Chiar ştim atât de mult despre digital media?

Când încercăm să evaluăm impactul digital media asupra diversităţii culturale, este înţelept să o facem într-un registru dubitativ. Cu spiritul critic în alertă permanentă, cu prudenţă, fără entuziasme inutile.

Cine vrea să vândă, cu entuziasm chiar, ideea de digital media are o plajă extrem de ge­ne­roasă de argumente-cârlig. Ar putea, bu­nă­oa­ră, începe de la o idee care este deja un loc comun şi care, prin evidenţa pe care o enunţă, este cu atât mai puternică – anume, cine compară apariţia digital media cu momentul des­co­peririi tiparului ştie bine ce fa­ce. Computerul, Internetul, conexiunile de mare viteză şi celelalte au modificat lumea aşa cum probabil că nicio al­tă invenţie sau set de invenţii nu au mai făcut-o până acum în istoria omenirii, atât de profund şi, mai ales, atât de rapid.

Să spunem, în treacăt, că digital media nu tre­buie confundate cu/ori suprapuse integral pes­te social media. Nu sunt, desigur, nici ter­meni opozabili, dar social media – invenţie de dată recentissimă, puţin peste un deceniu de când primele experimente la scară largă în domeniu au început să dea roade – nu es­te decât una dintre speciile genului numit „di­gital media“. O definiţie scurtă, dar relativ con­venabilă desemnează prin acest concept „ace­le conţinuturi digitalizate (text, grafică, imagine, audio, video) care pot fi transmise prin Internet sau prin reţelele de computere“.

Cine nu vrea să vândă această atât de gene­roasă idee, care vorbeşte despre una dintre marile şi genialele invenţii ale omenirii, nu o poate însă oco­li. De pildă, ci­ne vrea să ana­li­zeze impactul digital media are mult de lucru şi, dacă vrea să fie cât se poate de onest în de­mer­sul său, este obligat să evo­lueze, când face aceas­tă ana­liză, în registrul pru­den­ţei. De altfel, când este vorba despre a face oriunde analiză, o anu­me suspiciune meto­do­logică este, aş zice, obligatorie.

Nu mai departe de anul trecut, unul dintre cei ca­re sugerau prudenţă şi mare atenţie cu pri­vire la analiza digital media – tocmai pentru că acestea au un impact uriaş, de profunzime şi de lungă durată asupra societăţii – invita şi la a ne înarma cu multă răbdare în privinţa eva­luării efectelor acestei epoci. „Va fi nevoie de câteva decade bune pentru a ne fi clar ci­ne sunt învingătorii şi cine sunt pierzătorii aces­tei epoci a informaţiei.“

De altfel, lucruri de genul celor rezumate ori su­gerate mai sus în registrul prudenţei şi al mo­ralei suspiciunii pot fi, dacă există ones­titate, detectate şi simplu - intuitiv.

Internetul sau, mai larg, digital media pot apro­­pia, dar pot şi izola, iar a fi conectat, ba chiar hiperconectat nu este obligatoriu tot­una cu a fi interconectat. Şi mai intuitiv, cu un exemplu de asemenea clasicizat: un cre­ion sau un stilou sunt instrumente de scris, dar, în mâna cuiva cu probleme psihice, ele pot deveni un fel de armă albă. La fel, digital me­dia pot aduna oamenii sau pot oferi reţete pentru fabricarea bombelor sau spaţiu de ex­punere pentru cele mai abominabile crime ale fundamentaliştilor islamici, spre pildă. À propos de această ultimă idee, dar şi, în ega­lă măsură, cu trimitere directă la aspecte c­a­re ţin de diversitatea culturală, ar fi, poate, de făcut un studiu de caz – dar ar fi nevoie de multe şi diverse resurse pentru a susţine solid un asemenea demers – despre seriile de evaluări de la începutul revoluţiilor arabe recente (lectura occidentală majoritară era una pozitivă, entuziasmată cu privire la im­pac­tul imediat al digital media) şi, pentru com­paraţie, cum stau lucrurile acum, când multe dintre iluziile tonic-revoluţionare cu pri­vire la acea zonă s-au risipit de mult, în ciu­da dorinţelor occidentale, prin forţa – nu de puţine ori brutală a - faptelor.

Aşa încât, trăgând linie – o linie de etapă, nu una definitivă -, este, dacă nu înţelept, mă­car mai adecvat ca, atunci când gândim sau când încercăm să evaluăm impactul digital media asupra diversităţii culturale, să ne străduim să o facem într-un registru du­bitativ. Cu pru­denţă, fără entuziasme inutile (en­tuziasme ca­re, de acord, pot da măsura proiecţiilor ori vi­selor noastre, dar care nu sunt neapărat eta­loane reuşite pentru ceea ce se întâmplă în realitate, „în iarbă“). Cu spiritul critic în alertă permanentă, căutând să vedem şi să ac­cep­tăm, cu luciditate în ambele situaţii, ceea ce se situează „pe (de) o parte“ şi ceea ce se află „pe de altă parte“. Altfel spus, mereu întrebându-ne dacă noi chiar ştim suficient de multe despre digital media?

P.S. Mai e ceva: lumea căreia îi suntem con­temporani e, s-a spus, din ce în ce mai co­nectată, din ce în ce mai mică, atât de mică, încât a fost denumită un „sat global“. Dar, de­şi aşa, deşi tot mai legată, atunci de unde sen­timentul tot mai acut că lumea (modernă? postmodernă? Oricum ar fi – cea de azi, cea pe care o trăim şi populăm acum) se des­tra­mă? E şi bine legată, tot mai legată, dar se şi destramă – cum vine asta? Poate fiindcă le­gă­turile de tip digital media nu sunt chiar totul şi nici, în multe privinţe, aşa de solide pe cât se spune că ar fi? Să nu ne grăbim să răs­pundem, dar nici să nu fugim de întrebări ca­re nu cad peste comodităţile noastre.