liderii PSD n-au discutat acest lucru?

Nu cred că pesediștii s-au pregătit pentru un conflict cu liberalii. Raportul electoral este de doi la unul, așa că au sentimentul forței. Există însă altceva, o linie roșie pe care o trasează criza. Cred că anii 2013 și 2014 sunt ani cruciali pentru România, iar din această perspectivă umorile liberalilor sau pesediștilor ar trebui să conteze mai puțin.

Crin Antonescu ar trebui să înțeleagă un lucru de abc politic: România este azi într-o situație disperată. Respinsă de Europa, fragilă economic, cu decalaje care se adâncesc și cu o polarizare socială tot mai adâncă. Criza altor țări din Europa ne poate strivi definitiv, dacă nu ne vom pregăti pentru a folosi cât mai bine resursele mai vechi sau mai noi de energie, dacă nu vom putea să valorificăm potențialul agricol și să-i protejăm pe cei care produc în România și dau salarii, plătesc impozite. Cred că guvernul lui Ponta este guvernul ultimei șanse și ar trebui sprijinit chiar și de liberali, mai ales că fac parte din el. Am senzația că și până și adversarul cel mai mare al USL, Traian Băsescu, sprijină sau dă semne că ar sprijini un Guvern Ponta, condamnat să reușească ceva în această perioadă dificilă. Probabil că Ponta sau Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, ar găsi mijloacele pentru ca un guvern fără PNL să păstreze majoritatea parlamentară, dar o nouă criză politică ar bloca din nou România. În locul liberalilor, nu aș risca prea tare, aș comanda niște sondaje la altcineva decât la prieteni înțelegători. Dacă se retrag, peneliștii ar pierde mult credit politic, iar Crin Antonescu și-ar decredibiliza orice încercare de discurs prezidențial dintr-o viitoare campanie.

Din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2014, d-l Antonescu poate să fie sigur de susținerea PSD?

În istoria României, toate coalițiile au fost fragile și cele mai multe au durat foarte puțin. Dar asta a fost coaliția de cel mai mare succes și de cel mai mare curaj. Aici Ponta și Antonescu au fost deștepți, ei fiind probabil printre puținii care și-au dorit-o sau i-au intuit potențialul. Diferența de vârstă dintre cei doi lideri era un argument pentru ca să nu fie periclitată împărțirea rolurilor. Ponta este cu două mandate prezidențiale mai tânăr decât Antonescu și puteau gândi armonios și solidar un viitor de aur și pentru Antonescu. Cu o singură condiție, o guvernare de succes, un ciclu politic de 8-10 ani de reconstrucție a României.

Dușmanul candidaturii lui Antonescu nu este nici PSD și nici Oprescu. Dușmanul lui poate fi insuccesul Guvernului Ponta, lipsa de rezultate vizibile în 2014, la final. Numai un succes USL îl poate face pe Antonescu președinte al României!

În cazul în care Guvernul Ponta nu are succes, iar PNL trece în opoziție în 2014, are PSD un contracandidat pentru d-l Antonescu la funcția de președinte? Cine ar putea să-i facă față lui Crin Antonescu într-o confruntare electorală?

Crin Antonescu fără USL în spate devine candidatul unei formațiuni de 20%. Ce înseamnă asta? Înseamnă că va avea contracandidați mai mulți, inclusiv unii despre care încă nu știm nimic. Ar trece mult peste el, spun după sondaje, nu este niciun scenariu, Victor Ponta, în primul rând, chiar și Sorin Oprescu. Să nu uităm, în 2009 Crin Antonescu nu a prins turul 2 și avea o imagine foarte bună, era mai tânăr cu 5 ani, nu arătase defectele de acum, i-a lipsit un singur lucru: partidul care să-l propulseze. Cred că mai mulți liberali din jurul președintelui Senatului au mentalitate de gambler și visează să mizeze pe tot potul: luăm președinția în 2014 și apoi vom da și prim-ministru în 2016, că doar Băsescu așa a făcut și i-a ținut o bună bucată de vreme. Este un scenariu utopic care s-ar putea sa-l omoare politic pe Crin Antonescu.

Care sunt avantajele și care sunt riscurile hiperactivismului în media al liderilor USL? În nicio țară n-am întâlnit demnitari atât de importanți care să stea practic, zilnic, ore în șir în studiourile televiziunilor, cum stau membrii Guvernului Ponta.

Multe lucruri sunt diferite la noi, democrația a fost originală, regalitatea proscrisă, presa mogulizată, republica condusă de procurori, parlamentarismul acuzat de lovitură de stat. Ca un cercetător al mass-media, aș spune invers: presa s-a tabloidizat înfiorător, au dispărut criteriile şi principiile jurnalismului clasic de selecție a subiectelor, asigurare a echidistanței sau căutării de feed-back din partea publicului. Astăzi suntem campioni mondiali la televiziuni de știri care activează o singură zonă din societate, zona politică. Este o adevărată nebunie, apare o singură instanță de legitimare, în afara reprizelor de alegeri, care vin rar, din patru în patru ani. Presiunea jurnaliștilor ca adevărați cavaleri ai democrației este imensă, iar politica se face în direct. Trăim o criză a legăturii sociale într-o eră tot mai individualistă, iar televiziunea a devenit surogat de legătură socială și singur operator de solidaritate. Televiziunea nu mai dezbate, ea face convocare unor miniștri sau premierului și acuză, face procese, ia decizii în locul lor, îi amenință în direct. Televiziunea face parte dintr-o coaliție politică sau alta, este instrument de dezbatere și de luptă politică.

