22 PLUS, nr 342: Al doilea raport de ţară negativ pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare

Marţi, 12 februarie, la sediul Grupului pentru Dialog Social a avut loc dezbaterea cu tema Raportul de ţară prezentat de Comisia Europeană, moderată de Andrei Cornea. La discuţii au participat europarlamentari, politicieni, reprezentanţi ai instituţiilor statului, ai ambasadelor occidentale la Bucureşti, ai mediului academic, ai organizaţiilor nonguvernamentale şi ai mass-media. Publicăm în paginile suplimentului de faţă fragmente din această dezbatere, organizată de Grupul pentru Dialog Social şi de revista 22.

ANDREI CORNEA (GDS):

Toată lumea e la curent cu Raportul MCV şi cu micul război rece care se duce de un timp, din păcate, între puterea actuală şi Comisia Europeană, cu declaraţii, cu schimbări de situaţii. Acest raport are câteva elemente fundamentale care ne aşază într-o situaţie deloc plăcută. Am să citez, ca să fie lucrurile clare, numai din concluziile acestui raport, destul de limpezi, care aproape nu mai au nevoie de comentariu: „Prezenta evaluare arată că România a pus în aplicare doar unele dintre recomandările Comisiei care vizau restabilirea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar“. Cu alte cuvinte, noi avem doar pe jumătate stat de drept. „Deşi Constituţia şi rolul şi hotărârile Curţii Constituţionale au fost respectate, angajamentele referitoare la protecţia sistemului judiciar împotriva atacurilor, la înlocuirea miniştrilor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri în materie de integritate şi la demisia parlamentarilor care fac obiectul unor hotărâri definitive în materie de incompatibilitate şi conflicte de interese sau care au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie la nivel înalt nu au fost puse în aplicare pe deplin. În acelaşi timp, nu au fost făcute încă numirile la conducerea Ministerului Public şi a DNA“. Mai exact, au fost făcute numiri care au fost respinse de CSM şi apoi de preşedinte. Şi, mai grav, legat de aceste numiri, cum arată Raportul, procedura folosită a fost atât de discutabilă, încât nu s-au înscris decât foarte puţini procurori în concurs. „Comisia consideră că alegerea unui nou parlament şi numirea unui nou guvern oferă ocazia de a respecta pe deplin şi cu rapiditate aceste recomandări.“ E un punct de vedere amabil. După părerea mea, nu e neapărat o ocazie care poate fi câştigată, ci care poate fi pierdută. „Comisia solicită noului guvern să ia măsurile necesare în cauză. De asemenea, Comisia remarcă necesitatea accelerării progreselor în ceea ce priveşte recomandările sale referitoare la reforma sistemului judiciar, la integritate şi la lupta împotriva corupţiei. Comisia va monitoriza în continuare progresele, în cadrul unui dialog cu autorităţile române“.

Voi mai aminti încă un lucru foarte important despre care s-a discutat mult, şi anume faptul că, pentru prima dată, se vorbeşte de rolul negativ al unei părţi a presei, în ceea ce priveşte presiunile asupra sistemului judiciar. Pe scurt, se spune: „Comisia ar dori să atragă atenţia asupra rolului mijloacelor de informare în masă. Au existat numeroase mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului“. S-a observat că, în media, în discuţiile publice - şi asta nu numai acum, dar şi de-a lungul întregului an - unii reprezentanţi ai puterii, chiar printre cei mai importanţi, au susţinut, sub o formă sau alta, că guvernele importante ale Europei şi Comisia Europeană sunt dezinformate. Cu alte cuvinte, ele ar fi bine intenţionate, ar vrea să-şi facă datoria, dar în ţară sunt nişte trădători, diverse persoane care dezinformează conştient şi cu răutate, într-un fel, inducând idei false asupra realităţii româneşti. Aceste poziţii sunt preluate de unele publicaţii sau de unele posturi de televiziune. Această chestiune ţine de o manieră pe care nu ezit să o numesc bolşevică - ideea că, dacă sunt probleme, atunci nu pot să le creeze decât nebunii ori trădătorii, iar oamenii cu minte, normali trebuie să fie de acord. Ori eşti plătit, ori eşti agent, ori eşti pur şi simplu nebun.

Îi dau cuvântul d-nei eurodeputat Monica Macovei, una dintre personalităţile care, după unii, trebuie puse la stâlpul infamiei, iar după alţii, inclusiv noi, ar trebui să le aducem un omagiu de multe ori pentru ceea ce fac. Am înţeles că aţi fost eurodeputatul cel mai activ din Parlamentul European, îi depăşiţi pe mulţi alţii, nu numai de la noi. Vă rugăm să ne spuneţi, dincolo de datele astea seci, oficiale, mai diplomatice, prin care Comisia se exprimă, cum se văd lucrurile din partea Parlamentului European.

Reacţii halucinante din partea puterii de la Bucureşti

MONICA MACOVEI (europarlamentar):

Mă bucur să putem discuta despre acest raport. Din ce am văzut eu în presă de la data apariţiei, aproape nu s-a discutat deloc pe fond – ce spune raportul, ce critică, ce recomandă – şi s-a încercat aruncarea în derizoriu cu diverse subiecte micuţe. S-a evitat discutarea raportului şi, în principal, s-a evitat a se spune „astea sunt recomandările, asta avem de făcut“ sau „asta nu vom face“. După un Raport de ţară în care eşti criticat şi în care se fac recomandări, în mod normal un prim-ministru trebuie să spună public că, din aceste recomandări, până la următorul raport, face câteva sau nu le face, că nu poate sau nu vrea, dar explică public Comisiei Europene ce face mai departe. Or, comentariile nu au fost în niciun caz de acest fel. N-am auzit dacă se va face ceva, dimpotrivă, am auzit, de pildă, că nu va fi dat afară nimeni din guvern dacă e trimis în judecată sau este anchetat. Repet, la o astfel de listă de recomandări punctuale trebuie o replică civilizată, diplomată, cu ce ai de făcut, acea „to do list“. Iar dacă ceva crezi că nu trebuie făcut, atunci trebuie să explici de ce şi Comisiei Europene, şi nouă. Nu s-a vrut să se discute la nivel politic despre acest raport.

Este al doilea raport de ţară negativ pe MCV. Cel din vară a fost devastator, pe încălcări de stat de drept, de Constituţie, ameninţări la Curtea Constituţională, judecători, procurori, ANI. Cel de acum este critic, pe informaţii corecte, aşa cum sunt toate din 2007. Raportul este critic în primul rând cu voinţa politică, cu guvernul, spunând că în guvern sunt miniştri trimişi în judecată şi cercetaţi. Avem ministru trimis în judecată? Avem. Avem cel puţin un ministru cercetat? Avem. Discuţia că sunt doi sau trei e irelevantă. Dacă ai un om cercetat în clipa în care tu îl numeşti în guvern şi îl ţii acolo, atunci ai o problemă. Pornind de la acea declaraţie cu care a început Mark Gray, purtătorul de cuvânt, prezentarea Raportului, în guvern trebuie să fie cei mai integri oameni. Raportul mai spune că, ori de câte ori miniştrii au probleme de integritate prin deciziile negative de la ANI, trebuie să plece, pe acelaşi principiu, că sunt la putere, iau decizii şi nu trebuie să existe dubii asupra lor. Este criticat şi parlamentul pe reacţia faţă de deciziile ANI, pentru respingerea cererilor de imunitate pentru politicieni precum Stan, Dobre, Borbely, în ultimele luni. De asemenea, e criticat parlamentul pentru faptul că nu are un termen în care să decidă asupra cererilor de ridicare a imunităţii şi se şi cere să se stabilească un termen. În 2011 am depus o modificare la Regulamentul Camerei Deputaţilor, cerând un termen de maximum 48 de ore, fără să se uite la probe şi prin vot deschis. Nu s-a întâmplat nimic. Poate acum, dacă o cere Comisia, se va întâmpla, deşi nu am auzit pe nimeni făcând această promisiune.

Reacţiile la Raport au fost halucinante.
L-am auzit pe preşedintele Camerei Deputaţilor, d-l Zgonea, spunând publicului care nu a citit documentul că este cel mai bun Raport cu privire la Parlamentul României. Nu, este unul dintre cele mai proaste. Pe mulţi alţii i-am auzit spunând că Raportul e bun şi încurajator pentru primul ministru. Eu n-am văzut nicio încurajare. Ni s-a spus că a respectat ordonanţele, legile sau o parte din recomandările din iulie 2012, ceea ce e OK, dar n-a făcut alte multe lucruri. El spusese înainte cu o zi că le-a făcut pe toate, deci o minciună, dar asta e la ordinea zilei. Deci, Raportul e foarte critic faţă de primul ministru în mod direct. În Guvernul Ponta 1, mai-decembrie, spune Comisia, am avut patru membri ai Cabinetului - trei miniştri şi un secretar general adjunct - care aveau probleme de integritate şi premierul nu i-a dat afară. Iar în Guvernul Ponta 2 e un ministru trimis în judecată şi unul cercetat.

