Pe aceeași temă
Principala cale prin care Moscova încearcă să-și atingă obiectivele și să influențeze opinia publică – uneori chiar provocând acțiuni civice sau comportamente politice – ține de folosirea dezinformării și a propagandei. Acestea sunt preocupări tot mai mari și la noi, în ciuda percepției generale că, pe fondul tensiunilor istorice, al relațiilor înghețate și al afinității culturale foarte mici, România este o țintă secundară.
Spre deosebire de statele unde Moscova nu doar că încearcă să slăbească atașamentul față de valorile democratice, față de UE și NATO, dar și să creeze o imagine pozitivă asupra Rusiei, în România, Kremlinul se concentrează pe prima secvență. Încercarea de a stimula îndoiala față de opțiunile euroatlantice și europene ale României sau de a slăbi sentimentul prooccidental este mai profitabilă Kremlinului, deoarece românii nu au nicio nostalgie cu privire la Rusia (sau fosta URSS) și o percep ca pe o amenințare. Totodată, utilizarea narațiunilor antioccidentale cuplează mai bine cu conspiraționiștii și cu naționaliștii care deja populează diferitele colțuri ale Internetului.
În România, la fel ca și în alte țări din Europa Centrală şi de Est, mașina de dezinformare a Kremlinului este profund oportunistă. Speculează și folosește contextul socio-politic, stârnește emoțiile sau credințele existente la nivelul diverselor grupuri societale, pentru a le aduce mai aproape de narațiunile sprijinite de Kremlin. Acest lucru implică o investiție relativ modestă a aparatului de propagandă, care reușește să creeze confuzie, uneori panică, cultivând teorii ale conspirației și neîncrederea în sistemul de valori occidentale și al guvernării democratice.
Comportamentul oportunist face parte dintr-un ecosistem alambicat al dezinformării. Pe de o parte, narațiunile aprobate de Kremlin se multiplică cu ajutorul platformelor mediatice senzaționaliste, marginale și uneori chiar al celor mainstream. Pe de altă parte, platformele mass-media pro-ruse și grupurile Facebook acționează ca amplificatori ai vocilor și mesajelor anti-americane / anti-NATO / anti-UE care nu își au sursa neapărat în laboratoarele de dezinformare ale Kremlinului. În ambele cazuri, o gamă largă de platforme mass-media și grupuri de social media dau o mână de ajutor propagandei rusești. RT și Sputnik – brațele oficiale ale propagandei ruse – au lansat, în principal prin conspirații, prin spălarea și reinventarea narațiunilor, subiecte care apar și pe o multitudine de site-uri românești și pe rețelele de social media. Acestea par să se fi multiplicat în ultimii ani și continuă să se răspândească precum ciupercile. În cele mai multe cazuri, este dificil să determinăm cu exactitate sursa narațiunilor (sau cine se află în spatele platformei media care le propagă), dar trebuie remarcată asemănarea dintre propaganda Kremlinului și unele dintre aceste site-uri. Această realitate estompează frontierele dintre diferiții actori și obiectivele lor și, în cele din urmă, oferă acoperirea perfectă pentru propaganda rusească. Totodată, ea ilustrează arta de contextualizare a Kremlinului, prin ajustarea specifică a campaniilor de dezinformare la diferitele țări și tipuri de public.
Ecosistemul dezinformării
Trei forțe principale contribuie la răspândirea narațiunilor anti-occidentale și pro-Kremlin în România: canalele oficiale de propagandă; rețelele social media; categoria site-urile marginale, conspiraționiste sau naționaliste. Ca bonus, uneori primesc și o mână de ajutor de la mass-media sau personalități publice, care intră în categoria „idioților utili“.
