Pe aceeași temă
Strategii politice pentru viitor.
Institutul de Studii Populare (ISP) a organizat marţi, 24 noiembrie 2009, dezbaterea cu tema Liberalismul în cadrul dreptei româneşti. Politici publice şi strategii politice pentru viitor. Prezentăm în continuare fragmente din această dezbatere.
VALERIU STOICA, vicepreşedinte al PD-L
Pentru cine a urmărit declaraţiile liderilor PNL de după alegeri, organizarea acestei întâlniri de către Institutul de Studii Populare pe tema Liberalismul în cadrul dreptei româneşti ar putea să pară paradoxală. Într-adevăr, are rost să organizăm o asemenea dezbatere cât timp conducerea PNL a anunţat că îl va susţine în campania pentru turul doi la alegerile prezidenţiale pe candidatul stângii, domnul Mircea Geoană? Ei bine, punctul de vedere pe care îl exprim cu fermitate este că, mai ales în aceste condiţii, dezbaterea de faţă este necesară.
Sunt bine cunoscute rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale. Este limpede că, aşa cum a făcut-o şi în decembrie anul trecut, electoratul a votat şi de această dată, în mod clar, în favoarea dreptei. Valorile şi principiile dreptei sunt susţinute de electoratul care formează majoritatea astăzi în România. Dar, la fel cum s-a întâmplat în decembrie anul trecut, şi acum se pare că istoria se repetă. Deşi mesajul electoratului este foarte ferm, foarte clar, în sensul că doreşte o guvernare de centru-dreapta în România, doreşte să existe o reprezentare la nivel politic a valorilor şi principiilor de dreapta, liderii PNL îşi anunţă din nou susţinerea pentru stânga. Noi nu ne adresăm însă liderilor PNL. Dezbaterea de astăzi are în vedere dreapta românească în ansamblul ei şi, din acest punct de vedere, nu putem să excludem liberalismul. Nu e vorba despre liderii liberali care se pot situa în afara dreptei româneşti - e opţiunea lor. Este vorba despre cei care au opţiuni liberale în România şi care nu pot fi în niciun caz ignoraţi, cei care nu pot fi socotiţi în niciun caz în afara dreptei.
Fără îndoială că dreapta românească nu include doar liberalii, ci pe toţi cei care au votat în primul tur cu candidaţii PD-L şi PNL. Acesta este electoratul de dreapta, care formează mai bine de 60% din total - trebuie să considerăm că şi UDMR, practic, ca membru al Partidului Popular European, este tot un partid situat în această zonă. Numai că, până la urmă, indiferent de opţiunile liderilor PNL, în turul doi avem un candidat al stângii şi un candidat al dreptei. Nu mai e cale de mijloc. Ca urmare, în turul doi, electorii cu opţiuni de centru-dreapta au un singur candidat care le reprezintă interesele în mod explicit. Avem, de cealaltă parte, candidatul stângii. Dezbaterea de astăzi are rostul să pună în lumină opţiunile celor care reprezintă dreapta românească şi care susţin singurul candidat al dreptei româneşti. În momentul de faţă, candidatul dreptei, Traian Băsescu, nu reprezintă doar electoratul PD-L, el reprezintă tot electoratul de centru-dreapta, inclusiv pe cel liberal. În întreaga campanie care urmează până pe 6 decembrie va trebui să facem dovada că valorile, principiile, interesele oamenilor din România care au opţiuni de centru-dreapta, inclusiv ale liberalilor, vor fi reprezentate la nivel politic de acest candidat al dreptei.
Aud, de foarte multă vreme, că PD-L nu are doctrină şi identitate. Este un slogan care vă este bine cunoscut, pentru că este repetat obsesiv din momentul în care s-a înfiinţat acest partid, în decembrie 2007. În ceea ce priveşte doctrina, am spus-o în repetate rânduri: dacă suntem de bună credinţă şi dacă citim programul PD-L, care este codul de valori şi de principii al acestui partid, nu putem să ignorăm faptul că numitorul comun al programului politic şi al celui economic al PD-L este unul liberal. Fără îndoială, PD-L, în doctrina sa, relevă un concert al doctrinelor dreptei şi regăsim în programul nostru şi valorile creştin-democraţiei, şi ale liberalismului. Dar a spune că nu avem doctrină este o dovadă de rea-credinţă. Este, de asemenea, o dovadă de rea-credinţă să se spună că nu avem identitate.
Nu vreau să fac aici teoria identităţii PD-L. Vă propun, însă, trei argumente scurte ce demonstrează că suntem singurul partid din România care are identitate de dreapta. Primul argument: sociologii au studiat profilul electoratului PD-L. Concluzia lor este că profilul acestui electorat este comun cu profilul electoratului Partidului Popular European. Al doilea argument: PD-L este membru al PPE. Avem legitimarea apartenenţei la dreapta europeană. Numai cine este de rea-credinţă ar putea să creadă că am putea fi legitimaţi la nivel european în calitate de membru al PPE fără a fi de dreapta în România. Şi, nu în ultimul rând, PD-L este singurul partid din România care, de la înfiinţare şi până astăzi, prin intermediul Institutului de Studii Populare, a iniţiat cele mai ample dezbateri privind problemele dreptei politice româneşti. Nu este întâmplător că astăzi Institutul nostru este partener cu Fundaţia „Konrad Adenauer“ şi se integrează în federaţia institutelor partidelor populare europene.
În încheiere, îngăduiţi-mi să vă spun că sunt foarte optimist. Pe unii poate că îi va mira această declaraţie a mea. Mai ales pe cei care, într-un moment sau altul, îşi pierd speranţa. Declaraţia mea poate să pară neaşteptată mai ales pentru cei care sunt dezamăgiţi, văzând că liderii PNL au decis că îl susţin în campania electorală pe candidatul stângii. Există o dezamăgire chiar în cadrul alegătorilor liberali. Dar nu este un motiv de pesimism. Dimpotrivă. Eu sunt optimist şi am un temei foarte puternic pentru asta. Îl cunosc pe Traian Băsescu din 1996. De atunci şi până acum, urmărindu-l în cariera politică şi în cariera de demnitar, am constatat că este cel mai bun luptător de pe scena politică românească. În cele mai grele situaţii nu şi-a pierdut curajul. În situaţii care păreau imposibile a găsit soluţii şi a ieşit învingător. Am convingerea că şi acum, când iarăşi pare foarte greu să învingă, Traian Băsescu va găsi drumul către victorie nu doar pentru el, ci pentru întreaga dreaptă românească, pentru toţi cetăţenii României care împărtăşesc convingeri de centru-dreapta, inclusiv pentru electoratul liberal. Traian Băsescu este candidatul dreptei şi va câştiga pentru dreapta românească.
TRAIAN BĂSESCU,preşedintele României
O dezbatere despre liberalism poate fi extrem de interesantă şi, plecând de la realităţile liberalismului european, cred că s-ar putea discuta ore în şir. Numai că, din foarte multe puncte de vedere, ceea ce se înţelege la nivelul Europei prin „liberalism“ este contrazis de ceea ce înţelegem în România prin „liberalism“, mai precis ce înţeleg prin liberalism cei care se revendică a fi liberali. Aş prefera o abordare practică a ceea ce înseamnă „liberalism“, o comparaţie a liberalismului cu ceea ce nu este liberalism, din perspectivă practică.