O altă reacţie politică, iarăşi halucinantă, dar care oricum dovedeşte fie neştiinţă, fie nepăsare, fie intenţia de a ne scoate din Europa - oricum o declaraţie extrem de proastă, care sunt convinsă că deja a ajuns, la zece minute după ce a fost făcută, în toate capitalele europene – a venit din partea lui Crin Antonescu, preşedinte de partid care face parte din coaliţia de guvernare, care a spus: „Cine este Comisia Europeană? Care este legitimitatea Comisiei Europene?“. Comisia e guvernul Uniunii Europene, noi am vrut să intrăm în UE, de la care vrem bani. A te întreba care e legitimitatea arată că eşti total nepotrivit în politică sau în Europa să-ţi dai cu părerea despre orice chestiune importantă de interes naţional sau european.

Singura reacţie normală, bună din punct de vedere diplomatic şi care aducea onoare ţării, ar fi trebuit să fie: „Am citit Raportul, este adevărat în mare parte sau în totalitate, iată ce fac, ăsta e planul meu de acţiune, într-o lună fac asta, în două luni asta, ăsta e răspunsul la recomandări“. Nu am văzut un astfel de răspuns. Dimpotrivă, repet, am văzut aruncarea în derizoriu.

În partea pozitivă a Raportului, sunt lăudate cam aceleaşi instituţii: DNA, ANI şi, ceea ce n-a mai fost până acum, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vă reamintesc că ei au fost criticaţi acum un an şi jumătate sau doi pentru că ţineau şi lungeau procesele cu politicienii cu anii. A avut un rol această critică şi această recomandare, pentru că, iată, au început să se finalizeze procesele şi să vină soluţiile, inclusiv de condamnare. E menţionat ca un punct foarte bun că în 2012 s-a dublat numărul condamnărilor în dosarele DNA. Deci instituţiile anticorupţie merg bine. Problema e clasa politică. Acum, întrebarea şi îngrijorarea este: va permite clasa politică acestor instituţii să meargă la fel mai departe sau le va opri?

Un alt punct la care se referă Raportul şi care iarăşi a fost discutat cu date false a fost critica unor instituţii de presă care fac campanie de denigrare a unor magistraţi. Am auzit că discuţiile au fost de genul: „Aha, ne cere Comisia Europeană o lege a presei! Inadmisibil!“. Nu a cerut Comisia Europeană nicio lege a presei şi nu va cere. Pur şi simplu cere CNA să reglementeze domeniul audiovizualului şi, atunci când ia decizii, să pună în balanţă cele două principii - pe de o parte, libertatea de exprimare şi, pe de altă parte, protecţia independenţei justiţiei - şi să decidă în fiecare caz în parte cui dă prioritate.

ANDREI CORNEA:

Aş fi vrut să ne spuneţi, dacă se poate, şi ce părere au alţi europarlamentari despre această „trântă“ între Comisia Europeană şi Guvernul României.

MONICA MACOVEI:

A pune la îndoială legitimitatea Comisiei sau Raportul CE este un gest diplomatic foarte prost şi total opus oricărei noţiuni de politică externă, de a reprezenta şi a-ţi apăra ţara. Oamenii aceia râd de noi, ca să răspund pe scurt. Şi nu e prima oară. E practic şi o stare de lehamite. Aceşti oameni de la noi defăimează ţara. Să ştiţi că această atitudine a început din vară, când se spunea: „Avem probleme economice în Europa, avem criza economică şi financiară, avem probleme cu Grecia, cu Spania, Portugalia, cu Italia, deci avem destule de rezolvat. A venit şi România cu o problemă politică. De ce ne trebuia asta?“. Pe ei nu-i interesează cine e la putere. „De ce aţi creat această problemă politică şi vouă, şi nouă?“ E greu să le explici că, în România, pentru unii contează mai mult să oprească o investigaţie şi să scape decât poziţia în Uniunea Europeană. Se ajunge să se spună: „E o limită. Suntem lângă voi, vă ascultăm, vreţi stat de drept, pentru că de asta aţi intrat, susţinem în continuare dezvoltarea României. Dar pentru asta trebuie şi voi să fiţi parteneri“.

ANDREI CORNEA:

Ăsta e sensul întregii poveşti: o clasă politică în parte coruptă şi care vrea să scape de închisoare. E lucru firesc, nimeni nu vrea să se ducă la închisoare, şi atunci folosesc puterea pentru a scăpa de această poveste pe care ar păţi-o dacă instituţiile astea ar fi lăsate să funcţioneze bine şi ar deveni tot mai puternice. Vor să le blocheze şi vor reuşi în final, dacă vor fi lăsaţi. Aici este rolul, până la urmă, şi al societăţii civile, şi al Comisiei, al tuturor.

MONICA MACOVEI:

Aici aş vrea să fac o comparaţie de atitudine civică pe care o fac toţi în Europa. În săptămâna în care a apărut Raportul de ţară, în Slovenia era un mare scandal deoarece clasa politică voia să desfiinţeze Agenţia Anticorupţie, care constatase că atât primul ministru, cât şi şeful opoziţiei aveau averi nejustificate. Deci toţi se uneau în aceeaşi dorinţă comună de a scăpa de această instituţie. Au ieşit în stradă mii de oameni în apărarea acestei Agenţii. Au mai vrut să o desfiinţeze şi acum câţiva ani şi lumea a ieşit în stradă. Mai este un caz celebru de acum câţiva ani în Letonia, când au vrut să-l mazilească şi să-l dea afară pe procurorul-şef anticorupţie. Un singur ziar a scris: „Iată ce se întâmplă, vă chemăm mâine la ora 12 în centrul oraşului“. S-au adunat 10.000 de oameni, pe o zi ploioasă, cu umbrele - de atunci se numeşte „demonstraţia umbrelelor“ -, ca să-l apere pe procurorul-şef anticorupţie. Deci poate exista o reacţie civică, care contează şi care trebuie repetată de câte ori una dintre aceste instituţii este în pericol.

Tirania majorităţii

CRISTIAN PREDA (europarlamentar):

Două lucruri aş vrea să spun. Primul se referă la un pasaj din raport care mi se pare că e cel mai important, un pasaj care se referă atât la ce s-a întâmplat, cât şi la un risc, care e aproape imediat. Pasajul spune: „Va fi important să se respecte în continuare competenţele şi hotărârile Curţii Constituţionale şi să se asigure conformitatea deplină cu toate cerinţele constituţionale, pentru a garanta funcţionarea pluralistă a democraţiei în România şi a reduce polarizarea acesteia“. În acest pasaj se face trimitere la atitudinea pe care politicienii au avut-o faţă de Curte. Pasajul continuă, şi aici mi se pare că e avut în vedere un risc cvasiiminent: „Va fi, de asemenea, important să se asigure faptul că procesul de reformă constituţională respectă pe deplin statul de drept, separarea puterilor în stat, independenţa şi stabilitatea sistemului judiciar, bazându-se, totodată, pe consensul cel mai înalt posibil“. Mi se pare că, de când se discută despre procesul de reformă constituţională, toate aceste repere fixate în Raportul Comisiei sunt dispreţuite. Ni se spune, de pildă, cu vocea autorizată a primului ministru sau a altor lideri ai majorităţii, că partide din opoziţie sunt moarte sau trebuie să dispară. Ni se spune, de asemenea, că instituţii prevăzute în actuala Constituţie trebuie să fie desfiinţate pentru că sunt parazitare sau nu-şi au locul. Cred că aceste reacţii nu sunt deloc întâmplătoare. Oamenii puterii care susţin aceste lucruri au citit Raportul şi reacţionează în consecinţă, considerând că în continuare trebuie ca de la Bucureşti să avem o relaţie tensionată cu Comisia.

A doua observaţie pe care aş vrea să o fac porneşte tocmai de la reacţia pe care au avut-o colegii noştri din grupul liberal şi socialist în Parlamentul European, săptămâna trecută. Din păcate, cei din PPE nu s-au exprimat. Eu nu aveam dreptul, pentru că vorbisem cu o şedinţă înainte, iar ceilalţi colegi ai mei au neglijat posibilitatea de a interveni în dezbaterea politică din Parlament, pe marginea Raportului MCV. Colegii din grupul socialist-liberal au cerut explicit Comisiei eliminarea MCV înainte de îndeplinirea cerinţelor identificate în acest Raport. În aceeaşi săptămână, două-trei zile mai târziu, politicienii din actuala majoritate susţineau, pe de altă parte, ca şi cum n-ar fi existat legătură cu instituţiile, că propunerea de buget făcută de Comisie la sfârşitul anului trecut este cea care ar fi trebuit să fie luată în seamă ca singură referinţă în dezbaterea despre viitorul buget al Uniunii. Simplificând, USL doreşte ca MCV să fie eliminat înainte ca România să îndeplinească solicitările expuse şi în ultimul Raport. Ei consideră, pe de altă parte, că aceeaşi Comisie trebuie să dea semnificativ mai mulţi bani decât ceea ce a propus preşedintele Consiliului ca bază de negociere în şedinţa Consiliului European de săptămâna trecută. Cred că asta este misiunea politică a USL în acest moment: bani mulţi, fără niciun fel de condiţie, în absenţa independenţei justiţiei, în condiţiile în care simplificăm radical peisajul instituţional, pentru a nu exista niciun fel de stat de drept articulat. La limită, mi se pare că USL mizează acum pe un peisaj instituţional redus la parlament. Preşedinţia, în general, trebuie să fie marginalizată şi celelalte instituţii, cu excepţia parlamentului, trebuie să fie puse într-un plan secund. Aici mi se pare că va fi concentrată discuţia în următoarele luni. Eu cred că, în Parlament, îngrijorarea care există la nivelul grupului PPE e legată tocmai de posibilitatea ca în viitoarele luni procesul de reformă instituţională să fie unul care urmează logica tiraniei majorităţii. Nu mai trebuie să precizez aici că tirania majorităţii este un motiv esenţial în teoria politică a democraţiei şi sunt convins că vor exista reacţii nu doar de la grupurile parlamentare, ci şi de la Comisie, dacă reperele înscrise în Raport nu sunt urmate.

