Pe aceeași temă
Energia, infrastructura si securitatea cetateanului
In prezent, lumea traieste intr-un mediu de securitate tot mai complex, cu schimbari rapide, unele evidente, altele mai putin evidente, cu implicatii pe termen scurt, mediu sau lung, la nivel international, national, local si pana la cetateanul de rand.
Sfidarile la adresa energiei si a mediului sunt masive, afectand atat Europa unita ca "o constructie", cat si tarile membre.
Cum reusim sa sesizam din timp sfidarile, cum pot fi ele transformate in sanse? Chiar si in conditiile unei crize financiar-bancare internationale care nu a ocolit Europa, sunt, in continuare, posibilitati ca dependentele in domeniul energiei, interdependentele in domeniul infrastructurilor sa impulsioneze inovarea si sa transforme Uniunea Europeana in lider in eficienta energetica si energie regenerabila.
Comisarul pentru Energie al Uniunii Europene, Andris Piebalgs, atragea recent atentia ca se poate vorbi de o responsabilitate a Europei fata de schimbarile dramatice ale climei in contextul cresterii generale a consumului energetic. In cadrul unor scenarii pesimiste, mediul inconjurator, economia si viata de zi cu zi a cetatenilor Europei pot fi afectate grav in perioada urmatoare. El a dat, in acest sens, exemplul posibilitatii cresterii nivelului apelor marilor pana in 2030, astfel incat suprafete importante din mari orase europene sa fie inundate (Barcelona, Venetia, Amsterdam, Londra, Stockholm sau Lisabona). Acest fenomen se va putea produce in acelasi timp cu scaderi nemaiintalnite ale rezervelor de apa potabila in sudul Europei si in alte parti ale lumii, cu milioane de refugiati in cautarea unor conditii de viata mai suportabile.
Astfel, securitatea energiei ajunge sa fie in legatura cu securitatea apei, cu securitatea alimentara s.a.m.d.
Complexele infrastructurilor de care Europa beneficiaza sunt legate intre ele nu numai in domeniul petrolului, gazelor sau al energiei electrice.
La nivelul tarilor membre ale Uniunii Europene, strategiile de securitate nationala iau in considerare vulnerabilitatile, cat si nevoia de protectie a infrastructurilor critice intelese intr-un sens larg, inclusiv ca o continuitate a activitatii in conditiile unor schimbari dramatice, cu capacitate de rezilienta, adica de a reveni dupa astfel de socuri.
Securitatea cetateanului, calitatea vietii acestuia obliga la o cultura de securitate, a spiritului de voluntariat, care sa fie promovate atat de catre autoritati, cat si de catre ONG-uri.
In conditii de urgente si crize, experienta a dovedit ca initiativele si interventiile locale si cetatenesti sunt cel putin la fel de importante ca si cele ale autoritatilor.
In prezent, aceste aspecte ale securitatii energetice, ale protectiei infrastructurilor si serviciilor critice, ale securitatii cetateanului sunt teme de dezbatere, pregatire si cercetare in tarile cu traditii, cat si la nivelul Aliantei Nord-Atlantice si al Uniunii Europene.
In documentul final al Summit-ului NATO de la Bucuresti se fac referiri la securitatea energetica si nevoia de protectie a infrastructurilor critice.
La acest moment se mobilizeaza forte armate pentru a combate piratii care ataca navele in largul coastelor somaleze, se utilizeaza avioane fara pilot care supravegheaza traseele de conducte de petrol si gaze fata de atacurile criminale sau teroriste, se iau in considerare noi spatii in care se vor duce bataliile viitorului.
Autoritatile recunosc ca reusesc cu greu sa faca fata acestor noi sfidari. Se cauta noi solutii, se propun noi parteneriate cu sectorul privat, cu mediul academic, cu ONG-uri specializate pe aceste domenii.
Ministerele Apararii, cele de Interne, serviciile de informatii se pregatesc pentru aceste noi batalii in care nu se mai inregistreaza morti si raniti. Se recunoaste ca, in prezent, atacuri cibernetice, inclusiv in domeniul energetic, pot fi lansate de catre guverne, organizatii criminale sau teroriste. Au fost situatii in care o "tara a disparut" de pe harta pentru cateva ore, ca urmare a unor astfel de atacuri cibernetice. Recent, colegii francezi semnalau faptul ca, in ciuda progreselor inregistrate de tara lor, dispun de 5 ori mai putini "aparatori cibernetici" decat Germania sau Marea Britanie, in timp ce alte tari dispun de sute de mii de "atacatori cibernetici".
Ascultand, recent, la Davos, in Elvetia, prezentarea unui inalt reprezentant al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, auditoriul a ajuns la concluzia ca nu exista mai mare vulnerabilitate la adresa securitatii cetateanului decat infrastructura sanitara. Indiferent de gradul de dezvoltare, de dimensiunea geografica sau de marimea populatiei, nicio tara nu este capabila sa faca fata unor dezastre naturale majore, accidente tehnice sau umane de proportii, actiuni criminale sau teroriste bine organizate.
O initiativa care isi propune sa realizeze un document strategic in acest domeniu in folosul Uniunii Europene, pentru urmatoarele doua decenii, este Forumul European de Cercetare de Securitate si Inovare (ESRIF), care a lansat recent, la Paris, primul sau raport preliminar.
Dezbaterea organizata de curand de catre Serviciul Roman de Informatii, privind rolul intelligence-ului in cadrul unei societati democratice, aliniaza tara noastra la eforturile care se fac in Europa si Statele Unite ale Americii de a dezvolta o cultura de securitate, un dialog intre componentele sectorului de securitate si cetateni.
Proiectul pilot lansat in 2003 de catre Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate al SRI, in parteneriat cu Fundatia EURISC si cu sprijinul Departamentului de Diplomatie Publica NATO, a ajuns sa fie prezentat ca un model in tarile din regiune.
Fundatia EURISC a promovat problematica de risc si securitate inca de la infiintarea sa in 1995. Ea a organizat recent un atelier de lucru NATO-PDD si o conferinta internationala pe probleme de securitate energetica si protectia infrastructurilor critice. Consideram ca publicarea unui supliment in revista 22 este o buna ocazie de a prezenta opiniile unor factori responsabili si cercetatori din tara si din strainatate in aceste domenii.
Libertatea si securitatea sunt, in cele din urma, in interesul tuturor.
Autorul este presedinte executiv Fundatia EURISC, coordonator grup de lucru ESRIF.
IULIAN BUGA*
Optiuni de politica externa in contextul discutiei internationale privind securitatea energetica si protectia infrastructurii critice
Energia este un ingredient esential pentru dezvoltarea economica, sociala si politica. In ultimii ani, o atentie sporita a inceput a fi acordata conceptului de securitate energetica, focalizat atat pe asigurarea accesului sigur si durabil la resurse, la un pret rezonabil, cat si pe garantarea unui transport fara pericole pana la destinatarul final.
Astfel, cand discutam despre securitate energetica, trebuie sa avem in vedere toate dimensiunile pe care aceasta le implica: securitatea productiei, securitatea distributiei si a consumului, dar si securitatea controlului asupra efectelor produse de consumul de energie. Principalele provocari cu care ne confruntam pe aceste dimensiuni se refera la cresterea cererii de energie la nivel global, situatia politica instabila in tari sursa sau de tranzit, resursele limitate, folosirea energiei ca parghie politica, precum si impactul negativ al schimbarilor climatice asupra mediului si dezvoltarii economice sau optimizarea binomului securitate energetica-securitate alimentara in contextul proliferarii biocarburantilor.
Romania raspunde acestor provocari prin promovarea proiectelor de diversificare energetica precum Nabucco, PEOP sau terminalul LNG de la Constanta, prin implicarea activa in dezbaterile energetice la nivelul UE si prin promovarea cooperarii in acest sector in regiunea Marii Negre si in Sud-Estul Europei, care se bazeaza pe convingerea ca dezvoltarea unei piete integrate, transparente si competitive contribuie in mod direct la securitatea energetica regionala si, implicit, a Romaniei.