Am văzut miniștri presați să răspundă în direct, să promită ritualic, să jure că mâine vor lua decizia. Asta înseamnă o scurtcircuitare și mai ales o eliminare a publicului din triada opinia publică-jurnalist-politician. Jurnalistul vorbește în numele opiniei publice, dar de fapt orchestrează interese ale patronatului, în multe cazuri.

Din ce spuneți dvs., scena politică de astăzi din România este o prelungire a studiourilor televiziunilor de știri.

Nu mai avem scena politică, metafora ar trebuie să fie studioul politic. Au dispărut discursurile politice magistrale, atât din parlament, cât și din campanii electorale. Politicienii sunt la televizor tot timpul. Cei care merg în fiecare seară și vorbesc despre politică ajung de multe ori foarte sus în partidele lor. Poți la televizor să nu fi spus nici o idee importantă în viața ta, ești cunoscut și considerat un matador. Scena înseamnă că măcar aveam actori politici, mai buni sau mai proști, ca la teatru. În televiziune se amestecă mereu kitschul cu vulgaritatea, înjurătura cu scandalul, iar ceea ce rezultă se măsoară cu people meter, nu cu rigla adevărului sau bunul simț al raționalității. În mare măsură, televiziunile au înlocuit parlamentul și, poate, câteodată, în ultimii ani, chiar și guvernul. Dar asta este pasager și nici nu este cel mai grav lucru. Lucrul cel mai periculos este că televiziunea înlocuiește spațiul public, ține loc de spațiu public. După 1990 spațiul public s-a deschis brusc. Acum pare că s-a închis, dar nu l-a închis cenzura, ci televiziunea de știri.

Spațiul public a fost înlocuit de ceea ce numim, sociologic, comunități parțiale, interese private de bussines, interese politice sau chiar religioase, culturale. Chiar și biserica și-a creat un spațiu mediatic propriu, care nu comunică cu celelalte spații, ci este un spațiu enclavizat. La fel se face și politică acum și acesta este un lucru grav, căci nu mai există mediere; avem bucăți de societate în direct, fără mediere. Trăim iluzia că mediatizarea poate suplini medierea, dar este o mare greșeală! Spațiul social este tot mai neomogen, dispar instanțele de legitimare și dispar criteriile. Dispar ierarhiile și dispar valorile. Accesul în spațiul public este nemediat și imediat! În loc de experți sau instanțe tradiționale de legitimare, avem o democrație instantaneistă vulgară, cinică și coborâtoare spre nivelul cel mai de jos al gustului public. Asta îi face și pe politicieni să creadă că totul este permis, că nu mai este nimic important decât ratingul sau procentul din sondajul de opinie. După o seară de zapping, putem vedea chipul schimonosit al României de azi și aceasta este imaginea adevărată, nu cea proiectată de ICR sau cea din capul nostru de intelectuali retrograzi. Vă aduc un exemplu ca să simțiti mai bine ce am vrut să spun: comparați ce forță avea Grupul pentru Dialog Social și revista 22 în perioada președințiilor lui Ion Iliescu și a democrației lui originale și ce forță mai are acum.

Revenind la scena politică, nu e riscant pentru PSD să se apropie prea mult de Băsescu, să realizeze cu el înțelegeri, cum e cea făcută de Ponta privind procurorii? Culoarul anti-Băsescu, care s-a dovedit extrem de generos cu USL, rămâne doar pentru PNL, care-și consolidează poziția.

PSD este în opoziție de două cicluri electorale și a venit momentul să nu mai creadă în șmecherii, în minuni. Trebuie să caute să facă un proiect de societate și să-l pună în practică. Să iasă din electoralismul politic în care este cufundată toată clasa politică și să arate că poate face ceva pentru oameni. Asta e tot! Nu se poate face asta împotriva celorlalți actori politici, ci împreună cu ei. Ești puternic și poți arăta asta mai ales prin generozitate și depășirea limitelor individuale. Trebuie să înțelegi un lucru: opinia publică este schimbătoare, este un animal fricos care-i urmărește pe cei puternici.

Sunt de părere că războiul politic trebuie activat doar în campanie, că acum este nevoie de comunicare între putere și opozitie, indiferent cât de solidă este majoritatea parlamentară. E adevărat, se poate crede că acel care câștigă alegerile are dreptate, dar nu este așa. Opoziția are rol de a cenzura, dar poate să contribuie la marile proiecte cu punctul ei de vedere, cu viziunea ei. Este un semn de sănătate politică căutarea consensului și aplicarea principiului forței conferite de vot cât mai puțin. Cu atât mai mult, este o crimă să se continue războiul politic implicând instituțiile statului român, într-o perioadă de criză, când statul român este și-așa destul de sărac și de slab. PSD știe ce este opoziția și sper că a învățat acum ce nu trebuie făcut pentru ca să nu păcătuiască prin autism politic. Nu este ușor să mergi să discuți cu un Traian Băsescu după ce ai avut un război cu președintele și ai o gramadă de răni, dar Victor Ponta a făcut-o pentru România și pentru reinstaurarea unui dram de normalitate. Dacă și președintele va răspunde acestui gest, dacă și Crin Antonescu va găsi înțelepciunea să se alăture unei colaborări strict instituționale, renunțând la a aduna capital electoral din asta, atunci vom putea spera că proiectele politice sau administrative de schimbare a României vor avea continuitate dincolo de schimbările de guvern. Coabitarea dintre guvern și președinție este esențială în aceste momente pentru interesul public. Sper că prietenii mei din PSD vor reuși să fie tari, presiunea este mare, dar așa pot dovedi că, pentru proiecte politice naționale, pot să facă sacrificii.

Interviu cu sociologul VASILE DÂNCU, realizat de ARMAND GOŞU