ANDREI CORNEA:

Tirania majorităţii - asta se pregăteşte sau asta doresc unii. A majorităţii parlamentare, dar susţinută până una-alta de o majoritate electorală. Trebuie observat că anumite elemente de tiranie majoritară au fost introduse deja în Ungaria, există şi aici un precedent destul de urât. Nu ştim dacă lucrurile vor merge atât de uşor.

Aş mai spune ceva apropo de schimbarea Constituţiei. Este absolut ridicol să te uiţi şi să vezi cum la noi se fac constituţii pentru cel care conduce în momentul respectiv. Această Constituţie pe care o abhoră cei care sunt la putere acum şi vor s-o schimbe a fost făcută de Ion Iliescu, cu susţinerea oamenilor lui, apoi remaniată cât de cât de Adrian Năstase. Nu e o Constituţie făcută de opoziţia de pe vremuri, nici de opoziţia de acum, deci ce era bun atunci nu mai e bun acum. În orice caz, două constituţii în timp de 23 de ani arată o extraordinară instabilitate instituţională, constituţională şi o incapacitate a clasei politice de a privi în viitor, de a gândi un sistem care să fie valabil, să nu spun peste 100 de ani, dar peste 50 de ani şi în situaţia în care cei care alcătuiesc acum o structură constituţională nu vor mai fi la putere, ba poate n-or să mai fie nici în viaţă.

TEODOR BACONSCHI (PDL):

Atunci când am intrat în UE sub imperiul MCV, eram un stat admis cu o clipă mai devreme decât am fi meritat. În procesul de construcţie a unei democraţii funcţionale, bazată pe instituţii corect proporţionate, promiteam să adăugăm câte ceva. Acum suntem în logică inversă - ni se cere să scoatem, pentru că gruparea USL, şi când era în opoziţie, cu atât mai mult de când a preluat guvernarea şi o majoritate zdrobitoare, provoacă derapaje enorme, după care ne dă senzaţia că ni se face o concesie sau că revenim de fapt pe şinele normalităţii, dacă din ce s-a exagerat, în sensul cel mai negativ cu putinţă, se mai lasă ceva.

Nu mă improvizez în constituţionalist sau în jurist care comentează pe fond MCV. Vreau să spun, din perspectiva unui om care a făcut 15 ani de diplomaţie, cum văd eu ce ni se întâmplă acum apropo de MCV şi alte subiecte conexe. În primul rând, anul trecut, Comisia a reacţionat foarte prompt şi vocal pentru că trebuia făcută şi o pedagogie pentru statele din Balcanii Occidentali care bat la uşa Uniunii, trebuiau date semnale după excesele lui Viktor Orbán, s-au gândit că a face din România un studiu negativ de caz şi a trage toate concluziile e de bine pentru ce au ei ca interese în regiune. În rest, însă, noi am intrat într-o izolare diplomatică de facto. Există oboseala nu numai a instituţiilor europene, dar şi a opiniilor publice faţă de acest joc numit Europa lărgită, care a complicat peisajul, a făcut ca soluţiile tradiţional aplicate între fondatorii UE să nu mai fie aplicabile de la o zi la alta, pe scurt, este o durere de cap pentru foarte multă lume. Nu numai extremiştii, nu numai populiştii, xenofobii, euroscepticii, ci pur şi simplu omul obişnuit din orice stat membru fondator simte procesul de lărgire ca pe o chestie care nu prea merita, nevăzându-i nici avantajele economice şi nici simţind personal vreo îmbunătăţire. Dimpotrivă, diversele invazii dinspre noii membri spre piaţa muncii dintr-un stat membru sau altul deranjează, sunt instrumentalizate politic. Noi acum ne facem iluzii că, graţie reacţiei foarte viguroase a Comisiei din vara trecută, aşa o vor ţine şi că în definitiv vom pasa responsabilitatea noastră civilă, cetăţenească, ca societate agresată de toate aceste excese în afară. Facem democraţie prin „outsourcing“, recurgem la instituţiile europene, la Comisie, la Parlament, care vor fi cu ochii pe noi, cu reflectoarele intens focalizate pe situaţia din România. Cred că ne facem un calcul profund greşit, în sensul că intrăm mai degrabă într-o zonă gri. Se creează un fenomen nou: „Eşti în UE şi NATO, dar cu toate astea de fapt nu contezi, poţi să fii izolat de facto. Dacă-mi creezi dureri de cap, te evit“. Uitaţi-vă la calendarul prezenţelor diplomatice româneşti în afară şi străine la Bucureşti în ultimul an. Nu ne-a mai călcat nimeni. Nicio uşă nu se deschide. Urmăriţi site-ul MAE, să vedeţi că, cu două-trei excepţii - vizitele punitive, oprirea lui William Hague pe Aeroportul Otopeni sau alte cazuri de genul acesta -, România este o ţară decuplată de la dialogul politico-diplomatic normal, care ar trebui să aibă un tempo cel puţin săptămânal. În mod normal, cel puţin un ministru de Externe din cei 27, acum 28 cu Croaţia, ar trebui să fie aici sau omul nostru în alte capitale. E un balet diplomatic deja rutinier în toată UE.

Nu trebuie să aşteptăm ca instituţiile europene - Parlament, Comisie, orice alt forum, Comisia de la Veneţia etc. - să ne facă treaba. Noi am intrat într-o letargie civică fatalistă, mioritică, presa face mai multă opoziţie astăzi decât partidele care-şi spun de opoziţie. Ni se va întoarce mâna la spate cu această revizuire constituţională. Cristi Preda şi alţii sunt de acord că se face netransparent, cu ce cvorum vor dori. Poate Comisia de la Veneţia să mai trimită înapoi. Dar, în materie de schimbare a regimului politic, putem fi siguri că nu vom mai fi consultaţi în nicio formă, deci se va merge pe ce convine astăzi unui grup sau altuia de putere. Aşa încât trebuie, probabil, ca, din solidarităţi reinventate de tip GDS, să mergem spre compatrioţii noştri cu mai multă informaţie europeană şi cu sentimentul că nu e totul pierdut. Timp de 23 de ani ne-am tot spart capul pentru progresul instituţiilor democratice şi pentru ca noi, socialmente vorbind, să semănăm tot mai mult cu ceilalţi de care ne-am apropiat. Ei bine, nu e aşa, vedem că neasemănările se agravează, că decalajul acesta de autopercepţie şi percepţia externă asupra noastră se cască şi probabil va trebui să mizăm mai mult pe tineri, astfel încât să reinventăm o apărare civilă în faţa acestei agresiuni, în care, repet, principala tehnică e răsturnarea albului în negru şi invers. Mergem atât de departe, chiar şi retoric, cu derapajele, încât, ca într-un celebru banc, dacă la urmă scoatem toate animalele pe care le-am înghesuit în cameră, ni se pare că am obţinut un plus de spaţiu şi e extraordinar de confortabil. Suntem, la ora actuală, o democraţie profund defectă şi nu cred că forţele tradiţionale ale dezbaterii, în primul rând partidele politice, au resurse pentru a îndrepta toată povestea.

CRISTIAN PREDA:

Chestiunea constituţioală a fost pentru prima dată introdusă în MCV, ea nu exista până acum. Asta e noutatea din punct de vedere al materiei. Şi ea nu va dispărea de acolo. Ideea că de la Comisie lucrurile vor fi lăsate aşa, într-o doară, nu este adevărată. Chestiunea este în cuprins, în tabla de materii şi va rămâne acolo în continuare.

Linşajul mediatic

HORIA GEORGESCU (ANI):

Aş face câteva observaţii punctuale referitoare la ultimul Raport. În primul rând, s-a intrat într-o altă mecanică. S-a urmat calea a două rapoarte anuale, unul din iarnă, care era mai mult un raport politic, şi unul în vară, care era tehnico-politic şi care conţinea o evaluare comprehensivă a ce s-a întâmplat în ultimul an până la zi. Din acest moment, practic, avem încă un raport care va apărea în iarna anului 2013. Ceea ce înseamnă că unele progrese au scăzut ca intensitate. Cu alte cuvinte, trebuie să lucrăm mai mult şi să aşteptăm o perioadă de evaluare mai lungă. Pe de altă parte, MCV a fost cel mai bun instrument pentru a asigura existenţa instituţiilor statului. Cel puţin în ultimii ani au fost voci care au considerat că acest MCV ne creează probleme, dar eu cred că, atunci când faci o balanţă a ceea ce s-a întâmplat, MCV este cel mai bun lucru. La o recepţie la Ambasada Marii Britanii în vară, un politician cunoscut vorbea despre ceea ce s-a întâmplat şi a spus că, pentru prima oară, instituţiile statului au fost mai puternice decât politicul. Ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Este un câştig enorm, atât timp cât vom putea să rezistăm atacurilor. Au fost şi în alte guvernări situaţii unde ne-am trezit că aveam probleme cu legea, cu bugetul, cu unele persoane, pentru că nu pot învinovăţi toată clasa politică, au fost şi actori politici sau instituţionali care ne-au ajutat foarte mult. Dacă nu era şi o voinţă în România, instituţiile sau oamenii din aceste instituţii nu rezistau atacului constant. Întotdeauna vor fi oameni care vor face lucrul ăsta.