Alaturi de aceste dimensiuni, deja clasice, ale problematicii securitatii energetice, un aspect, cel privind securitatea infrastructurilor critice, adica protectia infrastructurii fizice de transport a energiei, a atras tot mai multa atentie in ultima perioada, ea devenind si un aspect de interes pe agenda Aliantei Nord-Atlantice.
Necesitatea concreta a definirii rolului NATO in asigurarea securitatii energetice aliate a fost mentionata ca atare, pentru prima data, in noiembrie 2006, cu ocazia Summit-ului de la Riga, iar Summit-ul de la Bucuresti, din aprilie 2008, a marcat un important pas inainte. Sefii de stat si de guvern au identificat, cu aceasta ocazie, domenii precise in care Alianta Nord-Atlantica are expertiza necesara pentru o eventuala actiune eficienta. In acest registru se inscriu: schimbul de informatii, promovarea cooperarii internationale si regionale, sprijinirea protectiei infrastructurii critice si gestionarea consecintelor unui eventual dezastru.
Riscurile privind infrastructura critica sunt reprezentate, in primul rand, de posibilele atacuri teroriste, de defectiuni tehnice, de accidente survenite in urma unor catastrofe naturale sau de diferiti factori aparuti ca urmare a unor evenimente politice sau dezechilibre ale pietei.
Pentru Romania, ca tara care promoveaza realizarea de proiecte de infrastructura energetica la Marea Neagra si care detine importante unitati de prelucrare a resurselor energetice si de producere a energiei electrice (de exemplu, Centrala Nucleara Cernavoda), interesul pentru securitatea unitatilor generatoare si a rutelor de transport al hidrocarburilor si abordarea sa, inclusiv in cadrul NATO, este evident.
In consecinta, consideram ca NATO poate avea un rol de nisa in domeniul securitatii energetice, complementar rolului altor structuri internationale, precum UE. Romania a avut printre obiectivele principale pentru Summit-ul NATO de la Bucuresti si obtinerea unui angajament politic in acest sens, obiectiv de altfel atins. In perioada urmatoare, accentul va trebui pus pe implementarea celor decise la Bucuresti si pe pregatirea evaluarii cu privire la rolul NATO in domeniul securitatii energetice in perspectiva Summit-ului NATO din 2009. Aceasta evaluare trebuie orientata spre viitor si trebuie sa includa optiuni si recomandari pentru imbunatatirea rolului NATO in acest domeniu.
Identificarea si reducerea vulnerabilitatilor infrastructurii energetice este totodata si in atentia Uniunii Europene, bazele abordarii la acest nivel fiind definite de Comisia Europeana in comunicarea referitoare la Programul European privind Protectia Infrastructurii Critice din decembrie 2006. Aceasta pune accent pe principiile subsidiaritatii, complementaritatii si cooperarii intre Comisie si statele membre in dezvoltarea politicii in acest sector, iar Romania va contribui activ la acest efort, fiind direct interesata de cresterea capacitatii UE de protejare a infrastructurii critice, inclusiv cea energetica.
In acest sens apreciem abordarea acestei problematici si in cadrul Consiliului European care a avut loc in perioada 15-16 octombrie. In concluzii, Consiliul mandateaza Comisia sa propuna initiative pentru intarirea infrastructurii critice si includerea in aceasta categorie a sistemului transeuropean de transport al energiei si a terminalelor de gaze lichefiate, ceea ce reflecta si interesele Romaniei. Mai mult, in aceste concluzii se regasesc si probleme in imediata noastra atentie, precum promovarea interconectarilor si a diversificarii rutelor si surselor de alimentare cu energie.
Siguranta infrastructurii de tranzit energetic este o problematica a carei importanta va continua sa creasca, in masura in care lipsa ei, asa cum ne-au aratat recentele evenimente din Georgia, poate pune la indoiala siguranta alimentarii cu energie, element integrant al securitatii nationale.
Protectia efectiva a infrastructurilor critice necesita astfel schimburi de informatii, coordonare si cooperare atat la nivel national, cat si la nivel european si international intre toti actorii implicati: proprietarii infrastructurilor, operatorii acestora, autoritatile de reglementare, institutii specializate, impreuna cu toate nivelurile guvernamentale.
Intelegand protectia infrastructurii critice ca parte a eforturilor nationale de asigurare a securitatii energetice in Europa, Romania va continua sa abordeze aceasta problematica in contextul forurilor de cooperare europene si euro-atlantice, urmarind sa aduca astfel o contributie constructiva la asigurarea unui sector energetic stabil si sigur.
* Secretar de stat pentru Afaceri Strategice si Globale in Ministerul Afacerilor Externe.
ADRIAN GHEORGHE* si OKTAY BAYSAL**
Securitatea energetica
Pentru societate, energia a reprezentat o necesitate vitala si, de aceea, securitatea energetica este o problema complexa care devinde din ce in ce mai presanta. Numeroasele amenintari la adresa infrastructurii critice de livrare a energiei trebuie abordate in urmatorii ani pentru a fi siguri ca organizatii nefunctionale nu vor maximiza vulnerabilitatile infrastructurilor critice, ceea ce ar avea consecinte majore asupra economiilor nationale.
Deoarece securitatea energetica este esentiala pentru asigurarea cresterii sociale si a bunei functionarii a societatii in ansamblul sau, guvernul este responsabil pentru acest sector cu valente socio-economice. Consumul global din ce in ce mai mare de energie a provocat o adevarata competitie pentru accesul la resurse, in conditiile in care exista un numar limitat de furnizori care, in unele cazuri, au creat monopoluri sau oligarhii. Din cauza acestor factori, securitatea energetica a devenit o problema strategica si politica pentru statele din Europa si din Statele Unite.
Printre numeroasele provocari globale care trebuie abordate in urmatorii ani putem mentiona reducerea gradului de dependenta fata de petrolul importat, incalzirea globala, cresterea importantei energiei nucleare, evitandu-se insa proliferarea nucleara si, nu in ultimul rand, elaborarea unei strategii energetice globale, care sa ofere garantii ca procesul de crestere a consumului de energie nu va fi un factor declansator pentru conflicte diplomatice, comerciale, economice sau militare. Acest articol abordeaza, insa, securitatea energetica cu mijloacele unei analize a unor sisteme complexe.
Multitudinea de actori care opereaza in domeniul infrastructurii critice energetice are diferite perspective de abordare. Pornind de la consumator catre sursa, sunt identificati consumatorii casnici, consumatorii industriali, consumatorii de electricitate si relatiile dintre acestia. Urmatorii in sistemul energetic sunt distribuitorii, care opereaza cu rafinariile si depozitele. Un al element vital este reprezentat de catre transport, indiferent daca vorbim de conducte, nave petroliere sau transportul feroviar. 
Fiecare componenta a acestui lant este legata, intr-un fel sau altul, de guverne, mai ales atunci cand luam in considerare infrastructura nationala petroliera. Fiecare guvern isi reprezinta propriile valori, asteptari morale sau societale, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra lantului energetic, care variaza de la apatie toleranta pana la sprijin clandestin. In afara actorilor direct implicati, exista alti participanti care pot fi analizati, precum acordurile de comert, industriile dependente si activistii economici si geopolitici. In concluzie, este necesara o examinare mai profunda a infrastructurii de energie.
Apararea nationala si "homeland security"
Securitatea energetica poate fi abordata din puncte de vedere diferite: cel al apararii nationale, care se refera la protejarea in fata atacurilor venite din partea altor actori statali pentru mentinerea suveranitatii, si cel al securitatii interne, care implica prevenirea atacurilor teroriste, reducerea vulnerabilitatii fata de actele de terorism si capacitatile de recuperare dupa atacuri.
Securitatea energetica - element al conceptului de "homeland security"
Un element important al securitatii interne este reprezentat de securitatea energetica - procesul de asigurare al disponibilitatii necesarului de electricitate pentru consum industrial si casnic, in cantitatile necesare. Securitatea energetica este o problema mondiala, care implica majoritatea guvernelor si acopera mai multe sectoare energetice, precum cel de petrol, carbune, energie nucleara si gaze naturale.
Sectorul securitatii energetice
Borchert & Forster au aratat ca exista mai multe dimensiuni care trebuie luate in considerare pentru o intelegere adecvata a infrastructurii energetice, iar abordarea trebuie sa fie una holistica, asa cum este ilustrat in figura alaturata.