Canalele oficiale de propagandă sunt o dezvoltare recentă în spațiul mediatic românesc. După o prezență scurtă și fără succes a RT, Sputnik și-a făcut debutul, deși indirect, prin intermediul Republicii Moldova. Sputnik Moldova, prima componentă în limba română a Sputnik News, a fost lansată în mai 2015. Ulterior, în august 2016 a fost adăugată componenta Moldova-România dedicată unui public românesc. Sub sloganul „Sputnik spune ceea ce alții trec sub tăcere“, platforma revendică astfel o parte din piața știrilor alternative.
Platforma de știri (care ignoră numeroasele evoluții interne și internaționale, precum exercițiile militare de tip Zapad, de exemplu) urmează o linie anti-americană și utilizează un manual bine stabilit de tehnici de dezinformare. De asemenea, preia doar evenimentele interne pe care le poate folosi pentru a amplifica narațiunile aprobate de Kremlin. Sputnik lucrează în cea mai mare parte cu comentatori invitați și „experți“, reciclați din diverse publicații naționaliste sau de (extremă) dreapta, în timp ce vocile propriilor „jurnaliști“ rămân anonime. Judecând după numărul de vizitatori și share-urile de pe social media, Sputnik nu pare să ajungă la o audiență largă. Acesta este un aspect important într-o țară ca România, unde datele de trafic pentru cele mai multe site-uri obscure și marginale arată că cea mai mare parte a publicului provine de pe Facebook.
Pe de altă parte, Facebook contribuie masiv la propagarea narațiunilor pro-Kremlin și la dezvoltarea activismului online pro-rusesc. Spre deosebire de Sputnik News și de alte site-uri de știri pro-Moscova - care folosesc în principal voci care aparent proiectează autoritate sau „experți“ pentru a servi drept purtători de cuvânt pentru propaganda Kremlinului în România -, social media creează aparența credibilității prin autenticitate.
Existența paginilor pro-rusești (deși nu își asumă o astfel de identitate la vedere) ar trebui să genereze un anumit nivel de îngrijorare, mai ales dacă ne ghidăm după anchetele jurnalistice recente despre existența fabricilor de trolli sponsorizate de Kremlin. Ele nu par să genereze un impact enorm în social media – cei care urmăresc și share-uiesc ajungând undeva la câteva mii de persoane –, dar oferă o bună perspectivă asupra tehnicilor de operare folosite de trollii pro-Kremlin.
În timp ce informațiile despre eficiența propagandei rusești pe rețelele de social media în România sunt puține, Facebook este recunoscut ca un instrument eficient de organizare socială și politică, iar trollii ruși au experimentat deja potențialul său de mobilizare socială în timpul alegerilor americane din 2016. Și în România, Facebook este un multiplicator major al activismului civic și este utilizat pe scară largă. Potrivit unor surse, în România există aproximativ 9,6 milioane de utilizatori de Facebook, reprezentând 85% dintre toți utilizatorii de Internet și aproximativ 44% din totalul populației. Ca o ilustrare a puterii știrilor de pe Facebook și a comunității online, unele dintre cele mai recente proteste (și cele mai mari) din România au fost în principal organizate și difuzate prin Facebook. Social media au fost, de asemenea, creditate pentru alimentarea protestelor din timpul Primăverii Arabe, a Revoluției Maidanului din Ucraina și a amplelor demonstrații de stradă din Rusia din martie 2017. Moscova înțelege acest potențial și ne putem aștepta la încercări de dezinformare și trolling din partea grupurilor sprijinite de Kremlin.
Dar ecosistemul dezinformării pro-Kremlin crește aproape zilnic și include grupuri și site-uri marginale religioase, naționaliste sau „anti-sistem“, care adoptă narațiuni elaborate în laboratoarele Kremlinului sau cel puțin care se aliniază foarte bine obiectivelor sale. Narațiunile puse în circulație distorsionează adevărul despre climatul internațional, despre opțiunile geopolitice ale României sau chiar despre politicile interne (de la aderarea la NATO și UE la lupta împotriva corupției). Ele pun la îndoială valorile occidentale la care România pretinde că aderă, răspândesc panica despre pericole inexistente sau induc ideea că reîntoarcerea la valorile „tradiționale“ este singura salvare pentru țară. Așa-numitele valori tradiționale, inclusiv cele ortodox-creștine, reprezintă singura punte culturală pe care Rusia o poate „vinde“ ca legătură între ruși și români.
