VINTILA MIHAILESCU: MTR e mai mult decat un muzeu: e o institutie culturala

Ovidiu Neacsu | 10.01.2006

Pe aceeași temă

Sunteti de curand directorul general al Muzeului Taranului Roman. Cu ce ati inceput ?

Primul lucru pe care l-am facut a fost refacerea celor doua sali care au fost principalul motiv al unui scandal public destul de cunoscut. Apoi, ceea ce este pe cale de a se realiza chiar acum este revenirea unor oameni care au lucrat în muzeu si care, din n motive, au plecat. La ora actuala, cam toti cei care au dorit sa se întoarca au facut-o sau o vor face foarte curand. Acestea au fost prioritatile morale.

Cum au fost refacute salile Ferestre si Timp? Existau planuri, fotografii?

Pe de o parte, exista documentatia necesara, pe de alta parte, cu aceasta operatiune au fost însarcinati oamenii care au facut salile, chiar daca nu mai lucrau în muzeu.

V-ati facut deja o imagine despre muzeu?

Ce pot sa spun dupa aceste cateva luni? Rezumand, pe de o parte, greutatile sunt mult mai mari decat ma asteptam, iar pe de alta parte, potentialul creativ si de dezvoltare este mult mai mare decat speram. Intre aceste extreme ma aflu si ma misc.

Vom provoca dezbateri de societate

Ce proiecte aveti pentru MTR?

2006 este anul centenarului muzeului si un moment foarte propice pentru a demara o serie întreaga de lucruri pe care le avem în vedere pentru viitor. As mentiona în primul rand o preocupare care va fi permanenta si strategica în acelasi timp, anume de a provoca si de a întretine dezbateri de societate - în sensul profund al cuvantului - referitoare la problematici din sfera noastra de competenta si interes. Dau doua exemple: vor începe de la anul cicluri de conferinte pe care le-am numit Întalnirile de la Sosea. Primul va fi dedicat “taranului recent”, ideea fiind de a provoca o dezbatere temeinica a statutului actual al taranului si, mai larg, al lumii rurale din . Întrebarile vesnice (“Ce facem cu traditiile? Mai avem traditii? Unde este el, taranul?”) deriva în mare masura dintr-o gresita punere a problemei. Declaratia mea, repetata în presa, ca “taranul roman a murit”, pare o lamentatie, dar nu este: taranul tine de un mod de viata al unei societati, agricultorul tine de un mod de productie. Eu, de pilda, daca vreau, pot sa “ma fac agricultor”, dar în nici un caz nu pot deveni taran. S-a trecut în mod necesar, ca peste tot în lume, de la taran la agricultor. La acest fenomen se refera afirmatia mea - care este o simpla constatare. Toate aceste lucruri trebuie gandite, lamurite, pentru ca suntem un muzeu al taranului roman si trebuie sa gandim si noi propriul nostru demers fata de ceea ce este în prezent taranul, taranitatea, societatea taraneasca s.a.m.d.

Al doilea exemplu se refera la organizarea unui fel de targ-experiment, cu dezbatere, centrat pe statutul actual al artizanului si artizanatului, pentru a întelege ceea ce se întampla cu adevarat în acest domeniu. Altfel nu ne putem pozitiona într-o societate care se schimba - si pe care nu putem s-o dirijam noi. Toata aceasta dinamica, foarte vasta si care nu este doar romaneasca, a marketizarii traditiei, toate transformarile din acest domeniu trebuie gandite si ele în tihna, trebuie vazute si modalitatile de raportare, de culegere si de expunere la ceea ce se numeste, generic, artizanat. In acest sens, am înfiintat o sectie noua, de “Patrimoniu”, care are menirea de a gandi si a dezvolta strategiile de achizitii, precum si de valorificare a colectiilor existente, dar mai ales a celor viitoare. Am putea fi acuzati ca introducem obiecte kitsch. Ce-i aia? Un muzeu care este al taranului roman nu trebuie sa se raporteze la ce face cu adevarat actorul sau principal? Cred ca este foarte important sa deschidem astfel de dezbateri, care nu sunt interne, ci sunt efectiv dezbateri publice si sunt de folos atat muzeului, cat si culturii romane în general.

Trebuie gandit sarbatorescul urban

Veti pastra “linia Bernea”?