In acesta figura sunt reprezentate entitati concrete, cu un caracter elastic minim. }arile implicate, fie ca sunt tari producatoare, tari de tranzit sau tari consumatoare, raman aceleasi, singurii factori variabili fiind nivelul cererii si al ofertei. Relatiile geopolitice dintre tari pot avea un impact asupra procedurilor elementelor orizontale ale infrastructurii fizice, tehnologiei de informatii si de comunicare, factorului uman si al organizatiei.
* Profesor la Old Dominion University, Norfolk, Virginia, SUA
** Decan la Old Dominion University, Norfolk, Virginia, SUA
MARCELO MASERA*
Paradigma E+I - noi evolutii in domeniul infrastructurilor critice energetice
In prezent, infrastructurile critice energetice sunt expuse nu numai traditionalelor masuri specifice de protectie, siguranta tehnica si disponibilitate in exploatare, dar si unei game noi de amenintari de securitate, acest fapt datorându-se numeroaselor posibile vulnerabilitati si puncte slabe din arhitectura acestora, multe dintre acestea cauzate de folosirea extensiva a sistemelor de informatii si comunicatii si a tehnologiilor de retea din cadrul sistemelor complexe. Aceasta situatie nu poate fi ignorata, din cauza potentialelor consecinte grave la adresa bunei functionari a unor obiective energetice.
In etapa actuala, retelele de control care deservesc majoritatea instalatiilor energetice sunt integrate in sistemele de informatii si de comunicatii, incluzând aici si retelele de management al afacerilor companiei, in timp ce majoritatea serviciilor de supraveghere tehnica si intretinere a echipamentelor vitale sunt operate de la distanta. In ultimii ani, s-a inregistrat o crestere calitativa in ceea ce priveste protectia acestor instalatii impotriva actiunilor teroriste, a crimei organizate sau a extremismului radical.
Evolutiile inregistrate in ultima decada, schimbarea dramatica a conditiilor de securitate dupa evenimentele de la 11 septembrie 2001 si folosirea intensiva a componentei de tehnologia informatiei si comunicatii (ICT) au favorizat si contribuit la crearea de noi metode de atac informatic si tehnologic asupra acestor instalatii.
Paradoxul apare atunci cand se constientizeaza aspectul ca folosirea sistemelor de tehnologia informatiei si comunicatii (ICT) la scara larga creeaza, pentru diverse entitati interne sau externe cu intentii ostile premeditate, tot mai multe oportunitati de a penetra sistemul.
Violarea integritatii, disponibilitatii si a confidentialitatii datelor poate afecta functionarea unei companii si poate fi privita ca doar o parte dintr-un complex de actiuni agresive la o scara mult mai mare. Aceste evenimente nu pot fi ignorate din cauza consecintelor dezastruoase pe care le pot genera, respectiv, costuri materiale si efecte in cascada foarte mari, ca urmare a caderii, iar inchiderea, chiar temporara, a unei centrale de generare a curentului electric, manevrele tehnice pentru repornirea grupurilor energetice sau scurgerile necontrolate de materiale poluante in mediu (aer, apa, sol) pot provoca dezastre ecologice.
Procesul de digitalizare si de interconectare a sistemelor energetice este ireversibil, iar avantajele folosirii pe scara larga a diverselor sisteme ICT sunt prea importante pentru buna functionare a infrastructurilor gestionate de diverse companii si piete energetice pentru a fi ignorate. Utilizarea unui sistem ITC are insa anumite consecinte, dintre care cele mai relevante sunt:
Interconectarea diverselor sisteme energetice a creat marile sisteme de sisteme, care includ mai multe companii, aflate sub diferite jurisdictii, neexistând, astfel, un singur punct de referinta, pentru ca sistemele de sisteme sunt caracterizate prin existenta mai multor factori de decizie independenti care activeaza in cadrul unor sisteme legislative si de politici de securitate distincte si diferite. Acest lucru este cel mai clar evidentiat in Europa, ceea ce a condus la elaborarea unor aranjamente guvernamentale corespunzatoare, aflate la intersectia dintre operatiunile tehnice de exploatare a retelelor de energie, fluctuatiile pietei de energie si masurile de securitate specifice.
Aparitia paradigmei Energie + Informatie (E+I): companiile energetice nu mai pot fi privite doar ca simple entitati "Energetice" (E); prin eforturile sustinute de "Informatizare" (I) acestea sunt, in acest moment, entitati reale "E+I". Companiile si sistemele de energie sunt conditionate de variabilele energetice, cât si de sistemele de informatii, in ceea ce priveste interactiunea dintre segmentul tehnic si cel de afaceri, legaturile dintre clienti si autoritati, in stabilirea preturilor etc.
In viitorul apropiat se prevede ca sistemele de energie vor deveni din ce in ce mai conectate cu infrastructurile de informatii, cu cele de transport, aprovizionare cu apa, hrana, serviciile financiare si serviciile de urgenta. Acest aspect impune atentiei societatilor moderne rezolvarea urmatoarelor probleme:
- cunosterea in detaliu a interdependentei dintre aceste sisteme trebuie sa fie punctul de plecare pentru o definire mai buna a masurilor de securitate care au rolul de a minimiza vulnerabilitatile, de a detecta atacurile potentiale si de a preveni caderile in cascada;
- aceste masuri de securitate trebuie sa fie impartite intre diversi actori si elaborate in conformitate cu legislatia europeana, nationala si prevederile autoritatilor competente. Infrastructurile critice energetice (ca si alte infrastructuri critice) au si o dimensiune publica, iar costurile pentru asigurarea securitatii acestora pot depasi cifrele acceptabile din punct de vedere al afacerilor private. Astfel, pentru asigurarea cerintelor minime de securitate la standardele de performanta cerute de catre autoritati se impune existenta si functionarea unui parteneriat public-privat.
- multitudinea actorilor, unii dintre acestia avand un statut transnational, impune o definire clara a ceea ce este critic si pentru cine. Intreruperea serviciilor energetice intr-o zona poate depinde de diminuarea capabilitatilor unor infrastructuri critice din alta zona.
Acest lucru influenteaza si nivelul de protectie care, in baza unor standarde sectoriale bine definite, este considerat adecvat.
Definirea protectiei infrastructurilor critice energetice trebuie sa fie construita pe evaluarea profunda a securitatii lor, care impune:
1) cunoasterea punctelor slabe ale sistemului (dar trebuie luat in considerare faptul ca majoritatea companiilor nu sunt destul de interesate sa discute aceste probleme si faptul ca cele mai mari probleme apar in urma procesului de interactiune dintre sistemele si serviciile critice interconectate);
2) cunoasterea riscurilor si vulnerabilitatilor care ar putea ameninta infrastructurile si sistemele critice in contextul unei abordarii de tip "all-hazard", care presupune: dezastrele naturale, erorile umane in exploatare si organizationale, avarii tehnice si sistemice sau atacuri intentionate asupra unor elemente vitale ale infrastructurilor critice.
O problema aparte care poate sa apara in cadrul unei retele de infrastructuri critice este legata de colectarea si procesarea datelor de securitate (sistemul SCADA). Pentru elaborarea unor evaluari corecte si realiste, este necesara obtinerea de date, care, insa, de multe ori sunt limitate.
In prezent, companiile care gestioneaza diverse infrastructuri critice nu isi impartasesc experienta in domeniu si nu au un schimb util de date specifice domeniului, justificand aceasta lipsa de comunicare prin faptul ca ar putea revela informatii sensibile sau confidentiale la adresa elementelor de sistem pe care le gestioneaza.
In afara de promovarea transferului de informatii in cadrul parteneriatului public-privat, autoritatile competente ale statului trebuie sa rezolve si problemele legale si barierele care stau in calea competitiei libere care ar putea impiedica fluxul datelor de securitate.
O alta etapa care trebuie abordata si implementata este metodologia specifica pentru colectarea datelor de securitate, care necesita implementarea de instrumente de modelare si simulare si construirea de structuri de specialisti si laboratoare pentru experimentari in acest domeniu.
