De același autor
Cum apreciati comportamentul partidelor politice si al politicienilor in perioada de precampanie?
In primul rand, e trist ca oamenii nu se cearta pe argumente, pe idei, pe principii, ci pornesc de la ideea fixa ca intotdeauna un adversar trebuie contrazis. Discutam de pe pozitii strict politice, inclusiv lucrurile care tin de existenta oamenilor. Acest lucru se observa in toate situatiile. Cand discuti despre recalcularea pensiilor, discutiile nu se poarta in favoarea fiecarui pensionar in parte si a tuturor la un loc, ci asupra cui face recalcularea. Acum 2 ani, noi am facut propunerea de recalculare a pensiilor; imediat, cei de la putere au spus ca recalcularea e imposibila. La catva timp dupa aceea, inainte de alegeri, vazand ca s-a creat un curent de opinie in favoarea recalcularii pensiilor, guvernul a admis ca acest lucru e posibil. Deci se poate numai in cazul in care o fac ei.
In disputa, argumentele nu sunt de natura obiectiva, ci de cele mai multe ori vizeaza persoana, de parca persoana ar avea vreo importanta. Se ajunge la situatia in care cei doi adversari uita subiectul si nu au alta tinta in disputa respectiva decat sa se distruga unul pe altul, ca sa vada publicul cine are muschi mai puternici. Or, categoric, asta nu serveste cetateanului.
In comparatie cu alegerile din '96 si din 2000, cum vedeti campania electorala din anul acesta?
Mult mai dura si mai murdara decat toate celelalte campanii la un loc. Niciodata un partid politic sau un lider de partid nu a afirmat public ca va duce o campanie negativa. Ei bine, pentru prima data, PSD, cu d-l Adrian Nastase in frunte, a afirmat acest lucru si a facut-o cu mult inainte chiar de campanie. Si nu numai ca a afirmat-o, dar a si pus-o in practica urgent. Asta tine de statul de drept. Ce inseamna, de fapt, statul de drept? Un sistem in care cetateanul se simte aparat de stat. Dar acum ma gandesc la un copil care nu are caldura si conditii igienice la scoala, la situatia dotarii precare a spitalelor, la politistii implicati in infractiuni, la jurnalistii agresati, la influenta politicului asupra justitiei, la problemele pensionarilor. Si ma intreb atunci: este Romania un stat de drept? Nu. Poate fi o campanie electorala normala intr-un stat de drept cu semnul intrebarii? Cred ca nu. Romania trebuie sa aiba nu numai o economie de piata functionala, ci si o democratie functionala.
Avem o problema cu libertatea de exprimare
Ati depus o motiune simpla in legatura cu libertatea de expresie. Ce ecouri a avut din partea celor care sunt la putere?
Pentru mine a fost o mare mirare sa vad ca cei de la putere acuza de demagogie o situatie pe care o prezenta, de altfel, si Raportul de tara al Comisiei Europene. Oare ei considera ca si Comisia Europeana sufera de aceeasi demagogie ca si opozitia, cand a depus motiunea? In toate rapoartele europene, fie ca au venit de la UE sau de dincolo de Ocean, de la Departamentul de Stat al SUA sau de la organizatiile nonguvernamentale prestigioase, precum Freedom House, Human Rights Watch etc., ni se trage un semnal de alarma de trei ani incoace ca avem o problema cu libertatea de exprimare. Raportul de tara pe 2004 este, din acest punct de vedere, cu totul deosebit de alte rapoarte de pana acum. Daca pana acum ni se semnalau deficiente cu privire la libertatea de exprimare si dreptul la informare corecta, in Raportul de tara pe 2004 sunt alineate intregi privind, printre altele, publicitatea de stat pe care guvernul Nastase o acorda fara nici un fel de criterii, din banii publici si fara sa tina cont de publicul tinta, de tirajul ziarului respectiv. Dar la criticile noastre privind publicitatea de stat, care se regasesc si in Raportul de tara, d-l Alin Teodorescu, cancelarul primului ministru, a explicat intr-o emisiune televizata ca nu e normal sa pui publicitatea unor ministere pe aceeasi pagina in care guvernul PSD este criticat. Apoi a venit si d-l Adrian Nastase, care a raspuns la o intrebare privitoare la publicitate: "Vi se pare inteligent ca intr-o publicatie care ne critica sa dam publicitate, noi, guvernul Adrian Nastase?", de parca ar da publicitatea de la partid sau din buzunarul propriu! Publicitatea de stat este din banii de la buget, banii nostri, ai tuturor. In Raportul de tara, ca si in motiunea noastra, s-a spus foarte clar ca avem probleme cu jurnalistii agresati. Motiunea nici n-a putut tine pasul cu jurnalistii agresati in ultima vreme, ei au ajuns un fel de sac de box al oamenilor politici, fie prin darea lor in judecata, fie prin agresori intermediari. Aproape toti jurnalistii agresati sunt cei care ii critica pe baronii locali sau guvernarea actuala. Apoi, Ministerul Comunicatiilor a incalcat Legea audiovizualului: ar fi fost obligati prin lege sa dea un plan al tuturor frecventelor, cu toate datele tehnice, inclusiv caracterul lor regional, national etc. Mai mult, ar fi trebuit ca acest plan sa fie publicat in Monitorul Oficial. Si totusi, nu exista acest plan, ci doar o lista cu frecventele pe care ministerul a dat-o CNA, lista care s-a completat apoi cu altele si nici acum nu stim daca sunt toate frecventele acolo. Deci, nu exista transparenta in acordarea acestor frecvente din partea Ministerului Comunicatiilor, nu exista nici dorinta de a respecta legea.
Credeti ca motiunea depusa de dumneavoastra va avea vreun efect?