Evident, vom pastra discursul de baza Horia Bernea-Irina Nicolau. Dar nu putem sa facem o muzeificare, în sensul aproape funerar al cuvantului, a salilor, a expunerilor. Muzeul trebuie sa fie viu, trebuie sa continue. Si trebuie sa stim cum si în ce fel continuam. Nici simplul epigonism nu este o solutie foarte inteligenta. Sunt cateva directii pe care vrem sa le deschidem sau sa le dezvoltam. De exemplu, vrem sa dezvoltam foarte mult deschiderea catre un public aparte: copiii. Atelierul de creativitate exista deja si are o anumita traditie, cu foarte bune rezultate, dar are foarte putina vizibilitate. Or, vrem sa fie o prezenta permanenta, sa avem permanent public de copii. In general, vrem sa dezvoltam tot ce înseamna universul copilariei, cu deschiderea muzeului spre copii si cu valorificarea productiilor acestora, de cele mai multe ori absolut extraordinare.

O alta initiativa care va cere ceva timp este Muzeul Boierului Roman, care va fi deschis si dezvoltat la Casa de Piatra, casa Udriste Nasturel de la Heresti. E un conac superb, unde vrem sa imaginam acest muzeu al boierului roman, sigur, prin analogie cu Muzeul Taranului Roman, dar corespunzand, cred eu, unei nevoi sociale foarte importante. Pentru ca, dupa cei 50 de ani de comunism, nu prea stim ce a facut aceasta categorie de oameni nu numai în istoria noastra, dar în viata sociala si culturala a tarii. Vrem sa realizam o punere în scena muzeografica a vietii culturale într-un mod complementar, pentru ca, altfel, imaginea culturala este schioapa, danseaza numai pe piciorul taranului. Exista si celalalt picior, si împreuna au format un corp social. Muzeul Boierului ar fi deci un muzeu oarecum în oglinda fata de MTR.

Cand va fi gata acest muzeu?

Va mai dura. Am facut un proiect, am aplicat pentru o finantare destul de mare si, daca vom avea acesti bani, vom demara. Oricum, la anul, independent de partea financiara, vom avea un eveniment de lansare a ideii, un fel de aperitiv a ceea ce va urma sa fie.

Si alte proiecte?

O alta directie este legata de targuri. Targurile au devenit un fel de passe-partout-uri, ceea ce e firesc, dar le si demonetizeaza. Avem cel putin doua targuri care au devenit traditionale, de Sfantul Nicolae si de Florii, dar vrem sa încercam si un experiment, care presupune o colaborare destul de complexa - l-am numit deocamdata “Targul de la Sosea”. Ideea ar fi de a reanima acest spatiu dintre Muzeul Satului si Muzeul Taranului Roman, deci vom face parteneriat cu Muzeul Satului. Inevitabil, trebuie sa discutam cu primaria, pentru ca, fara girul acesteia, acest lucru nu este posibil. Miza este aceea de a gandi si de a pune în scena un tip de sarbatoare urbana. Nu o încercare de recuperare a trecutului, un fel de “Targul Mosilor” redivivus. Sigur ca poate sa preia elemente din aceasta traditie urbana a Bucurestiului, dar nu poate sa ramana acolo. Trebuie gandit acest sarbatoresc urban, pentru ca la noi el se cam reduce la festivalurile berii si la concertele din Piata Revolutiei. Este foarte saracacios. Cred ca acest sarbatoresc urban este foarte important, pentru ca Bucurestiul, din pacate, îsi pierde pe zi ce trece identitatea. Un oras care nu îsi mai poate declina o identitate este un oras care piere. Or, sarbatorescul este si un element de identitate, un element de legatura sociala. Asta este o alta provocare pe care ne-o dam noua si încercam sa o ducem la capat.

Centenarul Muzeului de la Sosea

Ati mentionat faptul ca 2006 este anul centenarului MTR...

În 2006 se împlinesc 100 de ani de la decretul de înfiintare a muzeului. În 1906, Tzigara-Samurcas, fondatorul muzeului, a primit decretul regal de înfiintare a Muzeului de la Sosea. Sarbatorirea centenarului se va petrece tot anul. Nu avem o zi sau o saptamana, ci vrem ca tot anul sa fie dedicat centenarului, sa fie vizibil pe cat posibil, daca nu zilnic, macar saptamanal. Va fi o tema care va încerca sa uneasca aceste activitati, cea a ospitalitatii, într-un sens foarte larg si profund al cuvantului. Mai toate actiunile vor fi legate într-un fel sau altul de aceasta tema larga. Tot cu aceasta ocazie, vom organiza o expozitie si o dezbatere despre “stratigrafia” muzeografiei, folosind ca pretext si ca obiect principal de analiza chiar cladirea muzeului. De asemenea, vom organiza un colocviu international legat de relatia foarte complexa dintre identitate si discurs muzeografic în istoria recenta - si viitoare - a Romaniei. Din acest punct de vedere, suntem înca foarte sensibili la canoanele existente si orice schimbare de discurs trezeste suspiciuni, daca nu chiar reactii violente. Or, este evident ca nu mai poate exista acelasi discurs muzeografic de punere în scena a identitatii ca în secolul al XIX-lea!