In contextul conceptului "Energie si Informatie" (E+I), aceasta ultima etapa apare ca o conditie sine qua non pentru intelegerea stiintifica a masurilor complexe de securitate a infrastructurilor critice, in general, si a infrastructurii critice energetice - energie electrica, in special. Specialistii vor stabili vulnerabilitatile si probabilitatea de aparitie a unor evenimente nedorite, precum si masurile de limitare si interventie in situatii de urgenta.
In concluzie, experimentele de evaluare si imbunatatire a securitatii infrastructurilor critice care vor lua in considerare toate aspectele legate de noile infrastructuri de energie in permanenta dezvoltare, indeosebi paradigma "E+I" si analiza aprofundata a conceptului "sisteme de sisteme" vor permite sectorului industrial de profil si guvernelor sa implementeze solutii tehnice corespunzatoare.
* Centrul de Cercetare - Institutul pentru Protectia si Securitatea Cetatenilor, Ispra, Italia.
STELIAN GAL*
Protectia infrastructurii critice - componenta, la nivel european, a securitatii energetice
Infrastructura energetica a unei tari este esentiala pentru prosperitatea economica, securitatea nationala si pentru calitatea vietii. Asigurarea functionarii infrastructurii energetice reprezinta masura in care societatea doreste sa-si asigure realizarile si sa-si cladeasca viitorul.
Noul context de functionare a Sistemului Energetic National, ca parte componenta a sistemului energetic european, a condus la o abordare complexa a sigurantei in functionare, in conformitate cu standardele UCTE (Uniunea pentru Coordonarea Transportului de Energie Electrica din UE), organism la care compania Transelectrica a aderat din octombrie 2003.
Ce inseamna infrastructura critica?
Conceptul de infrastructura critica a fost promovat in anii ’90 in statele federative (Statele Unite, Canada, Australia) din nevoia unei abordari holistice a sigurantei in functionarea marilor sisteme distribuite, reglementate de catre norme federale, dar si de catre autoritatile locale.
Initial, conceptul a fost dezvoltat in Statele Unite ca urmare a dezbaterilor din anii ‘80 referitoare la starea infrastructurii, si anume la conditiile tehnice improprii de functionare, adecvanta tehnologica, precum si dezvoltarea acestora pentru a face fata nevoilor crescande ale societatii. In urma acestor dezbateri, s-au identificat categoriile de infrastructura (de tipul: capacitati de productie si servicii publice) a caror functionare este "critica" pentru economia nationala.
In contextul cresterii amenintarilor teroriste, precum si al unei abordari mai pragmatice a raspunsului in cazul unor dezastre naturale, s-a cristalizat conceptul de "infrastructura critica" si la nivel european.
Incepand cu anul 2004, in urma dezbaterilor din cadrul Uniunii Europene, au aparut diverse documente referitoare la conceptul de infrastructura critica, cum ar fi:
- Communication from the Commission to the Council and the European Parliament: Preparedness and consequence management in the fight against terrorism, COM (2004) 701 final, Bruxelles, 20 octombrie 2004;
- Communication from the Commission to the Council and the European Parliament: Critical Infrastructure Protection in the fight against terrorism, COM (2004) 702 final, Bruxelles, 20 octombrie 2004;
- Green paper on an european programme for critical infrastructure protection (presented by the Commission) COM (2005) 576 final, Bruxelles, 17 noiembrie 2005.
La nivelul Uniunii Europene, infrastructura este definita ca: resurse fizice, servicii, obiective in care se desfasoara activitati informatice, retele si elemente de infrastructura care, in cazul indisponibilitatii sau distrugerii, ar avea un impact covarsitor asupra sanatatii, sigurantei, securitatii sau bunastarii cetateanului sau asupra bunei functionari a autoritatilor statului.
Pentru sfarsitul acestui an este anuntata o directiva europeana privind identificarea si protectia infrastructurii critice in zona comunitara.
In cadrul documentelor europene mentionate anterior, au fost identificate 3 categorii generale de elemente care sunt susceptibile de a constitui infrastructuri critice:
- elemente de infrastructura publice, private sau guvernamentale, impreuna cu retelele cibernetice sau fizice interdependente ;
- proceduri si, acolo unde este cazul, personalul care exercita controlul functiilor indeplinite de infrastructura critica;
- obiective avand semnificatii culturale sau politice.
Protectia infrastructurii critice electro-energetice in Romania
Prin lege, Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice, Transelectrica SA, asigura functionarea sigura, stabila si economica a Sistemului Electroenergetic National - SEN in beneficiul tuturor utilizatorilor retelei electrice si al consumatorilor de energie electrica.
Prin functiile sale de operator de sistem si de transport care gestioneaza Sistemul Energetic National, Transelectrica asigura transportul energiei electrice, conducerea tehnica unitara a sistemului electroenergetic din Romania, managementul interconexiunilor cu tarile vecine, tranzitul de energie electrica, precum si administrarea pietei angro de electricitate. Criticitatea acestor functii nu rezida doar din pagubele de natura economica datorate unor intreruperi, dar si din faptul ca functiile operatorului de sistem si de transport sunt nesubstituibile, astfel ca orice disfunctionalitate afecteaza in mod covarsitor toate activitatile economice si sociale.
Avand in vedere dezvoltarea sectorului electroenergetic la nivel national si european, compania si-a definit un plan de actiuni care contribuie la cresterea securitatii energetice a Romaniei. Dintre acestea mentionam:
- imbunatatirea nivelului tehnic al infrastructurii de transport (statii si linii electrice, echipamente si instalatii) prin lucrari de modernizare si retehnologizare;
- dezvoltarea de capacitati suplimentare de interconexiune cu tarile vecine;
- participarea specialistilor companiei in grupurile de experti din diverse structuri europene implicate in dezvoltarea strategiei de securitate energetica europeana;
- participarea la diverse proiecte finantate prin programele Uniunii Europene referitoare la securitatea energetica si protectia infrastructurii critice;
- cresterea gradului de interoperabilitate cu ceilalti actori din sistemul energetic national, precum si cu autoritatile statului in cazul situatiilor de urgenta.
Prin actiunile si realizarile sale in domeniul protectiei infrastructurilor critice, Transelectrica isi afirma rolul de garant al bunei functionari a sectorului electroenergetic si de factor activ in dezvoltarea durabila a Romaniei.
* Director general al Transelectrica SA.
OLE GUNNAR AUSTVIK*
Geopolitica si securitatea resurselor de gaze naturale
Preocuparea tarilor dependente de importurile de energie in legatura cu securitatea resurselor, dar si grija tarilor care exporta si investesc masiv in extractia si exportul de energie, vis-Ã -vis de existenta unei piete de desfacere stabile, nu mai reprezinta o noutate. De fapt, acestea au fost preocuparile politice din momentul in care carbunii, petrolul si gazul au devenit mecanismele industrializarii si preconditiile societatii moderne.
In ultimele decenii, problema securitatii energetice a devenit mai clara pentru tarile din Vest, in mod deosebit in timpul crizei petroliere din anii 1973-1974, cand membrii arabi ai OPEC au folosit petrolul ca o arma impotriva celor care sprijinisera Israelul pe parcursul razboiului arabo-israelian din 1973. O consecinta directa a acestei crize a fost crearea Agentiei Internationale a Energiei (IEA). Mai recent, in anii 2006-2007, guvernul ucrainean a declarat ca decizia Gazprom de a limita exportul de gaze catre Ucraina face parte dintr-o strategie ruseasca, cu scopul de a interveni in politica Ucrainei. Indiferent ce motivatii politice ar fi luate in considerare in legatura cu respectivele crize energetice, actiunile tarilor exportatoare au avut ca rezultat atat cresterea preturilor energiei, cat si a veniturilor obtinute din exporturi.
Consumul european de gaze naturale, care, incepand cu anii 1970, a devenit o sursa de energie critica si care se dezvolta rapid, a creat interdependenta intre tarile importatoare si cele exportatoare de gaze. Conductele scumpe au conectat cumparatorii, emitatorii si vanzatorii din diferite tari, legati pe termen lung, si au facut relevant comertul european cu gaze pentru relatii bi- si multilaterale europene, cat si pentru relatiile internationale. Ambele parti pot deveni sensibile si vulnerabile la schimbarile respectivelor preturi, provizii si accesului pe piata.