Puterea nu a recunoscut nimic din criticile aduse in acea motiune si nu ma astept la nici o imbunatatire. Ca sa indrepti ceva, trebuie sa faci o constatare a situatiei de fapt. Daca tu constati ca nu ai nici un fel de probleme, nu ai ce indrepta. La toate criticile noastre au avut o reactie total nedemocratica: vor sa infiinteze "Consiliul National al Monitorizarii Presei", care ar urma sa functioneze sub umbrela guvernului si cu bani de la guvern. Nicaieri intr-o tara democratica nu exista asa ceva! Monitorizarea presei nu se face cu bani de la buget si de catre guvernanti, pentru ca ei sunt cei care trebuie sa fie monitorizati de presa. Un asemenea organism trebuie sa fie extraordinar de independent. Sunt ONG-uri, organisme de specialitate, de sondaje si de audit care fac acest lucru. Cum sa o faca guvernul? Au vrut sa puna pantoful de lac si mai tare peste gatul presei. Am vorbit despre pantoful de lac, pentru ca la aceasta motiune a fost o premiera in viata politica romaneasca - am avut un afis foarte sugestiv, conceput si executat de Dan Perjovschi exact pentru aceasta actiune: e schitat un cetatean culcat, altul in picioare cu piciorul pe gatul celui de jos si care-i da toata libertatea, spunandu-i "exprima-te!". Iata, cam asa e situatia presei in Romania la ora actuala.
Orice persoana publica e obligata sa dea socoteala de ceea ce face
Pe de alta parte, in timp ce dvs. va prezentati motiunea, un senator PNL vota in favoarea retragerii acreditarii unor ziaristi.
Aveti perfecta dreptate. Senatul a facut ceva care este de neimaginat pentru mine, a incalcat doua articole ale Legii 544/2001, a accesului la informatiile de interes public, al carei autor sunt. Senatorii au retras acreditarea unei institutii media, Romaniei libere. Ei bine, nici o institutie publica din Romania, conform Legii accesului la informatiile de interes public, nu poate retrage acreditarea unei institutii media in totalitate; o poate retrage doar unui jurnalist, iar acel jurnalist va fi inlocuit cu un altul din aceeasi institutie media. In Legea 544 am specificat foarte clar ca se poate ridica acreditarea unui jurnalist numai si numai in situatia in care tulbura bunul mers al conferintelor de presa de acolo sau al institutiei - daca face scandal sau se ia la bataie cu ceilalti. Deci nu aveau voie sa-i retraga acreditarea jurnalistului de la Romania libera, daramite intregii redactii. A doua incalcare se refera la faptul ca un principiu comunist prin care delictul de opinie este pedepsit s-a pus in aplicare la Senatul Romaniei. Din cauza ca cei de la Romania libera au scris critic despre cineva din Senat s-a considerat ca s-a adus un prejudiciu Senatului si nu mai au ce cauta acolo. Senatorii, cu d-l Vacaroiu in frunte, au retras acreditarea pe acest delict de opinie. In legatura cu Paul Pacuraru, trebuie sa va spun ca, atunci cand am luat legatura cu el, a regretat extraordinar de mult acest gest, spunandu-mi ca ii scapase din vedere si legea. A facut rapid o scrisoare prin care ii cerea d-lui Vacaroiu ca Senatul sa revina asupra acestei decizii. Si-a recunoscut pacatul si cum greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, il iert si eu pe jumatate si toti ceilalti trebuie sa facem la fel.
De ce, in ultima perioada, tot mai multi jurnalisti se plang de presiuni din partea oamenilor politici?
Din nefericire, in ultima vreme s-au facut presiuni atat de mari asupra unor jurnalisti si redactori incat, intr-un sondaj de opinie, peste 40% dintre ei au recunoscut ca au oprit informatii critice la adresa unor persoane de la putere, din cauza unor interventii foarte presante. Tot peste 40% au recunoscut ca au fost amenintati, ca au fost interpelati grav cu privire la atitudinea lor. Pe de alta parte, cunoasteti cazul d-lui Dan Matei Agathon, ministrul Turismului pe vremea aceea, care a amenintat-o grav pe o jurnalista de la Adevarul. Nu se poate sa ai un asemenea comportament, sa te crezi vataful presei din Romania, cum se crede d-l Agathon. Sa ne aducem aminte ca d-l Agathon e recidivist, el a facut acelasi lucru prin presiuni la Televiziunea Romana, pana cand emisiunea d-lui Stelian Tanase a disparut. Dar nu e singurul caz. D-l Ioan Mircea Pascu, ministrul Apararii, a incercat pe toate caile sa opreasca o ancheta pe care d-l Ivanciuc de la Academia Catavencu o facea cu privire la un document pe care Ministerul Apararii, fara sa aiba voie, l-a pus la dispozitia cuiva in legatura cu d-l Basescu. Oamenii politici, mai ales arogantii actualei guvernari, nu inteleg ca orice persoana publica e obligata sa dea socoteala de ceea ce face. Nu inteleg ca ei au acceptat de buna voie sa fie in vitrina, sa gestioneze interesele si banii publici, ca atare trebuie sa dea seama de felul in care gestioneaza aceste lucruri. Criticile cetatenilor, ale presei sau ale oamenilor politici nu numai ca sunt bine venite, dar asta le este menirea, sa ii critice pe cei de la putere si sa-i monitorizeze in asa fel, incat sa nu le dea posibilitatea sa derapeze de la lege, de la adevar si de la felul in care folosesc banul public. Pentru ca acestea sunt cele trei mari rele din Romania de azi: cei care sunt la putere nu respecta legea, banul public si, ce e mai grav, nu respecta cetateanul.
Interviu realizat de Razvan Braileanu