De același autor
E de la sine înțeles că un președinte, orice președinte, are un rol esențial în politica externă. Relațiile bilaterale și prezența în forumuri multilaterale sunt parte a mandatului. Numai că al nostru a reușit să le compromită. La ONU și-n alte instanțe internaționale vorbește o limbă de lemn, care te face să crezi că duhul lui Ceaușescu locuiește încă pe culoarele de la Cotroceni. Iar întâlnirile bilaterale fie trec neobservate – câtă lume știe că Iohannis s-a văzut, zilele trecute, cu premierul belgian? –, fie sunt mai degrabă călătorii de plăcere, cum a fost, de pildă, vizita de aproape două săptămâni pe care președintele a făcut-o în primăvară în Argentina, Brazilia și Chile, cu întâlniri oficiale care n-au durat mai mult de 5-6 ore, restul fiind divertisment. Privat, căci în asemenea incursiuni peste mări și țări e însoțit de Prima Doamnă Carmen, cum îi spune dumnealui, făcându-i cadou soției un parfum politic monarhic.
Ceva asemănător începe azi: Klaus Iohannis merge în patru țări africane – Kenya, Tanzania, Senegal și Capul Verde. Locuri atât de turistice încât până și Palatul Cotroceni a ținut să explice că oaspetelui i-au fost pregătite momente de „relaxare”. Precizarea a venit după ce numărul cârcotelilor exprimate în media a crescut, mai cu seamă fiindcă aceste vizite costă enorm, fiind nu doar lungi, ci și făcute cu un avion de lux închiriat, împreună cu o suită ce gustă și ea din plăcerile exotice ale cuplului prezidențial. Ceea ce scandalizează e faptul că toate aceste cheltuieli exorbitante sunt secrete. Deunăzi, Anca Simina de la Recorder, care a publicat un reportaj - ce arată cum se diferențiază în rău președintele nostru de alți șefi de stat -, a inițiat o petiție care solicită Administrației prezidențiale desecretizarea informațiilor privind banii de la buget cheltuiți în voiajele externe.
Mai e însă un lucru ce ar trebui să dea de gândit. Turneul african e justificat de Palatul Cotroceni pornind de la nevoia relansării relațiilor României cu țările de pe acest continent. În plus, într-un context european care face ca pe agendă să fie dosare grele precum migrația, terorismul, accesul țărilor UE la resurse și, desigur, democratizarea. Dacă ne uităm cu cine va discuta Iohannis asemenea teme, nu avem motive să credem că vizita va contribui la obiectivele pe care le urmărește UE. Dimpotrivă.
Într-adevăr, în Kenya, el se va întâlni cu un președinte care e cel mai bogat om din țară, un fel de Dan Voiculescu la cub, acuzat de numeroase afaceri de corupție. În Tanzania, Klaus Iohannis va avea ocazia să o vadă pe președinta care s-a făcut cunoscută în întreaga lume după ce a declarat că jucătoarele echipei de fotbal feminin din țara sa „au sânii mici și sunt atât de urâte încât se vor mărita foarte greu”. În Senegal, interlocutorul șefului de stat român va fi un președinte care, întrucât voia un al treilea mandat, și-a trimis adversarul principal în închisoare pentru ca ulterior, sub presiunea publică, să promită că poate nu se va mai prezenta, totuși, și-n 2024. În fine, în paradisul capverdian, Iohannis îi va strânge mâna unui președinte care a fost mai întâi 16 ani prim-ministru și care nu se poate desprinde de putere.
De ce ar trebui să finanțăm de la buget asemenea întâlniri? Cu demnitari acuzați de corupție sau de abuz de putere, pentru un președinte care refuză să dea seamă pentru cheltuielile publice? Faptul că Iohannis e cel care a decis să secretizeze asemenea informații și că, solicitat de ziariști, a mințit sugerând că legea îl obligă să le ascundă de ochii noștri e un lucru extrem de grav. Dac-aș fi fost parlamentar, ceream anchetarea președintelui. Și-n caz de refuz, suspendarea lui. În felul acesta, vacanța s-ar încheia direct cu o pensie. Nu cu una specială, desigur... //
.jpg)