Raportul nu face referire la toată presa, este o realitate. Raportul face referire la un singur trust de presă - nu-i dau numele, pentru a nu vulnerabiliza acţiunile civile pe care le-am iniţiat în instanţă împotriva acestui trust de presă şi asupra acelor persoane care zilnic terfelesc vieţile private ale oamenilor. Cred că toţi oamenii despre care s-au spus atât de multe nedevăruri ar trebui să-şi aleagă calea instanţei. Ştiu că e o procedură complicată, dar numai aşa se pot îndrepta lucrurile. Eu însumi am fost un subiect de hărţuire şi linşaj mediatic timp de multe luni, iar această activitate continuă şi astăzi la acel post de televiziune. Este foarte grav ce se întâmplă, pentru că aceste acţiuni au în spate un scop politic. Scopul politic al hărţuirii mele şi al familiei mele a fost să descurajeze dosarele pe care le instrumentam, să transmită un semnal inspectorilor de integritate că „aşa puteţi păţi şi voi dacă nu vă potoliţi“. Este o realitate. Nu cred că în alte ţări civilizate din Europa Occidentală sau dacă vorbim de America, unde libertatea de exprimare este sfântă, este permis aşa ceva. Pentru că s-au depăşit toate limitele de exprimare prevăzute de Constituţie, toate limitele de exprimare prevăzute în Codul Civil. Aspectele care au fost menţionate în cazul lui Cristi Danileţ, în cazul Iuliei Motoc, al Oanei Hăineală şi Alinei Ghica, în cazul lui Daniel Morar, al Monicăi Macovei au avut ca obiect viaţa privată, nu funcţia publică sau demnitatea publică pe care noi o ocupăm. Acesta este lucrul cel mai grav, faptul că ne afectează vieţile, familiile.

Pe de o parte, ne-am obişnuit cu presiunea sub care ne aflăm zilnic, trebuie să-i facem faţă şi cred că ANI, cu toată echipa ei tânără de acolo, a demonstrat în toţi aceşti ani de existenţă că şi-a făcut treaba la care se aşteaptă cetăţenii, nu numai Comisia Europeană. Am adus credibilitatea României pe plan extern, am impus un mecanism de integritate care a pornit ca un model de succes şi ni se cere expertiză de către Banca Mondială, de către alte organizaţii internaţionale pentru a fi implementate în alte ţări. Suntem foarte mândri de asta şi vom încerca în continuare să răspundem la aceleaşi aşteptări ale cetăţenilor, ale societăţii civile, până în momentul în care lucrurile fie se vor aşeza, fie existenţa noastră va înceta.

ANDREI CORNEA:

Indiscutabil, în cazul trustului Intact, este o campanie de hărţuire făcută cu cele mai abjecte mijloace. Cu toate astea, nu puteam să nu ne gândim că, dacă nu ar exista un fond permeabil, această campanie nu ar avea niciun succes. Vreau să spun că publicul românesc în majoritate este obişnuit cu asemenea lucruri şi este tentat să le şi creadă într-o anumită măsură. Sunt o mulţime de motive aici, dar este un fapt. I se spune tot timpul: „da, sigur, cutare este considerat incompatibil de ANI, dar ştim noi că ANI este unealta lui Băsescu; sau DNA este unealta lui Băsescu“. Iar foarte multă lume este dispusă să creadă ideea că nu există valori în general respectate, în viaţă, în lume, cu atât mai puţin în România, că totul e amestecat, confuz şi singurul lucru important este să-ţi urmezi interesul. Deci avem o problemă, zic eu, mai gravă decât cea a acestor campanii, care, în sine, sunt abjecte, dar care nu ar avea succes dacă nu ar exista un fond prielnic.

RADU F. ALEXANDRU (PDL):

De regulă, doar o picătură de sânge recoltată într-un laborator îţi dă o imagine completă şi pe deplin edificatoare asupra stării de sănătate a pacientului. Cred că acest Raport despre care vorbim, această picătură de sânge care a fost supusă analizei, dă o imagine extrem de sumară, extrem de necuprinzătoare a stării de sănătate politică a României. În realitate, ştim că lucrurile sunt infinit mai complicate şi mai profund deteriorate. Faţă de Raportul din iulie de anul trecut, Raportul la care ne referim este mult mai grav, nu numai prin conţinut, pentru că, aşa cum s-a arătat, el cuprinde o dimensiune politică absentă în Raportul anterior. Este mult mai grav pentru că, la Raportul anterior, puterea, coaliţia USL, a mimat măcar o preocupare şi o disponibilitate de a îndrepta ceva. De data asta reacţia a fost albă: „Nu e un Raport rău, nu avem de ce să fim îngrijoraţi, suntem pe drumul cel bun şi ei ne preţuiesc“. Această opacitate, acest autism în care se scufundă şi în care se complac este un lucru nou care trebuie să ne pună pe gânduri. Ei continuă cu această acuză că nu există decât surse de informare toxice, otrăvite, care fac ca percepţia să fie atât de străină de realitate. D-l Zgonea, în momentul în care s-a discutat despre statut, s-a urcat în avion să se ducă la Bruxelles şi să explice: „Nu, domnule, lucrurile sunt cu totul altfel, nu aveţi de ce să fiţi preocupaţi“. Astăzi cred că avem toate motivele pentru care să fim preocupaţi. Ei se simt tot mai stăpâni, tot mai puternici, invocă în faţa lumii întregi din ţară şi din afara ţării cifre total mistificate. Preşedintele Senatului vorbeşte că „suntem noi, USL, cea mai legitimă guvernare din toată Uniunea Europeană, avem în spatele nostru 70% din populaţie“, fără să spună că au 70% dintr-o participare de 40%, adică au 28% din votul electoratului. „Deci nu mai veniţi peste noi, nu ne mai daţi sfaturi, nu ne mai trataţi ca pe o colonie, suntem cei pe care şi-i doreşte acest popor şi această ţară.“

Dacă vorbim despre trustul Intact ca despre un trust de presă, simplificăm nefericit lucrurile. Trustul Intact este un trust în care departamentul de presă e o componentă la fel de puternică precum departamentul politic, cu toţi oamenii politici, parlamentari care sunt de fapt angajaţi şi care sunt uneltele cu care acest trust operează împotriva tuturor, în egală măsură oameni politici, adversari politici, instituţii, lideri de opinie. Deci lucrurile sunt foarte grave şi fiecare zi probează totala lor indiferenţă faţă de orice spun şi orice fac. Atâta vreme cât n-o să găsim căi să identificăm şi să mobilizăm acele forţe politice, din societatea civilă, din societatea în care trăim care să ajungă să spună: „nu, destul!“, toate discuţiile astea vor fi extrem de agreabile, fiindcă ne adunăm şi ne auzim unii pe ceilalţi, şi atât.

ATTILA KORODI (UDMR):

În legătură cu MCV şi Raportul prezentat la Bruxelles, ce îmi pare foarte rău este că mi s-a părut că în România acest Raport a fost recepţionat, în general vorbesc, ca normalitate. Nu în sensul conţinutului, ci în sensul că OK, a fost raportul, s-a prezentat şi atât, cum zicea şi d-na Macovei, fără ca cineva să se deranjeze să-şi asume o oarecare răspundere. Nu mai era efervescenţa dialogului, cum era cu jumătate de an înainte sau acum doi ani.

Acest raport aduce câteva elemente care ne îngrijorează şi aş vorbi de procesul constituţional. Cred că beţia unei majorităţi covârşitoare este foarte nocivă şi în orice societate poate să aducă derapaje. Ceea ce s-a întâmplat în vară asta arăta. Şi ce se întâmplă acum, cu anumite cosmetizări, merge în această tendinţă. Eu am putut să urmăresc şi procesul democratic din Ungaria, care a avut elemente interesante tot din cauza unei majorităţi foarte puternice şi care arată că, în cazul în care sunt majorităţi mari, realmente dezbaterile deschise şi mai ales funcţionale în jurul parlamentului pot să minimizeze excese. Pentru că acest proces constituţional poate să creeze o situaţie foarte ciudată în România pentru o perioadă lungă. Poate fi un heirupism de două-trei luni, fără dezbateri reale, din cauza unor agende, să zicem, europene, de bifare a unor regiuni etc., dar fără să existe o dezbatere asupra economiei în sine în afara regiunilor. Pericolul acesta este permanent, dar trebuie să fim sinceri cu noi. A mai fost un proces care a fost dus până la capăt, dar a fost foarte sărăcăcios ca rezultat şi ca efect şi cred că a fost un pas greşit - acela în care, în an electoral, a mai fost o comisie constituţională care a funcţionat cu o minoritate covârşitoare şi care a lucrat la o anumită Constituţie, cu care a şi venit în parlament. Nu cred că a fost o idee bună, pentru că nu cred că există o Constituţie a unei părţi sau a altei părţi. Să creezi o punte între aceste părţi e foarte greu, dar este o responsabilitate să o faci. Anul trecut, acest proces care s-a făcut, mai ales probabil dintr-o gândire electorală şi de mesaje electorale, nu a ajutat. Parcă în România prea mult lăsăm ca anumite lucruri să meargă de la sine, există o anumită mediocritate care ajută ca societatea să fie într-o situaţie confuză.

