Pe aceeași temă
Privită din Vest, Republica Moldova e o ţară la marginea Uniunii Europene, îndepărtată, de care aproape nimeni nu a auzit. Numele republicii se aude o dată pe an, atunci când candidatul care o reprezintă intră pe scena Eurovision-ului. La sfârşitul concursului, Republica Moldova oferă cele 12 puncte României, iar a doua zi ziarele comentează votul politic al ţărilor din Europa Centrală şi Orientală. În schimb, dacă un străin nimereşte la Bucureşti, are mai multe şanse să audă ceva „mai consistent“ despre Moldova. Străinul află că moldovenii sunt „fraţii de peste Prut“, că vorbesc o limbă română amuzantă, că sunt supuşi ruşilor şi că au fost separaţi artificial de Patria-Mamă. Străinul îşi dă seama că, de fapt, mulţi cetăţeni români nu au fost niciodată în ţara vecină, nici măcar dacă s-au născut la Iaşi. Dar înţelege că moldovenii sunt săraci, că nivelul de criminalitate atinge cote înalte, mai ales în Transnistria. Străinul nostru poate ajunge la un concert al Alexandrinei Hristov, unde îşi va face o altă părere despre Chişinău şi Moldova: capitala Moldovei este mult mai liniştită decât Bucureştiul, mult mai verde şi mult mai curată.
Dacă are timp şi o fire aventuroasă, străinul poate face o călătorie la Chişinău. Se duce la Gara de Nord, se luptă pentru un bilet dus-întors la ghişeul internaţional şi aşteaptă trenul Prietenia de seară. De viză nu are nevoie, dar dacă s-ar duce la Consulatul Moldovei din Bucureşti, ar auzi din partea angajatului moldovean că Moldova este o ţară frumoasă şi nu atât de periculoasă precum o fac să pară românii. Trenul, de un stil sovietic inimitabil, cu compartimente şi cu cărbune pentru încălzire, pare să dea tonul călătoriei. Străinul se vede deja într-un bastion al sovietismului şi aşteaptă cu nerăbdare să ajungă la Tiraspol pentru a vedea cum arată o fărâmă din Uniunea Sovietică. Trenul ajunge în timpul nopţii la graniţă, unde se schimbă roţile, în timp ce pe fundal se prefigurează, impozantă, statura vameşilor.
Prima surpriză apare când trenul se opreşte spre dimineaţă la Chişinău: gara este ultramodernă. Întâia imagine a sovietismului este destul de dezamăgitoare, dar străinul răsuflă uşurat, observă troleibuzele vechi care trec cu zgomot pe bulevardul Gagarin. Străinul a nimerit cu adevărat în fosta Uniune Sovietică! În căutarea unui hotel, acelaşi străin poate să îşi îndeplinească fără mari dificultăţi visul de a experimenta viaţa în fosta URSS: chiar dacă Hotelul Naţional s-a închis, turnul de culoare vag albă al Hotelului Cosmos îi atrage privirea. Mai în faţă, se vede Hotelul Chişinău, bine amplasat în faţa Academiei de Ştiinţe şi a unui monument convingător. Străinul se poate uita spre Turnul Moldtelecom şi magazinul universal: cadrul arhitectural atât de „comunist“ îi confirmă aşteptările, chiar dacă încearcă să nu vadă spre stânga clădirea din sticlă, mult prea capitalistă, şi nici să se uite la magazinele de haine care par, şi ele, cam prea moderne.
A doua surpriză vine când străinul nostru, după o noapte pe patul neprimitor al Hotelului Chişinău, îşi dă seama că totul pe Bulevardul Ştefan Cel Mare seamănă leit cu Europa. Magazine de lux, de la Benetton la Hugo Boss, librării şi chioşcuri cu ziare, restaurantele - chiar şi McDonald’s - publicitatea şi aglomeraţia de pe trotuare. Imaginea sărăciei dispare repede, preţurile din baruri şi restaurante nu sunt atât de scăzute, oamenii sunt bine îmbrăcaţi, stau de vorbă pe terase şi chiar intră în magazine şi în restaurante. Însoţit de ghidul său vestic, străinul face vizitele convenţionale ale capitalei: clădirile Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului, Catedrala şi Arcul de Triumf, o plimbare prin parcul Valea Morilor din spatele Universităţii de Stat, pentru a ajunge până la Moldexpo, locul unde „chişinăuienii“ i-au abandonat pe Marx, Lenin şi Engels. Parcursul străinului prin parc îi permite acestuia să descopere frumuseţile tranziţiei: iarba sporadică, lacul fără apă, dar şi o sursă de apă cu un duş unde localnicii se spală şi beau sau un complex acvatic cu însemnul Jocurilor Olimpice de la Moscova.
A treia surpriză neplăcută intervine dis-de-dimineaţă, când străinul trebuie să se întoarcă la Chişinău după întâlnirea cu grănicerii transnistreni. Aceştia au cerut străinului un bacşis de 5 dolari pentru maşină. Străinul refuză cererea şi se întoarce supărat, dar demn şi solemn la Chişinău. Surprins de această experienţă la intrarea în Transnistria, străinul se aşază la o terasă din centrul Chişinăului şi se linişteşte uitându-se la frumoasa chelneriţă. Într-adevăr, moldovencele sunt frumoase.
