Securiștii își fac statuie

Monumentul ridicat la Pitești în memoria foștilor securiști nu este doar o palmă dată memoriei celor uciși în sinistrul experiment din penitenciarul de aici (Piteștiul nu a fost ales probabil întâmplător), un scuipat pe obrazul zecilor de mii de oameni cărora Securitatea le-a distrus viețile, ci conține același mesaj pervers și manipulator pe care îl auzim de ani întregi din gura securiștilor și a susținătorilor lor. „Ei sunt nu numai eroii de pe frontul nevăzut, dar și eroii tăcuți, ei au folosit arma informației pentru a opri și contracara amenințările la adresa națiunii române”, a spus la sfințirea troiței fostul ofițer de Securitate și fost șef al SRI Argeș Dumitru Șovar. Adică securiștii au fost niște patrioți, care au luptat și s-au jertfit pentru țară și neam. Între ei și ofițerii de informații din țările democratice nu era nicio diferență. Și unii, și alții și-au făcut datoria. Mai mult, foștii securiști încearcă să pună semnul egal între ei și SRI, în ideea că și ei au fost  „ofițeri de informații”.

Ca dovadă, asociația care a ridicat monumentul se numește Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere-SRI și are același sloganca Serviciul Român de Informații: „Patria înainte de toate”. Asociația cu pricina colcăie de securiști. Ultimii ei președinți au fost toți ofițeri de rang înalt: Dumitru Tăbăcaru, fost șef serviciu operativ la Direcția a III-a și la Direcția de Informații Externe, Ovidiu Diaconescu, general-maior, șeful Comandamentului pentru Tehnică Operativă și Transmisiuni, general de brigadă Gheorghe Gherghina, locțiitor la conducerea USLA, colonelul Ioan Botofei, locțiitorul pe linie antitero al Securității București, colonelul Filip Teodorescu, locțiitor al șefului Direcției contraspionaj din Departamentul Securității Statului, participant activ la represiunea de la Timișoara și martor al torționarilor în procesul disidentului Gheorghe Ursu.

„Patrioții” au „apărat vatra și neamul” băgând oameni la închisoare, urmărindu-i și șantajându-i, făcându-le viața un iad. Vocea lor a devenit tot mai stridentă în ultimii ani, grație unor ziariști care au încercat să reabiliteze odioasa instituție și să îi spele imaginea. Să ne aducem aminte doar de tentativele jalnice de a-i ridica un piedestalșefului Securității, Iulian Vlad, și altora ca el. Recent, chiar Televiziunea Publică a făcut o emisiune în care imaginea Securității a fost spălată cu un sârg demn de o cauză mai bună. Dar tot a fost și este posibil și grație tăcerii complice a SRI și a clasei politice. Nu am auzit nicio luare de poziție oficială după afacerea monumentului securiștilor. Singura instituție care a reacționat și și-a exprimat „consternarea” este Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului. În rest, mucles.

Deci, ridicarea unui monument în memoria securiștilor, metamorfozați din brațul înarmat al dictaturii comuniste în eroi ai neamului, nu este decât urmarea firească a unor astfel de demersuri, o tentativă periculoasă de a induce amnezia și de a spăla creierele tinerei generații.

Nu avem însă a ne mira. Într-o țară în care un partid ca AUR își găsește un loc de cinste în parlament și pe ecranele tv, alimentate cu banii de la bugetul statului, iar nunta lui George Simion, exponentul jalnic al naționalismului și extremismului, adună sute de marțafoi din politică și de aiurea, cocoțați nerușinat în cârca populismului, monumentul securiștilor e în logica vremurilor. Unele mai complicate decât pot cuprinde mințișoarele înguste ale celor care au pretenția să conducă țara sau care aplaudă de pe margine, în speranța îmbogățirii sau a ratingurilor, ca să citez din coloneii duplicității etern cocoșați sub „rucsacul de pietre”.

E suficient să ne uităm la nemuritorii idioți utili care își etalează cu grația cornutei ideile rumegate de Kremlin. Căzut într-o binemeritată uitare, Marga-Calorifer, pe vremuri mândria liberalismului românesc de strânsură, fost ministru al educației și externelor, distrugător al ICR și a tot ce a atins, a fost strategic apăsat pe buton și a ieșit cu o declarație suveranist-naționalistă, pe linia revizionismului anilor ‛30. Marga, colaborator al Securității, este însă într-o companie pe măsura stupidității și oportunismului de care a dat nedezmințit dovadă: Dan Dungaciu, prorocul putinist ratat de la Academie, și Mihai Tudose, în care s-a umflat din nou tărâța antieuropenismului. Găunoșenia lor e în spiritul vremii.

Securiștii, asemenea lui Putin, sunt interesați de câștigarea războiului cu istoria, dar și de, așa cum spune Mădălin Hodor, de câștigarea proceselor pe care le au cu CNSAS, instituție care le stă în gât și pe care ar vrea-o desființată. Pentru asta se mobilizează exemplar, sar unul în ajutorul altuia, așa cum se întâmplă în procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu. Reușesc să atragă de partea lor și pe unii reprezentanți ai Bisericii, ca dovadă soborul de preoți de la slujirea monumentului, au antene în politică, presă și afaceri. Sunt prosperi, pensiile lor sunt consistente și în orice caz mai mari decât cele ale victimelor, sunt vârâți în afaceri bănoase cu statul și au convingerea că, în sfârșit, timpul lor a venit.

Securismul e favorizat de tot ceea ce se întâmplă în jur, războiul din Ucraina, criza energetică, ascensiunea partidelor extremiste, de stânga sau de dreapta, în Europa, de impotența, lipsa de conținut și de idealuri a clasei politice românești. Nu în ultimul rând, sunt profitorii degradării fibrei profunde a națiunii.