Piata energetica europeana este relativ departe de a fi una perfect competitiva. Cu cat pietele sunt mai imperfecte, cu atat este mai important comportamentul participantilor, fie el politic, regulator sau comercial. Solutiile care pun accent pe componenta sociala, asa cum sunt ele definite in economie, s-ar putea sa nu fie aplicabile pe astfel de piete, iar politicile alese sa isi aiba sursa in mai multe variante secundare sau terte.
Pe pietele pentru resurse care nu pot fi regenerate, s-ar putea spune ca aceasta reprezinta o noua forma de geopolitica energetica. Legaturile stabilite pe termen lung pe pietele europene de gaze naturale, urmare a costurilor imense ale conductelor, reprezinta o provocare suplimentara, in comparatie cu problemele de securitate legate de cererea si oferta de pe piata petrolului, unde partile isi pot schimba pozitiile mult mai usor.
Problemele si riscurile ridicate de securitatea cererii, pentru importatorii de gaze, si securitatea ofertei, pentru exportatori, sunt legate una de alta in termeni de grad si tip de dependenta. IEA a delimitat riscurile securitatii energetice cu care tarile importatoare de gaz natural se confrunta in 2 categorii vaste: 1) risc pe termen lung, care presupune ca noile resurse nu pot fi lasate sa curga si sa satisfaca cererea crescanda, fie din motive economice sau politice, si 2) riscul intreruperii resurselor existente, cum ar fi intreruperi politice, accidente sau conditii meteorologice extreme.
Dimensiunea operationala presupune tratarea cu atentie a variatiilor cererii, a stocarii etc. Dimensiunea politica sau strategica este legata de posibilitatea unor caderi majore in cadrul productiei sau al infrastructurii, fie ele de natura politica sau nu. Din moment ce gazele reprezinta o resursa neregenerabila, riscul pe termen lung al rezervelor priveste direct investitiile in noile zacaminte, macar pentru a inlocui declinul ce se produce in vechile zacaminte, dar in special pentru a dezvolta productia si infrastructura, suficient cat sa indeplineasca asteptarile cererii. Pe de alta parte, producatorii sunt la fel de ingrijorati in ceea ce priveste securitatea cererii pentru gazul lor, datorita accesului pe piata si fluctuatiilor de pret (in cazul lor, o scadere dramatica a pretului), datorita problemelor de tranzit, dar si din cauza problemelor legate de functionarea infrastructurii, a furnizorilor si a cumparatorilor.
Potentialul risc pe care il infrunta atat importatorii, cat si exportatorii rezulta din interdependenta creata de cresterea tot mai mare a comertului international. Totusi, aceasta interdependenta nu este intotdeauna problematica. Dependenta fata de exporturile si importurile de bunuri si servicii, de la si catre alte tari, este normala in societatea moderna si e o consecinta a integrarii economice sporite.
Preocuparile politice se ivesc atunci cand dependenta creeaza probleme, pe termen scurt sau lung, ca urmare a schimbarilor semnificative care apar in preturi, in resurse si in accesul pe piata. Dependenta dintre vanzatori si cumparatori este reciproca, dar nu este neaparat simetrica, iar balanta se poate schimba in timp. De exemplu, conducta Nabucco va diversifica furnizorii si va imbunatati securitatea proviziilor de gaz natural pentru zona balcanica si pentru UE. Proiectul South Stream, pe de alta parte, reprezinta o ruta de transport alternativa pentru gazul rusesc, ameliorand securitatea cererii si oferindu-i independenta fata de tranzitul prin Ucraina. Ambele solutii vor schimba natura interdependentei dintre UE si Rusia.
Prin urmare, securitatea energetica nu trebuie considerata doar o problema politica, ci si o provocare economica. Resursele petroliere, prin natura lor, nu pot fi reinnoite si, astfel, cu cat iei mai mult din rezerve, cu atat ramane mai putin pentru viitoarea productie. Chiar daca politica ar fi scoasa complet din ecuatie, problema securitatii furnizarii pe termen lung ramane chiar si daca exista destule resurse pentru a satisface o cerere aflata in continua crestere.
Parerile difera mult in ceea ce priveste momentul in care productia de gaz si petrol va atinge maximul. Totusi, la un moment dat, alte surse de energie vor trebui introduse in portofoliul cererii de energie a Europei si a statelor individuale, iar cresterea eficientei energetice devine covarsitoare pentru a echilibra incapacitatea de a furniza resurse petroliere.
Discutiile care vizeaza securitatea energetica vor deveni, pentru tarile consumatoare, din ce in ce mai legate de gasirea, in timp, a unui mix optim intre gazul natural (ca si petrolul si carbunii), resursa neregenerabila, si o gama vasta de surse energetice regenerabile.
* Universitatea din Lillenhammer, Norvegia.
STELIAN ARION*
Protectia infrastructurilor critice - managementul securitatii la nivelul detinatorilor si al operatorilor
Modernizarea accelerata a mediului socio-economic din Romania, transformarea activitatilor, a relatiilor dintre organizatii, a mediului social si a celui profesional, dar si progresul tehnic, migratia valorilor dinspre tangibil spre intangibil fac sa apara modificari in contextul de amenintari, sa potenteze vulnerabilitati mai vechi sau mai noi, sa conduca la noi riscuri de securitate legate de cerinte care, aparent, au fost solutionate.
In ultimele doua decade, definitia securitatii a fost largita, incluzand cele mai multe dintre circumstantele care pot afecta bunastarea nationala sau interesele comunitatii, intr-o gama de amenintari pornind de la schimbarile climatice si dezastrele naturale pana la atacurile teroriste.
Infrastructurile critice
Infrastructurile critice, a caror definire este in continuare larg dezbatuta, constituie coloana vertebrala a tarilor, a regiunilor, chiar a continentelor. Delimitarea infrastructurilor critice inca genereaza controverse, elementul esential fiind amploarea impactului provocat de intreruperea functionarii acestora sau de deterioarea nivelului de serviciu furnizat. In corelatie cu schimbarile induse de fenomenul globalizarii, mastermodelul, care se dezvolta sub conceptul de protectie a infrastructurilor critice, poate genera instrumente esentiale de guvernare si gestionare a problematicilor curente. Astfel, elaborarea si aplicarea unor metodologii de evaluare si estimare a interdependentelor poate asigura un suport important pentru decizie la nivelul statelor si/sau regiunilor. Un exemplu este criza financiara care se incadreaza, dupa toate criteriile, ca un incident major de infrastructura critica, iar impactul sau este foarte greu de evaluat si estimat, majoritatea statelor reactionand reactiv prin eforturi considerabile.
Structurarea, introdusa de aceste modele, se aplica la nivel organizational, dar si national sau regional si implica participarea tuturor partilor interesate pe baza unor principii comune. Astfel, in Cartea verde pentru un program european privind protectia infrastructurilor critice, prezentata de Comisia Europeana in noiembrie 2005, sunt enuntate principiile denumite: subsidiaritate, complementaritate, confidentialitate, cooperare, abordare sectoriala si proportionalitate.
Infrastructurile critice si securitatea energetica
Considerata ca problematica majora in ultima perioada, securitatea energetica are cel putin doua aspecte puternic relevate: securitatea canalului de aprovizionare, cu aspecte puternic geopolitice, respectiv, securitatea infrastructurilor critice asociate.
Cuprinzand elemente usor de identificat si bine cunoscute opiniei publice, infrastructurile critice din domeniul energetic se afla in atentia specialistilor de mai mult timp, sunt mai bine reglementate, iar rolurile si responsabilitatile sunt mai bine delimitate intre stat (si chiar la nivelul Uniunii Europene) si, respectiv, detinatorii, operatorii si utilizatorii acestei infrastructuri. Datorita complexitatii problematicii, este important aportul fiecarei parti, precum si parteneriatul dintre acestea.