Am să încerc să dau câteva exemple de acţiune liberală care se încadrează foarte bine în ceea ce PD-L a făcut în ultima perioadă. Sunt aici oameni care au contribuit la scrierea programului cu care eu am câştigat alegerile în 2004. Îi văd în sală pe Ionuţ Popescu, pe Emil Boc, pe Adriean Videanu, dintre cei care s-au constituit în echipa de scriere a programului. Foarte mulţi şi-au arogat această acţiune politică a introducerii cotei unice şi cei pe care i-am nominalizat pot confirma că eu am fost cel care a spus: „Fără această măsură, nu accept să promovez programul Alianţei“. Singura discuţie purtată a fost legată de nivelul cotei: până la urmă a câştigat varianta cu 16% şi a devenit unul dintre elementele de esenţă ale programului nostru economic, program pe care guvernul l-a aplicat imediat prin ordonanţă de urgenţă. Îmi amintesc că eu am cerut emiterea unei ordonanţe de urgenţă, pentru că se instalase guvernul la sfârşit de an şi doream ca de la 1 ianuarie să fie în vigoare. Liberalism practic este ceea ce a făcut Guvernul Boc: neimpozitarea profitului reinvestit. Liberalism practic a fost ceea ce a făcut acelaşi guvern când a restrâns numărul de taxe - circa 120 de taxe au fost comasate în aşa fel încât birocraţia să se diminueze. Liberalism este şi programul „Prima casă“, în masura în care stimulează proprietatea, îi stimulează pe cei care nu au avut posibilitatea să-şi cumpere o casă, să devină proprietari, utilizând garanţii ale statului. Liberalism înseamnă mai ales încurajarea competiţiei.
Printre altele, vreau să susţin public iniţiativa Ministerulului Economiei de a crea competiţie în domeniul energiei prin realizarea a două companii cu mai mulţi producători de electricitate, care să fie puşi în concurenţă şi să nu mai avem situaţia de acum. Orice, numai competiţie corectă nu poate fi pe piaţa energiei când ai enegie de la hidro, de la termo, de la nuclear în companii separate, ceea ce permite tipul de liberalism de genul comunist. Ne prefacem că suntem liberali, dar unii iau energia cu un preţ foarte scăzut, o trec printr-un birou şi ajung să o vândă, pe urmă, la un preţ mare. Tot competiţie este şi în faptul că statul român a intervenit şi a susţinut două mari investiţii în industria automobilelor - la Piteşti şi la Craiova - pentru care a emis garanţii în anumite momente.
Ce nu este liberalism? Cei care înţeleg liberalismul în relaţia cu statul, profitorii statului, cei care nu-şi plătesc obligaţiile la stat şi sunt toleraţi, cei care au cumpărat societăţi de la stat uitând să plătească preţul corect - în cârdăşie cu statul, bineînţeles -, cei care, spre exemplu, până şi în viaţa politică, fac competiţia neloială, utilizând trusturi mass-media în favoarea unor politicieni controlaţi. Tot nonliberalism este şi furia de a nu recunoaşte sau de a încerca să găseşti formule pentru a nu aplica voinţa suverană a poporului. Ce nu este liberalism? Clientela politică din zona economică, cei care îşi obţin contracte pentru că au influenţă politică. Când nu este liberalism? Când ai o relaţie în lumea politică şi conteşti o licitaţie pe care ai pierdut-o, iar pe urmă, la masa verde, o câştigi printr-o agenţie guvernamentală. Ce nu este liberalism? Statul iresponsabil care ajunge atât de umflat, încât devine o povară pe spinarea cetăţenilor. Să fii „liberal“ şi să nu vrei reformarea statului nu este liberalism.
Nonliberalism este şi să devii suporterul unui om care are de răspuns încă pentru morţii de la revoluţie, pentru 13–15 iunie 1990, pentru mineriade... Dar viaţa merge înainte. Liberalismul este o formulă care trebuie să caracterizeze acţiunea politică practică în perioada următoare în România. Fără reformarea statului, fără diminuarea apăsării copleşitoare a lui asupra contribuabilului, România nu va putea să valorifice şansa de a fi membră în Uniunea Europeană. Legislaţia care creează categorii privilegiate la salarii şi la pensii, promovată în timpul unui guvern liberal, nu are nimic comun cu liberalismul, ci doar se constituie în tare ale unui sistem clientelar.
În momentul de faţă, valorile dreptei, în care includ şi valorile liberale, sunt singura soluţie de reformare a României. Iată de ce îmi este greu să cred că alăturarea unora care se pretind a fi de dreapta cu cei care vor să reintroducă impozitul progresiv este o eroare politică. Diminuarea intervenţiei statului în viaţa de zi cu zi a românilor şi implicarea populaţiei, a comunităţilor în deciziile care le privesc sunt lucruri care nu mai pot să întârzie. Ideea de a apropia şcoala, spitalul, poliţia de comunitate este o valoare care, în termeni europeni, are o denumire seacă: subsidiaritate. Dar această denumire ascunde valori liberale, prin care politicienii cred în capacitatea oamenilor şi a comunităţilor de a-şi hotărî soarta fără a fi dirijaţi de undeva de la centru. Cred că aplicarea valorilor practice de dreapta, care includ abordări liberale consistente, este soluţia corectă pentru România, soluţia pe care eu, ca politician şi candidat la funcţia de preşedinte, o propun românilor şi soluţia pe care înţeleg să o promovez alături de toţi cei care o susţin.
Aş fi putut să exemplific mult mai mult despre ce înseamnă să fii de dreapta, însă nu vreau să închei înainte de a trage nişte învăţăminte ale actualei crize economice. Dereglementarea este una dintre susţinerile majore pe care dreapta le-a avut în tradiţia ultimilor zeci de ani. S-a considerat că piaţa este cea care reglează totul. Iar astăzi, la nivelul UE, lideri politici de toate culorile, de la socialişti la liberali şi populari, stabilesc în G20, dar şi în Consiliul European, nevoia introducerii unor reguli pentru sistemul bancar, spre exemplu, ajungându-se la concluzia că piaţa nu poate reglementa chiar tot şi, dacă poate reglementa, adeseori nu poate reglementa în timp util. Nevoia unei reveniri asupra sistemului de reglementare a activităţii băncilor s-a resimţit acut, pentru că liberalism nu înseamnă să desfăşori activităţi bancare masive, de multe ori afectate de corupţie, să prăbuşeşti sisteme bancare enorme ca dimensiuni şi pe urmă să spui: „Statule, acum plăteşte factura!“. Ceea ce s-a întâmplat şi în America, şi în Marea Britanie, s-a întâmplat şi în România, dar atunci când credeam că totul este posibil. Şi în România au căzut bănci. Noi am învăţat din lecţia căderii băncilor cu vreo 15 ani înainte de criză. Am trecut, la începutul anilor ’90, prin căderea Bancorex, a Băncii Agricole şi am învăţat că o minimă reglementare este necesară. Asta a făcut ca perioada de criză să ne găsească cu un sistem bancar sănătos, care, iată, la un an şi jumătate de la declanşarea crizei, nu dă semne că ar fi în pericol.
