Pe aceeași temă
Ca şi România preaderării, Republica Moldova se găseşte azi în situaţia de neinvidiat de a munci pentru viitor.
La Chişinău, sondajul de opinie e o instituţie influentă. Rezultate implauzibile, rumori de partizanat sau, la alegeri, predicţii zgomotos infirmate nu au reuşit încă să zdruncine prestigiul acestui seismograf al opiniei publice. Tenacitatea sondajului, voinţa de a supravieţui a acestei vox populi în format tabular se explică desigur prin cele câteva, puţine, societăţi serioase care îşi publică regulat producţiile, de foarte multe ori în colaborare cu organizaţii nonguvernamentale de o impecabilă reputaţie.
Este şi cazul unui recent asemenea exerciţiu, rezultat al unei asocieri între IMAS şi IDIS Viitorul. Întreprindere complexă, sondajul în cauză face o spectrogramă aproape exhaustivă a momentului social, economic şi politic contemporan în Republica Moldova. Ce mă interesează cu precădere în aceste succinte consideraţii este problematica europeană. Din lectura nemijlocită sau încrucişată a datelor sondajului se desprinde imaginea limpede şi promiţătoare a unei generice majorităţi proeuropene în Republica Moldova. O majoritate interesată de cele care se petrec în Uniunea Europeană (57%), atentă la raporturile ţării cu UE (56%), care resimte un deficit de informare în raport cu tematica europeană (50%) şi care percepe Uniunea în termeni superlativi (65%). Toate acestea converg spre declaraţia aceleiaşi majorităţi (59%) că, în situaţia unui referendum, ar vota pentru aderarea Republicii Moldova la UE, împotriva unei minorităţi (de 14 procente) care s-ar pronunţa împotrivă.
Găsesc rezultatele remarcabile din motivul elementar că procesul european în Republica Moldova este, în momentul de faţă, într-o fază, să-i spunem, investiţională. În termeni foarte simpli, apropierea Chişinăului de Bruxelles se exprimă acum mai cu seamă printr-un considerabil efort de reforme, în numele unor beneficii încă amânate. Autorităţile moldoveneşti investesc de doi ani curaj, inteligenţă şi creativitate pentru a schimba faţa şi cutumele instituţiilor, mersul justiţiei, calitatea asistenţei sociale, probitatea organelor de anchetă penală etc. Deşi beneficiază de o asistenţă europeană per capita mai mare decât a oricărui alt stat din vecinătatea Uniunii, Guvernul de la Chişinău are dificultăţi să demonstreze propriilor cetăţeni că Europa poate însemna ceva în egală măsură pozitiv şi palpabil, nu doar un laborios proces de reforme ale cărui roade se vor coace cândva. Ca şi România preaderării, Republica Moldova se găseşte azi în situaţia de neinvidiat de a munci pentru viitor, de a investi azi în fructele de mâine, de a-şi convinge cetăţenii să aibă răbdare şi să cauţioneze în continuare eforturile de europenizare ale liderilor guvernamentali.
Cinicii ar putea spune că Europa este idealul, în egală măsură util şi intangibil, al unei populaţii private de un orizont mai promiţător. Că Uniunea este amăgirea cea mai recentă, utopia trendy a unei comunităţi politice aflate, de la Independenţă, în căutarea unui proiect consensual. Că o populaţie asediată de nevoi elementare vede în proiectul continental soluţia universală, panaceul tuturor bolilor, acute sau cronice, ale tranziţiei bidecenale. În ce mă priveşte, nu împărtăşesc această viziune. Cred, dimpotrivă, că Europa este percepută corect peste Prut: ca o şansă, singura în fond, pentru cei mai energici, creativi şi întreprinzători dintre cetăţenii moldoveni. Aceştia, ne spune sondajul IMAS, formează „electoratul“ european în Republica Moldova, cei care aşteaptă de la Uniune instrumentele optimizării parcursului lor personal şi profesional. Și care cer liderilor pe care i-au ales perseverenţă în modernizare şi loialitate faţă de proiectul european.
Într-adevăr, o lectură mai pătrunzătoare a datelor sondajului nostru ne dezvăluie că partizanii procesului european în Republica Moldova sunt, în linii generale, cetăţenii în căutare de oportunităţi, cei care resimt o disproporţie între propriul potenţial şi ceea ce ţara lor le poate oferi în momentul de faţă. Proeuropeanul generic din stânga Prutului îşi doreşte un mediu economic mai competitiv şi mai liber, o educaţie mai bună, un sistem judecătoresc emancipat de corupţie sau influenţă politică ş.a.m.d. tocmai pentru că înţelege că toate acestea creează, cum spuneam, oportunităţi, condiţii ameliorate de progres social, politic şi economic.