Managementul securitatii la nivelul detinatorilor si operatorilor de infrastructuri critice
Fiabilitatea tehnica, candva baza performantei, nu mai este suficienta in ziua de azi. Alti factori, precum: compatibilitatea cu mediul, aplicabilitatea comerciala si securitatea nationala, trebuie inclusi in procesul de decizie. La nivelul organizatiilor (societati comerciale, organizatii nonprofit, institutii etc.) se petrece o modificare semnificativa in perceperea securitatii, de la o simpla activitate functionala la statutul de valoare adaugata misiunii acesteia. Conceptul de securitate poate fi utilizat ca un concept integrator, prin incorporarea tuturor celorlalte obiective.
Pe de alta parte, la nivel regional, national sau continental se afirma o serie de abordari globale (modele master) ale caror cerinte trebuie satisfacute de organizatii in functie de specificul activitatii lor. Discutam, azi, de planificarea si mentinerea continuitatii activitatii, de managementul situatiilor de urgenta si criza, de supravietuire, de revenire dupa dezastru, de rezilienta a infrastructurilor critice. Parte dintre aceste cerinte de securitate sunt exprimate prin reglementari legale in vigoare si este datoria managementului organizatiei de a asigura conformitatea cu acestea.
La nivel organizational, managementul modern se bazeaza pe abordarea procesuala a activitatilor pe baza unor modele unanim recunoscute, exprimate prin standarde internationale (de exemplu, sistemul de management al calitatii prezentat in familia de standarde internationale ISO 9000). In cadrul acestor modele este inclus sistemul de management al securitatii informatiilor (familia de standarde ISO 27000) prin care se instituie un proces de identificare si evaluare a amenintarilor si vulnerabilitatilor, de estimare si tratare a riscurilor, reunite sub numele de "management al riscurilor de securitate".
Riscurile de securitate sunt estimate in baza unor metodologii specifice si sunt reprezentate in modalitati sugestive pentru a ilustra impactul pe care un incident il poate avea si frecventa estimata de producere a acestuia.
Tratarea riscurilor reprezinta responsabilitatea organizatiei in raport cu propriul actionariat, dar si in raport cu administratia de stat si se realizeaza prin selectarea, instituirea si mentinerea masurilor de securitate adecvate - in raport cu un nivel de risc acceptabil formalizat la nivelul organizatiei, respectiv, cu cerintele de conformitate legala si de reglementare.
Selectarea masurilor de securitate trebuie sa acopere domenii organizationale (precum instituirea unui cadru organizatoric, adoptarea unei strategii si a unor politici de securitate, securitatea personalului, securitatea relatiilor cu tertii, tratarea incidentelor etc.), dar si domeniul securitatii fizice si cel al securitatii informatice, managementul situatiilor de urgenta si criza sau managementul dezvoltarii.
In procesul de dimensionare a securitatii trebuie, de asemenea, avuta in vedere asigurarea unui echilibru intre masurile proactive, reactive si corective, asigurarea informarii si apoi a formarii si perfectionarii in domeniul securitatii, precum si instituirea managementului in domeniul securitatii, care trebuie integrat cu toate celelalte aspecte si structuri de management ale organizatiei.
Concluzii
Complexitatea problematicii de protectie a infrastructurilor critice impune o conlucrare echilibrata intre institutii: detinator, operator, utilizator si expertiza de terta parte, materializata prin activitatea de consultanta, activitatea de cercetare sau activitatea unor asociatii profesionale.
La nivelul organizational, managementul problematicii de securitate implica stabilirea unui cadru de functionare dedicat, elaborarea unei politici de securitate, cooperarea cu institutiile cu atributii in domeniu si conlucrarea cu specialisti in domeniu, interni sau externi. De asemenea, trebuie initiat un proces de constituire si consolidare a expertizei de securitate la nivelul organizatiei.
Activitatea de investitii reprezinta o etapa majora in protectia obiectivelor, implica consum ridicat de resurse si prezinta riscuri majore, mai ales atunci cand instalatii si sisteme realizate in perioade lungi de timp trebuie sa se integreze intr-un "sistem de sisteme". Instituirea unui proces holistic de management al riscului la nivelul organizatiei asigura baza pentru gestionarea integrata a problematicii de securitate si a celei de afaceri.
Rolul detinatorului sau al operatorului de infrastructura critica in domeniul protectiei acesteia este de a asigura o componenta semnificativa de securitate in indeplinirea misiunii sale, prin instituirea si mentinerea unui sistem de management adecvat bazat de managementul riscurilor, in cadrul caruia sa fie indeplinite cerintele de conformitate legala si de reglementare nationale si regionale.
* Director general RA Rasirom, vicepresedinte Asociatia Romana
pentru Tehnica de Securitate (ARTS).
ODETTE TOMESCU-HATTO*
Marea Neagra si diplomatia energetica a Uniunii Europene
In aprilie 2007, Comisia Europeana publica Black Sea Synergy: A New Regional Initiative. Acest document a fost prima dovada a interesului acordat de UE regiunii Marii Negre. Venind in completarea unui program specific de cooperare transfrontaliera in domeniul societatii civile, Sinergia Marii Negre va contribui la punerea in aplicare a unor programe si initiative comunitare sectoriale privind atat buna guvernare, cat si mediul, securitatea, energia, politica sociala, cercetarea sau transportul. Principalul sau obiectiv este acela de a spori coerenta si coordonarea masurilor luate in domeniile respective. Impreuna cu parteneriatul euro-mediteranean si cu dimensiunea nordica, aceasta initiativa confera politicii europene de vecinatate intreaga sa dimensiune regionala.
Lasand la o parte problemele de stabilitate regionala si dorinta de a dezvolta Politica Externa si de Securitate Comuna si de a se afirma din punct de vedere strategic, unul dintre interesele UE fata de regiunea Marii Negre consta in diversificarea resurselor energetice. Criza gazului din Ucraina din 2006 a subliniat dependenta energetica a Europei fata de Rusia si nevoia de a gasi surse energetice alternative. Resursele energetice ale Marii Caspice constituie una dintre alternativele aprovizionarii energetice (in special cele ale Azerbaidjanului).
In acest context, regiunea Marii Negre reprezinta o regiune de tranzit importanta. Un numar important de gazoducte si oleoducte traverseaza regiunea pentru a ajunge pe pietele europene (BTC, BTE, SCP). De notat ca, in prezent, Rusia livreaza circa 40% din gazul consumat de statele UE si o treime din petrol. De exemplu, 32% din gazul consumat de Germania provine din Rusia. Un studiu al Agentiei Internationale a Energiei (IEA) arata ca cererea europeana de gaz va creste cu 50% pana in 2020, iar Rusia va putea asigura 70% din aceasta cerere.
Conflictul georgian si pozitia din ce in ce mai defensiva a Rusiei in regiunea Marii Negre a determinat Uniunea Europeana sa isi consolideze diplomatia energetica. In cautarea unor solutii pentru a-si asigura securitatea energetica, UE a adoptat o dubla strategie: 1) continuarea dialogului cu Rusia; 2) coordonarea in domeniul aprovizionarii energetice si utilizarea energiei regenerabile.
In ceea ce priveste dialogul cu Rusia, situatia este dificila. Acordul de Partenariat si Cooperare cu Rusia, care a expirat la sfarsitul anului 2007, nu a fost reinnoit, iar Summit-ul UE-Rusia care va avea loc pe data de 14 noiembrie 2008 va fi, probabil, marcat de conflictul georgian. Proiectele de gazoducte Nabucco si South Stream au evidentiat dificila comunicare dintre Rusia si UE.
Prima intrebare a fost daca cele doua proiecte sunt concurente sau complementare. Nabucco este un proiect european prin excelenta si are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie prin construirea unui gazoduct care va porni de la Marea Caspica si va ocoli Rusia. Conducta va avea o lungime de 3.300 de kilometri, lucrarile de constructie ar trebui sa inceapa in 2010 si gazoductul ar trebui sa intre in exploatare in 2012. Spre surpriza tuturor, Gazprom a anuntat, in mai 2007, construirea unui alt gazoduct submarin in Regiunea Marii Negre - South Stream.
Semnarea unui memorandum de catre compania rusa Gazprom si gigantul italian ENI pentru construirea gazoductului South Stream a fost considerata ca primul pas pentru o noua ruta de aprovizionare a Europei cu gaz rusesc si pentru subminarea proiectului european Nabucco, scopul Rusiei fiind sa se asigure ca poate aproviziona cu gaz propriu Europa, subminand astfel oleoductul Nabucco. Turcia, Ungaria, Bulgaria si Austria fac parte dintre statele participante la proiectul South Stream. Pe data de 25 februarie 2008, Rusia si Serbia au semnat un acord pentru construirea unei rute nordice a gazoducului.