Statul de drept trebuie să funcţioneze dacă există pârghii, o dată constituţionale, pe de altă parte pârghii politice şi dezbatere, implicarea societăţii în a echilibra anumite excese. Cred că, până statul nu se va debarasa de instrumente de tipul ordonanţelor guvernamentale care decid anumite lucruri heirupist şi după aceea în parlament se pot face corecturi, vom continua această situaţie, pentru că permanent există acea sete de decizie în care „sunt la putere, decid, nu intru în dezbatere“. Poate 2013 o să fie un an bun, dar sunt prea multe împrejurări care spun că mai degrabă vom privi cu fruntea încruntată ce se va întâmpla pe Constituţie, pe construcţia instituţională a ţării, pe implicarea guvernamentală.

MIHAIL NEAMŢU (Noua Republică):

Statul de drept e o moştenire, evident, a modernităţii, deşi ideea de separaţie a puterilor e una teologică. Să ne amintim că are o veche genealogie, separaţia între imperiu şi eclesia, după aceea avem separaţia între trei puteri, dar conceptul de separaţia puterilor formulat de Montesquieu nu a anticipat deloc apariţia tehnologică a mass-media, a comunicării în masă. Comunicarea în masă are un specific, anume că ea poate organiza agitaţia şi propaganda într-un fel care face democraţia neputincioasă.

În 2005, într-o încercare de a fi liberali şi europeni, am scos calomnia din Codul Penal. Cred sincer că toată povestea despre autoreglementare este o utopie, cred că reacţia breslei în cazul presei mogulizate este una foarte slabă. Nu cred că putem corecta derapajele presei, care, repet, nu au fost deloc anticipate de arhitectura constituţională a statului de drept, fără o lege, nu a presei, dar o lege care să apere individul de calomnie. Mi se pare a fi o slăbiciune în contextul acesta şi voiam să o întreb pe d-na Macovei dacă nu crede că atunci, în 2005, când noi am încercat să schimbăm asta, am greşit.

ANDREI CORNEA:

Înţeleg această preocupare, însă totdeauna când ai o prevedere de acest tip, ea se poate întoarce şi împotriva altora. L-am văzut pe primul ministru cum trimite scrisori de protest la o publicaţie care era critică, Evenimentul Zilei, nu la trustul Intact. Mutatis mutandis, se poate întâmpla aşa ceva şi cu calomnia şi insulta reintroduse în Codul Penal. Pot să fie trimişi în judecată cei care critică guvernul, şi nu cei care îi critică pe cei care fac campanii de presă împotriva justiţiei.

MCV este în folosul cetăţenilor, nu al politicienilor

MONICA MACOVEI:

Nu cred că, pentru orice scrie un ziarist, acesta trebuie să plătească în mod penal, ci în mod civil. Civil înseamnă obligarea jurnalistului şi a trustului de presă să plătească sume cât mai mari de bani, asta decide instanţa de judecată. Soluţia este controlul finanţării, de pildă, nu a-l trimite pe ziaristul X la închisoare, că poate scrie la ordin. Pragmatic vorbind, şeful lui se spală pe mâini de el şi-şi continuă politica trustului. Am văzut că s-au înăsprit pedepsele pentru cei care fură şine de tren, dar nu este soluţia să opreşti acel fenomen. N-a scăzut criminalitatea acolo unde omul este pedepsit cu moartea.

În ce priveşte Constituţia, am o precizare. Este total nedemocratic să vrei să modifici Constituţia în 8 luni şi să o laşi pentru generaţii viitoare modificată într-un termen atât de scurt, fără dezbateri care trebuie să dureze, aşa cum se întâmplă în alte ţări, câţiva ani şi fără să ai o susţinere a tuturor partidelor parlamentare şi neparlamentare şi a întregii societăţi. MCV a fost pus acolo pentru oameni în primul rând, şi nu pentru politicieni. Politicienii nu l-au vrut, spun foarte clar, din 2007, dar el a fost pus pentru oameni, fiindcă datorită lui şi cu ajutorul lui se continuă progresele începute înainte de intrarea în UE, în materie de justiţie şi anticorupţie, pe ideea că poate, după integrare, voinţa politică scade. Ceea ce s-a întâmplat în România în 2007, ce s-a întâmplat în Slovenia s-a întâmplat şi în alte state după ce au intrat în UE. Încercarea de demonizare a MCV sper să rămână la nivel politic. E clar că MCV nu le place politcienilor, dar, repet, el este pentru oameni, nu pentru politicieni. Dacă nu era MCV, în opinia mea, astăzi nu mai exista DNA, nu mai exsita ANI, nu mai existau declaraţiile de avere publice. Cel puţin aceste trei lucruri mie mi s-au spus în guvern la sfârşitul lui 2006, că intrăm şi terminăm cu astea care ne enervează.

Efectele sunt bune, exact cum a spus d-l Georgescu mai devreme. MCV a ajutat aceste instituţii să rămână în viaţă şi le-a ajutat să fie mai puternice decât clasa politică. La nivel diplomatic, eu înţeleg că într-o negociere diplomatică, când ţi se dă peste mână cu MCV-ul, nu-ţi place, dar aici alegi ce vrei. Eu aleg interesul celor din România, care vor ca procesele să fie corecte, scurte, deciziile previzibile şi să intre la închisoare toţi cei care fură, politicieni sau oameni simpli. Trebuie să rezolvăm ce avem în MCV, de-asta mi-am exprimat nedumerirea şi supărarea că nu l-am văzut pe premier, care e vinovat de două rapoarte negative succesive. Acum, apropo de glumă, eu o iau în serios, se pare că au fost întrebări de genul: „Cine a scris MCV-ul?“. Vă daţi seama că declaraţiile astea publice sunt traduse la Comisie. Adică cei din Secretariatul General al Comisiei nu sunt capabili să-şi facă singuri Raportul? Trebuie să li-l facă Macovei sau Preda sau Georgescu? În primul rând îi jigneşti pe ei când le spui că nu sunt capabili să-şi facă raportul şi când spui că l-a făcut cutare. Le pui la îndoială competenţa.

SEVER VOINESCU (PDL):

Pe mine mă preocupă de câţiva ani o chestiune pe care o socotesc fundamentală, şi anume problema încrederii publicului, a opiniei publice în instituţii. E limpede că această campanie pe care braţul mediatic al securistului bătrân o desfăşoară împotriva instituţiilor şi împotriva unor oameni cheie din instituţii cu atribuţii judiciare e direct legată de dinamica problemelor penale ale persoanei respective. Imediat îţi puteai da seama că respectiva campanie e menită să-l apere pe acel personaj şi atunci ea nu mai e credibilă. Dar totuşi, lumea se uită şi, cum s-a remarcat aici, pare că publicul înghite chestia asta şi întrebarea e de ce. Exstă o neîncredere veche, profundă - care cred că nu are neapărat legătură cu ultimii 20 de ani, deşi poate e consolidată în ultimii 20 de ani - în instituţia justiţiei. Ideea că justiţia e coruptă, că justiţia e vicioasă, că cel care e puternic la un moment dat decide, cel care e slab suportă ş.a.m.d. cred că e adânc înrădăcinată în mentalul colectiv românesc. În momentul în care cei de la USL vin cu acest discurs - pentru că de fapt ei asta spun, „noi n-avem încredere în această justiţie pentru că e o justiţie manipulată de Băsescu“ -, noi ştim că ei spun asta pentru că mare parte dintre ei sunt chemaţi să dea socoteală în faţa justiţiei. Dacă, Doamne fereşte, vor fi condamnaţi, oamenii trebuie să înţeleagă că au fost condamnaţi pe nedrept. Şi asistăm la cazul ăsta trist, după părerea mea, al unui fost prim-ministru care a devenit un fel de martir al luptei de eliberare. Vorbele lui sunt primite ca un fel de răvaşe venite din infern, ale unui om care trăieşte acolo drame îngrozitoare în numele libertăţii şi trebuie să ne scape de tiran. O să vedeţi în zilele următoare că spectacolul mediatic, cel puţin în partea asta a presei, va fi dezgustător, sunt convins. Vă amintesc acea primă pagină sinistră din Jurnalul Naţional cu Adrian Năstase şi Iuliu Maniu, ca să înţelegem exact în ce termeni punem problema. De ce se întâmplă toate astea? Pentru ca, dacă într-o bună zi patronul lor ajunge în cătuşe, oamenii să înţeleagă că nu e drept, că lui i s-a întâmplat asta că s-a năpustit asupra lui o justiţie incorectă. Partea proastă e că acest tip de mesaje vine pe un fond de neîncredere care mi se pare tradiţional în România, şi asta e gravisim. Poate aşa se explică şi de ce oamenii privesc cu detaşare faptul că un ministru este cercetat pentru fapte de corupţie şi e în faţa judecătorului. Ei, şi ce? Nu există niciun fel de reacţie electorală, la vot de pildă, împotriva partidului respectiv sau a guvernului respectiv pentru motivul acesta.