Profilul sociologic al suporterului de dincolo de Prut al Europei confirmă cele de mai sus şi este în măsură să dea speranţe realiste celor care, asemenea României, pariază pe viitorul european al Republicii Moldova. Dacă încercăm să desluşim cum arată, de pildă, cel care ar vota la un viitor referendum pentru aderarea ţării la UE, constatăm că avem de-a face, cel mai probabil, cu un cetăţean activ pe piaţa muncii, cu studii medii sau superioare, cu gust antreprenorial şi venituri din zona superioară. Dimpotrivă, cei care ar vota contra sunt mai curând vârstnici, au studii medii incomplete şi ilustrează nivelurile joase de venit. Pe cale de consecinţă, dacă partizanul Europei în Republica Moldova este individul în căutare de oportunităţi, cel care priveşte cu – extremă, uneori – rezervă către Bruxelles este cetăţeanul care aşteaptă protecţie. Şi nu e neapărat dificil de înţeles de ce Europa pare o ameninţare pentru cei mai puţin educaţi, cu opţiuni de carieră limitate, eventual chiar de vârstă înaintată şi cu venituri, pe cale de consecinţă, modeste.
O primă concluzie a celor de mai sus este simplă: noi, membrii UE prezenţi în Republica Moldova, trebuie să luăm în consideraţie, în egală măsură, nevoia de oportunităţi a celor mai mulţi dintre suporterii procesului european în Republica Moldova, dar şi nevoia de protecţie, la fel de legitimă, a celor încă sceptici în raport cu Uniunea. Avem argumente plauzibile şi pentru cei care aşteaptă de la Europa optimizarea şanselor, şi pentru aceia care reclamă ameliorarea asistenţei.
O strategie de comunicare a conţinutului proiectului european în Republica Moldova ar trebui, prin urmare, să ia în calcul ambele comunităţi: şi pe cea a proeuropenilor în căutare de noi oportunităţi, dar şi pe cea a euroscepticilor în aşteptarea unei protecţii îmbunătăţite. Pe de altă parte, Europa trebuie să (se) comunice Chişinăului nu doar prin discursuri, pliante, seminarii şi pagini de Internet. Dimpotrivă, dincolo de cuvinte de încurajare, în relaţia cu Republica Moldova Uniunea trebuie să-şi programeze coerent oferta, astfel încât să motiveze Chişinăul şi să menţină treze aspiraţiile cetăţenilor moldoveni.
Am convingerea că Parteneriatul Estic, instrumentul de dialog al UE cu vecinătatea orientală a continentului, conţine elemente adecvate atingerii acestui dublu obiectiv: să încurajeze constant guvernul Republicii Moldova şi să întreţină interesul cetăţenilor ei pentru procesul european. O să dau doar două exemple, conţinute în chiar „mantra” Parteneriatului Estic: asociere politică şi integrare economică. La sfârşitul acestui an, la recomandarea statelor membre, Comisia Europeană va demara probabil procesul de negociere a unui Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Republica Moldova. La termen, el va permite mediului economic moldovenesc să devină compatibil cu piaţa europeană comună, oferind în acest fel antreprenorilor din dreapta Prutului oportunităţile de care au nevoie. În al doilea rând, tot la sfârşitul acestui an, Chişinăul ar putea trece la faza a doua a dialogului privind liberalizarea regimului de vize. Acest din urmă obiectiv – circulaţia liberă în Europa – ar putea fi cea mai importantă victorie, să-i spunem morală, a cetăţenilor din Republica Moldova: confirmarea definitivă a destinului european al unei populaţii afectate încă de tragediile şi rupturile istoriei continentale recente.
În ceea ce ne priveşte, suntem cel mai bine plasaţi pentru a fi utili. Mai mult decât oricine, România înţelege şi pretenţia de a avea oportunităţi a celor cu iniţiativă şi nevoia de asistenţă a celor mai vulnerabili. În plus, ne recunoaştem o datorie morală imprescriptibilă faţă de basarabeni, cei cu care împărtăşim suficient de multe pentru a-i numi, cu simplitate, fraţi.