Argumentele privind concurenta dintre South Stream si Nabucco se bazeaza in primul rand pe incertitudinile privind gasirea celor 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe an pentru a asigura functionarea gazoductului european. In al doilea rand, o parte dintre tarile europene care fac parte din proiectul Nabucco se regasesc si in proiectul South Stream. Temerile legate de viabilitatea proiectului Nabucco se concentreaza pe faptul ca, in cele din urma, aprovizionarea gazoductului ar putea sa provina tocmai din tara pe care Nabucco incearca sa o ocoleasca, si anume Rusia. Mai mult, un esec al lui Nabucco ar putea fi interpretat ca un esec al politicii energetice europene. Criza georgiana din 2008 a mai adaugat inca o umbra de incertitudine fata de Nabucco. O mare parte dintre investitorii europeni pun problema securitatii gazoductului, in vreme ce South Stream pare un proiect din ce in ce mai viabil, sub binecuvantarea Rusiei.
Dorinta Rusiei de a utiliza in permanenta arma energetica subliniaza necesitatea si importanta coordonarii europene in domeniul aprovizionarii energetice. Coordonarea energetica reprezinta o prioritate pentru Europa. La ora actuala, fiecare stat membru al UE negociaza pe plan bilateral aprovizionarea cu energie. Unul dintre esecurile europene la capitolul energie este tergiversarea intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona, urmare a rezultatului negativ al referendumului din Irlanda. Tratatul prevedea inclusiv imbunatatirea substantiala a coordonarii europene in domeniul aprovizionarii energetice. Capitolul XXI al Tratatului de la Lisabona defineste energia ca fiind o competenta impartita intre statele membre, in timp ce articolul 194 evoca "securitatea aprovizionarii energetice a UE".
Cateva initiative in domeniul energetic apartin Frantei, stat care detine la ora actuala presedintia UE. Claude Mandil, fostul director al Agentiei Internationale pentru Energie, a trimis in 21 aprilie 2008 primului ministru Franµois Fillon un raport privind aprovizionarea energetica a Europei. Pe termen lung, raportul ar trebui sa permita definirea unor instrumente juridice in domeniul solidaritatii energetice.
Conceptul de solidaritate energetica este format dintr-un set de reguli si norme pentru constituirea unui stoc strategic de resurse energetice, precum si din instituirea unor mecanisme de interventie in cazul in care UE ar fi confruntata cu o criza energetica.
Pe termen lung, Comisia Europeana isi propune, de asemenea, sa puna accentul pe utilizarea energiei regenerabile si intentioneaza sa adopte, pana la sfarsitul acestui an, un plan strategic care isi propune revizuirea considerabila a Cartii Verzi a energiei, care, in forma sa actuala, nu ia in calcul cresterea pretului petrolului si nici utilizarea energiei regenerabile.
UE incearca deci sa defineasca o diplomatie energetica mai coerenta, care nu exclude Rusia ca partener strategic, dar incearca sa limiteze utilizarea dominatiei energetice a Moscovei, prin multiplicarea surselor de aprovizionare.
* Lector la Institutul de Stiinte Politice din Paris (Sciences Po) si sef de proiecte la Centrul de Studii si Relatii Internationale (CERI)
RASVAN ROCEANU*
Protectia infrastructurilor critice - o problema de siguranta nationala
Infrastructurile critice sunt acele organizatii, mecanisme tehnologice, sisteme, servicii si bunuri, fizice si informatice, care au un puternic impact asupra standardului de viata si modului in care functioneaza o comunitate si a caror subminare ar afecta retelele de utilitati, siguranta publica si nationala, avand consecinte in lant dramatice.
"In cazul unei situatii de urgenta, ceea ce pentru o companie din domeniul infrastructurilor critice reprezinta o problema de continuare a activitatii la cote normale, pentru administratia publica este o chestiune de «siguranta nationala». Astfel, daca o companie din domeniul energiei intampina o problema tehnica grava si extinsa, vom simti cu totii repercusiunile acestei anomalii in functionarea sa", apreciaza d-l Mihai Gradinaru, vicepresedinte UTI.
Grupul de firme UTI activeaza de peste 18 ani pe piata sistemelor de securitate, dezvoltand, in tot acest timp, proiecte de securitate complexe pentru unele dintre infrastructurile cheie ale statului roman: Centrala Nucleara de la Cernavoda, Portul Constanta, companiile Nuclearelectrica, Transelectrica, Aeroportul International "Henry Coanda", Aeroportul International "Aurel Vlaicu", banci, institutii financiare si guvernamentale, unitati militare. Conceptele de securitate sunt realizate in urma unor analize temeinice a riscurilor cu care se confrunta o institutie sau un obiectiv strategic.
UTI a fost permanent preocupat de elaborarea de strategii si de proceduri de securitate destinate infrastructurilor critice, pentru a fi pregatite sa faca fata dezastrelor naturale si multiplelor amenintari: inundatii, cutremure, alunecari de teren, accidente, urgente medicale, incendii, explozii, terorism, trafic de droguri, criminalitate informatica, contaminari NBCRE etc. In acest sens, una dintre masurile necesare pentru protectia infrastructurilor critice este asigurarea unui climat de siguranta si securitate, iar acesta se poate obtine prin implementarea de solutii de securitate fizica si informatica de ultima generatie.
UTI a dezvoltat in 2006 proiectul "Centru de Management al Situatiilor de Urgenta Targu Mures", care asigura interoperabilitatea permanenta a serviciilor de urgenta de la nivelul judetului Mures: Politie, Jandarmerie, SMURD, Ambulanta, Pompieri, Protectie Civila.
"Managementul si administrarea in conditii optime a unei comunitati presupune in prezent procesarea unei cantitati impresionante de informatii, pentru a putea lua decizii coerente intr-un timp foarte scurt. Insa, in situatii de urgenta, in cadrul structurilor de interventie, trebuie sa existe interoperabilitate cu sistemele de siguranta si de securitate si cu echipele de interventie apartinand infrastructurilor critice si acesta este scopul proiectului realizat in judetul Mures", arata d-l Gradinaru.
Avand o influenta majora in orice economie din lume, domeniul energetic este veriga sensibila in constituirea unei strategii de securitate coerente, iar UTI a elaborat concepte de securitate destinate fluxului operational, infrastructurii si proceselor aferente. Solutiile oferite de UTI includ sisteme de protectie fizica, dar si managementul certificatelor digitale, managementul identitatii, protectia calculatoarelor si a mesajelor transmise, servicii de paza si interventie. Romania, posesoare a unor facilitati de exploatare in domeniul energiei, incearca sa implementeze sisteme de securizare a acestora si sa-si asigure o independenta energetica pe termen lung, insa eforturile institutiilor abilitate sunt abia la inceput.
Programul European pentru Protectia Infrastructurilor Critice (EPCIP) identifica sistemele de infrastructuri critice pentru care sunt necesare masuri speciale de protectie: domeniul energetic, industria chimica si nucleara, informatiile si tehnologiile de comunicatii, alimentarea cu apa, asigurarea hranei pentru populatie, domeniul sanitar, domeniul financiar, apararea, ordinea publica si securitatea nationala, administratia publica centrala si locala, transporturile.
"In contextul masurilor luate la nivel european, este de stricta necesitate crearea unui parteneriat public-privat eficient, care sa aiba ca actori principali: proprietarii/operatorii infrastructurilor critice, administratia publica locala si centrala si furnizorii de solutii de siguranta si securitate de inalta performanta, astfel incat sa se asigure o protectie eficienta a infrastructurilor critice si un management operational comunitar performant" sustine vicepresedintele UTI, d-l Mihai Gradinaru.
Necesitatea unei abordari proactive in managementul operational comunitar si al situatiilor de urgenta
Specialistii UTI propun o abordare extinsa si integrata a managementului situatiilor de urgenta si a protectiei infrastructurilor critice. Astfel, pentru a avea un nivel ridicat de securitate, se impune conceptul de sistem compus din mai multe sisteme (system of systems).
