AECR- o nouă forță politică pe scena europeană

Fara Autor | 08.12.2015

Pe aceeași temă

Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (AECR) este mișcarea politică la nivel european care se bucură de cea mai rapidă creștere.

 

Creată în 2010, AECR este o alianță de partide de centru dreapta care a devenit recent cea de-a treia forță politică pe sce­na europeană. Principiile ce stau la baza AECR sunt cele exprimate în Declarația de la Reykjavík (pagina III).

 

Autonomia membrilor alianței este res­pec­tată pe deplin, toate partidele fiind egale în drepturi și având reprezentare în Con­si­li­ul AECR, organism ce guvernează or­ga­ni­zația. Principiile ce guvernează sunt: su­ve­ranitatea statelor, guvern minimal, pro­prie­tate privată, liberă inițiativă, taxe re­du­se, importanța familiei în societate, li­ber­tate individuală, apărare puternică și im­portanța alianței transatlantice.

 

În ultimii ani, această familie politică a devenit o forță veritabilă pe scena euro­pea­nă. După alegerile europarlamentare din mai 2014, organizația afiliată din Par­lamentul European a devenit cel de-al trei­lea grup politic că mărime – o realizare remarcabilă, care încununează munca de­pusă de întreaga mișcare de reformă eu­ro­pea­nă. În primii cinci ani de existență, AECR și-a cimentat poziția de cea mai tâ­nără și mai dinamică alianță politică, cres­când de la şapte partide membre din şase țări, în 2011, până la 22 de partide și trei membri independenți din 20 de țări, azi.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-pagina-5.jpg

Proiectul de Acţiune Socială Maja din Gaziantep

 

Activitățile AECR sunt comparabile cu ce­le ale familiilor europene cu o tradiție mult mai îndelungată, lucru care este o reușită, având în vedere bugetul mult mai redus. E important de menționat că acest lucru s-a întâmplat numai datorită implicării de­votate la nivel local a partidelor mem­bre și datorită bunăvoinței donatorilor privați care au susținut financiar AECR.

 

Promovarea conservatorismului în Europa

 

În urmă cu cinci ani, nu exista un grup conservator în Europa și partidele care sunt azi membre AECR erau afiliate altor gru­puri la nivel internațional. În acest mo­ment, există organizații afiliate AECR în Par­lamentul European, în Comitetul Re­giunilor, în Adunarea Parlamentară a Con­siliului Europei, în Congresul Au­to­ri­tăților Locale și Regionale și în Adunarea Parlamentară a NATO. AECR susține și promovează proiectele și acțiunile think-tankului afiliat New Direction – The Foun­dation for European Reform și a or­ga­ni­za­ției de tineret European Young Con­ser­va­tives.

 

Promovarea conservatorismului în afara Uniunii Europene

 

Deși scopul principal al AECR este ex­tin­derea alianței în cadrul Uniunii Europene, organizația își propune să cultive relații puternice cu partide din țări din afara Uni­unii Europene și cu alți parteneri in­ter­na­ționali. AECR s-a implicat în promovarea valorilor statului de drept și a pieței libere în Africa de Nord și în țările din fostul URSS. Există un program de întâlniri cu partide de centru-dreapta din state mu­sulmane, al cărui obiectiv este promovarea conservatorismului. În același timp, AECR recunoaște ca parteneri regionali Partidul Li­beral din Australia, Partidul Conservator din Canada, Istiqlal în Maroc, Partidul Na­țional din Noua Zeelandă și Partidul Re­publican din Statele Unite.

 

Proiecte de Acțiune Socială

 

Acțiunea socială în comunități locale face parte din fibra mișcării conservatoare. Pro­iectul Maja este punerea în practică a aces­tui principiu, prin aducerea unor po­li­ti­cieni și activiști marcanți și implicarea lor directă în proiecte de voluntariat care re­zolvă nevoile comunităților. Această iniția­ti­vă creează un mediu în care politicienii își readuc aminte de ce e importantă politica și ce impact are ea asupra vieții de zi cu zi a cetățeanului. Printre pro­iec­te­le de acest tip desfășurate de AECR se nu­mără re­no­va­­rea unui orfelinat în Sarajevo (Bosnia-Her­­ţegovina), construirea unui te­ren de fotbal într-o tabără de refugiați si­rieni în Ga­zi­antep (Turcia), repararea și îm­bu­nă­tă­ți­rea unor terenuri de joacă în Slavonia (Cro­a­ţia) și renovarea unui cen­tru de pri­mi­re a refugiaților minori ce au traversat Marea Mediterană neînsoțiți de părinți.

 

Partidele membre ale AECR provin din ur­mătoarele țări: Armenia (Armenia Pros­pe­ră), Azerbaidjan (Frontul Popular al Par­tidului pentru întregul Azerbaidjan), Bul­ga­ria (europarlamentar independent), Re­publica Cehă (Občanská Demokratická Stra­na), Germania (europarlamentar in­de­pendent), Finlanda (Finlandezii), Insulele Feroe (Partidul Popular Feroez), Marea Bri­tanie (Partidul Conservator, Partidul Ul­s­ter Unionist), Georgia (Partidul Con­ser­va­tor), Croația (Partidul Conservator Croat), Islanda (Sjálfstæðisflokkurinn), Italia (Con­servatori e Riformisti), Lituania, Letonia (Alian­ța Naționala VL-TB/LNNK), Luxem­burg (Partidul Alternativei Democratice a Reformei), Muntenegru, Polonia (Lege și Drep­tate), România (Noua Republică), Slo­vacia (Sloboda a Solidarita, NOVA, Par­ti­du­l Civic Conservator) și Turcia (Partidul AK).

 

În data de 13 noiembrie 2015, prof. Adrian Papahagi, membru al Comitetului de Ini­ția­tivă Națională a Partidului M10, a depus oficial candidatura partidului pentru a se afilia la AECR.

 

Recent, doi europarlamentari aflați în con­du­cerea AECR, președintele Jan Zahradil (Cehia) și vicepreședinta Anna Fotyga (Polonia), au semnat alături de Monica Macovei o scrisoare ce condamnă decizia de a invita un politician rus care are in­ter­dicție în spațiul Uniunii Europene să se adreseze Senatului României. Serghei Na­rîș­kin, președintele Dumei de Stat, s-a aflat în Parlament pentru a se adresa Adu­nării Parlamentare a Cooperarii Econo­mi­ce la Marea Neagră, la invitația lui Călin Popescu Tăriceanu, președinte al Se­na­tului Român și copreședinte al Par­ti­dului ALDE.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22