Din punctul meu de vedere, îngrijorarea asta are şi o aplicaţiune politică. În momentul în care USL practică acest tip de discurs, în care argumentează că instituţiile nu sunt de încredere pentru că Horia Georgescu nu ştiu ce a făcut, pentru că Danileţ apare cu buricul gol, pentru că nu ştiu ce s-a mai întâmplat - „Iată, asta e justiţia, toată lumea râde de ei“ -, campania asta iese profitabilă din punct de vedere politic pentru USL, pentru că USL se profilează în purtătorul acestei idei, în care oricum toată lumea crede. În partea cealaltă, partidul din care fac parte are un discurs european, încearcă să fie respectuos faţă de instituţii, faţă de statul de drept şi, când o face, eşuează în a convinge oamenii. După părerea mea, nu eşuează, aşa cum uneori s-a reproşat, pentru că oamenii din partidul meu nu sunt neapărat credibili, ci eşuează pentru că vin într-un fel de contra curent cu ceea ce în mod public se spune în România. E o tendinţă greu de stopat şi care va fi mereu speculată de politicieni. Pe fondul ăsta sunt un pic pesimist în privinţa viitorului relaţiei dintre opinia publică şi instituţiile de presă.

Apoi, în felul în care a fost perceput Raportul MCV, din păcate, puterea a dat tonul, a dat cheile de interpretare ale acestui mesaj, nimic n-a venit alternativ, el a fost ca atare înghiţit în două-trei zile de mai toată lumea şi atunci. Radu F. Alexandru are dreptate: percepţia este că raportul e bun. Până la urmă, Victor Ponta e un băiat de treabă, sigur, a avut el un moment de năzbâtie în vară, dar acum s-a dat pe brazdă, s-a dus acolo cu Barroso, dar i-a dat şi el o listă lui Barroso, fiecare cu lista lui, e OK. Am sentimentul că, dacă şi în următoarele evaluări lucrurile vor continua aşa, adică ele vor fi citite exclusiv prin cheia puterii politice şi ăsta va fi singurul lucru care va pleca către public, nu vom merge bine.

Pe de altă parte, ştiu chestiunea asta foarte complicată a legării MCV de Schengen. După părerea mea, Schengen e un subiect supraevaluat politic, vorbim mult prea mult despre asta şi, dacă mă puneţi să aleg, eu vă spun deschis că între MCV şi Schengen, eu aleg MCV. Mi se pare că e mai important pentru cetăţernii României de astăzi să aibă o justiţie independentă şi un sistem judiciar funcţional, după standardele statului de drept european, decât să aibă Schengen. Sigur că ideal este să le aibă pe amândouă. Contrapunerea supradimensionată a problemei Schengen cu MCV este o eroare politică, o eroare de comunicare a politicienilor şi cred că poate ar trebui să le explicăm oamenilor că e mai bine să avem instituţii judiciare corecte şi să ne ocupăm mai mult de asta decât de detaliile Schengen.

MONICA MACOVEI:

Nu se contrapun Schengen şi MCV. Când vom îndeplini promisiunile din MCV vom intra în Schengen. Intrăm în Schengen garantat când îndeplinim promisiunile cel puţin în proporţie de 80%.

VLAD ALEXANDRESCU (GDS):

Cred că discuţiile de astăzi fac abstracţie într-un anumit fel de ideea din ce în ce mai des vehiculată conform căreia „ce contează ce spune UE?“. Asistăm sub ochii noştri şi cu o viteză vertiginoasă la un discurs antieuropean, mai ales al PNL, în bună măsură împărtăşit şi de PSD, în care poziţia nu e MCV sau Schengen, ci nici MCV, nici Schengen. Din acest punct de vedere, noi, aici, la GDS, suntem un pic în urmă, pentru că cred că lucrul cel mai urgent este de a relansa un discurs european. D-l Baconschi aducea aminte de acest lucru, o izolare pe plan european, un discurs în care se relativizează strugurii că ar fi prea acri. De fapt, în subiacent, se joacă o devalorizare a semnificaţiei şi a valorilor instituţiilor europene, a prezenţelor europene în România şi a visurilor europene ale României. Cred că, dacă nu reacţionăm pe termen foarte scurt la acest discurs, adică nu readucem în conştiinţa concetăţenilor noştri că până la urmă nu avem altă scară la care să ne raportăm decât cea a valorilor europene, vom pierde cu totul controlul asupra discursului politic.

Miza MCV în rândul populaţiei

ANDREEA PORA (Revista 22):

Eşecul discuţiei şi dezbaterilor despre MCV ţine în primul rând de faptul că în opinia publică s-a inoculat lipsa de miză. Nici MCV, nici Schengen nu sunt o miză. Există sondaje de opinie care arată că aproape 60% din populaţie nu e interesată şi nu înţelege bine ce înseamnă Schengen, un procent mult mai mare nu înţelege ce e cu MCV şi care sunt consecinţele concrete pentru cetăţean. Pe acest fond se adaugă discursul mediatic, care decredibilizează complet şi instituţiile europene, şi Schengen, şi MCV, şi instituţii româneşti.

Există acest Raport, următorul va fi în iarnă, moment în care ne vom alinia şi cu Bulgaria. Ce se întâmplă dacă există lucruri concrete care nu se fac până atunci? De exemplu: se confirmă faptul ca parlamentari declaraţi incompatibili, cum e d-l Nichita, să rămână în parlament sau miniştri, eventual cu vreo decizie definitivă, rămân miniştri. Sau nu se reglementează acea recomandare în privinţa CNA. Ce se întâmplă? Politicienii de la putere conştientizează, corect într-un fel, că vor figura cu bile negre şi în viitorul MCV şi că nu se va întâmpla nimic după asta în mod concret. Deci nu sunt clare consecinţele.

S-a spus aici că tot acest discurs european al opoziţiei nu penetrează în opinia publică. Pe undeva nu penetrează pentru că nu are pe unde, nu prea mai există canale media. În al doilea rând, pentru că bună parte dintre persoanele care transmit acest mesaj, un mesaj anticorupţie, un mesaj proeuropean, sunt pur şi simplu necredibile. Depinde în gura cui pui aceste vorbe ca mesajul să ajungă. E problema pe care a avut-o întotdeauna PDL când a fost la guvernare. Sigur că drumul era cel corect, dar dacă pe drum ai câţiva mesageri care transmit prin propria persoană exact mesajul contrar, eşecul e garantat.

S-a vorbit aici de trustul Intact. Întrebarea este: dacă nu se va întâmpla nimic cu CNA, există alte mecanisme la nivel european unde să fie ridicată problema? Mai interesează pe cineva la nivel european în mod serios, dincolo de a trece trei rânduri, două fraze într-un raport, problema presei româneşti?

CRISTIAN CÂMPEANU (România liberă):

Aş vrea să întreb dacă opoziţia are o strategie pentru a răspunde solicitărilor din MCV, pentru că sunt foarte clare, pe câteva paliere - cel constituţional, al arhitecturii instituţionale, al principiilor legate de DNA, ANI, reforma justiţiei. Aşa cum se văd lucrurile acum, ei au cam tot, au Executivul, au majoritatea în parlament, au sprijinul populaţiei. Ceea ce cred eu că ne aşteaptă de acum este o luptă de uzură. La fiecare pas când vor încălca ceva va trebui să existe un răspuns. Întrebarea este dacă în opoziţie se gândeşte un răspuns la fiecare din eventualele aceste încălcări.

LILIANA POPESCU (SNSPA):

Există o strategie ţintită pe procesul de schimbare a Constituţiei, s-a gândit opoziţia la o relaţionare cu societatea civilă în vreun fel, poate GDS să contribuie la aşa ceva?

CRISTINA TRĂILĂ (PDL):

Nu totdeauna am avut poziţia cea mai fericită în astfel de situaţii, dar asta nu înseamnă că nu avem soluţii în momentul de faţă. Am să mă refer la un singur punct concret, apropo de soluţii. Punctul respectiv se referă la achiziţii publice, pentru că, din păcate, din 2010, MCV priveşte şi zona achiziţiilor publice, să spunem, într-un mod fericit. Achiziţiile publice au devenit subiect de discuţie şi pentru că sistemul a devenit mai transparent. Există un raport al Comisiei Europene din 6 decembrie 2011 în care se spune că Slovenia, România şi Lituania au transparenţă de 100% în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Nu mă refer la corectitudine, sunt evident două lucruri distincte. Primul lucru pe care îl faci ca să transparentizezi un sistem este să discuţi despre problemele pe care le ai într-un sistem şi după aceea încerci rezolvarea lor. Este lucrul pe care l-am făcut. Din păcate, în ultimul Raport MCV nu se vorbeşte nimic de ANRMAP, dar în 2011 a fost o menţiune pozitivă, pentru că atunci a făcut un lucru care a deranjat întreaga clasă politică. În iunie 2011, ANRMAP a intrat oficial în MCV pe fonduri europene. În septembrie 2011 am început verificarea documentaţiilor de atribuire, în prealabil, înainte de a cere acele documentaţii de a intra în sistemul electronic al licitaţiilor publice. Am reuşit să deblocăm programe operaţionale care erau suspendate. Nemaiexistând efervescenţa şi nici dorinţa politică ca această funcţie să fie exercitată în mod corect, cred că ANI, aşa cum sugerează Raportul MCV de acum, ar putea prelua, cu ajutor de personal, această funcţie. Deci ceea ce am propune noi pe viitor, plecând şi de la sugestia Comisiei Europene, este ca această funcţie de verificare a conflictelor de interese, dar chiar şi aspectele de verificare în cazul licitaţiilor publice, să fie preluate de ANI.