Vrem sa deschidem si un restaurant de gastronomie romaneasca, dar într-un spatiu care este gandit ca fiind multifunctional, si pentru concerte, teatru de papusi, expozitii, conferinte. În contextul centenarului, legat de aceasta tema larga a ospitalitatii, vom organiza în acest cadru si un fel de etnoclub: vom invita comunitati culturale cu care convietuim în Bucuresti - pentru ca Bucurestiul a devenit si va deveni, într-un ritm accelerat, chiar daca nu ne dam seama, un oras cosmopolit. Ideea e de a pune în scena aceasta diversitate culturala, invitand împricinatii într-un cadru de sociabilitate, nu doar la conferinte. Astfel de contexte cred ca sunt favorabile unei convietuiri în sensul profund al cuvantului.

As mai mentiona o directie: cercetarea etnologica, existenta înca de la originile muzeului, dar care a fost practic desfiintata în ultima vreme. Aceasta îsi va recapata rolul pe care îl merita într-o institutie culturala de acest gen. Sunt mai multe directii de cercetare pe care le avem în vedere, pe langa cercetarea cotidiana, care tine de nevoile imediate ale muzeului. Un proiect de cercetare care e deja antamat, de pilda, este cel referitor la populatii istorice romanesti, romanii de dincolo adica, asa cum sunt ei azi. Ideea ar fi sa oferim o imagine coerenta si competenta a ce sunt aceste populatii istorice, a ce sunt romanii de dincolo la ora actuala, fara sentimentalism, dar cu interes. Un alt proiect se refera la o istorie sociala a taranimii si “taranitatii” în ultimul secol si jumatate. Visam, de asemenea, si la o istorie critica a etnologiei nationale - ceea ce înseamna, de fapt, o analiza critica si o reflectie asupra constructiei nationale centrate pe taran si popular, si nu doar o repertoriere a autorilor si operelor din acest domeniu.

Dar cum vreti sa prezentati identitatea “taranului roman”?

Nu stiu! Cred ca exact acest lucru trebuie bine cumpanit. Raspunsurile, în mare, le-au dat fondatorii muzeelor etnografice din Europa acum un secol si mai bine, apoi acestea au fost elaborate pe ici, pe colo, iar în prezent sunt regandite în majoritatea tarilor. Noi am ramas însa la discursul muzeografic din secolul XIX, la care se adauga, eventual, mijloacele secolului XXI. Argumentul majoritatii muzeografilor este ceva de genul “ia, eu fac ce fac de mult”, pentru ca - asa cum spune si taranul - “asa se face”! Eu nu sunt deloc convins... Sa va dau un simplu exemplu, care nici nu este luat în calcul, de regula: trebuie sa fie un astfel de muzeu unul de arta sau un “muzeu de societate”? MTR a fost gandit ca muzeu de arta. Chiar daca se refera la taranul roman, este un muzeu în care expunerile de baza nu-si propun sa documenteze viata cotidiana a taranului, nu este un muzeu în care sa existe indicatii de unde sunt obiectele, ce înseamna ele, ci este un muzeu care pune în scena spiritualitatea taranului. Ca e din Bucovina, ca e din Muntenia, asta este mai putin important. Ca obiectele sunt de acum 50 de ani, nici asta nu are importanta aproape deloc, ideea fiind ca este o spiritualitate care îsi are constantele ei si valorile ei. Pe de alta parte însa, nu putem sa nu ne punem întrebarea, legat de ce facem mai departe, daca si în ce fel ne raportam la societatea rurala ca mod de viata, aici si acum, nu numai la o spiritualitate oarecum atemporala. Or, relatia între aceste doua componente - esteticul si socialul - pare simpla, dar nu este. Ce întelegem prin cultura populara si cum ne raportam noi la ea, cum o prezentam publicului ? Pana la brandul de tara mai este cale lunga, dar avem nevoie de astfel de reflectii despre propria noastra cultura, despre noi însine - iar “taranul”, prin locul sau privilegiat în cultura nationala romaneasca, este un bun punct de pornire. Deci, pe scurt, ambitia mare a mea este ca MTR sa fie o institutie culturala în toata puterea cuvantului, nu doar “obiect cultural”, nu doar un asezamant muzeal, ci o institutie culturala care sa joace un rol esential în cultura romaneasca actuala. De fapt, un muzeu este parte a unei culturi, o reflecta si o influenteaza si a nu gandi muzeul în acest ansamblu cultural înseamna a-l condamna la parohialism.