Timpul trece şi străinul nostru se hotăreşte să intre în contact cu „autohtonii“. După încercări zadarnice, dar politicoase, doi tineri sunt dispuşi să-şi exerseze engleza. Străinul află, spre marea lui surprindere, că Partidul Comunist nu mai este la putere, că în aprilie a avut loc o „revoluţie“ şi că Moldova se aproprie de Europa, chiar dacă mai rămân multe de făcut. Străinul habar nu avea de aceste evenimente, dar trebuie să se gândească, cu toate acestea, la întrebarea pusă de moldoveni: „Ce naiba caută în ţara asta?“. Se ruşinează să evoce nevoia lui de exotism sovietic şi încearcă să formuleze un răspuns patetic despre interesul lui pentru ţările estice şi pentru cultura lor.
Chiar dacă la prima vedere moldovenii i-au părut retraşi, cei doi tineri îl invită la „shashlik“ pentru week-end. Străinul se întreabă ce se poate ascunde în spatele acestui nume curios, dar, simţind nevoia unei bucăţi de capitalism după atât exotism, se duce la Malldova pentru a regăsi un mediu cunoscut. Centrul comercial are atmosfera aseptizată a oricărui mall din lume, magazine vestice, fast-food-uri convenţionale. Şi totuşi, ceva îl deranjează. Ceva ce nu îşi poate explica. În curând realizează că, da!, mall-ul este aproape gol. Vânzătorii sunt prezenţi, cinematograful este şi el acolo, cu filmele sale americane dublate în rusă, produse de cumpărat sunt, lume, însă, nu. Se zăresc câţiva tineri la McDonald’s, dar străinul face o descoperire fundamentală: moldovenii preferă „pelmenii“ şi „compot“-ul ruseşti. Străinul încearcă colţunaşii moldoveneşti şi face o ultimă plimbare prin magazine. Nu cumpără nimic, de ce să cheltuie bani grei pentru adidaşi care ar fi mai ieftini în ţara lui?
Vine week-end-ul şi străinul îşi dă seama că „shashlik“-ul moldovenilor sunt de fapt „frigăruile“ românilor. Înţelege că diferenţa constă doar în nume şi îşi aduce aminte că moldovenii vorbesc o limbă română puţin diferită. Străinul pune câteva întrebări despre situaţia lingvistică a Moldovei şi află că, într-adevăr, moldovenii vorbesc limba română, dar au cuvinte diferite şi un accent deosebit. Comparativ cu România, Moldova este mult mai diversă şi adăposteşte multe minorităţi: ruşi, ucraineni, polonezi, evrei, care – în marea loc majoritate - vorbesc rusa. Străinul află că mulţi dintre noii lui prieteni sunt de părere că ruşii ar trebui să înveţe limba moldovenească sau română, oricare dintre ele, pentru că, dacă nu depun acest efort, limba majorităţii nu ar rezista în faţa unei limbi atotputernice. Moldovenii ştiu rusa, dar unii, cu o demnitate naţională mai ascuţită, explică străinului că nu vorbesc decât româneşte cu, spre exemplu, vânzătorii ruşi. Străinul nu prea înţelege de ce bilingvismul nu îi satisface, dar nu prea are ce să zică atunci când i se spune că moldoveanul care se duce în Mozambic n-ar îndrăzni să vorbească moldoveneşte la magazin, ci „mozambicheză“. Străinul se interesează şi despre conflictele interetnice şi despre războiul civil cu duşmanii de la Tiraspol. Primeşte dezamăgit, dar amuzat, răspunsul că „mămăliga nu explodează“.
După ce a băut vin roşu de casă, vodcă ucraineană şi a mâncat mai mult decât dorea, se întoarce la hotel întrebându-se de ce tinerii, cu mici excepţii, nu prea au de gând să rămână în Moldova după terminarea studiilor superioare. Trecând prin parcul central, cu fântâna lui arteziană şi cu îndrăgostiţii pe bănci, privirile îi sunt atrase de un grup de pensionari care dansează pe muzica unei orchestre. Obicei rusesc, i se spune.
Observă o pereche de tineri proaspăt căsătoriţi care fac poze la monumentul lui Ştefan Cel Mare. Obicei moldovenesc, i se spune. Pe drum, străinul se mai pierde pe străzile Chişinăului vechi. Se opreşte în faţa Muzeului de Istorie şi admiră Lupoaica cu puii. Văzuse una asemănătoare la Bucureşti. Traversează strada Puşkin, denumită după marele scriitor rus, urmează apoi strada Eminescu - marele scriitor român. Sau o fi moldovean? Ajunge până în parcul ce adăposteşte, sub flacăra lui veşnică, monumentul eroilor sovietici şi se întreabă de ce un alt cuplu nu îşi face poze de căsătorie la Ştefan Cel Mare. Obicei rusesc, i se spune.
A doua zi, străinul nostru ia „rutiera“ pentru a ajunge la Bucureşti, înţelegând de la moldoveni că este mult mai avantajos să călătoreşti cu microbuzul decât cu trenul. Mândru că va călători moldoveneşte, se bucură că a înţeles cel puţin atât. Pentru că, mult mai mult nu prea a înţeles. Moldovenii sunt români? Ruşii sunt moldoveni? Sau românii sunt, de fapt, moldoveni? Căutarea sovietismului exotic se transformase pe parcurs într-o căutare a Moldovei…
Julien Danero este asistent universitar la Université Libre de Bruxelles şi realizează o teză de doctorat asupra identităţii naţionale în Moldova.