V-am spus câteva cuvinte despre abordările politice ale liberalilor şi ale popularilor în ceea ce priveşte acţiunea economică din perspectiva practică a dreptei. Este un tip de acţiune pe care eu cred că trebuie să o continuăm în România. Ea constituie singura soluţie corectă şi pentru a depăşi criza, dar şi pentru a ne îndrepta către prosperitate, în condiţiile în care ceea ce am enumerat la început că ar trebui făcut este încă prea puţin. Trebuie să continuăm cu reducerea numărului de taxe, cu simplificarea sistemului birocratic şi cu restabilirea echităţii în domeniul salarizării, al pensiilor şi aşa mai departe.
VALERIU STOICA
V-am ascultat cu atenţie şi trebuie să vă mărturisesc că am un sentiment reconfortant. După cum ştiu toţi cei de aici, sunt liberal din 1990. Când am optat pentru liberalism, imediat după prăbuşirea comunismului, am făcut-o pentru că am crezut cu tărie că principiile şi valorile liberale nu sunt doar nişte instrumente teoretice, abstracte sau doar o perdea în spatele căreia se ascund cei care vor să îşi rezolve propriile interese. Am crezut atunci şi cred şi acum că liberalismul este un îndreptar de principii şi de acţiuni practice în interesul cetăţenilor României. Altfel spus, eu cred că liberalismul trebuie profesat pentru uzul cetăţenilor României, şi nu doar pentru uzul câtorva. Am un sentiment reconfortant pentru că, în ultimii ani, am fost de foarte multe ori acuzat că m-am îndepărtat de liberalism. V-am ascultat astăzi şi am convingerea fermă că liberalismul pentru uzul românilor este cel profesat de dumneavoastră şi de PD-L.
EMIL BOC, preşedintele PD-L
Vreau să vă prezint câteva dintre deciziile şi măsurile pe care guvernul le-a luat în 2009 şi care demonstrează opţiunea pentru măsuri de centru-dreapta. Pornesc de la premisa că a fi de centru-dreapta înseamnă, în primul rând, să pui accentul pe producerea de prosperitate, pentru ca după aceea să poţi împărţi prosperitatea.
Voi face o simplă enumerare a deciziilor:
1. Menţinerea cotei de 16%, una dintre cele mai scăzute în UE;
2. Menţinerea TVA la 19% în contextul în care în unele ţări din preajma noastră a crescut TVA de la 20 la 25% în aceleaşi vremuri grele;
3. Restructurarea şi reducerea cheltuielilor publice, prin cel puţin următoarele măsuri: a) Legea salarizării unitare care, până în 2015, va produce o scădere a cheltuielilor de la 9% la 7% din PIB; b) desfiinţarea a 112 agenţii guvernamentale, care înseamnă peste 9.000 de disponibilizări din acest sector şi aducerea la bugetul de stat a unui miliard de euro, reprezentând veniturile proprii ale agenţiilor care erau utilizate şi pentru sedii şi pentru alte cheltuieli de lux; c) reducerea cu 20% a personalului din cabinetele demnitarilor; d) extinderea licitaţiilor în sistem electronic pentru achiziţiile publice de la 3% la 13%, cu economii de peste un miliard de euro; e) interzicerea cumulului dintre pensie şi salariu la stat, ca o măsură luată din respect faţă de banul public şi pentru a permite acest cumul în sistemul privat;
4. Alocarea a 20% din bugetul pe 2009 pentru investiţii. Până la 31 octombrie s-au cheltuit 6 miliarde de euro, aproximativ 75% din programul anual. La 1 decembrie se vor finaliza 42 de km din autostrada Transilvania, pasajul Băneasa, centura Ploieştiului, centura Timişoarei şi alte obiective importante care sunt în lucru acum;
5. Au fost reduse, eliminate sau comasate peste 121 de taxe şi tarife în domeniul parafiscalităţii, dintr-un total de 491;
6. Neimpozitarea profitului reinvestit în trimestrul patru al anului 2009, măsură ce a intrat în vigoare odată cu declararea drept constituţională a legii pentru care ne-am asumat răspunderea;
7. Continuarea şi extinderea programului „Rabla“ pentru persoane fizice, inclusiv pentru tractoare;
8. Operaţionalizarea programului „Prima casă“. Sunt 8.300 de cereri aprobate care asigură garanţii guvernamentale de peste 350 de milioane de euro, măsuri importante pentru susţinerea construcţiilor, pentru deblocarea creditării şi pentru sprijinirea acelora care, până nu de mult, plăteau chirie, iar acum au casă în proprietate;
9. Aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% la achiziţionarea unei locuinţe, măsură pe care am păstrat-o din guvernarea anterioară;
10. Adoptarea licitaţiei prin parteneriat public-privat. Am emis un ordin al Ministerului Finanţelor, cu Agenţia Guvernamentală pentru Achiziţiile Publice, pentru reglementarea acestui cadru de manifestare a parteneriatului public-privat în cadrul Legii concesiunii serviciilor din România;
11. Amânarea plăţii obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare. Pe baza Ordonanţei 92/2009 au fost 327 de cereri, 25% soluţionate, s-au acordat amânari la plată în valoare de 250 de milioane de lei pentru firme care se află în dificultate din cauza crizei economice;
12. Programul „Primul siloz“ - 1.050 de hectare de siloz pentru 613.425 de tone, cam 20% din totalul capacităţii de însilozare;
13. Transparentizarea rambursărilor de TVA, măsură extrem de benefică pentru mediul de afaceri, care înseamnă, în primul rând, respect faţă de contribuabil. Oricine poate observa acum pe Internet ce sumă de bani i se cuvine, fără pile, fără alte intervenţii cum era în trecut. O măsură extrem de apreciată: 16.854 de deconturi în privinţa compensării TVA de încasat cu TVA datorat;
14. Sprijinirea IMM-urilor prin intermediul fondului de garantare. 5.700 de firme au beneficiat de suport şi s-au salvat 80.000 de locuri de muncă;
15. Descentralizarea şi aplicarea principiului subsidiarităţii. Aş enunţa aici Legea educaţiei naţionale, promovată şi trimisă pentru decizie la Curtea Constituţională. Această lege, în profunzime, nu numai că schimbă sistemul educaţional după principii liberale, dar pune accent şi pe principiul descentralizării;
16. Evitarea privilegiilor, potrivit principiului conform căruia nimeni nu este mai presus de lege. Aici aş aminti măsura de susţinere a referendumului preşedintelui de reducere a numărului de parlamentari, dar şi legea care vizează reforma sitemului de pensii şi Legea salarizării unitare;
17. Adoptarea a două coduri juridice extrem de importante, Codul Civil şi Codul Penal, care simplifică şi în acelaşi timp dau acces cetăţeanului la justiţie la un preţ mult mai redus şi într-un interval de timp rezonabil.
În acest context, tot ca soluţie de centru-dreapta, am încercat să aplicăm principiul solidarităţii active, care să fie aplicat tuturor, indiferent dacă au nevoie sau nu. Mă refer aici la pensia minimă garantată, măsură de solidaritate activă destinată persoanelor care sunt în sistemul social cel mai grav afectat de criza economică.
