Pe aceeași temă
Mulți dintre noi ne-am confruntat cu rușine și singurătate. Nu ești greșit dacă te simți singur și nici nu știi de unde s-o apuci. Conexiunea cu ceilalți nu poate fi mai puternică decât conexiunea cu noi înșine.
Să aparții nu-i un moft, ci o nevoie esențială atât din punct de vedere social, cât și biologic, una înrădăcinată în mii de ani de evoluție. Încercările de a obține validarea celorlalți sau aderarea la niște norme înlocuiesc în mod artificial sentimentul de apartenență și devin chiar obstacole. Autoarea și cercetătoarea Brené Brown ne spune că adevărata apartenență apare doar atunci când ne prezentăm lumii în mod autentic, așa imperfecți cum suntem, fiindcă sentimentul de apartenență nu poate fi niciodată mai puternic decât măsura în care ne acceptăm pe noi înșine.
Pentru adolescenți și tinerii adulți, apartenența la grup este esențială doar prin prisma provocărilor specifice vârstei. Însă în lipsa acesteia, cât și printr-o creștere a nivelului de izolare socială, se instalează sentimentul de singurătate.
Psihologii definesc singurătatea ca fiind diferența pe care o percepem dintre conexiunile umane de care avem nevoie și cele pe care le avem în viața noastră acum, inclusiv cu noi înșine.
Studii recente arată că, deși procentul de oameni care se simt singuri a crescut în general, generația Z (1997 - 2012) este cea mai afectată.
Conform unui uriaș studiu realizat de BBC, aflăm că 40% dintre tinerii între 16 și 24 de ani se simt singuri „des” și „foarte des”, comparativ cu 27% din segmentul de vârstă 75+. Un alt studiu ne arată că cel puțin 56% din cei care fac parte din generația Z s-au simțit singuri cel puțin o dată sau de două ori pe lună în copilărie, comparativ cu 24% dintre Baby Boomers. Printre explicații ar fi numărul crescut de familii care au un singur copil sau care trec printr-un divorț.
Crescând cu sentimentul de singurătate, este mult mai probabil să te simți singur toată viața. Singurătatea cronică poate afecta întregul mental, influențând felul în care gândești, cu atât mai mult despre tine. Îți poți spune că ești inadaptabil și ajungi să-ți pui la îndoială propria valoare, începând să crezi că sigur trebuie să fie ceva greșit cu tine.
Cu toții ne-am simțit singuri, fie în momente de izolare, fie chiar și atunci când eram înconjurați de prieteni sau familie, însă cel mai greu este să recunoaștem asta. Auzim sau citim despre soluții și strategii: „Ieși în lume”, „Fă voluntariat”, „Pornește o conversație cu un străin”, „Instalează-ți o aplicație de dating”. Ușor de zis, mai greu de făcut, fiindcă singurătatea nu este doar despre relaționarea autentică cu ceilalți, ci și despre conexiunea cu tine însuți/însăți.
Ceea ce adesea ne deconectează inclusiv de noi înșine este rușinea, un subiect prea puțin abordat în spațiul public. Gânduri precum „tot ce fac e greșit” sau „cine ar vrea să fie prieten cu mine oricum?” izvorăsc dintr-o rușine profundă, care ne împiedică să căutăm compania altora și să fim autentici și curajoși - practic, noi înșine.
Ne este rușine să recunoaștem că ne simțim singuri și, cu o privire pierdută, ne vine mult mai ușor să repetăm aproape compulsiv că „sunt bine”. Deconectarea de oameni și lume apare atunci când emoțiile negative sunt îmbrăcate în rușinea sau frica de a te vulnerabiliza, a spune ce ai pe suflet.
Însă fără sprijinul celorlalți, fără să ne creștem reziliența la rușine, sentimentul de singurătate se adâncește și ne aruncă într-un cerc vicios al izolării, neputinței și, adesea, al adicțiilor de tot felul, cu consecințe grave asupra sănătății mintale, dar și fizice - echivalentul a 15 țigări pe zi, ne spun studii recente.
Lipsa de apartenență și a activităților de grup, comparația socială („el/ea de ce poate și eu nu?”) și promovarea unor standarde nerealiste pe social media, cât și rușinea și lipsa vulnerabilității, toate contribuie la epidemia de singurătate în rândul tinerilor. Este un fenomen cu implicații grave, care contribuie la rata crescută de suicid și despre care este nevoie să vorbim foarte, foarte serios.
Dacă am trece peste cele 8 secunde de disconfort intens pe care, conform studiilor, oamenii le resimt atunci când încep o conversație dificilă, am afla probabil că și omul de lângă noi simte la fel. Și despre asta este vorba, despre empatie și relaționare autentică. Despre a ne simți înțeleși, văzuți și auziți, într-un exercițiu de conectare cu o altă ființă umană, dar și de reflecție și conexiune cu noi înșine. //
Ilinca Petrescu este absolventă a facultății de psihologie, viitor coach și advocate pe subiecte de sănătate mintală, cu o experiență de trei ani în comunicare politică. Este foarte activă în organizația de tineret din care face parte, unde organizează și moderează evenimente pe subiecte conexe. Scopul ei este să promoveze politici publice coerente pe sănătate mintală și să ajute la construirea unor culturi mai curajoase, cu lideri empatici, vulnerabili și autentici.
