Comunicat / Reacţie dură a DNA la graţierea infracţiunilor şi modificarea Codului Penal în regim de urgenţă

E.b. | 18.01.2017

Modificarea cadrului legislativ în regim de urgenţă şi în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată, susţine Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) referitor la proiectele de ordonanţă vizând graţierea şi modificările Codului penal.

Opinii / Iohannis, singur în fața blitzkrieg-ului anti-Justiție

Cristian Campeanu | 18.01.2017

Dacă alianțele instituționale sunt fragile, cele politice sunt și mai slabe, iar vocile democratice de abia se mai aud. Din păcate, președintele pare mult prea singur în fața acestui blitzkrieg împotriva statului de drept declanșat de PSD-ALDE.

Fără transparenţa / Kovesi se îndoieşte de buna credință a ministrului Justiției: Modifică pe ascuns Codul Penal

E.b. | 18.01.2017

Laura Codruța Kovesi, şefa DNA, l-a criticat Florin Iordache (foto), ministrul Justiției, pentru încercarea de a modifica pe ascuns Codul Penal și de a adopta o ordonanță privind grațierea în mod netransparent.

Avertisment / Florian Coldea, prima declaratie: Miza atacurilor, mult mai mare decat compromiterea mea

Fara Autor | 18.01.2017

Coldea precizeaza ca spatiul public a fost invadat de ”alegatii defaimatoare, acuzatii grave si speculatii dintre cele mai diverse incluzand numele meu” si lanseaza avertismentuul ca in viitor ”lipsit de constrangerile statutului si uniformei militare” va avea ”libertatea de a vorbi”.

Reactie / Nicusor Dan participa la protestul din Piata Universitatii impotriva legii gratierii

E.b. | 18.01.2017

Nicusor Dan, liderul USR, a anuntat ca va participa la protestul impotriva legii gratierii anuntat pentru ora 18.00 in Piata Universitatii din Bucuresti. Deputatul admite ca a reflectat mult daca sa participe, existand "riscul" de a fi "acuzati de confiscare politica" a protestelor".

Ministerul Public / Procurorul general: Absolut nicio justificare pentru graţiere, daca nu există interes ocult

E.b. | 18.01.2017

Augustin Lazăr, procurorul general, a declarat, miercuri, după şedinţa plenului CSM, că nu există "absolut nicio justificare raţională să venim acum cu acte de clemenţă, afară de cazul că nu avem vreun interes care să fie ocult” şi că magistraţii nu sunt încântaţi de proiectul Ministerului Justiţiei de a elabora ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificările la Codul penal.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22