Acţiuni în instanţă pentru calomniile mediatice

MAGDA CÂRNECI (GDS):

Ce împiedică societatea civilă şi clasa jurnaliştilor să nu fie atât de neputincioşi în faţa unui asemenea trust cum este Intact? Ce anume se întâmplă în această societate, încât suntem atât de blocaţi, înspăimântaţi şi neputincioşi în faţa unei forţe care pare un fel de Leviathan? În această sală, în septembrie 2012, ne-am întâlnit cu o mulţime de jurnalişti, de magistraţi şi avocaţi, încercând să formăm o coaliţie pentru un jurnalism curat. După întâlniri în care eu m-am zbătut, nefiind jurnalistă, să înţeleg mecanismul şi să-i corelez pe acei oameni, am renunţat pentru că am avut impresia că jurnaliştii nu erau interesaţi de acest lucru. Şi nu am înţeles de ce. Vreau să înţeleg de ce oamenii atacaţi la Antena 3 nu pot să dea în judecată acest trust. Ce-i împiedică pe oameni să se coalizeze? Trebuie să se formeze o mică masă critică.

HORIA GEORGESCU:

Aici sunt mai multe perspective. Una este situaţia economică precară şi faptul că presa suferă un declin major în ultimii ani şi suferă de finanţare legitimă. Doi: sunt situaţii în care se fac trocuri: „Nu te atac, dar când noi atacăm pe alte linii de influenţă, tu nu ai nicio poziţie“. Trei: cred că sunt multe state cu tradiţie în democraţie în care aceste probleme s-au reglat exact în modul pe care l-am descris eu şi în modul pe care l-aţi spus dvs. Toate persoanele atacate trebuie să se adreseze instanţelor civile, chiar dacă durează un an, doi, trei. Am făcut asta eu şi alte persoane. Se va crea o practică în instanţă şi acei jurnalişti sau trusturi de presă vor plăti câteva sute de mii de euro daune materiale, pentru că acolo este singurul loc în care îi afectezi. Apoi, sunt importante mesajele publice prin care chemi companiile private internaţionale să nu mai facă publicitate la aceste trusturi, pentru că acest trust acum este în trei documente internaţionale. Eu însumi am să procedez la scrierea unor scrisori acolo unde ei au obţinut premii şi unde legitimitatea lor nu e pusă la îndoială. Aceste mesaje trebuie transmise comunităţii internaţionale, pentru că nu numai noi am fost subiecţi: ambasadorul SUA care a avut o influenţă extraordinară şi a participat la progresul justiţiei în România, preşedintele Barroso, Comisia Europeană, Mark Gray care, după conferinţa de presă, a fost făcut troacă de porci la emisiunea de la 11 noaptea. Deci lucrurile astea trebuie să creeze o masă critică, fie că vorbim de magistraţi, fie că vorbim de şefi de instituţii sau de politicieni. Există o teamă că nu câştigăm niciodată un război cu presa. Da, nu câştigi niciodată un război cu presa legitimă. Pentru că noi, ca şefi de instituţie, trebuie să dăm socoteală în faţa publicului şi în faţa jurnaliştilor care îşi fac meseria în mod onest. Dar de aici până la a face doar să ne plângem că suntem atacaţi şi neexercitând nici un fel de alt mecanism, înseamnă că într-un fel sau altul le dăm dreptate acelor persoane şi jurnalişti.

MAGDA CÂRNECI:

Recent, a fost o întâlnire organizată de CNA la Palatul Parlamentului în jurul libertăţii de expresie. Şeful Antenei 3 pune întrebarea: „Dar de ce Cristi Danileţ, Oana Hăineală sau ceilalţi nu ne-au dat în judecată? Înseamnă că au ceva de ascuns“. Şi aceasta e percepţia unei bune părţi din oamenii care erau acolo.

HORIA GEORGESCU:

Eu nu sunt la primul proces, am mai avut un proces cu un jurnalist de la Antena 3 care a scris pe blogul personal că fac dosare politice la comandă şi pe bani şi că are probe. A pierdut la prima instanţă, probabil aşa va continua pentru că începe să se creeze jurisprudenţă, iar noul Cod Civil este foarte bun din această perspectivă. Am avut un proces pe care l-am câştigat şi cu Vadim Tudor, pe două grade de jurisdicţie, suntem la Înalta Curte unde este şi cu daune morale, pe nişte afirmaţii aruncate gratuit despre mine şi familia mea. Ăsta e modul de a acţiona. Părerea mea este că legislaţia e suficientă, problema e ca CNA să o şi aplice. CNA are lege, are instrumentele pentru a interveni, din păcate n-o face. E o instituţie care intră în acest moment în categoria acelora care se uită frumos la televizor şi nu fac nimic. Nu poţi să vezi campanii de luni întregi de linşaj mediatic şi să nu faci nimic. E inacceptabil. Dar trebuie să vină presiunea din partea societăţii civile.

ANDREEA PORA:

Ştiu destul de bine ce se întâmplă cu ONG-urile care se ocupă de monitorizarea presei. În mod evident, nu vor să se implice, cum nu s-au implicat de fapt niciodată în astfel de chestiuni, niciodată nu au luat poziţie faţă de derapaje majore, că ele au fost la trustul Intact, că au fost la RTV. Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch a dat un singur raport pe 2012 referitor la referendum, pe care l-a taxat destul de apăsat. Este un raport extrem de global, care cuprinde un an întreg. Există acolo o secţiune care se cheamă Reacţie rapidă. La Reacţie rapidă o să vedeţi luări de poziţie justificate împotriva unor politicieni, autorităţi locale care fac presiune pe presă. Singura reacţie rapidă la tot ce s-a întâmplat în această vară, în această toamnă, la aceste campanii de linşaj vizează o emisiune de la Antena 3, cu Consiliul Judeţean din Covasna, care, vezi Doamne, n-avea site în limba română. V-am dat un exemplu ca să vedeţi cum se raportează societatea civilă pe care mizaţi dvs. vizavi de ce se întâmplă. Deci nu Danileţ, nu Motoc făcută cum a fost făcută, ci site-ul Consiliului Judeţean, cu o minciună, şi aceea demontată ulterior.

Ce este de făcut în atari condiţii? Magda Cârneci avea dreptate. S-a încercat formarea unei Coaliţii pentru o Presă Curată. Cred că s-a plecat atunci de la o idee care pare să se dovedească greşită, aceea de a încerca să mobilizăm diverse ONG-uri, presă etc. pentru a pune presiune pe instituţii să-şi facă treaba, să urmărească, de exemplu, cum CNA a sancţionat aceste derapaje pe care le vedem cu toţii reflectate până şi în Raportul MCV. În 2012, CNA nu a dat nici măcar o sancţiune sub formă de somaţie, nu mai zic amendă, pentru vreuna din emisiunile la care ne gândim toţi, la care a gândit şi Raportul CE. Instituţia e clar politizată, a fost politizată, va fi politizată în viitor, şi acum şi peste 100 de ani. Pe anul trecut există 600 de sesizări neluate în discuţie, iar 232 din aceste sesizări care n-au ajuns pe masa CNA vizează trustul Intact. Amenzile pe care le-a dat CNA anul trecut trustului Intact sunt în valoare totală de vreo 600.000 de lei şi toate vizează emisiuni tip tabloid la Antena 1 sau emisiuni care ţin de echilibrul putere-opoziţie în timpul diverselor alegeri sau referendum.

HORIA GEORGESCU:

Ştiţi ce mi-au recomandat avocaţii? Să nu fac plângere la CNA, pentru că îmi vulnerabilizeză procesul civil, deoarece ei pot veni cu o sancţiune minoră, iar instanţa zice apoi că nu poate să se răspundă pe aceeaşi faptă administrativă de două ori.

CRISTIAN CÂMPEANU:

Acum ceva timp a fost făcut public un raport solicitat de diferitele comisii în care solicita crearea unui soi de CNA-uri naţionale pentru întreaga mass-media, cu puterea de a da sancţiuni, amenzi, cu puterea de a retrage chiar statutul de jurnalist. Aceste organisme naţionale ar urma să fie cumva supervizate de un organism de la nivel european, toate formate de oameni din breaslă, oameni din societatea civilă şi din mediul academic. Problema este că există astfel de organisme, de exemplu, la nivel CNA, dar ce te faci dacă la un astfel de organism la nivel naţional ai un om precum d-l Mititelu, care fuge din serviciul CNA de câte ori trebuie să voteze împotriva adoptării unor poziţii?

CRISTIAN PREDA:

Au fost două întrebări. Prima era legată de eventuale mecanisme internaţionale care să poată fi reactivate pentru a discuta despre chestiuni care se întâmplă în România. În privinţa Parlamentului European, trebuie să spunem că săptămâna trecută liberalii au cerut o dezbatere a Raportului MCV în viitoarea sesiune plenară - a anunţat-o public şi Norica Nicolai, membră a acestui grup. Socialiştii nu i-au susţinut şi asta face ca în agenda provizorie schiţată joia trecută să nu fie trecută o dezbatere despre România legată de MCV pentru sesiunea următoare. În schimb, Manfred Weber, un influent membru PPE din Germania, la dezbaterea despre Bulgaria, care a avut loc săptămâna trecută, a cerut ca o dezbatere despre România să aibă loc, spunând chiar că e mai îndreptăţită o dezbatere despre ce se întâmplă în România decât ce se întâmplă în Bulgaria. Mai există nişte etape preliminare care conduc la o agendă pentru plenara din Parlament, vom vedea dacă se va introduce acest subiect.