Cele trei componente principale ale ecosistemului de dezinformare sunt amplificate în media mainstream de voci credibile sau care se bucură de o anumită popularitate, extinzând astfel publicul-țintă dincolo de așteptările mașinăriei rusești de propagandă. Ele devin parte din zgomotul creat de camerele ecou ale mass-media on-line și în special de rețelele sociale, oferind propagandei Kremlinului camuflajul perfect. Totodată, se estompează granițele dintre agenții plătiți ai dezinformării și propagandei (persoane individuale și platforme media), pe de o parte, idioți utili cu agende politice care înțeleg cum să manipuleze anumite narațiuni în favoarea lor și producătorii (legitimi) de media care se întâmplă să favorizeze aceleași puncte de vedere, pe de altă parte.
Imaginarul narațiunilor anti-occidentale
Ideea că Occidentul nu este un aliat, ci un „inamic disimulat“ pare să fie obiectivul principal al mașinăriei de dezinformare din România. Ţara noastră este în general prezentată ca un simplu vasal al Occidentului, o „colonie americană“ folosită ca un simplu câmp de luptă și ca sursă de extragere a resurselor și a capitalului autohton. Din perspectiva elementelor constitutive ale narațiunilor anti-occidentale remarcăm, așadar, câteva direcţii principale.
În primul rând, NATO și SUA în special sunt portretizate ca fiind egoiste și controlate de elite războinice. În această lectură, prin atitudinea lor belicoasă, ele expun România conflictului cu Rusia, dar în același timp nu sunt dispuși să-i apere pe partenerii din Est. Absența solidarității în cadrul NATO este frecvent invocată de Sputnik News, care subliniază faptul că publicul occidental nu este dispus să sprijine o intervenție pentru apărarea unui aliat. Această narațiune are menirea de a amplifica retorica fragmentării, de a submina încrederea în garanțiile de securitate oferite de umbrela NATO și de a semăna îndoiala față de alegerile geopolitice ale României.
În al doilea rând, România, ca stat membru al NATO, este ridiculizată și considerată drept o marionetă în războiul dintre Vest și Rusia. Perspectiva canalelor de dezinformare pro-Kremlin este aceea că România rămâne un actor de securitate insignifiant și este atât de vulnerabilă încât aproape că nu prezintă interes. Un element suplimentar ține de ideea că cheltuielile destinate apărării sunt atât inutile, cât și contraproductive, ceea ce generează o și mai mare insecuritate. O componentă constantă a acestei narațiuni a fost argumentul că, prin găzduirea elementelor scutului antirachetă, România nu numai că se pune singură în pericol (fiind doar un câmp tactic pentru NATO), dar devine astfel și o amenințare directă pentru Rusia, forțând-o să se apere. Nu în ultimul rând, canalele de dezinformare sunt inundate cu știri despre superioritatea militară a Rusiei pentru a arăta că orice investiții în apărare României nu vor avea un impact real.
Kremlinul știe că românii s-au temut mereu de agresiunea Rusiei. Speculând această frică și repetând ideea că Occidentul este cel care provoacă Rusia, mașina de propagandă pro-Kremlin instigă nu un sentiment anti-rusesc, ci, paradoxal, un sentiment anti-occidental în România. Privind prin lentilele mașinii de dezinformare, Occidentul poate deveni un inamic mai mare pentru România dacă aruncă țara într-un conflict deschis cu inamicul său istoric, Rusia.