Aş mai sublinia faptul că, aşa cum am avut înţelegerea cu preşedintele României, public, de la învestirea guvernului, anul 2009 nu a fost tratat ca un an electoral de către guvern. Puteam şi noi să ne comportăm cum s-au comportat alte guverne şi să aruncăm în dreapta şi în stânga cu resursele publice sau să nu facem ceea ce ar fi trebuit pentru ţară - fie că a fost vorba de aceste legi, de desfiinţarea agenţiilor, de salarizare unitară, de alte măsuri prin care am redus salariile. Puteam să facem aceste lucruri, dar a fost angajamentul primului ministru şi al guvernului, la cererea expresă de multe ori a preşedintelui României, că acest an nu va fi tratat ca an electoral. Nu cred că mai există un guvern în lumea aceasta care, în perioada campaniei electorale, să pună în aplicare o lege care reduce cheltuielile bugetare şi aplică concediu fără plată. E un cost politic pe care ni l-am asumat. Dar sunt necesare aceste abordări ale sectorului bugetar, restrângerea cheltuielilor unde e nevoie, chiar dacă, repet, suntem în plină campanie electorală, înaintea turului doi. Asta înseamnă respect şi faţă de mediul privat, care a fost deopotrivă afectat de criza economică financiară, şi faţă de ceea ce înseamnă gestionarea interesului public, nu în favoarea interesului unui politician, ci în favoarea interesului ţării.
Cred că oamenii vor înţelege că aceste lucruri pe care le-am promovat în folosul a 22 de milioane de români, fie că e vorba de Legea pensiilor, de Legea salarizării unitare, de reducerea agenţiilor, de reducerea cu 20% a aparatului demnitarilor şi aşa mai departe, sunt lucruri de bun-simţ care trebuie să fie făcute. Iar dacă vorbim de bun-simţ, atunci acest principiu trebuie nu numai declarat, dar şi făcut în realitate. Ştim ce avem de făcut mai departe pe această linie: continuarea acestei politici fiscale care să încurajeze mediul de afaceri, nemodificarea nici a cotei nice, nici a TVA, continuarea restrângerii cheltuielilor bugetare acolo unde aparatul este excesiv şi obezitatea birocratică încă mai există, aplicarea standardelor de cost prin extinderea sistemelor de licitaţie electronice pentru achiziţiile publice şi publicarea avantajelor competitive ale României pentru cele mai importante industrii pe care le poate promova.
LIVIU NEGOIŢĂ, vicepreşedinte al PD-L
Eu sunt un aspirant, nu am avut încă şansa să ajung în parlament cu guvernul şi programul de guvernare pe care le-am propus. Am acceptat cu toată responsabilitatea şi m-a onorat desemnarea pe care domnul preşedinte Traian Băsescu a făcut-o prin persoana mea pentru a îndeplini această funcţie de prim-ministru, pentru că am crezut şi am luat de bun mesajul pe care
l-am primit şi din partea celorlalte partide, mă refer aici la PSD şi PNL, că România se află în dificultate. Am crezut că au făcut o mare greşeală demiţând guvernul Boc şi că au înţeles că România are nevoie, în această perioadă, de un guvern cu puteri depline, că avem nevoie, mai ales după vizita delegaţiei FMI la Bucureşti, de un guvern care să respecte, în numele României, cuvântul dat. Am mai înţeles că România are urgenţe, şi anume adoptarea Legii bugetului de stat, cu un deficit de maximum 5,9% din PIB, de asemenea, Legea responsabilităţii fiscale şi Legea pensiilor, drept condiţionalităţi fixate de delegaţia FMI. Iată că nu am ajuns să dezbatem aceste legi importante şi nici măcar să fiu băgat în parlament cu guvernul.
Suntem astăzi într-o dezbatere despre dreapta, dar eu cred că putem discuta despre dreapta în oglindă cu stânga. Ca o părere personală, ar trebui să analizăm un om de dreapta în oglindă cu un politician de stânga. Cred că principalul aspect care ne separă se referă la modalitatea de alocare a resurselor. Atunci când am discutat cu domnul preşedinte Traian Băsescu, cu domnul premier Emil Boc, am plecat de la o realitate a României: avem aproximativ 5 milioane de angajaţi, 1,5 milioane de funcţionari la stat, 6 milioane de pensionari şi 3,5 milioane de oameni care ţin acest stat. Fac menţiunea că cei care lucrează la stat au salarii mai mari cu 20% faţă de cei din mediul privat. Deci suntem într-o anomalie în faţa căreia un om de dreapta, căruia îi plac lucrurile clare atunci când administrează bugetul unei ţări, nu poate rămâne indiferent.
Totdeauna m-am întrebat de ce la noi, în România, totul este mai greu, totul merge mai prost cumva. Cred că putem identifica două aspecte. Se face multă politică cu rea-credinţă. Se vorbeşte foarte mult, şi din nou spun cu rea-credinţă, despre treburile ţării. Dacă ar fi să mă refer la tabloul pe care vi l-am zugrăvit mai devreme, nu poţi să accepţi că ai doar 3,5 milioane de oameni care produc în ţara asta, să dai cu biciul tot în calul care trage un aparat de stat supraponderal. Fac o trimitere la ceea ce s-a întâmplat în guvernarea Tăriceanu, care se lăuda, la un moment dat, că a creat noi locuri de muncă, dar care bineînţeles că a angajat foarte mulţi oameni tot în aparatul de stat. Poate că tuturor ne convine să lucrăm la stat, pentru că este un loc de muncă sigur. Dar cineva trebuie să mai şi producă atunci când vrem să dăm dovadă de eficienţă. Şi eu cred că un liberal autentic vorbeşte despre etichetă, vorbeşte despre performanţă, vorbeşte despre plusvaloare.
Dreapta este demonizată de peste 60 de ani, tot stânga decide în România şi iată că românii o duc din ce în ce mai rău. Ori de câte ori încerci să iei o măsură fundamentată din punct de vedere economic, se găsesc cei de la stânga care să susţină că ţin cu oamenii săraci, cu oamenii nevoiaşi, dar, cred eu, în ţara asta nu trebuie să încurajăm mâna întinsă la guvernant. Trebuie să-i încurajăm să muncească pe cei care au o forţă de muncă validă, pe cei care sunt în nevoie chiar să-i sprijinim, şi sunt, ca liberal, de acord cu o măsură de protecţie socială activă.
Închei prin a spune că avem nevoie de o administrare clară a bugetului, un PIB de 118 miliarde care se preconizează pentru 2010, destul de contractat. Există o vorbă pe care toată lumea poate să o înţeleagă: „Ca să îţi dea mai mult lapte, înainte să mulgi vaca trebuie să o îngraşi“. Un liberal autentic se îndreaptă spre încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii, a oamenilor de afaceri, pentru că numai aşa putem avea bani mai mulţi în buget şi putem să îi ajutăm şi pe cei care chiar au nevoie.
TRAIAN BĂSESCU
O lume democratică are nevoie de valori. Societăţile nu mai pot trăi fără a-şi fixa singure nişte valori tocmai pentru a substitui intervenţia statului. Societăţile democratice îşi aplică, fără ca neapărat să scrie în lege, propriile legi care se traduc în valori. Nu vom găsi în nicio ţară europeană vreo lege care să oblige la solidaritate. Dar ea este o valoare a societăţilor civilizate - solidaritatea comunităţilor, solidaritatea între oameni, solidaritatea cu cei aflaţi în nevoie. Anul acesta am luat o măsură la care am ţinut foarte mult: acea pensie minimă garantată, pentru 1,5 milioane de oameni din mediul rural, care aveau pensii de 3 lei, de 8 lei, de 13 lei. Erau foşti lucrători la CAP, despre care nu spune nimeni că nu aveau ce mânca - fiind în mediul rural, aveau probabil o găină pe lângă casă, un litru de lapte dimineaţa -, dar care nu aveau cu ce să-şi cumpere medicamente, fiind oameni în vârstă. Şi atunci, introducerea pensiei minime garantate a fost o soluţie, care materializează acest concept de „solidaritate“.
