Vlad Voiculescu: Depolitizarea este o condiție pentru guvernarea alături de PNL (P)

Redactia | 02.12.2020

Interviu cu Vlad Voiculescu, viceprimar al Capitalei, Alianța USR-PLUS

Pe aceeași temă

Domnule Voiculescu, care credeți că este argumentul cel mai puternic pentru care oamenii ar trebui să voteze USR-PLUS?

Este singura construcție politică altfel, este formațiunea care nu mai vrea politică în instituțiile statului, care nu mai vrea privilegii pentru politicieni. Altfel, de la ceea ce vrem și nu numai ce spunem că vrem, ci și de la ceea ce am demonstrat prin toate faptele noastre, de la guvernul tehnocrat din 2016 la activitatea din Parlament și activitatea din Parlamentul European.

Vrem depolitizare, o reconstrucție a instituțiilor pe baze meritocratice, instituții care să fie puternice, să stea pe propriile picioare, nu să atârne de un lider sau de un partid politic. Noi credem că instituțiile trebuie să aibă reprezentanți și nu stăpâni și, în general, credem că depolitizarea nu poate fi făcută de partide care au demonstrat că nu au niciun interes pentru ea. Ba, din contră. Cu toții vorbesc despre asta în campanie, dar faptele lor din ultimii 30 de ani – sau, dacă vreți, din ultimele 30 de zile – sunt exact aceleași: politizare la fiecare nivel. De la compania de apă la spital, de la inspectoratele școlare la orice consiliu de administrație al unei companii de stat. În loc să dea posibilitatea unor oameni competenți să vină către instituțiile statului, sunt numiți politruci de la partide care au costume și ceasuri scumpe, dar nu pot să demonstreze prin CV-ul lor nicio experiență relevantă pentru domeniul respectiv.

Credeți că mesajul dumneavoastră a ajuns în mod eficient la electorat, ținând cont că USR-PLUS nu prea este invitat la dezbaterile TV, care contează acum mai mult decât în alte campanii din cauza pandemiei?

Principala problemă a campaniei electorale din punctul meu de vedere este încercarea de excludere a USR-PLUS din spațiul public, din tot ceea ce înseamnă comunicare publică. Aici putem presupune că, pe de o parte, este o strategie a PSD și PNL de a se potența reciproc, atacându-se reciproc și, pe de altă parte, nu putem să nu observăm o anumită înclinație a unei bune părți a presei de a evita să invite purtătorii de cuvânt ai USR-PLUS, de a se îndestula din banul public. Am văzut zilele trecute o companie a Guvernului României, compania CNI, care a plătit 150.000 de euro pentru spoturi publicitare despre activitatea sa, despre marile lucrări ale Guvernului la Antena 3 și RTV, în plină campanie electorală. Cu ce este diferit de ceea ce făcea domnul Tudorache de la sectorul 1 sau doamna Firea de la Primăria Capitalei? Același lucru în plină campanie electorală, plăteau reclamă la televiziunile prietene.

Cred că oamenii, din fericire, nu mai sunt atât de dependenți de media tradițională, pentru că s-au săturat de vechea politică și au înțeles jocul acesta al cumpărării unei părți a presei prin reclamă de la stat. Foarte mulți realizează, mai mult decât oricând, cât de importantă este politica și cât de important este să meargă la vot.

Nu e un secret că relațiile cu PNL nu sunt dintre cele mai bune. Credeți că dacă veți ajunge să guvernați împreună, veți reuși să puneți capăt acestei practici a politizării de care mi-ați vorbit și cum anume?

Între noi există punți de dialog și există conștiința faptului că va trebui să lucrăm împreună, dar noi nu suntem într-o bulă, suntem parte dintr-o societate căreia îi cerem încrederea și pe care vrem să o servim. O societate care are nevoie de altceva decât au oferit PSD și PNL până acum. Relația unui partid cu altul contează, din punctul meu de vedere, mai puțin decât ceea ce are nevoie societatea, de ce are nevoie cetățeanul.

Nu există riscul ca astfel de discuții pe teme precum depolitizare, competență să producă fricțiuni, care să ducă la repetarea experienței Convenției Democrate?

Eu pot să vă spun cum voi proceda eu la București împreună cu ceilalți 16 consilieri USR-PLUS în domeniile pe care le voi coordona eu, sănătate, social, educație și sport. Nu voi permite niciun fel de politizare. Asta este ceva ce contează pentru mine dincolo de o funcție pe care mi-am asumat-o, pentru că mi se pare că este esențial pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună. Noi toți am intrat în politică nu pentru o funcție sau alta, eu am avut o funcție mai importantă decât cea de viceprimar. Suntem aici ca să schimbăm în realitate ceva și cred că fără să spunem lucrurilor pe nume în anumite privințe nu vom merge mai departe. Știu din discuțiile private cu membri PNL că ei conștientizează lucrurile astea și vor o schimbare, dar structura partidelor vechi, modul lor de funcționare fac ca această schimbare să fie mult mai greu de implementat. Vrem să-i ajutăm pe cei care ar vrea să facă mai multe decât le permite structura partidului în momentul ăsta.

Ce înseamnă în mod concret că USR‑PLUS nu va da un cec în alb PNL?