"Este evidenta necesitatea infiintarii de structuri departamentale speciale de securitate, interconectarea sistemelor de securitate si de avertizare a populatiei, coordonarea in echipe mixte, precum si un raspuns prompt la interventii. Luand aceste masuri, sistemul national de management al situatiilor de urgenta va fi pregatit sa treaca de la o maniera de actiune reactiva la un sistem performant si proactiv", apreciaza d-l Mihai Gradinaru.
* Jurnalist economic
ADRIAN POP*
Catre o abordare holistica a securitatii energetice
Securitatea energetica este un domeniu recunoscut unanim drept vital si care a devenit, impus de realitate, dar si de oglinda sa, mass-media, o preocupare aproape obsesiva. Cu toate acestea, aparent paradoxal, el este departe de a intruni consensul abordarii.
O prima scoala de gandire vede in securitatea energetica, in primul rand, o problema economica. Ea vizeaza dependenta cat mai redusa de importurile energetice externe prin producerea, pe plan intern, a energiei necesare, identificarea unor surse si rute alternative de aprovizionare, precum si a unor surse alternative de energie. Aceasta abordare - proprie UE, de pilda - are meritul incontestabil al instituirii unui teren predictibil in ceea ce priveste investitiile in sectorul energetic, deschiderea si transparenta pietei energetice, accesul nediscriminator la retelele de transport al energiei, inclusiv cele de tranzit, convergenta politicilor si legislatiei in domeniul energetic, asigurarea standardelor de mediu si a eficientei energetice (prin reducerea consumului resurselor neregenerabile de energie si promovarea utilizarii in mai mare masura a resurselor regenerabile). Focalizata, insa, aproape exclusiv pe rolul fortelor pietei, aceasta abordare se intereseaza doar secundar si tangential de problematica vitala a securitatii retelelor energetice si poate conduce chiar la o serie de anomalii economice (ca in cazul Romaniei, care a ajuns sa cumpere gaz rusesc pentru a produce energie electrica).
O a doua scoala de gandire vede in securitatea energetica nu doar o problema economica, ci una mult mai complexa, cu implicatii politico-militare. Aceasta abordare - proprie SUA si, in mai mica masura, NATO - recunoaste importanta identificarii unor surse si rute alternative de aprovizionare cu energie neregenerabila (petrol si gaze naturale), dar pune un accent deosebit pe protectia rutelor - actuale si potentiale - de aprovizionare cu aceasta. Aceasta abordare prezinta avantajul de a oferi raspunsuri credibile la cel putin doua dintre provocarile majore cu care se confrunta securitatea energetica: posibilitatea unor atacuri teroriste asupra surselor de aprovizionare si retelelor de transport si faptul ca regiunile ce detin marea majoritate a resurselor energetice sunt nesigure, marcate de instabilitate, urmare a unor dispute teritoriale, lupte ale etnicilor separatisti si ciocniri ale diverselor factiuni politice. Ea risca, insa, sa potenteze militarizarea crescanda a geopoliticii conductelor din ultima perioada si, pe cale de consecinta, sa conduca la sporirea potentialului de conflict dintre principalii sai actori.
In sfarsit, o a treia scoala de gandire - aflata inca in stadiul incipient al dezvoltarii sale, dar care castiga treptat tot mai mult teren atat in SUA, cat si in UE - concepe securitatea energetica ca parte a unui sistem comprehensiv de asigurare a ceea ce se numeste protectia infrastructurilor critice. Infrastructurile critice sunt acele facilitati, retele, servicii si bunuri - fizice si ale tehnologiei informatice - a caror functionare intrerupta sau distrugere poate sa aiba un serios impact asupra securitatii unei tari si functionarii efective a guvernului sau ori asupra sigurantei, bunastarii economice si starii de sanatate a locuitorilor sai. Intra in aceasta vasta categorie componente pe cat de diverse, pe atat de strans interconectate intre ele, precum: instalatiile si retelele energetice (energia electrica, productia de petrol si gaze naturale, facilitatile de depozitare a energiei, sistemele de transmitere si distributie), tehnologia informatica si comunicatiile (telecomunicatiile, radio-televiziunea, sistemele de software si hardware, retelele informatice, inclusiv Internetul), sistemul financiar-bancar (datele si investitiile bancare, transferurile si platile online), sistemul de ocrotire a sanatatii (spitale, laboratoare, medii de stocare a sangelui, farmacii si depozite de medicamente, servicii de urgenta, servicii de cautare si salvare), industria alimentara (mijloacele de productie, distributie si asigurare a calitatii alimentelor, cu precadere a celor procesate), sistemele de distributie a apei (conducte, baraje, medii de depozitare si tratare) si aerului (sistemele de ventilatie din cladiri si mijloace de transport), componentele de transport (aeroporturi, porturi, sisteme intermodale, retele de cale ferata si de tranzit, sisteme de control al traficului), productia, depozitarea si transportul unor bunuri periculoase, cu potential de dubla utilizare (materiale chimice, biologice, radiologice si nucleare) si infrastructura guvernamentala (servicii si sisteme cheie, retele informatice, bunuri si amplasamente strategice, inclusiv militare, monumente).
Aceasta a treia perspectiva, multidimensionala, ofera cel putin trei avantaje in raport cu celelalte doua. In primul rand, ea concepe securitatea energetica nu in izolare fata de celelalte componente ale infrastructurilor critice, ci, dimpotriva, ca un sistem interdependent, corelat cu acestea. Mai precis, ea permite ca sistemele energetice sa poata fi concepute ca sisteme integrate cu cele ale tehnologiei informatice. In al doilea rand, ea acopera intreaga plaja a posibilelor cauze ale producerii unor disfunctionalitati in asigurarea securitatii energetice - atat atacurile teroriste, pirateria, disputele etnice si teritoriale, razboaiele civile si alte confruntari intre factiuni politice rivale, cat si dezastrele naturale (inundatii, cutremure, uragane, tsunami si alte fenomene extreme) sau artificiale (accidente nucleare, erori umane de management). In al treilea, dar nu ultimul rand, ea ofera o viziune neutra ideologic asupra securitatii energetice, eliberata de fundamentalismul neoliberal al primeia si de realismul cu tenta militarist-belicoasa al celei de a doua.
Ar fi, insa, o greseala sa abordam protectia infrastructurilor critice ca sistem de sisteme (sistem al unor sisteme interconectate intre ele) dintr-o perspectiva triumfalista. Dezvoltarea domeniului, cu toate implicatiile sale practice, este abia la inceput. Exista inca multe intrebari care isi asteapta de abia de acum incolo raspunsuri consensuale adecvate. Pentru a enumera doar cateva dintre ele: care sunt amenintarile cele mai importante la adresa securitatii energetice in prezent si la ce tipuri de atacuri ne putem astepta in viitorul previzibil? Care dintre aceste amenintari au caracter national si care unul transfrontalier? Pe ce criterii (intreruperea unui serviciu, capacitatile diminuate de furnizare a acestuia, beneficiarii sai etc.) decidem care este nivelul adecvat de protectie al unei infrastructuri critice? Cum stabilim ordinea de prioritate a protectiei acestora? Este necesara implicarea exclusiva a operatorilor publici sau si a celor privati? Cum putem forja un parteneriat public-privat eficient in protejarea infrastructurilor critice? Ca sa nu mai vorbim de problemele, adesea greu surmontabile, ale colectarii datelor in domeniu (caracterul sensibil al acestor date, ce vizeaza atat interesele de securitate nationala, cat si cele private, marcate de competitie, ale oamenilor de afaceri, viziunile de securitate diferite ale diversilor actori implicati, fragmentarea surselor).
Toate aceste dileme legate de criterii, metode si instrumente indeamna la luciditate, prudenta si pragmatism. Numai adoptand o astfel de conduita, protectia infrastructurilor critice va putea sa-si implineasca potentialul real de abordare holistica novatoare a unui domeniu, prin natura sa, extrem de politizat, precum cel al securitatii energetice.
* Profesor universitar, doctor.
Supliment aparut cu sprijinul Fundatiei Eurisc