Nu vorbim aici despre liberalismul sălbatic, de genul „scapă cine poate“. Soluţiile dreptei trebuie să cuprindă şi solidaritatea sau egalitatea de şanse. Noi avem discrepanţe de şanse între oamenii din România. Uitaţi-vă numai la tinerii din mediul rural faţă de tinerii din mediul urban, 2–3% dintre cei din mediul rural ajung la facultate. În rest, nu au şanse, pentru că avem o calitate a educaţiei mult mai slabă în mediul rural.
Un alt concept, echitatea, a fost încercat de premierul Emil Boc prin Legea pensiilor care taie privilegiile. Sigur, ea nu convine celor care sunt acum nevoiţi să vină într-o zonă a rezonabilului cu salariul şi cu pensia. Anularea pensiilor şi a salariilor speciale aduce multă antipatie electorală. Dar creşterea productivităţii este un lucru fundamental pentru societatea noastră. Nu poţi să ai o lege care să oblige la creşterea productivităţii, dar, prin politici, statul trebuie să genereze creşterea productivităţii, fie că e vorba de dezvoltarea infrastructurilor care au efect general pentru economie, fie că e vorba, cum este cazul nostru, de mediul rural. 45% din populaţie locuieşte în mediul rural. Din 45%, 30% este forţă de muncă. Productivitatea în mediul rural este extrem de scăzută. 30% din forţa de muncă a României generează doar 6 procente din PIB. Deci acolo România are o resursă uriaşă de productivitate pe care nu o poate valorifica decât înfiinţând, prin politici inteligente, linii de procesare a produselor agricole în mediul rural, dând astfel o şansă tinerilor şi în mod deosebit femeilor din mediul rural, care sunt cea mai năpăstuită categorie socială.
THEODOR PALEOLOGU, ministrul Culturii
Eu nu împărtăşesc optimismul lui Valeriu Stoica. Sunt foarte pesimist pentru PNL, pentru că a făcut o eroare monumentală de poziţionare strategică, una care îl va costa enorm, indiferent de ce se întâmplă pe 6 decembrie. Evident, sper şi cred că va câştiga candidatul nostru. Dar oricum, greşeala aceasta a PNL se va deconta foarte mult nu numai la alegerile din 2012, ci este o greşeală care îi va urmări 10 sau 15 ani de acum încolo. Să ne aducem aminte, în Germania, de FDP, care era poziţionat între CDU şi SPD, şi care a făcut alianţă la începutul anilor ‘70 cu SPD, un partid mult mai stimabil decât PSD-ul român actual, pentru că SPD nu târa după el o serie întreagă de tinichele, aşa cum se întâmplă în România, nu avea personaje atât de stranii cum are PSD-ul românesc. Această alianţă cu stânga a provocat o înjumătăţire a voturilor FDP, care a scăzut sub 10%, în unele landuri n-a mai intrat în parlamentele regionale multă vreme şi abia acum, după aproape 30 de ani, a reuşit să treacă de 10%.
Mie îmi pasă foarte mult de ce se întâmplă cu PNL. E un partid pentru care am avut simpatie, am votat pentru el, sunt legat de istoria acestui partid şi mă doare inima îngrozitor să văd ce se întâmplă din fanatism şi patimă oarbă, care duc acest partid ca pe un cârd de oi direct în lac. E o mare tristeţe să mă gândesc că acest partid istoric riscă să dispară şi el de pe scena politică, aşa cum s-a întâmplat cu PNŢCD.
Mai este încă un aspect care ţine de ce fel de alianţă îţi poţi permite cu stânga atunci când eşti de dreapta. Ni se poate reproşa şi nouă că ne-am aliat cu PSD. E adevărat, n-am fost foarte fericiţi mulţi dintre noi. Numai că era o alianţă în care eram oarecum la egalitate sau chiar pe o poziţie dominantă. Asta nu se decontează la fel de mult ca în cazul PNL, care se pune pe sine în poziţia de pură remorcă a PSD. E într-o poziţie de „junior partner“ al unui partid de stânga, deci sunt oamenii care fac jocul unei minorităţi. Pentru că, dacă cumva nu iese aşa cum vrem noi pe 6 decembrie, ne vom afla într-o situaţie absolut aberantă, aceea ca un partid minoritar de 30-32% să ajungă să domine România. Şi aceasta cu sprijinul cui? Cu sprijinul PNL, cu sprijinul partidului lui Brătianu? Este de neconceput aşa ceva! De aceea vă spun că sunt foarte trist de ce s-a întâmplat, pentru că am avut multe figuri importante din familie în PNL. Este o greşeală foarte mare, iar consecinţele ei vor urmări PNL multă vreme, împreună cu riscul de a dispărea de pe scena politică.
VALERIU STOICA
Domnule Paleologu, vă împărtăşesc grija pentru PNL. Când spuneam că sunt optimist nu mă gândeam la viitorul PNL, ci mă gândeam la candidatul nostru, Traian Băsescu.
Pentru că mai devreme evocaţi faptul că am fost şi noi aliaţi cu PSD la guvernare, nu vreau să uităm că am ajuns la această alianţă forţaţi de PNL. Anul trecut, prima noastră opţiune de guvernare a fost cu PNL. Le-am făcut o ofertă generoasă, li s-a propus atunci funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi jumătate din lista guvernului. Aşadar, mult mai mult decât aveau dreptul, potrivit reglementărilor electorale. Cu toate acestea, au refuzat, sperând că PSD îşi va ţine cuvântul. Pentru că ei făcuseră, cum bine ştiţi, o înţelegere preelectorală cu PSD şi UDMR. Iar dacă ne tot acuză unii lideri din PNL că noi nu ne ţinem cuvântul, le doresc să aibă alături de PSD cele mai bune probe de ţinere a cuvântului!
CĂTĂLIN AVRAMESCU, consilier prezidenţial
Îmi pare şi mie rău de direcţia pe care s-a înscris PNL. Pot să confirm că am participat la unele dintre negocierile respective, am participat chiar la primul contact organizat cu PNL în cadrul convorbirilor şi vreau să spun că poziţia lor a fost total obstrucţionistă din momentul zero. Înainte să vină preşedintele la negocieri, într-o discuţie privată, un tânăr istoric, membru PNL, mi-a spus zeflemitor, împreună cu un alt tânăr, cântăreţ la mandolină: „Bătrâne, visaţi! Nu intrăm în nicio alianţă cu voi“.
Asta înainte de discuţii. Păcat! Gândiţi-vă că alianţa PD-L–PSD a fost făcută în cadrul unui proiect de guvernare, nu era o alianţă politică. Noi avem acum, din păcate, şi sunt stupefiat să observ aşa ceva, premisele unei alianţe politice, ale unei fuziuni politice practic, prin care actuala conducere a PNL funcţionează în regim de franciză pentru PSD.