Un mecanism instituţional care e legat de Parlament şi care poate fi avut în vedere este Comisia de Petiţii a Parlamentului European. Cea mai aprinsă dezbatere despre România, pe lângă cea despre Roşia Montană, care a pasionat atât publicul românesc, a fost despre presa din România, plecând de la o petiţie introdusă de gazetarii de la Antena 3, care au semnat de fapt o petiţie scrisă de colegul nostru Boştinaru, din grupul socialist, în care spunea că presa din România este ameninţată. În opinia mea, nu e firesc ca un membru al Parlamentului să scrie petiţii pe care le asumă alţi cetăţeni. Eu nu o voi face niciodată, dar sunt obligat să vă descriu peisajul instituţional.

Cât priveşte Comisia, cred că punctele din MCV trebuie să fie în atenţia noastră ca deputaţi şi cred că va trebui să reacţionăm de-a lungul lunilor următoare, luând în seamă reperele din Raport. Punctele critice care sunt acolo trebuie urmărite pas cu pas şi, atât cât vom putea, din perspectiva noastră ca deputaţi, va trebui să reacţionăm.

O altă chestiune care a fost pusă de d-na Liliana Popescu şi d-l Câmpeanu era legată de strategia opoziţiei referitoare la Constituţie. În acest moment, din informaţiile pe care le am, ştiu că există un proces de reflecţie care ar trebui să ducă la articularea unui punct de vedere despre reforma constituţională. O dezbatere despre această chestiune a fost găzduită la Institutul de Studii Populare. Eu aş deosebi o chestiune care ţine de articularea unei perspective despre regim şi despre Constituţie. Sunt mai multe chestiuni în joc. Există varianta cel mai des vehiculată, revizuirea Constituţiei, există şi o altă variantă, minoritară deocamdată, dar care a fost îmbrăţişată de Sorin Frunzăverde, care a spus că trebuie o nouă Constituţie. Vom vedea cum se va dezvolta acest dialog în interiorul USL, pentru că, evident, sunt două logici diferite - o nouă Constituţie şi o revizuire, fie ea şi amplă. Există, pe de altă parte, chestiuni foarte sensibile legate de natura regimului. Cum ştiţi, există în PNL o scindare între cei care iau în seamă opţiunea monarhică şi cei care sunt republicani, există, pe de altă parte, suporteri ai celor trei mari soluţii de regim – semiprezidenţial, prezidenţial şi parlamentar –, există măcar o voce îndărătul fiecăreia dintre aceste opţiuni. Din câte ştiu, nu există o decizie la PDL legată de una dintre aceste formule. În principiu, este simpatizată ideea unei clarificări a regimului semiprezidenţial. Cât priveşte strategia şi eventuala relaţie cu societatea civilă, cred că această chestiune va fi complicată de faptul că un Forum constituţional a fost deja înfiinţat. Era mai sănătos ca, înainte de anunţarea unui Forum constituţional, să existe: 1) o negociere cu partidele politice în privinţa calendarului revizuirii sau a schimbării fundamentale; 2) o consultare a organizaţiilor din societatea civilă care ar fi putut să fie implicate într-o reflecţie la nivelul societăţii. În aceste condiţii, opţiunea PDL e foarte delicată, cu atât mai mult cu cât responsabilul acestui Forum constituţional este un adversar politic declarat al PDL, Cristian Pîrvulescu, de la Pro Democraţia. Astea sunt datele problemei. Eu, personal, mă aştept la varianta cea mai proastă, în care nu vor fi consultate partidele politice, va fi mimat un dialog cu societatea civilă şi va fi impusă foarte rapid o soluţie constituţională, probabil cea care e mai apropiată de ambiţiile liderilor politici.

SEVER VOINESCU:

Aş vrea să-mi spun părerea în legătură cu propunerea domnului Câmpeanu despre înfiinţarea unor structuri administrative civice la nivel instituţional. Asemenea structuri nu pot exercita niciodată, în opinia mea, în mod real o acţiune regulatoare într-o breaslă. Vreau să vă amintesc că Mircea Badea spune peste tot că el nu e jurnalist. Ce statut să i se retragă? Cred că singura soluţie reală în faţa acestui fenomen este cea pe care a evocat-o şi Horia Georgescu, anume acţiunea în justiţie. Înmulţirea acestor acţiuni în justiţie, înmulţirea proceselor câştigate împotriva acestui trust va duce evident şi la retragerea sprijinului publicitar. Nu trebuie să ne facem iluzii, atâta vreme cât audienţa e de o parte, argumentul de business e acolo. Ca să convingi o companie să abandoneze un argument de business în favoarea unui argument etic cere timp, iar argumentul etic trebuie să fie foarte tare. Or, unul dintre argumentele etice ar putea să fie un foarte mare număr de procese de calomnie, de insultă câştigate împotriva acelei structuri.

MONICA MACOVEI:

Proiectul de lege cu libertatea de exprimare este în Parlamentul European şi de la PPE este raportor d-l Marian Jean Marinescu. El se va dezbate în Parlamentul European şi să ştiţi că sunt deja venite de la Comisie multe prevederi împotriva monopolului de presă, împotriva presei gen trustul Intact, există această problemă şi în alte ţări.

Ca o concluzie, cred că toată lumea a fost de acord astăzi, este că ar trebui să-i cerem premierului să spună clar poporului care sunt măsurile pe care vrea să le ia în urma recomandărilor MCV. Este un lucru absolut legitim. Deci eu insist să-i adresăm o scrisoare.

Tinerii nu înţeleg ce înseamnă adevărata libertate

ANDREI CORNEA:

Chestiunea fundamentală care s-a ridicat aici este a opiniei publice. Din păcate, noi ducem o luptă împotriva curentului, şi ăsta este un fapt. Marea majoritate a opiniei publice, din diverse motive, nu este interesată. Avem studenţi, mulţi dintre noi. Aceştia şi-au trăit adolescenţa după ‘90 şi iau anumite lucruri de-a gata. Ei consideră că a te plimba în Europa oricând este un fapt precum ploaia, care este natural, şi nu-şi pot închipui ce înseamnă să ceri paşaport, să ceri viză, să stai la coadă la ambasadă, cum era pe vremuri. Ei nu înţeleg ce înseamnă adevărata libertate, pentru că au avut-o dintotdeauna. Să ceri să ocupi o funcţie, să înveţi sau să lucrezi în străinătate li se pare absolut firesc şi nu-şi pot închipui dacă aşa ceva nu ar mai fi. Ce ar fi dacă, brusc, unele ţări care sunt considerate că ne colonizează ne-ar spune „ia plecaţi voi înapoi, ia să nu mai veniţi să vă faceţi studiile aici, ia să nu mai lucraţi la noi, ia să vă întoarceţi la voi acolo să lucraţi la negru“? Aceste lucruri nu se spun, iar oamenii, mai ales cei mai tineri, care, sigur, n-au prins vremurile de altă dată, nu ştiu. Părinţii nu le-au spus aproape nimic şi ei consideră că toate sunt nişte date perfect normale. //

Monica Macovei, cel mai activ raportor din Parlamentul European

O statistică a Parlamentului European relevă faptul că europarlamentarul PDL Monica Macovei este cel mai activ dintre raportorii PE, cu 35 de rapoarte votate în 2012. Ea este urmată de europarlamentarul portughez Vital Moreira, cu 22 de rapoarte votate.

În ceea ce priveşte clasamentul raportorilor din România, Monica Macovei este urmată de eurodeputatul PSD Adriana Ţicău, cu 2 rapoarte votate.

Clasamentul raportorilor la nivel PE:

1. MACOVEI Monica Luisa (grupul Partidului Popular European - PPE) România - 35 rapoarte

2. MOREIRA Vital (grupul Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor Europeni - S&D), Portugalia - 22 rapoarte

3. AYALA SENDER Inés (grupul S&D) Spania - 11 rapoarte

4. BALZANI Francesca (grupul S&D) Italia - 6 rapoarte

4. RAPKAY Bernhard (grupul S&D) Germania - 6 rapoarte

6. DAERDEN Frédéric (grupul S&D) Belgia - 5 rapoarte

6. VAUGHAN Derek (grupul S&D) Marea Britanie - 5 rapoarte

8. FJELLNER Christofer (grupul PPE) Suedia - 4 rapoarte

8. LA VIA Giovanni (grupul PPE) Italia - 4 rapoarte

8. ROITHOVÁ Zuzana (grupul PPE) Cehia - 4 rapoarte.

Clasamentul raportorilor la nivel de ţară:

1. MACOVEI Monica Luisa (grupul Partidului Popular European - PPE) - 35 rapoarte

2. TICAU Silvia-Adriana (grupul S&D) - 2 rapoarte

3. WEBER Renate (grupul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa - ALDE) - 1 raport

3. BODU Sebastian Valentin (grupul PPE) - 1 raport

3. PASCU Ioan Mircea (grupul S&D) - 1 raport

3. WINKLER Iuliu (grupul PPE)- 1 raport

3. TŐKÉS László (grupul PPE) - 1 raport

3. VĂLEAN Adina-Ioana (grupul ALDE) - 1 raport

9. BOŞTINARU Victor (grupul S&D) - 0

9. CLIVETI Minodora (grupul S&D) - 0.

PE precizează că Minodora Cliveti a devenit europarlamentar după începutul sesiunii parlamentare.

Sursa: EurActiv