Pe aceeași temă
“Credeți-mă, nu am niciun atașament romantic față de Uniunea Europeană”, spunea David Cameron, în Octombrie 2015. Patru luni mai târziu, Londra primea – măcar parțial – ce căuta. Toate cele patru subiecte puse în discuție la Bruxelles au fost atent negociate, astfel că liderii europeni au clamat acordul în toate punctele sale – guvernanța economic, suveranitatea, competitivitatea și imigrația – drept o soluție echitabilă pentru toată lumea.
Un punct cu o greutate substanțială face referire la chestiunea suveranității. La capătul negocierilor, Bruxellesul recunoaște că “Regatul Unit nu se angajează la o integrare politică avansată în Uniunea Europeană”, urmând ca modificarea să intre în vigoare la următoarea revizuire a Tratatelor comunitare. Și, deși nu afectează în niciun fel competențele Uniunii bazate pe principiile subsidiarității și proporționalității, situația creată arată și mai deschis vulnerabilitățile spațiului comunitar.
Prin excluderea din grupul capitalelor care vor o integrare europeană și mai aprofundată, Londra semnalizează că, deși ar prefera să rămână în UE, o face cu un pas mai aproape de ieșire. Prin modificările cerute, clasa politică britanică nu renunță la clubul celor 28, dar devine pe deplin conștientă de curentul eurosceptic tot mai vocal în Regat. Acordul îl pune pe David Cameron în fața unei dificultăți politice interne. Cum va reuși să ”vândă” acasă ce a primit la Bruxelles pentru a se asigura de un vot pentru rămânerea Londrei în Uniune. Pentru că aici e substratul cu adevărat important. Bruxellesul a fost forțat încă de la începutul poveștii; Brexitul nu a fost niciodată o înțelegere echilibrată pentru ambele părți. Mulți s-ar fi așteptat ca, în oglida faptului că lipsa unui acord duce la o probabilă ieșire a Marii Britanii din Uniune la referendumul ce va fi organizat în 23 Iunie, atingerea unei soluții ar fi dus la anularea referendumului. Nu, greul abia acum începe pentru premierul britanic, în timp ce Cameron se lansează într-o campanie internă pentru a convinge îndeajuns de mulți nehotărâți să opteze pentru rămânerea în Uniune.
Deși relativ echilibrate, cele două tabere din Regat cunosc oscilații de la o lună la alta. Brexitul rămâne un joc cu final deschis. “Nu sunt destui oameni – în presă, în partide, în Guvern – care să mai vadă drept interes personal clamarea reușitei firave ( a lui Cameron – n.r.) drept un triumf roman”, argumentează Charles Moore în The Telegraph[1]. Revenit în țară, premierul britanic va intra sub tirul euroscepticilor, în frunte cu foarte vocalul Nigel Farage și al laburiștilor. Și nici propriul partid nu a fost ocolit de curentul eurosceptic, unde mai punem că mai mulți miniștri din Cabinetul său s-au declarat pentru ieșirea Londrei din Uniune. Simbolic, ministrul britanic al Justiției, Michael Gove, a anunțat chiar în ziua în care Cameron negocia cu liderii europeni la Bruxelles că va face campanie pentru Brexit. Iar dacă până acum premierul britanic spera să îl atragă de partea sa pe influentul primar al Londrei, Boris Johnson a anunțat în seara zilei de duminică, în ceea ce e o lovitură grea pentru tabăra pro-UE, că a decis să susțină Brexitul. “Nu cred că cineva poate susține că (acordul) e o reformă fundamentală a Uniunii Europene sau a relației Marii Britanii cu UE”, a transmis primarul Londrei, potrivit presei din Regat, precizând că Uniunea erodează suveranitatea britanică.
Așadar, pachetul asupra căruia David Cameron a salutat obținerea unui acord (care arată mai mult a compromis) îl pune pe șeful Executivului britanic în fața unei curse pentru mințile și sufletele celor nehotărâți. Și are parte de o competiție solidă. “Nimeni nu poate pretinde că (pachetul de măsuri) însumează schimbarea fundamentală în relația Regatului cu UE pe care Cameron a promis-o”, punctează The Economist[2]. Și așa și pare. Toată această poveste s-ar putea întoarce ușor împotriva energicului și combativului premier din Downing Street 10, iar lipsa unui atașament romantic față de Uniune poate deveni o detașare realistă pentru excepționalismul britanic. Decuplarea Londrei de la Uniunea Europeană rămâne probabilă, în timp ce campania Brexit abia acum începe pe insulă.