Vorbim adesea despre liberalism ca doctrină, nu pur şi simplu despre liberalism ca pachet de programe de politici publice. Cred că unul dintre elementele care lipsesc de pe scena politică, de pe scena dezbaterilor româneşti, este focalizarea pe noţiunea separaţiei puterilor. Şi aici insist, pentru că mi-e greu să-mi imaginez că poţi să fii liberal fără să aderi la principiul separaţiei puterilor. Acesta nu este un principiu propriu gândirii socialiste sau social-democrate, ei nu au aşa ceva. Nu veţi găsi un gânditor social-democrat care aderă la o asemenea idee. Marii liberali au fost, în general, adepţii separaţiei puterilor. E o doctrină care a crescut în mediile liberale şi cred că trebuie să ne-o însuşim. Atunci când vorbim despre separaţia puterilor în România, uităm că unul dintre elementele acestei teorii, cel puţin în versiunile sale influente, este susţinerea practicii juriului.
Marii liberali au susţinut această idee, că libertatea poporului, libertatea publicului, judecata dreaptă depind de existenţa juriului. Cum poţi să fii liberal fără să susţii separaţia puterilor, cum poţi să susţii separaţia puterilor fără să aperi existenţa juriului?
O altă chestiune majoră ce ţine de această arhitectură a puterii este separaţia între Executiv şi Legislativ. Aceasta este principala dimensiune a teoriei. Nu-ţi poţi imagina o doctrină liberală ce nu cuprinde în mod necesar ideea separaţiei consistente dintre Executiv şi Legislativ. Uitaţi-vă la articolul 1 din Constituţia României, care spune că statul se bazează pe separaţia puterilor şi uitaţi-vă la articolul 71, care neagă acest principiu, spunând că miniştrii pot fi şi parlamentari. Altfel spus, votezi dimineaţa o lege pe care tot tu o aplici după-amiaza. Vrem să fim riguroşi în susţinerea ideii liberale? Trebuie să ne amintim de separaţia puterilor. Vrem să ne amintim de separaţia puterilor? Haideţi să ne amintim de componentele ei, pentru că altfel vom ajunge într-o situaţie în care vom spune lucruri de genul: „Îmi place să înot, dar nu-mi place apa!“.
VALENTIN IONESCU, PD-L
Aş zice să-i lăsăm în pace pe liberali şi pe domnul Crin Antonescu, pentru că domnul Antonescu nu e lider politic, ci este un broker de voturi, care vinde ce nu are şi nu are nici mandat să vândă.
Eu aş merge pe un alt tip de mesaj, cel puţin în zilele acestea. Haideţi să lăsăm bilanţul la o parte, cu bune şi cu rele, şi să vedem ce avem de făcut mai departe. În 2010 avem o presiune extraordinară pentru a face o reformă radicală atât în sectorul public, cât şi în economie, pentru că s-au epuizat nişte măsuri de reformă de acum 10-12 ani. Avem nevoie de un program de reformă mai radical decât cel încheiat cu FMI şi decât cel încheiat în memorandumul cu UE. Trebuie să schimbăm nişte repere, în primul rând, în modul în care abordăm reforma. De pildă, reforma administraţiei publice, care a fost întârziată nouă luni, cât a stat domnul Nica acolo. Putea să facă ceva, dar n-a făcut nimic, şi s-a creat o presiune pentru cheltuieli publice şi mai mari, acumulându-se peste ce nu s-a făcut anterior în perioada 2001-2006. De pildă, în administraţia publică s-au redus agenţiile.
Perfect. Dar nu e suficient. Modul de operare a administraţiei este acelaşi. Abia în momentul în care schimbi modul de operare, schimbi proceduri, managementul resurselor, managementul operaţional, vom avea o restructurare pe sectorul public. Altfel, avem acelaşi cost administrativ, chiar dacă la altă scară. Până acum nu am abordat chestiunea asta, pentru că am avut un mariaj cu cine nu trebuia. Hai să vedem ce vom face de acum încolo.
Pe termen scurt, cel puţin până la alegeri, trebuie dat un semnal de dreapta către mediul de afaceri, legat de ce trebuie făcut acum pentru sectorul privat. Pe ce s-a construit, de pildă, bugetul de stat? Trebuie să vedem pe ce optică vom veni la anul ca să îmbunătăţim mediul de afaceri. Trebuie reduse costurile administrative pe 16 domenii, ca să iau ca reper măcar ce a sugerat UE.
Trebuie legate între ele toate aceste măsuri şi create mecanisme de transmisie între diferite măsuri de reformă economică. Şi încă ceva pentru mediul de afaceri: trebuie pusă ordine în impozitele directe. Nu putem mări baza de impozitare acum pe termen scurt. Va trebui să gândim altceva.
Vreau să accentuez că, dacă, acum, vrem să recâştigăm o parte din electoratul de dreapta – şi mă refer cu precădere la electoratul urban care are o afacere –, trebuie să-i dăm un mesaj nu bazat pe bilanţ, ci pe ce trebuie făcut de acum încolo.
RODICA CULCER, jurnalist
Nu vreau să vorbesc despre elementele unei politici de dreapta. Eu cred că marea tristeţe nu e ce a făcut PNL - până la urmă să nu-i mai cântăm prohodul, pe limba lor vor supravieţui sau nu -, ci guvernarea PD-L alături de PSD. Ştiu toată povestea, ştiu că s-a încercat o negociere cu liberalii. Dar această guvernare împreună cu PSD nu a făcut decât să dilueze identitatea de dreapta a PD-L. Chiar atunci când aveau o esenţă de dreapta, politicile, măsurile, proiectele de lege nu erau prezentate ca atare din cauza acestei mezalianţe. Elementele de identitate liberală s-au topit în acest discurs ambiguu. Dacă e să mai recuperăm ceva din electoratul liberal, ar trebui ca acest discurs să devină dintr-o dată net, destul de clar şi poate chiar agresiv de dreapta. Şi aceasta pentru că, în sfârşit, după cei 20 de ani de tâmpenie la care se pare că am fost condamnaţi, după spusele d-lui Brucan, acum putem să ridicăm capul şi să spunem că suntem de dreapta fără să se arunce cu pietre şi cu ouă după noi. Trebuie să ne aducem aminte, pentru că am făcut de curând o istorie a campaniilor electorale, ce au însemnat campaniile din ‘90, ‘92, ‘96. Să spui atunci că erai liberal însemna că erai duşmanul poporului - precursorii PSD ţineau acest discurs. Haideţi să ne uităm la discursul electoral politic din acei ani şi o să vedem despre ce este vorba. Mulţi dintre noi poate că îl ştim, dar cei ce se plâng că dictatura va veni dinspre PD-L şi că dinspre PSD nu este absolut niciun pericol se pare că nu-l ştiu. Deci, în sfârşit, abia acum am ajuns la această situaţie, în care putem să ne afirmăm o identitate de dreapta, în care se poate vorbi de dreapta în mod onest.
Însă acest lucru nu se face destul de serios şi cu o convingere destul de apăsată de către oamenii politici care trebuie să facă acest lucru. Eu mă bucur că acum, aici, oamenii politici prezenţi şi-au afirmat o identitate de dreapta, pentru că, de obicei, s-a considerat că acest gen de discurs duce la pierderea de voturi. Într-adevăr, aşa a fost multă vreme. Dar poate că nu mai e aşa. Şi poate că, în sfârşit, se poate trece la o dezbatere publică a soluţiilor de dreapta şi a soluţiilor de stânga, pentru că o astfel de dezbatere publică nu a avut loc.
