Pe aceeași temă
Fostul ministru al fondurilor europene Cristian Ghinea se arăta optimist că această slăbiciune fundamentală poate fi depășită prin presiune publică și prin presiunile făcute de instituțiile europene asupra autorităților de la București. Dar în ceea ce privește presiunea publică, intervențiile miniștrilor PSD au făcut în așa fel încât PNRR să fie perceput ca o pacoste abătută asupra poporului român. Pretențiile miniștrilor muncii și, respectiv, al finanțelor privind renegocierea sau „ajustarea” PNRR pe motiv că plafonul pentru pensii de 9,4% este prea mic, precum și ieșirea intempestivă a ministrului sănătății, care a cerut Corpului de Control al Primului Ministru să cerceteze o pretinsă consultanță de 20 de milioane de euro pentru un proiect de 5 milioane (ceea ce s-a dovedit a fi fals), au creat în rândurile publicului percepția că PNRR este un lucru îndoielnic și mai degrabă indezirabil. Dar când faci mare caz de fondurile destinate asistenței tehnice (numită în mod impropriu și lipsit de onestitate „consultanță”) și nu, de exemplu, de cele 1,7 miliarde de euro destinate construcției de spitale este evident că provoci o reacție negativă din partea publicului.
Asistența tehnică pentru reformele prevăzute în PNRR este absolut necesară pentru că instituțiilor românești le lipsește expertiza necesară implementării acestora. Pur și simplu, guvernul și ministerele nu au oameni care știu să facă ceea ce li se cere să facă. Bunăoară, același extrem de vocal Minister al Muncii a fost nevoit să admită că nu știe să facă reforma pensiilor și a cerut asistența Băncii Mondiale. Ce au însă din abundență instituțiile statului este o masă informă de funcționari publici numiți pe criterii politice (auzim aproape zilnic despre încă o sinecură de partid), care constituie o forță redutabilă de rezistență la reforme.
Pentru a rupe acest cerc vicios al reformelor esențiale care nu se pot realiza pentru că instituțiile sunt pline de oameni care nu știu și nu vor să facă reforme, este nevoie înainte de toate de o reformă a administrației publice. PNRR se ocupă de această reformă în componenta 14, „Buna Guvernanță”, care cuprinde o serie de măsuri perfect realizabile în principiu, dar greu de făcut în contextul românesc al deprofesionalizării și politizării funcției publice. Astfel, se urmărește realizarea unor planuri strategice pe termene lung, mediu și scurt și coordonarea acestora cu planificarea bugetară, în condițiile în care filozofia bugetară este, de obicei, incertă de la un an la altul, darămite de la o guvernare la alta sau transpartinic. Totodată, se cere coordonarea și coerența politicilor publice, care trebuie întemeiate pe o analiză de impact a acestora. Cu alte cuvinte, un mod de a guverna care este în bună măsură străin autorităților române. Secretariatul general al guvernului, care ar trebui să se ocupe de planificarea și asigurarea coerenței politicilor publice, se ocupă astăzi cu alte lucruri și ar fi o autentică revoluție administrativă dacă ar ajunge să presteze ceea ce se prevede în PNRR că ar trebui să facă.
Mai mult, avem o problemă structurală foarte serioasă la nivelul calității și profesionalismului corpului de funcționari publici. PNRR prevede elaborarea a două propuneri legislative privind managementul resurselor umane, dar este clar că nici Comisia Europeană, nici partea română nu cred prea mult în adoptarea acestora, de vreme ce consideră acceptabilă doar „elaborarea” lor. Mai mult, accentul este pus pe organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, mai întâi într-o fază-pilot pentru debutanți și înalți funcționari, care ar trebui să înceapă în semestrul al doilea al acestui an, și, ulterior, pe organizarea în etape a concursului național pentru celelalte categorii de funcții publice. La acestea se adaugă introducerea unor cadre de competență și evaluare bazate pe performanțe. Din nou, pe hârtie sună foarte bine, dar trebuie să ne amintim întotdeauna că trăim în țara în care guvernul Năstase a adoptat legile acquis-ului comunitar în ritm alert fără să implementeze mai nimic din ce a adoptat și fără intenția de a-l implementa. Știm deja că o proporție covârșitoare dintre concursurile pentru funcții publice sunt trucate în favoarea rudelor, apropiaților sau a partenerilor de afaceri. Știm, de asemenea, că un număr enorm de funcții publice sunt distribuite pe criterii clientelare, de partid. Există, așadar, un pericol ca în virtutea specificului național al formelor fără fond, acest efort de profesionalizare a corpului funcționarilor publici să fie mimat și deturnat spre vechile obiceiuri. Faptul că se organizează un concurs național ar trebui să prevină cât de mult este posibil aceste practici, dar tocmai datorită caracterului constrângător al concursului și al introducerii cadrelor de competență, va trebui să ne așteptăm la o rezistență puternică din partea sistemului. Adăugați și cerința adoptării unei legi privind o nouă politică de salarizare unitară în sectorul public precum și pe cea a modificării legislației privind achizițiile publice și veți înțelege mai bine de ce, dintr-odată, PNRR are o presă proastă în pofida faptului evident că, în esență, este vorba de 30 de miliarde de euro destinați dezvoltării României. //
