Pe aceeași temă
„Ucraina este gata să contribuie la crearea scutului antirachetă european, în cazul în care programul este dezvoltat în colaborare cu Rusia.“
Decizia României de a amplasa o bază americană la Deveselu, ca parte a sistemului american de apărare din Europa, care va găzdui rachete de interceptare a provocat reacţii diferite în toată lumea. Cele mai multe dintre îngrijorări au fost exprimate de către Rusia, în ciuda faptului că oficialităţile române au declarat că scutul antirachetă american este un sistem defensiv, nu unul ofensiv şi nu este în niciun fel îndreptat către Rusia.
Ministerul rus de Externe a criticat decizia României şi a cerut Statelor Unite garanţii juridice că sistemul nu va avea ca ţintă forţele nucleare strategice ale Rusiei. Tot el a declarat că acest „pas practic“ iniţiat de Washington pentru a crea un segment european al sistemului său global de apărare antirachetă a fost făcut fără a ţine cont de dialogul dintre Rusia şi SUA, privind problema sistemului antirachetă.
Declaraţiile menţionate nu au făcut decât să dovedească faptul că preocupările exprimate, în februarie 2011, de reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, care a spus că sistemele de apărare NATO ar putea pune în pericol propria lor forţă nucleară strategică, subminând valoarea de descurajare a armelor ruseşti, „care este baza şi garanţia suveranităţii noastre şi a independenţei“. Au fost, de asemenea, o serie de comentarii critice ale experţilor ruşi şi ale militarilor. De exemplu, amiralul Viktor Kravcenko, fostul şef de personal al marinei ruse, a declarat că noua bază de apărare antirachetă din România ar putea rupe echilibrul de putere din zona Mării Negre, odată ce îşi începe operaţiunile, şi, prin urmare, Rusia ar trebui să consolideze capacitatea de luptă a flotei sale de la Marea Neagră. Igor Korotşenko, redactor şef al publicaţiei ruse Apărarea Naţională, a spus că scutul antirachetă ar putea să nu constituie o ameninţare de securitate imediată pentru Rusia, dar, pe termen lung, pe măsură ce se dezvoltă, lucrurile ar putea deveni mai riscante. Konstantin Sivkov, vicepreşedintele Academiei Ruse pentru probleme geopolitice, şi-a exprimat opinia că baza română antirachetă are ca ţintă Moscova, ca şi multe alte baze militare americane din jurul Rusiei.
Totuşi, în ciuda numeroaselor observaţii critice ale oficialilor ruşi şi ale experţilor, decizia României a adus anumite beneficii politice Kremlinului. A oferit Moscovei prilejul de a acuza partea americană de rea-credinţă şi i s-a oferit o justificare pentru ameninţările exprimate în mod repetat, atât de către preşedintele Dmitri Medvedev, cât şi de către premierul Vladimir Putin, care au declarat că, dacă discuţiile pe tema problemei antirachetă purtate cu Statele Unite şi NATO nu vor avea succes, Rusia va lua măsuri, inclusiv sub forma desfăşurării de arme ofensive strategice. Mai mult, a oferit Rusiei argumentele necesare pentru a justifica consolidarea poziţiei sale în regiunea Mării Negre, inclusiv punerea în mişcare a Flotei Mării Negre. În cele din urmă, decizia României a oferit, de asemenea, justificări suplimentare pentru deschiderea unei noi staţii radar antirachetă în regiunea Mării Baltice din Kaliningrad.
Având în vedere noua tendinţă în politica externă a Rusiei – răspunzând provocărilor militare prin intermediul mijloacelor energetice –, s-ar putea presupune că intensificarea recentă a eforturilor de a lansa conducta South Stream este, de asemenea, o parte din „răzbunarea justificată“ a Rusiei (atât Statele Unite, cât şi România sunt cunoscute ca susţinători ai rutei alternative Nabucco).
În acelaşi timp, şi Ucraina se află într-o situaţie delicată. Pe de o parte, autorităţile ucrainene au fost interesate să se implice în proiectul antirachetă de pe teritoriul Europei. Ucraina a fost dispusă să ofere atât capacităţile existente, cât şi potenţialul ştiinţific de dezvoltare a scutului antirachetă. Singura condiţie prealabilă cauzată de conjunctura politică a fost implicarea Rusiei. Kievul a încercat atât să îşi ofere serviciile către SUA şi către UE, dar să joace şi rolul unui avocat ce apără interesele Rusiei (aşteptând unele beneficii de la Kremlin şi Gazprom). Practic, poziţia Ucrainei a fost exprimată de către trimisul ucrainean la NATO, Igor Dolgov, care a menţionat că Ucraina este gata să contribuie la crearea scutului antirachetă european, în cazul în care programul este dezvoltat în colaborare cu Rusia.
Totuşi, odată ce o astfel de opţiune nu a fost avută în vedere şi relaţiile dintre Moscova şi Washington au devenit tensionate, Ucraina suportă consecinţele poziţiei sale strategice inadecvate. În primul rând, nici eforturile Rusiei în proiectul South Stream şi nici pretinsele tentative de a creşte nivelul de militarizare a Mării Negre nu corespund cu interesele naţionale ale Ucrainei. În al doilea rând, necesitatea de a continua retorica prorusă ar putea afecta grav relaţiile recent îmbunătăţite cu ţara vecină, România.
În astfel de circumstanţe, Ucraina încearcă în continuare să oscileze între cel două părţi (SUA-România şi Rusia). Îşi exprimă îngrijorarea cu privire la decizia României, cu toate acestea, critica exprimată oficial de Kiev se regăseşte în cea mai mare parte pe platformele de comunicare diplomatică mai puţin vizibile – de exemplu, Ucraina a criticat planurile de a implementa sistemul american de apărare balistică în România la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a NATO, care a avut loc în Bucureşti, în 2011. Delegaţia ucraineană şi-a exprimat îngrijorarea că decizia de a amplasa elemente ale sistemului de apărare antirachetă nu este compatibilă cu aşteptările statelor vecine şi a adus în discuţie, în special, întrebarea dacă un contingent militar cu sediul în Deveselu ar pune în pericol securitatea naţională a ţărilor vecine României şi a regiunii Mării Negre, ca un întreg.
Rezumând, ar trebui subliniat faptul că, indiferent de progresele înregistrate în amplasarea de interceptoare antirachetă pe teritoriul românesc, Rusia are posibilitatea de a manipula opinia publică şi îi sunt oferite „scuzele perfecte“ pentru dezvoltarea în continuare a programelor sale nucleare, consolidarea poziţiilor sale în regiunea Mării Negre etc.
În acelaşi timp, Ucraina este un fel de victimă a politicii sale proruse. Abordarea critică faţă de amplasarea interceptorilor în România nu a adus niciun beneficiu vizibil pentru oficialii de la Kiev şi mai degrabă provoacă complicaţii diplomatice şi creează obstacole pentru consolidarea poziţiilor ucrainene în bazinul Mării Negre.
SERGHEI GHERASIMCIUC
Director de Programe al Strategic and Security Studies Group (Kiev)