Fac un reproş colegilor mei din presă că nu au făcut o dezbarere în aceşti termeni. Tot discursul mediatic este că nu contează dreapta şi stânga, contează soluţiile bune şi soluţiile rele. Acest relativism mi se pare periculos. Pe mine nu mă interesează dacă PNL vrea să fie de dreapta sau nu vrea să fie de dreapta, mă interesează dacă PD-L are curajul să fie de dreapta până la capăt şi să-şi asume această identitate de dreapta şi soluţiile de dreapta. Iar atunci când adoptă soluţii de dreapta, să aibă curajul să spună că sunt soluţii de dreapta. Cred că acum climatul public este pregătit pentru aşa ceva.
VALERIU STOICA
Vă mulţumesc de două ori, doamna Culcer. O dată pentru că aţi arătat un adevăr pe care de multe ori îl uităm, şi anume că, dacă există soluţii bune şi soluţii rele este pentru că ele se integrează într-o anumită misiune, care înseamnă o anumită doctrină asumată. Nu există soluţii bune şi soluţii rele dincolo de principii, dincolo de valori. Vă mulţumesc a doua oară pentru că ne-aţi reamintit că trebuie să avem curajul să ne asumăm identitatea de dreapta. După cum ştiţi, noi, la acest Institut, de când ne-am înfiinţat şi până în prezent, spunem aproape obsesiv că suntem de dreapta.
CRISTIAN PÂRVAN, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România
Părerea noastră, a mediului de afaceri, este că 2010 este un an nemilos şi cine îşi închipuie că mai putem păcăli diverse organisme internaţionale, finanţatori ş.a.m.d. se înşeală. Există o foarte mare probabilitate să asistăm, din păcate - şi mediul de afaceri se teme de acest lucru -, la o instabilitate politică generată pur şi simplu de lipsa unor măsuri fără de care nu putem să mergem înainte. N-avem buget, n-avem politici. Mesajul în continuare este că, într-adevăr, avem nevoie de politici de dreapta.
Dar, iertaţi-mă, legat de pensia minimă, în primul rând că termenul nu e corect. Pot să am o indemnizaţie socială minimă şi atunci dau cât pot în funcţie de venituri, dar pensia minimă deja e o piatră de moară pusă în spatele oricărui buget.
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România are şi o iniţiativă conform căreia vom încerca să facem apel la liderii tuturor partidelor politice pentru a semna şi a se angaja sau a se poziţiona faţă de adoptarea monedei euro. Nimeni nu vorbeşte despre acest lucru, deşi a rămas singura ancoră care poate să lămurească pe toată lumea că politicile de dreapta sunt cele care pot duce la adoptarea monedei euro. Fără aceste măsuri, moneda euro va rămâne un deziderat cu un orizont incert.
DACIAN ŢOLEA, PD-L
Vizavi de soarta PNL nu am niciun motiv, nici de bucurie, nici de tristeţe. Sunt aproape cinci ani, din vara lui 2005, de când funcţionarea PNL, branşat la sursa de tensiune a PSD, este ceva atât de natural, încât ce mi se pare important şi trebuie scos în evidenţă astăzi este această oficializare a relaţiei. Sursa acestei oficializări şi, ca şi în ultimii ani, sursa scoaterii la suprafaţă a adevăratelor realităţi din sistemul nostru politic este din nou Traian Băsescu. De ceea ce le-a fost frică nu au scăpat.
Aş face o propunere, dacă tot vorbim de dreapta şi suntem oameni de dreapta. Trebuie să recunoaştem că de multe ori confuziile sunt cauzate de dependenţa faţă de centru. Dacă promovăm subsidiaritatea ca principiu şi politicile de descentralizare, ar trebui să facem acelaşi lucru şi la nivelul propagării ideilor de dreapta. Să ştiţi că această dependenţă de centru creează confuzie şi îi dă unui lider, ca domnul Antonescu, libertatea de a se juca cu aceste valori şi principii, de a-şi aroga o identitate de dreapta şi de a-i taxa pe unii sau pe alţii ca fiind sau nefiind de dreapta. ISP ar trebui să înfiinţeze câte un birou subsidiar în toate filialele de pe teren, în toate oraşele şi, în acelaşi timp în care se face o dezbatere la Bucureşti, să se facă peste tot, pentru că peste tot, în toate oraşele, sunt lideri de opinie, intelectuali care pot să propage aceste idei, antrenând şi alţi oameni de dreapta, nu neapărat din interiorul PD-L.
LIANA ALEXANDRU, jurnalist
Aţi pornit de la premisa că soluţia corectă pentru România este liberalismul - o premisă enunţată, şi nu indusă - şi că electoratul votează ideologic, şi nu emoţional. Primeşte electoratul candidatului de dreapta vreo garanţie că, după campania electorală, nu va ajunge stânga la putere, aşa cum a făcut-o în urmă cu un an?
THEODOR PALEOLOGU
Există trei variante: PD-L–PNL, PNL–PSD şi PSD–PD-L. Poziţia pe care atât eu, cât şi foarte mulţi alţii o preferă, nu numai din partid, dar şi din afara partidului, este PD-L–PNL, care ar fi varianta cea mai bună. Cea mai proastă este PSD–PNL, pentru că PSD îl va încăleca şi în câteva luni componenta PNL se va dizolva. Alianţa PD-L–PSD este varianta de mijloc, nici cea mai bună, nici cea mai proastă. Eu n-am intrat cu foarte mare bucurie în combinaţia asta ministerială, dar este o variantă în care îi poţi ţine piept celuilalt. Deci PD-L a fost capabil să ţină piept PSD. Dar PNL este exclus să ţină piept PSD.
Nu fac parte din grupul restrâns al celor care conduc PD-L, eu am avut însărcinări ministeriale, mi-am văzut de meseria mea şi m-am ocupat cât m-am priceput eu de bine de acest lucru. Regret că cei din generaţia mai vârstnică de politicieni, atât din PD-L, cât şi din PNL n-au fost în stare să se pună de acord nici acum, nici în 2008, nici în 2007. E foarte trist. Eu nu spun că vina e numai la PNL, să ne înţelegem, este o vină împărţită. Eu nu eram aici când au fost conflictele acumulate în timp între PD-L şi PNL, eu am văzut doar urmele, această ură personală aberantă care s-a instalat la unii politicieni. Nu mă interesează ura personală dintre Tăriceanu şi Băsescu sau Patriciu şi Băsescu. Problemele lor personale nu mă interesează. Eu vă spun pur şi simplu că, deşi ai dreapta majoritară cu peste 50%, există riscul ca o minoritate care se situează cam pe la 33% să ajungă să domine tot.
Dacă se ajunge la un guvern PNL–PSD, în câteva luni ţara va fi dominată total de PSD.