Vom avea negocieri foarte serioase după ce vedem rezultatul alegerilor. Cu siguranță, guvernarea viitoare va trebui să arate diferit de ceea ce am experimentat cu toții în ultimii patru ani. Nu vorbesc doar de cei trei ani de dinaintea anului 2020, ci chiar de anul 2020. Și sigur vom avea un protocol cu lucruri foarte clar asumate de la bun început. Una dintre condițiile pe care le vom impune este depolitizarea în domeniile-cheie ale societății. Depolitizare care să vină la pachet cu profesionalizarea.

V-ați fixat o limită de timp pentru aceste negocieri, având în vedere situația complicată de pandemie?

Negocierile vor dura atât cât vor dura. Deci, această coaliție trebuie să aibă niște angajamente și niște mecanisme funcționale stabilite de la bun început, tocmai pentru a ne asigura că în perioada dificilă care va urma, guvernul va avea coerență.

Cred că rezultatul din alegeri ne va arăta că există o singură configurație politică posibilă pentru coaliția de guvernare, și anume USR-PLUS alături de PNL, și asta se va reflecta și în modul în care se vor purta negocierile. Cred că e important, și am arătat asta la București atunci când am purtat negocierile cu PNL, că avem conștiința faptului că doar în formula asta se poate guverna. Și la fel cum în București am avut o înțelegere asupra parității, de exemplu, la viceprimari și la candidații pentru primărie, 3 au fost de la USR-PLUS și 3 au fost de la PNL. De aici vor porni negocierile și pentru următorul guvern.

Deci, USR-PLUS va cere la negocieri paritate pentru miniștri? Este aceasta o condiție?

Înainte de a discuta de parități, aș vrea să discutăm cu cei de la PNL principii și condiții clare pe ceea ce ne propunem. Avem în programul USR-PLUS angajamente pe care le vom pune pe masă la formarea guvernării. Aș aminti aici „fără penali în funcții publice”, „fără pensii speciale”, „o masă caldă pentru elevi”, depolitizarea instituțiilor statului de care aminteam mai devreme și altele de la care USR-PLUS nu va face rabat în negocieri.

Dacă ați fi în locul ministrului Nelu Tătaru, ce măsuri sau ce alte măsuri ați lua pentru gestionarea pandemiei?

Pe mine mă intrigă puținătatea proiectelor concrete din ultimul an de la Ministerul Sănătății, comparat cu conferințele de presă, cu intervențiile media. Mi se pare că ministrul și Ministerul Sănătății au îndeplinit mai degrabă funcția de purtători de cuvânt decât de manageri, de lideri ai sistemului de sănătate. Sistemul de sănătate nu a fost pregătit nici în primul val, nici în al doilea. Ministerul Sănătății a eșuat aproape în fiecare aspect esențial, vedeți achizițiile de echipamente de protecție. Ministerul Sănătății a eșuat în a crește semnificativ capacitatea de testare, în a pregăti cu adevărat spitalele pentru valul doi, deși au fost șase luni în care s-ar fi putut face lucrul ăsta.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătății a comunicat bine și a reușit să păstreze o minimă încredere a populației, a reușit să nu enerveze, ca să spunem așa, și cred că acesta este meritul ministrului Nelu Tătaru. Este un ministru care comunică bine și un ministru care a reușit în perioada asta să demonstreze un minim de bun-simț, pe care nu l-am văzut la foarte mulți dintre miniștrii de dinainte, și capacitate de mobilizare personală. Lucrul acesta este în sine de apreciat, dar nu este nici pe departe suficient pentru ceea ce sistemul de sănătate are nevoie.

Viitorul guvern va avea de gestionat o problemă care se anunță complicată: vaccinarea anti-COVID. Sunt suficiente și coerente, mai ales, pregătirile care se fac?

O problemă mare va fi mobilizarea personalului pentru vaccinarea unui număr atât de mare de persoane. Va fi o provocare majoră pentru guvern, într-adevăr. Din punctul meu de vedere însă, discuția aproape exclusivă din spațiul public despre vaccinare și mai puțin despre ce se poate face acum, despre măsurile pe care guvernul trebuia să le ia acum pentru a proteja populația, pentru a pregăti spitalele este neavenită și posibil interesată. Mai pe românește, ni se servește, pentru a abate atenția publicului de la situația din teren, de la situația critică din spitale, perspectiva mântuirii prin vaccin.

Ce ați avea să le transmiteți alegătorilor?

Să se gândească la ultimii patru ani și la ultimii 30 de ani și să se întrebe cum și-ar fi dorit ei să evolueze societatea, respectiv la cum a evoluat. Și dacă viteza schimbărilor nu este cea pe care și-au dorit-o, atunci să ne dea posibilitatea să băgăm cărbuni, să grăbim lucrurile, pentru că asta vrem să facem. Vrem să aducem România mai aproape de Europa din toate punctele de vedere și să facem lucrul ăsta cu o viteză pe care generația noastră cred că o așteaptă.

*Acest material a fost comandat de Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (parte a Alianței USR PLUS) și realizat de operatorul economic Revista 22 SRL într-un tiraj de 3.000 exemplare. Cod unic de identicare: 11200033

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22