În al treilea rând, investițiile occidentale și, în special, cele americane sunt descrise ca fiind o formă de spoliere – un discurs foarte aproape de narațiunea neocolonială. În această interpretare, România își „predă“ resursele și, mai presus de toate, cheltuiește și mulți bani pe un echipament militar inutil. Mesajul rezonează cu narațiunile adînc înrădăcinate cu care societatea românească a trebuit să se mai confrunte la începutul anilor ’90, când au început primele valuri de privatizări, o epocă în care leitmotiv-ul populist a fost „nu ne vindem țara“.
Mobilizarea pasiunilor naționaliste
O ilustrare specifică a ecosistemului dezinformării care asigură propagarea narațiunilor susținute de Kremlin este naționalismul românesc. Totul se interconectează în mod natural cu narațiunile anti-occidentale și speculează diferitele emoții din societatea românească - de la frică (de ocupație, dezmembrare, străini, minorități etc.) la mândrie (care rezultă dintr-un trecut „glorios“ mitic imposibil de egalat de prezentul cenușiu).
În ultimii 15 ani, naționalismul a devenit o tendință mai degrabă marginală în România. Prin eliminarea din jocul politic a principalei forțe naționaliste (Partidul România Mare - PRM), tendințele nativiste (centrate pe conceptele etnice ale Românismului), cele de (extremă) dreaptă (unele mergând până la mișcarea fascistă din perioada interbelică) și naționaliste (de tipul iredentismului sau al protecționismului economic) au rămas la marginea dezbaterii publice. Ele au rămas, de asemenea, în afara scenei politice mainstream. În ultimii ani, totuși, unele dintre aceste tendințe au revenit și reactivat în diverse colțuri ale Internetului, pe rețelele sociale, chiar în mass-media (prin vocile unor lideri de opinie). Astfel de platforme creează un teren fertil pentru propagarea narațiunilor favorabile Kremlinului.
Remarcăm câteva fire narative specifice naționalismului românesc utile propagandei: reîntoarcea unui trecut glorios – foarte proeminentă din această perspectivă fiind mitologia construită în jurul eroismului dacilor; revenirea la valorile tradiționale, în special creștin-ortodoxe; nostalgia după comunism și presupusele sale realizări grandioase, cuplate cu un discurs anti-UE / anti-occidental; teama de a pierde teritoriul național (în principal Transilvania), combinată cu aspirațiile de a extinde granițele României (cu Republica Moldova, de exemplu). Un subiect preferat al multor platforme web anti-occidentale este modelul economic eșuat pe care România l-a îmbrățișat prin aderarea la tabăra capitalistă și la Uniunea Europeană. Acest tip de narațiune este destul de frecvent pe un număr de bloguri și pagini Facebook și se amestecă conjunctural cu narațiunea „România - o colonie a SUA / a Occidentului“.
Deși nu sunt date suficiente privind penetrarea acestor narațiuni, sondajele regionale indică tendințe îngrijorătoare. Datele recente adunate de Globsec arată tendințe interesante în rândul cetățenilor din Europa Centrală și de Est, inclusiv al românilor (unde Vladimir Putin pare să aibă cel mai mare grad de popularitate din regiune). În România, unde sentimentele pro-occidentale și pro-americane sunt încă foarte ridicate, astfel de îngrijorări sunt respinse de analiști sau decidenți.
Deși la nivel public atitudinea privind UE și NATO continuă să înregistreze trenduri pozitive, efectele curentelor subterane întreținute de naraţiunile Kremlinului nu pot fi ignorate. O mai mare transparență cu privire la cine finanțează multe dintre platformele care propulsează dezinformarea ar ajuta opinia publică să devină mai conștientă de încercările de a polua spațiul informațional. Dintre toate instrumentele de influență pe care Kremlinul le utilizează împotriva României, dezinformarea este cea mai insidioasă și mai greu de contracarat. Însă transparentizarea, educarea publicului, precum și responsabilizarea principalilor lideri de opinie sunt pași necesari pentru a-l împiedica să devină o forță cu adevărat subversivă în România.