Pe aceeași temă
Din înclinaţie cred, aşa cum o face toată lumea. Dar nu e cazul, nu a fost până acum, nu cred să mai fie nici de aici înainte. Oferte au fost suficiente, cât să nu am vreodată regrete, deci, mă rog, nu văd când să mai fie cazul de aici înainte. Avem toţi un loc şi un rol sub soare şi cred că, dacă e să ajut cu ceva, o fac mai bine de unde sunt acum, decât dacă m-aş apuca de o profesie nouă pentru care nu am datele necesare.
Din poziţia în care vă aflaţi, care e formula de feedback pe care o daţi câmpului politic?
Nu mai sunt nici eu aşa sigur, pentru că de 15 ani funcţionăm ca societate civilă, centru de cercetare, think thank sau ce om fi noi, ne ocupăm de afacerile publice, le cercetăm, dăm semnale. Credeam că poţi să faci ceva semnificativ în felul ăsta, dar am devenit şi noi mai înţelepţi cu vremea. Văd că tot spui, spui, spui, iar lucrurile tot razna merg. Altfel, în perioada lungă a istoriei de 15 ani, se vede desigur o îmbunătăţire majoră în România, care, obiectiv vorbind, n-a fost niciodată mai prosperă şi mai plină de oportunităţi ca acum. Cred că e important să existe pe termen lung nişte nuclee independente de expertiză şi opinie informată, în afara partidelor şi în afara aparatului de stat.
Avem suficiente astfel de nuclee independente?
Suficiente nu avem. Europa continentală însăşi nu are suficiente, deoarece ăsta e un model de funcţionare anglo–saxon. E nevoie de mai multe lucruri pentru a-l pune la punct, nu numai de voinţă. E nevoie de capacitate, oameni, expertiză, resurse, plus un anume cadru de discuţie, un anume tip de mass-media cu care să interacţionezi tot timpul şi de alte centre de reflecţie informată care, în Vest, în special în America şi Marea Britanie, sunt universităţile, în partea lor mai aplicată de cercetare. La noi nu prea există cercetare aplicativă în universităţi, iar presa este tabloid de colo până colo sau, în tot cazul, este prea lipsită de mijloace şi de orizont de timp pentru ce ne trebuie nouă, chiar atunci când agenda ei nu este distorsionată deliberat. Nu avem această aşezare piramidală, pe nivele de calitate şi profunzime, a analizei informaţiei publice. Însă ne ajutăm cu presa aşa cum e şi, slavă Domnului, n-ar trebui să mă plâng, pentru că, în genere, ce facem noi este bine reflectat, în contextul dat.
Veţi continua efortul sisific, fără acele mass-media, sau veţi aştepta să se nască acele mass-media?
Nu e chiar sisific, nu e complet fără rost. Ceva se acumulează, totuşi. Totuşi, am intrat în UE, ceea ce nu era cazul acum 10–15 ani. Avem un cârlig de care să ne agăţăm, anume acquis-ul comunitar. Există aparatul tehnic al Comisiei Europene, apoi celelalte instituţii europene, cu ele poţi avea un dialog mai raţional şi obiectiv în materie de guvernare şi politici. Şi ei sunt uneori cam opaci, au tendinţa să vorbească în eurospeak. Dar poate fi şi acesta un rol al acestor centre de expertiză: anume să traducă chestiunile europene care sunt foarte complicate şi spuse într-un limbaj abscons pentru uzul publicului românesc. Uneori pentru uzul Guvernului României.
Se vorbeşte mult despre partide noi, despre reconfigurări ale scenei politice. Aceste reconfigurări se pot face şi în funcţie de ideologie sau e un joc?
Un partid nou pornit, chiar nervos, indignat sau unul monotematic, deci un partid care se luptă pe o singură idee, fie ea apărarea drepturilor plătitorilor de taxe sau ecologism, până la urmă, dacă are succes şi reuşeşte să intre în parlament, trebuie să se pronunţe pe tot soiul de lucruri, nu doar pe cele care îi plac lui. Deci, o opţiune de grup trebuie făcută la un moment dat şi, în funcţie de ea, un analist poate vedea dacă eşti de stânga sau de dreapta. Asta, dacă grupul este suficient de coeziv şi rezistă acestui exerciţiu. Chiar dacă un partid porneşte aşa, o oarecare coerenţă internă tot va avea la un moment dat şi va fi de stânga sau de dreapta. Dar nu totdeauna realitatea la noi corespunde cu ce autodeclară partidul. Este ceea ce vedem acum în parlament, când nu toţi cei de dreapta sunt de dreapta şi nici măcar toţi care se declară de stânga nu sunt de stânga, în sens vest-european. Dar asta nu înseamnă că nu au o anumită coerenţă, iar în anumite chestiuni, chiar o consecvenţă întru valori perverse mai mare decât ne-am dori: vezi opoziţia tenace a unora la introducerea de instrumente care să întărească statul de drept.
De fapt, cel mai mare partid din parlament este cel anti-anti-corupţie. Nu Albă ca Zăpada, ci Partidul Şapte Pitici, bine reprezentat şi la putere, şi în opoziţie, şi chiar la Bruxelles mai nou, prin tipi ca Severin.
