22 PLUS, nr. 308: Dezvoltarea urbană şi diminuarea nevoii de asistenţă socială

Vlad Tarko* | 09.11.2010

Pe aceeași temă

Putem privi eşecul statului asistenţial din două perspective. 1) Statul nu este un furnizor eficient de servicii de asistenţă socială. 2) Statul creează artificial o clasă de asistaţi şi dependenţi, un grup de oameni care, în absenţa intervenţiei statului în economie, ar fi productivi. Aceşti asistaţi social nu trebuie acuzaţi şi făcuţi ţapi ispăşitori ai crizei economice, pentru că mulţi dintre ei şi-ar dori de fapt să scape statutul lor de dependenţi, însă sistemul actual le limitează serios oportunităţile. Voi descrie în continuare cea mai importantă piedică pe care o creează statul român în calea eliberării asistaţilor economic din starea lor de dependenţă precum şi a oamenilor aflaţi la un nivel de subzistenţă, în special în mediul rural. Vreau să subliniez că avem de-a face nu doar cu o problemă economică, ci şi cu o profundă injustiţie: că statul nu reuşeşte să ofere asistenţă este una, dar a-i şi împiedica pe oameni să prospere prin propriile lor eforturi se ridică la un cu totul alt nivel.

O ţară modernă are sub 10 la sută din populaţie în mediul rural, multe în jur de 2-3%. România are încă 45,4% din populaţie în mediul rural. Scăderea are loc extrem de încet (0,2% pe an) datorită reglementărilor legale restrictive. În ritmul actual, ar dura peste 170 de ani ca să ne apropiem de normalitatea europeană. Acest procent rural uriaş este unul dintre motivele principale ale eficienţei economice foarte slabe a României, a cărei dezvoltare care este frânată serios de dezastrul economic din zonele rurale. Productivitatea multor oraşe, cu excepţia dinozaurilor industriali comunişti, este decentă, iar a capitalei este foarte mare. Zonele rurale nu pot deveni în mod realist productive cât sunt încă atât de populate şi, implicit, proprietăţile sunt foarte mici.

Situaţia agriculturii noastre este jenantă: zona arabilă a României pe cap de locuitor este dublul mediei europene, dar, cu o productivitate la nivel de secol 19, importăm 70% din produsele agricole. În loc să fie unul dintre marii producători agricoli europeni, România este ultima. Nivelul de trai în mediul rural, comparativ cu cel urban, este extrem de scăzut şi mulţi dintre ei, dacă ar putea, s-ar muta la oraş. Dezvoltarea economică a României depinde deci de urbanizarea cât mai rapidă, iar scoaterea mediului rural din starea de subzistenţă depinde de acelaşi lucru.

Bucureştiul este una dintre ţintele naturale ale emigranţilor din mediul rural şi din alte zone, fiind cea mai prosperă parte a României. Deşi are doar 9% din populaţia ţării, bucureştenii plătesc o treime din toate taxele din România. Speranţa de viaţă în capitală este cu doi ani mai mare decât în restul ţării. O mare parte din România este literalmente ţinută în cârcă de către bucureşteni prin redistribuţie. Alternativa la redistribuţie este prosperitatea şi productivitatea endogenă. Dar ele nu depind atât de oamenii înşişi cât de contextul în care se află ei. Prosperitatea Bucureştiului este în mare măsură o consecinţă directă a populaţiei sale – când ai 2 milioane de clienţi potenţiali, reuşeşti să vinzi mai orice. Afaceri ce în altă parte eşuează, aici reuşesc.
Ceea ce-i opreşte pe oameni să vină în capitală, sau în alte oraşe, este preţul exorbitant (pentru ei) al locuinţelor şi chiriilor.

Aceşti oameni sunt atât de săraci încât nu-şi permit să-şi plătească primul pas spre a deveni bogaţi. Extinderea naturală a oraşelor este împiedicată prin separarea legală artificială între extravilan şi intravilan, care împiedică firmele de construcţii să extindă oraşele pe măsura cererii – li se interzice să construiască în aşa-zisele zone „extravilane”. Situaţia din Bucureşti este cea mai clară: Densitatea în Bucureşti a ajuns la ~8500 persoane/km2 (dublul mediei capitalelor europene) în timp ce, de pildă, în Budapesta este de ~3200 persoane/km2. Cele două oraşe au aproximativ aceeaşi populaţie, dar Budapesta are o suprafaţă de peste două ori mai mare. Bucureştiul este de departe cea mai densă capitală din UE, următoarea fiind Copenhaga cu „numai” ~6000 persoane/km2. Bucureştiul e un furnicar, dar nu în mod natural, ci ca o consecinţă a chingii legale în care este ţinut.

Pentru a elimina pragul emigraţiei rural-urban, fără a pune în pericol prosperitatea existentă prin măsuri nefericite de management centralizat de tipul celor încercate de Ceauşescu, există o soluţie simplă: trebuie pur şi simplu permis oraşelor să crească în mod natural, lucru realizabil prin eliminarea distincţiei extravilan/intravilan. Tot ce are statul de făcut aici este să lase liber ceva ce acum interzice. Efectul ar fi scăderea preţurilor chiriilor, apartamentelor şi terenurilor, ceea ce ar micşora pragul mutării la oraş. Procesul de urbanizare s-ar accelera. Efectele economice sunt două: creşterea productivităţii agricole şi creşterea economică urbană pe măsură ce o mare cantitate de forţă de muncă ieftină devine disponibilă, iar baza de clienţi potenţiali creşte. Efectul politic este şi el previzibil: secarea principalului bazin electoral al PSD-ului. De ce nu sesizează acest lucru PDL şi PNL este un mister pentru mine, ţăranii veniţi la oraş fiind probabil unii dintre cei mai de dreapta oameni din România. Iar efectul social este o scădere a numărului de oameni dependenţi de asistenţă socială şi creşterea numărului celor capabili să-şi autosusţină financiar familiile.

Mulţumiri: lui Horia Terpe care m-a făcut conştient de importanţa legilor de zonare.

* Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22