VALERIU STOICA
Doamna Alexandru, dacă vă referiţi la mine personal, bănuiesc că ştiţi că nu am fost partizanul acestei alianţe. Dar, în acelaşi timp, am declarat că atitudinea PNL de anul trecut ne-a obligat la această alianţă. Şi acum, din punctul meu de vedere, singura garanţie poate fi dată chiar de către alegători. Pentru că, din păcate, după ce PNL a făcut ceea ce a făcut în 2007, totuşi, alegătorii au dat PNL în toamna anului trecut 18%. După ce PNL a refuzat să intre în alianţă cu noi, candidatul PNL are 20%.
Alegătorii au întotdeauna dreptate. Dacă au dreptate în această privinţă, să suporte consecinţele dreptăţii lor. Ce putem noi să facem, dacă nu avem decât 33%? Vreţi o garanţie? Votaţi-ne să avem 50% şi veţi avea o garanţie că facem un program cu adevărat liberal.
DANIEL FUNERIU, europarlamentar PD-L
Doamna Alexandru, cred că garanţia este foarte simplă şi intuitivă. Lucrurile cele mai evidente sunt de multe ori greu de spus. Dar atunci când vorbim despre alegeri prezidenţiale şi despre guvern în general, nu trebuie să uităm un lucru fundamental, şi anume că ne adresăm viitorului. Or, nu putem să construim viitorul nici prin prisma prejudecăţilor trecutului, nici împreună cu oamenii trecutului. Dacă vă uitaţi unde este densitatea maximă de oameni ai trecutului şi unde este densitatea maximă de oameni ai viitorului, cred că răspunsul este limpede. Oamenii trecutului se află clar şi limpede încolonaţi în spatele lui Mircea Geoană, oamenii viitorului se află, din păcate nu atât de mult cum mi-aş fi dorit eu şi mulţi ca mine, nici în PD-L, nici în PNL, ci densitatea maximă de oameni ai viitorului se află încolonaţi în spatele preşedintelui Băsescu.
Pentru că multe partide au făgăduit în trecut, transformând bunul nostru proverb „la pomul lăudat nu te duci cu sacul“, în „la pomul lăudat du-te cu toporul“. Ei bine, preşedintele României n-a făcut acest lucru. Şi dacă vă uitaţi în perioada trecută, au apărut foarte multe comisii prezidenţiale, pentru sănătate, pentru educaţie, pentru reformă constituţională. Uitaţi-vă cine sunt oamenii din acele comisii. Pentru că preşedintele a înţeles un lucru fundamental, şi anume că trebuie să atragă competenţă. Sunt comisii care nu au fost partizane.
Aş dori să adaug ceva referitor la o mare mistificare. S-a spus că preşedintele a dezbinat. Nu este deloc aşa. Se spune că preşedintele i-a atacat pe profesori, pe medici. Nu este deloc aşa. El a atacat sistemele care îi împiedică pe aceşti oameni să-şi exprime competenţa. De ce un medic român, când pleacă în străinătate, devine brusc competent? Pentru că acolo lucrează într-un sistem care este funcţional. Preşedintele a atacat nefuncţionalitatea sistemelor în care aceşti oameni evoluează. Şi asta este reforma statului. Reforma statului înseamnă consolidarea democraţiei şi consolidarea democraţiei înseamnă un lucru foarte simplu: să nu-i mai fie omului frică să producă, să nu-i mai fie groază că trebuie să meargă în birocraţia de la Registrul Comerţului, să nu vă mai fie frică dumneavoastră sau oricărei tinere care vrea să aibă un copil că trebuie să nască într-o maternitate insalubră ş.a.m.d. Iar aceste sisteme funcţionale sunt esenţa statului. Prin urmare, răspunsul la întrebarea dumneavoastră e foarte simplu. Eu unul am toată speranţa să văd o guvernare PD-L–PNL, în condiţiile în care PNL înseamnă altceva decât liderii care fac acum brokeraj de voturi.
RADU CARP, profesor, Facultatea de Ştiinţe Politice
Cred că în toate aceste zile noi subestimăm iraţionalitatea votului şi a votantului, despre care presupunem că ar fi un om raţional. Or, el nu este. Toate teoriile din ştiinţa politică ne duc în această direcţie, toate sistemele de vot, totul este iraţional. Uitaţi ce s-a întâmplat la referendum. 8% dintre tinerii care au votat Crin Antonescu au votat „da“ şi la referendum. Cred că în niciun calcul făcut de PNL nu s-a avut în vedere această situaţie de fapt. Se cunoaşte situaţia de la Cluj din 2004 la alegerile locale. În turul doi erau trei candidaţi, Gheorghe Funar, Ioan Rus şi Emil Boc. S-a făcut acea alianţă ad hoc între Ioan Rus şi Gheorghe Funar, acesta din urmă îndreptându-şi propriul electorat, cu care câştigase două sau trei scrutinuri la Cluj, către Ioan Rus. În turul doi Emil Boc a câştigat detaşat. De ce? Tocmai pentru că alegătorul este iraţional. În momentul în care i se spune cum să voteze, votează altfel. Cred că asta ar trebui să dea foarte mult de gândit pentru tot ce se va întâmpla în zilele care vor urma.
CIPRIAN CIUCU, director de programe, Centrul Român de Politici Europene
Aş vrea să ne gândim dacă poziţia României în UE este una de dreapta. Acolo se fac politici şi se iau decizii care au influenţă asupra României. Sunt fel şi fel de întâlniri ale Consiliului European, întâlniri cu ocazia schimbării preşedinţiilor. Ne-am pus vreodată problema cum trebuie să sune o poziţie a României în diversele politici care se iau acolo? Probabil că nu. De fapt, din nefericire, România nu are o poziţie bine cristalizată la doi ani de la aderarea la UE. Insistăm prea mult pe dezbaterea politică internă şi am uitat că suntem membri ai UE, am uitat că ar trebui să avem şi avantaje fiind membri ai acestui club; din când în când, la dezbateri doctrinare, cum a fost şi cea de azi, ar fi de dorit să vorbim şi de dimensiunea europeană a lucrurilor.
VALERIU STOICA
În programul ISP în anul următor avem această temă europeană. Nu trebuie să uităm că la dezbaterile acestui institut am spus de foarte multe ori că, dacă dorim să ne păstrăm identitatea ca naţiune în Europa, avem nevoie de o consolidare a identităţii noastre instituţionale. Ceea ce înseamnă că ne consolidăm şi capacitatea de a produce idei pentru Europa. Din păcate, noi nu suntem în măsură să producem idei, şi pentru că nu avem institute puternice. Ca să le putem produce avem nevoie de institute.
ISP doreşte să fie un institut puternic, ancorat evident în PD-L. Vrem să producem politici publice pentru PD-L, şi vrem, de asemenea, să încercăm să elaborăm în perioada următoare o viziune din partea PD-L şi în ce priveşte modul în care România trebuie să-şi vadă viitorul în Europa. Nu putem să avem un viitor în Europa dacă nu contribuim la el. Viitorul României nu se face de către alţii, el se face de către noi. Trebuie să avem o contribuţie la construcţia europeană. Dar nu putem să existăm în Europa câtă vreme nu avem o identitate instituţională la nivel naţional. Şi dacă vorbim de reforma statului, dacă vorbim de reforma Constituţiei, nu e vorba de un discurs electoral pentru noi, ci de cheia consolidării identităţii naţionale a României pentru perioada următoare; este cheia salvării noastre în Europa, pentru că altfel devenim, din naţiune, o simplă populaţie europeană.
