Sunt vechi, domnule președinte!

Deși președintele Iohannis se străduiește să pară mai prezent în viața națiunii, detașarea sa de realitate continuă să sară în ochi, mai ales atunci când emite panseuri de tipul celui rostit la depunerea jură­mân­tului noului ministru al Să­nătății, Vlad Voiculescu: „Este cumva paradoxal că acest guvern cu un mandat limitat trebuie să se lupte cu pro­bleme vechi“. De ce o fi pa­radoxal, ne întrebăm, din mo­ment ce problemele sunt vechi, deci nerezolvate, și, ca atare, pot izbucni oricând? Și apoi, dacă erau vechi, de ce nu și-a propus domnul Iohannis să inițieze o rezolvare a lor?

Doar să fi vrut domnul președinte și ar fi pu­tut găsi pe internet indicele EHCI (Euro Health Consumer Index / Indicele de consum eu­ro­pean pentru serviciile de sănătate), care deja în 2013 situa România pe penultimul loc, cu un scor nesatisfăcător la majoritatea celor 48 de indicatori. Fără prea mult efort, din ar­ti­co­lul publicat de Cristian Vlădescu și Vasile As­tărăstoae în 2012 în Revista de Bioetică, pu­tea afla că „mortalitatea evitabilă menține Ro­mânia pe ultimul loc între țările UE, peste un sfert din toate decesele anuale fiind con­siderate tratabile și evitabile în condițiile unui sistem sanitar performant“. Pentru a avea însă un sistem sanitar performant ar fi tre­buit, cum scria încă de acum doi ani medicul Marinela van den Heuven Olăroiu, ca adu­ce­rea sistemului sanitar la standarde UE să se afle pe agenda politică a guvernelor Ro­mâ­ni­ei, ceea ce nu a fost cazul. Tocmai de aceea es­te aberant din partea președintelui să-i cea­ră lui Vlad Voiculescu „să corecteze pro­ble­me­le sistemice din sănătate“, cum este o imen­să exagerare să califice o ac­țiune umanitară admirabilă, „rețeaua citostaticelor“, or­ga­nizată de domnul Voiculescu de la Viena, drept rezolvarea unei probleme „foarte com­plicate“. Acțiunea în sine i-a ajutat pe mulți, dar nu a con­stituit câtuși de puțin o re­zolvare a unei probleme de sis­tem, ci doar o modalitate de a ocoli problema. Ne întrebăm însă dacă dom­nul Iohannis și-a dorit cu adevărat o so­lu­ție a problemelor sistemice din sănătate sau a încercat doar o lovitură de imagine, me­ni­tă să-i remedieze deficitul de popularitate.

Numirea în fruntea Ministerului Sănătății a unui om din afara sistemului poate fi be­ne­fi­că, desigur, mai ales după ce am văzut cât de toxic a putut fi un vajnic reprezentant și apă­rător al acestui sistem, în persoana fos­tului ministru Achimaș-Cadariu. Dar ce șansă are un outsider să schimbe ceva, dacă lu­crea­ză cu funcționarii din minister, numiți de foș­tii miniștri pe criterii clientelare? Depinde și de ceea ce își propune ministrul să facă: doar câteva corecturi administrative, menite să îm­bunătățească raportarea infecțiilor no­so­co­mia­le și verificarea biocidelor achiziționate de spitale sau o reformă reală a sistemului? În a doua variantă nu poate evita problema fun­da­mentală a finanțării. Identificată de mult de UE și FMI, scurgerea banilor asiguraților ro­mâni în hăul generat de Casa Națională de Asi­­gurări de Sănătate, care administrează acești bani, ce reprezintă 80% din bugetul sănătății, fă­ră să dea socoteală nimănui este cheia re­zolvării ce­lorlalte probleme. Totodată, cum ex­plica la o televiziune medicul Sorin Pa­veliu, fă­­ră o trans­parență totală în admi­nis­trarea aces­tor bani și a situației din spitale, orice so­luție găsită de un ministru onest riscă să de­vi­nă li­teră moar­tă, pe care sistemul, extrem de re­zis­tent în ti­că­loșia lui, abia așteaptă s-o în­groa­pe. Nu cu hei-rup și bune intenții se pot rezolva pro­blemele majore, ci cu voință po­li­ti­că și com­pe­tență. Or, despre competența no­u­lui mi­nis­tru știm mult mai puțin decât des­­pre ge­ne­ro­zitatea sa, despre viziunea lui nu știm nimic, nici măcar dacă există, despre au­to­ritatea pe care o va putea manifesta un tâ­năr con­sul­tant financiar în fața baronilor din sis­tem - adică șefii de clinici - ne este je­nă să vorbim, iar despre voința politică pen­tru reformă știm totul: adică știm că lipsește cu desăvârșire.

Mai mult, știm că există o puternică voință po­litică de a nu schimba nimic, dacă ne amin­tim de ferocitatea cu care USL a sabotat pro­iec­tul legislativ de reformă inițiat de Comisia prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul sănătății publice din Ro­mânia, în baza raportului elaborat în 2008. Faptul că proiectul a fost inițiat de fostul pre­șe­dinte Traian Băsescu, care s-a îndepărtat între timp de faptele sale bune, nu este un mo­tiv pentru a nu-l valorifica și a-l îm­bu­nătăți, dacă nu vrem să pornim tot timpul de la zero și să reinventăm apa caldă ori de câte ori ne izbim de o problemă bine cunoscută, dar neglijată. Mai ales dacă ești conștient, cum pare a fi vicepremierul Vasile Dâncu, că probleme grave în sistem vor mai apărea, „pentru că sistemul nostrul medical are pro­bleme“. Și atunci, în loc să declari calm „În­cercăm să găsim și aceste viitoare crize“, nu este mai util să valorifici analizele realizate de­ja de experți competenți din țară, de la Co­mi­sia Europeană, OMS, FMI și Banca Mondială? Sau se tem domnul Dâncu & co. că aceste ana­lize impun soluții radicale pe care casta baronilor din sănătate, strâns legată de clasa politică, le-a respins deja? Dacă așa stau lu­crurile, noul ministru al Sănătății va fi con­strâns la un mandat fără glorie. Și totuși, dom­nul Voiculescu nu este lipsit de opțiuni: el poate prezenta, cu echipa sa, o propunere de reformă, pe care să o comunice publicului, și poate antrena societatea civilă în dez­ba­te­rea și susținerea ei. Doar așa va dovedi că nu este doar un depanator, ci un vizionar și un lider, a cărui carieră abia începe, în loc să eșueze în marasmul politicii românești.