Cu promovarea stam cel mai prost

Exista strategii de promovare a muzeului? Site-ul muzeului nu este actualizat. De ce?

La capitolul acesta stam cel mai prost. Practic, s-a înfiintat o directie întreaga de “Management cultural”, care trebuie sa puna pe picioare toate aceste activitati. Relatiile publice, publicitatea, marketingul etc. erau facute de oameni cu bunavointa, dar de o cu totul alta specializare, care aveau o cu totul alta competenta. Tot acest domeniu trebuie sa-l luam aproape de la zero si trebuie sa si angajam oameni. Ati pomenit de site. Este unul dintre posturile care vor fi scoase la concurs dupa sarbatori. Un site trebuie facut si întretinut de un profesionist care nu face decat asta. Va fi scos la concurs si un post de funds raiser, cineva care nu face decat asta: cauta, genereaza si gestioneaza proiecte. Fara proiecte, doar cu banii Ministerului Culturii putem sa închidem pravalia de pe acum sau sa renuntam, sa zicem: astea sunt colectiile, veniti sa le vedeti ce frumoase sunt. Si, cu asta, basta! Asta este sinucidere. Vom dezvolta parteneriate public-privat, vrem sa înfiintam Asociatia Prietenii Muzeului, care este un organism existent în toate marile muzee. Toate acestea sunt instrumente la îndemana, trebuie doar sa te apuci sa le utilizezi. Cultura trebuie întretinuta, dar nu numai de stat. Din acest punct de vedere, trebuie sa ne miscam foarte repede, dar nu vad nici un fel de problema în acest sens. Decat ceva inertie si scepticism...

Exista parteneriate cu muzee din afara?

Nu, deocamdata nu exista. Au existat colaborari destul de multe, dar în ultima vreme s-au cam diluat. Dar si în aceasta privinta exista deja un proiect de viitor, deocamdata în stare incipienta. Pe langa nevoia normala de a avea relatii cu cat mai multe muzee din lume, am în vedere privilegierea relatiilor cu muzeele oarecum de profil din spatiul balcanic, din Europa de Sud-Est. Asta ne-ar obliga la o comparatie si un comparativism care, de regula, ne lipsesc, apropo de “taranul roman”. E foarte interesant sa vezi, pe de o parte, cum fac ei acest lucru, cum îsi prezinta vecinii nostri propriii lor tarani, iar pe de alta parte, sa pui fata în fata aceste imagini de sine într-o comparatie reciproca. Deci, nu numai relatia cu muzeele, ci, prin aceasta relatie, prin aceasta asociere a muzeelor, expozitii reciproce care sa puna taranul roman fata în fata cu taranul bulgar sau grec etc. si vom avea numai surprize. Asta tine de o nevoie mai generala de a pune accentul mai mult pe complementar, pe diversitate. Este o sentinta, o fraza a lui Ion Conea, pe care o reproduc aproape cu orice ocazie: “e tara plina de tari!”, care rezuma foarte frumos si plastic aceasta diversitate în tara care este Romania, în care a existat istoric si înca mai exista aceasta diversitate, de la Tara Maramuresului pana în Tara Vrancei, a Barsei sau a Fagarasului etc. Henri Stahl s-a luptat mult cu folcloristii prin anii ‘30 si a repetat si el cat a putut: “nu exista folclor romanesc, exista folcloruri romanesti”. Accentul a cazut tot timpul însa pe folclorul romanesc, al “taranului roman”, din motive care tin de conceptia nationala si care erau inevitabile. Cred ca este cazul sa investigam mai mult si aceasta diversitate a “tarilor” din tara care este Romania si de a regandi raportul sau cu “specificul national”, privindu-l pe acesta, la randul sau, în oglinda altor specificuri nationale din tarile vecine.

Exista tineri interesati de antropologie, de cultura populara, de cercetarea in domeniu, care vor sa lucreze in muzeu?

Da. Asta intra la capitolul surpriza. Entuziasmul unor tineri pentru ce se poate face în muzeu este foarte mare. Noi trebuie doar sa nu-i deziluzionam...

Anul acesta colectia de CD-uri Etnophonie, coordonata de Speranta Radulescu, a luat premiul Coups de coeur al Academiei Charles Cros. Ce-mi puteti spune despre aceasta distinctie?

Aceasta colectie este poate una dintre cele mai consecvente, mai elaborate si mai valoroase activitati ale muzeului, în speta ale Sperantei Radulescu. Sper ca premiul va contribui si la o mai buna vizibilitate a acestei colectii chiar si în tara noastra - caci, dupa parerea mea, înregistrarile realizate sunt înca prea putin cunoscute de catre publicul nostru.

Interviu realizat de Maria Bercea

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22